Arhiva pentru data 17.05.2010


1 - 20 din 128 rezultate
1.Ungaria doreste introducerea dublei cetatenii pentru maghiarii din afara tarii Fidesz, partidul aflat la conducerea Ungariei, a prezentat luni un raport prin care sustine acordarea dublei cetatenii cetatenilor de etnie maghiara care locuiesc in tarile vecine Ungariei, ceea ce a provocat o reactie negativa din partea Slovaciei. Partidul ar dori ca aceasta lege controversata a dublei cetatenii sa fie anuntata oficial in data simbolica de 20 august, Ziua Nationala a Ungariei si sa fie aplicata incepand cu 1 ianuarie 2011.
2.Analiza WBS: Pietele europene au incheiat aproximativ stationar Piețele europene au incheiat prima zi a saptamanii aproximativ staționar, creșterile din prima jumatate a zilei fiind anulate de scaderile inregistrate dupa deschiderea piețelor americane. Moneda europeana a continuat sa scada și astazi, atingand cea mai scazuta cotație din ultimii patru ani fața de dolar.
3.VIDEO Patronatele: Suntem de acord cu parametrii economici, dar nu cu detaliile/ Sindicatele: Este necesara o schimbare a politicilor fiscale, o baza mai larga de impozitare Dupa ce s-au pus de acord pentru a redecta in comun o scrisoare care urmeaza sa fie transmisa Guvernului, patronatele si sindicatele au explicat logica acestei decizii. Cezar Coraci, presedintele UGIR 1903 a explicat: "Si sindicatele stiu ca parametrii aceia sunt parametrii economiei romanesti. Eram de acord cu continutul economic, dar nu cu detaliile din scrisoare". Bogdan Hossu, presedintele Cartel Alfa a spus ca este necesara o baza mult mai larga de impozitare - "vezi cazul sistemului de pensii, unde exista acum exceptii de la participarea oin sistem ceea ce este anormal".
4.VIDEO Consiliul Economic si Social: Toate propunerile votate negativ, mai putin aceea de a face o solicitare in comun catre Guvern  "Pai daca am supus la vot propunerea sindicatelor, trebuie sa o supunem si pe cea a partii patronale. Trece, bine, nu trece, iarasi bine". Asezati pe trei siruri paralele de birouri, patronatele, sindicatele si reprezentantii Guvernului votau diferite variante de avizare favorabila sau nefavorabila a scrisorii de intentie pregatita de Guvern pentru FMI: cu sau fara rescriere de catre Guvern si retrimitere la CES, cu sau fara amendamente. Pana la urma, fara sa discute punctual masurile din documentul redactat de Guvern au convenit  numai elaborarea in comun a unei scrisori si transmiterea ei la Guvern.
5.Serghei Ivanov: "Securitatea europeana lasa mult de dorit. Cerem Statelor Unite sa cerceteze proiectul tratatului de securitate europeana" Rusia este pregatita sa coopereze cu SUA pentru realizarea unui nou tratat de securitate europeana, a declarat luni vicepremierul Serghei Ivanov, citat de Ria Novosti. "Consolidarea securitatii europene este in interesul ambelor tari. Suntem gata sa cooperam cu colegii nosri americani cu privire la activitatea practica a unui nou tratat de securitate europeana", a declarat acesta.
6.Ion Iliescu: Masura cu cota unica a fost nerationala. Crin Antonescu: Cota unica a adus crestere economica Ion Iliescu a declarat la emisiunea "Sinteza zilei" (Antena 3) ca adoptarea cotei unice a fost una din cele mai proaste masuri fiscale luate si ca s-ar impune desfiintarea de urgenta a acesteia si inlocuirea ei cu o cota progresiva. Acesta acuza Guvernul ca practica o "gandire economica nepotrivita pentru acest secol" si ca au gasit ca singura solutie de iesire din criza sa arunce greul "tot in spatele multimii sarace". Ion Iliescu s-a contrat pe aceasta tema cu Crin Antonescu care a intervenit telefonic in cadrul emisiunii. Cei doi politicieni au cazut de acord asupra unui singur lucru si anume ca "actualul Guvern este corupt si nu este nimic de facut cu el".
7.Cum l-a lovit Dan Voiculescu pe Traian Basescu cu clipul "Romania duce lipsa de omenie" si ce lectii de economie i-a tinut lui Sebastian Vladescu in direct, la Antena 3 Dan Voiculescu, supranumit 'Domnul profesor, i-a prezentat ministrului Finantelor, Sebastian Vladescu, in direct, la Antena 3, masurile proprii pentru scoaterea Romaniei din criza. Dupa 15 minute, timp in care Vladescu a notat idei pe hartie, cu privirea in jos, a urmat o pauza publicitara, dupa cum a spus realizatoarea emisiunii, Gabrielei Vranceanu Firea - un videoclip in care erau prezentate imagini cu pensionari, fragmente din discursuri sustinute de Basescu, totul pe fundalul melodiei 'Ruga pentru parinti'
8.Urziceni - Ceahlaul 4-0/ Show pentru Champions League - Unirea si-a asigurat locul 2 Etapa a 33-a a rezolvat si problema locului 2: Unirea Urziceni (4-0 cu Ceahlaul) este sigura de locul 2 (care trimite in preliminariile Champions), intrucat principalele contracandidate s-au "impiedicat" - Vaslui a pierdut la Galati, iar Timisoara a realizat doar un egal la Tg. Jiu (0-0).
9.Analiza WBS: Indicii BVB au inceput saptamana cu scaderi brutale de peste cinci procente, Indicii Bursei de Valori București au inceput saptamana cu scaderi brutale, de pestecinci procente, pe fondul unui declin inregistrat de piețele asiatice, insa in paralel cu oevoluție predominant pozitiva pe piețele din vestul Europei.
10.Dominique Strauss-Kahn: Europa trebuie sa se foloseasca de actuala criza pentru a-si reforma institutiile si a perfectiona euro Europa trebuie sa se foloseasca de actuala criza pentru a-si reforma institutiile si a perfectiona euro, a declarat, luni, seful FMI, Dominique Strauss-Kahn, intr-un interviu acordat postului Euronews, anunta AFP. 
11.Daniel Funeriu: Avem la dispozitie masuri legale pentru a evita blocarea anului scolar Ministerul Educatiei are la dispozitie "masuri legale" pentru a evita blocarea anului scolar, a declarat, luni, ministrul Daniel Funeriu. El spune insa ca institutia pe care o conduce nu va apela la aceste masuri, ministrul fiind convins ca dascalii "nu vor pune in pericol viitorul elevilor pe care i-au pregatit atatia ani".
12.Inspectoratul de Stat in Constructii trece de la Guvern in subordinea Ministerului Dezvoltarii, condus de Elena Udrea Inspectoratul de Stat in Constructii a trecut din subordinea guvernului si coordonarea premierului Emil Boc in subordinea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, condus de Elena Udrea, potrivit unei ordonante de urgenta publicate luni in Monitorul Oficial.
13.Neither positive, nor negative notice for Government's austerity measures. Patronages and unions to sent letter to Executive to express opinion The Economic Social Council (CES) from Romania passed a negative notice on union leader Bogdan Hossu's proposal of issuing a negative notice for he intention letter written by the Government and of rewriting it before CES voting it. Only unions voted positively (15 votes) for this proposal. Patronages' proposals of passing a favourable notice but with the private sector's amendments have been rejected as well. Unions and patronages are to send the Government an opinion letter.
14.Compania rusa Atomstroyexport da in judecata Guvernul bulgar, dupa inghetarea proiectului de construire a Centralei nucleare de la Belene Compania rusa Atomstroyexport intentioneaza sa actioneze in justitie Guvernul bulgar, in urma deciziei acestuia de a ingheta proiectul de construire a Centralei nucleare de la Belene, anunta Novinite, citand presa din Cehia. 
15.Inarritu a adus un film nu "Biutiful", ci de o inepuizabila tristete, ceea ce face din moarte tema predilecta a editiei Am ajuns la jumatatea festivalului si pana acum Competitia Oficiala e mai degraba mediocra. Din sapte filme, doar trei care sa-si merite locul in cursa pentru La Palme d'Or: "Un homme qui crie" de Mahamat-Saleh Haroun (coproductie Ciad- Belgia- Franta) - care nu e o capodopera cat un film corect si curat despre drama unui barbat din Ciad nevoit sa-si trimita fiul in armata guvernamentala, pierzandu-l apoi in razboiul civil), "Another Year" de Mike Leigh - o poveste simpla si emotionanta despre singuratate si moarte, dar nu cel mai bun din creatia regizorului britanic, si in fine, "Biutiful", vazut azi, revenirea lui Alejandro Gonzalez Inarritu la Cannes, dupa succesul precedent cu "Babel".
16.VIDEO Interviu Radu Muntean, regizorul filmului Marti, dupa Craciun: "Am constatat ca e destul de greu sa filmezi sentimente" Radu Muntean, regizorul filmului Marti, dupa Craciun, vorbeste despre festivalul de la Cannes si modul cum a interactionat cu actorii intr-un scurt interviu pentru HotNews.ro. Tot de la Cannes vorbesc despre filmul prezentat in sectiunea "Un certain regard" si actorii Mimi Branescu, Mirela Oprisor si Maria Popistasu.Vezi in articol scurte interviuri cu regizorul si actorii din Marti, dupa Craciun.
17.De ce se prabuseste Euro si cum ne afecteaza pe noi Cum poate o tara precum Grecia, cu un PIB de cam 3 procente din PIB-ul intregii UE, sa induca o asemenea furtuna si sa devalorizeze Euro in raport cu dolarul atat de rapid? Pai chiar planul de salvare al Greciei induce nesiguranta, scrie Dan Selaru, pe blogul lui.
18.A inceput GayFest 2010. Marsul Diversitatii are loc sambata, la concurenta cu Marsul pentru Normalitate Cea de-a saptea editie a GayFest, organizata de Asociatia Accept, a inceput luni si se va intinde pe durata a 6 zile, pana sambata, 22 mai. Marsul Diversitatii este programat in ultima zi a festivalului, pe 22 mai, de la ora 17.00. In aceeasi zi, Noua Dreapta va organiza Marsul pentru Normalitate, considerand ca "parada homosexualilor reprezinta o manifestare cu caracter provocator, obscen si anti-social, care aduce atingere bunelor moravuri si ordinii publice".
19.Romanian unions'  change proposals in IMF letter: differential income tax, freezing pensions and suspending state companies' privatisation during crisis Unions in Romania came with their own crisis management proposals, as alternative to the Government's proposal: differential tax on salaries, a minimum guaranteed income of 705 lei, freezing pensions and cancelling privatisations until the crisis is behind. The measures have been announced on Monday, before the Economic Social Committee (CES) came together. The unionists believe that their proposals stand 50% a chance to be voted in CES, while the Government's proposals chances are inexistent. 
20.Honda a lansat in Romania masina hibrida sport CR-Z, la un pret de 25.000 de euro Honda a lansat in tara un nou automobil hibrid, coupe-ul CR-Z, model care costa circa 25.000 de euro, TVA inclus. Obiectivul de vanzari pentru anul acesta este de doar zece unitati, dat fiind pretul si faptul ca masinile hibride nu s-au dovedit foarte populare la noi. Consumul mediu mixt anuntat de producator este de 5 litri/100 km, iar viteza maxima este de 200 km/h.
1 2 3 4 5 6 7 

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by