Arhiva pentru data 15.10.2010


41 - 60 din 137 rezultate
41.VIDEO Comisia Europeana n-a primit inca proiectul de lege francez necesar revocarii deciziei de a incepe procedura de infringement impotriva Frantei Comisia Europeana nu a primit inca proiectul de lege referitor la transpunerea directivei privind libertatea de circulatie si calendarul implementarii, a anuntat un purtator de cuvant al Comisiei la briefingul de presa de vineri. 15 octombrie este data limita pentru ca Franta se conformeze acestei cerinte a CE, altfel Comisia va incepe procedura de incalcare a tratatelor.
42.Axl Rose, dupa o intarziere de o ora la concertul din Londra: Hai sa nu aruncam cu lucruri. S-ar putea sa nu ma nimeriti Formatia Guns N' Roses a intarziat o ora la primul dintre cele doua concerte ce au avut loc la mijlocul acestei saptamani, la Arena O2 din Londra, informeaza nme.com. Desi spectacolul fusese programat sa se incheie la ora 23:00, trupa a primit permisiunea de a continua pana dupa miezul noptii.​
43.VIDEO Medicii italieni afirma ca infirmiera Maricica Hahaianu "nu mai are activitate cerebrala” Ultimul buletin medical prezentat de Cesira Piscioneri, purtatoarea de cuvant a spitalului Casilino, la ora 13.30 locala, a spulberat orice speranta in legatura cu starea de sanatate a Maricicai Hahaianu. A fost declarata astfel "absenta activitatii cerebrale". Starea generala s-a "agravat ulterior". Medicii au decis ca pacienta sa fie "tinuta sub supraveghere medicala in urmatoarele 6 ore". In acelasi timp, a fost activata o comisie pentru a "analiza" cadrul general al situatiei Maricicai.
44.Profitul Google a urcat cu 32% trimestrul trecut, iar veniturile au depasit 7 miliarde dolari Google a anuntat ca in trimestrul al treilea profitul a urcat cu 32%, la peste 2,1 miliarde dolari, in timp ce veniturile au urcat cu 23%, la circa 7,3 miliarde dolari, pe fondul revenirii pietei publicitatii si a vanzarilor tot mai bune de telefoane cu sistemul de operare Android. Google are peste 23.000 de angajati, din care 1.500 s-au adaugat in trimestrul trecut.
45.Calendarul ATP ar putea fi micsorat incepand cu anul 2012 Oficialii circuitului masculin de tenis ar putea in sfarsit sa le faca pe plac jucatorilor si sa micsoreze calendarul ATP. Dupa ce tenismenii de top s-au plans in dese randuri ca sezonul este prea lung si nu au timp de recuperare, oficialii ATP se gandesc serios sa aduca modificari calendarului pentru a scurta sezonul cu 3 saptamani, insa abia din 2012.
46.Ioan Oltean despre candidatii la sefia PDL: Eu as vota o femeie frumoasa, desteapta si bine intentionata. N-am spus blonda Vicepresedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca ar vota pentru functia de presedinte al partidului "o femeie frumoasa, desteapta si bine, bine intentionata". "De ce nu? Ce, poporul acesta este un popor misogin? Eu nu sunt un misogin. Eu as vota o femeie frumoasa, desteapta si bine intentionata si cu cunostinte vaste si cu dorinta de a face ceva in tara aceasta. N-am spus blonda",  adeclarat Oltean, citat de Agerpres.
47.Vanzarile cu amanuntul din SUA au crescut cu 0,6% in august, peste estimarile analistilor Vanzarile cu amanuntul din Statele Unite au crescut in luna august cu 0,6%, depasind asteptarile analistilor pentru a treia luna consecutiv, arata datele guvernamentale citate de AFP. Departamentul Comertului a anuntat ca avansul s-a datorat majorarii cu 19% a vanzarilor de automobile.​
48.Attila Cseke: In sistemul medical vor fi acordate stimulente financiare doar angajatilor care merita In sistemul sanitar vor fi acordate stimulente financiare, insa numai angajatilor care le merita, care "se implica si au rezultate", a declarat, vineri, ministrul Sanatatii, Attila Cseke: "Putem sa discutam de acordarea de stimulente, dar pentru o categorie de personal, personalul care se implica si are rezultate, stimulentele nu sunt o categorie de ajutor pentru toata lumea, se acorda pentru rezultate deosebite, in functie de aceste rezultate vom decide in consecinta".
49.Dr. Adriana Radu: Indepartarea alunitelor reduce riscul de malignizare Alunitele, sau nevii pigmentari, asa cum se numesc in literatura de specialitate, reprezinta proliferari, inmultiri ale melanocitelor, care sunt celule din structura pielii responsabile de producerea pigmentului. Practic sunt formatiuni tumorale formate dintr-o acumulare de celule pigmenrare. Si petele din nastere sunt tot alunite, doar ca este vorba de alunite plane. Ele sunt leziuni pigmentare care trebuie evaluate exact ca si celelalte alunite de pe suprafata corpului, a explicat pentru MedLive.ro dr. Adriana Radu, medic specialist chirurgie plastica. ​
50.VIDEO Daniel Funeriu: Peste 99,9% dintre elevii romani au facut cursuri vineri, le multumesc profesorilor pentru profesionalism Peste 99,9% dintre elevii din Romania au facut cursuri vineri, a anuntat ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, care a tinut sa le multumeasca profesorilor "pentru ca au demonstrat, inca o data, ca ne putem baza pe profesionalismul lor". Cadrele didactice de la mai multe unitati de invatamant din judetele Arges, Suceava, Satu Mare, Iasi, Constanta si Prahova au refuzat, vineri, sa intre la cursuri, in timp ce in Capitala, cateva zeci de profesori au protestat, la orele pranzului, in fata Ministerului Educatiei, cerand demisia lui Daniel Funeriu.
51.Bugetul pe 2011: Guvernul va reduce la jumatate finantarile pentru investitii la nivel local​ Guvernul va reduce drastic fondurile bugetelor locale din sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata, potrivit proiectului bugetului de stat pentru 2011 obtinut de Mediafax. Proiectul de buget prevede diminuarea la jumatate a finantarilor pentru lucrari de infrastructura si baze sportive. In acelasi timp, vor fi alocati mai putini bani si pentru salariile din invatamant si ajutoare sociale. Proiectul mai prevede reducerea cu 50% a volumului creditelor pentru infiintarea locurilor de munca.
52.Silvio Berlusconi si fiul sau, anchetati de procurorii italieni pentru evaziune fiscala Procurorii italieni au lansat o investigatie impotriva premierului Silvio Berlusconi pentru evaziune fiscala in legatura cu imperiul sau media, Mediaset, relateaza presa din Italia, citata de AFP. Agentiile ANSA si AGI afirma ca acuzatiile sunt legate de declaratiile fiscale depuse de Berlusconi in 2003 si 2004, ele fiind parte a unei anchete mai complexe impotriva Mediaset.​
53.Concert David Guetta: detalii acces Starul francez David Guetta va canta pe 15 octombrie la Romexpo, avandu-i in deschidere pe DJ Almud si pe Muzzaik. Concertul este programat la ora 21:00, in Pavilionul Central, iar accesul este permis de la 20:00, informeaza organizatorii. Participantii la David Guetta vor avea acces gratuit la afterparty-ul organizat in Kristal Glam Club.
54.Ministerul Mafiei Publice Am trait s-o vedem si pe asta. Ministerul Finantelor Publice, care trebuie sa lupte impotriva mafiei financiare, nu poate s-o faca pentru ca este el insusi mafiot. Ministerul Mafiei Publice. Adica traim intr-un stat mafiot. Ce altceva inseamna constatarea ministrului Vladescu, confirmata public la un post TV, ca  distributia preferentiala de stimulente era conditionata inclusiv de returnarea catre conducerea unitatii a unei parti din acestea? Si de mai ce?
55.Ion Iliescu: Rusia nu trebuie sa fie membru UE / Gerhard Schroeder: UE ar trebui sa gaseasca o forma de asociere cu Rusia Rusia nu ar trebui sa devina stat membru al Uniunii Europene, a afirmat, vineri, fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, la o dezbatere despre solutiile stangii politice la problemele economice ale Uniunii. Prezent la aceeasi dezbatere, fostul cancelar german Gerhard Schroeder, aflat in vizita la Bucuresti, a apreciat ca Uniunea Europeana ar trebui sa gaseasca "o forma de asociere cu Rusia".
56.UPDATE Traian Basescu cere Senatului adoptarea cat mai rapida a Legii pensiilor/ PSD: Nu Basescu face agenda Parlamentului Presedintele Traian Basescu a trimis vineri o scrisoare presedintelui Senatului, Dan Mircea Geoana, in care solicita "adoptarea cat mai rapida a Legii privind sistemul unitar de pensii publice" care reprezinta "o conditionalitate pe care Romania si-a asumat-o prin semnarea Scrisorii de intentie cu Fondul Monetar International" si, totodata, "o necesitate pentru adoptarea, in termen legal, a bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2011".Update: Purtatorul de cuvant al PSD, Radu Moldovan, a declarat, vineri, pentru Mediafax, ca nu seful statului face agenda Parlamentului.
57.Marius Niculae: Si data trecuta stelistii au venit sa ne ciuruiasca si au plecat cu doua Dinamo a castigat un singur punct in ultimele cinci etape si vrea sa puna capat perioadei "negre" in derby-ul cu Steaua, de duminica seara. Antrenorul Alb-rosilor, Ioan Andone, a dezvaluit in cadrul unei conferinte de presa ca jucatorii sai au cerut sa intre in cantonament cu o zi inainte pentru a pregati infruntarea cu marea rivala. "Nu vrem sa facem pasi gresiti", a fost explicatia capitanului Niculae.
58.Greva in Franta: Nicolas Sarkozy trimite politistii pentru a debloca depozitele de combusibil Presedintele francez Nicolas Sarkozy a trimis, vineri, efective ale politiei pentru a deschide depozitele de combustibil blocate de greve, relateaza AFP. Oleoductul care aprovizioneaza aeroporturile pariziene nu functiona luni dimineata, in lipsa produselor petroliere, cauzata de grevele de la rafinariile din Franta, potrivit companiei Trapil, care administreaza conducta.
59.Scrisoare catre un prieten alergator Acum patru luni nu ne cunosteam deloc, dar am decis sa plecam impreuna la un drum despre care nu stiai exact cat de greu va fi. Aveai entuziasm, o dorinta nelamurita de a face ceva deosebit, de a-ti arata ca poti sa duci la bun sfarsit un proiect deloc usor. Au urmat zile de antrenament intens, de durere fizica, indecizie, speranta, revolta dar si de bucurie speciala. Acum, te afli in fata unei provocari pe care stiu ca o s-o treci cu bine: vei alerga primul tau maraton. Pentru ca se poate.
60.Cea mai noua editie a controversatului joc Medal of Honour se lanseaza si in Romania Cea mai noua editie a shooter-ului online Medal of Honour se lanseaza vineri si in Romania, pretul pentru varianta de PC fiind 170 lei, in timp ce pentru consolele de jocuri pretul este de 250 lei, a anuntat compania Best Distribution. Pentru prima oara MoH nu isi mai plaseaza actiunea in al Doilea Razboi Mondial, ci in Afghanistan, lucru care a starnit controverse ce i-au determinat pe cei de la EA sa nu le  mai permita jucatorilor sa fie de partea talibanilor. Si termenul "taliban" a fost scos din joc si inlocuit cu "Opposing Force".
1 2 3 4 5 6 7 

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by