Arhiva pentru data 23.02.2010


101 - 120 din 127 rezultate
101.AUDIO Jurnalul Economic RFI - HotNews.ro: Schimbare in legislatia RCA: Pagubitii vor putea cere despagubiri inainte de reparatia autovehiculelor accidentate. UE si Germania neaga ca Grecia ar urma sa primeasca un ajutor de 20 - 25 miliarde de euro de la statele din Zona Euro    Potrivit modificarii legislative, asiguratorul RCA va avea obligatia sa stabileasca cuantumul despagubirii la valoarea preturilor practicate de unitatile de specialitate, pentru ca despagubirea primita sa-i permita pagubitului sa isi repare masina. Despagubirile se vor achita in cel mult 10 zile de la depunerea ultimului document necesar stabilirii raspunderii si cuantificarii daunei. 
102.Bursa japoneza inchide sedinta de marti in scadere  Bursa japoneza a inregistrat, la finalul sedintei de marti, o scadere de 0,47%.
103.Fostul vicepresedinte american, Dick Cheney - internat in spital, cu dureri in piept Fostul vicepresedinte al Statelor Unite, Dick Cheney, in varsta de 69 de ani, a fost spitalizat din cauza unor dureri la piept - a anuntat purtatorul sau de cuvant, citat de France Presse. El se afla internat la Spitalul Universitar George Washington, unde este supus unor investigatii. CNN transmite ca medicii banuiesc ca ar putea fi vorba de un atac de cord, mai ales ca Dick Cheney a avut in trecut patru atacuri cardiace.
104.Marturii din Pastele cailor: Mi-a placut manifestarea ca nu am vazut niciun stand cu mici si bere si pentru ca atunci cand voiai sa faci o fotografie oamenii stateau cat se poate de normal La Pastele Cailor se ajunge la 20 februarie, in comunitatea bulgara din Tirgoviste. Asociatia “Bucurestiul meu drag” a fost la Pastele cailor, exact pe 20 februarie, la Tirgoviste.  Asa ca de la fata locului ne transmite Cornel POPESCU , scrie Eugen Istodor pe blogul sau.
105.Care sunt cel mai prost platiti bancheri din lume Iata cum stateau lucrurile chiar inaintea izbucnirii crizei. Lista de mai jos, intocmita de Reuters, arata topul celor mai bune salarii din banci. Inaintea crizei. Intre timp, o buna parte dintre bancheri au fost demisi sau au plecat de bunavoie, iar o serie de banci au fost nationalizate ori inghitite de alte banci, scrie Dan Popa pe blogul sau. 
106.Un minister pentru problema romilor Sa fim bine intelesi: daca cineva apartine etniei rome nu inseamna ca este si hot sau cersetor sau ca stie sa cante. A judeca o persoana dupa astfel de stereotipuri se numeste discriminare. A pune astfel de stampile pe o intreaga minoritate etnica se numeste rasism, scrie Emil Stoica pe blogul sau. 
107.Petrom a majorat pretul carburantilor cu sase bani pe litru Compania Petrom a anuntat ca incepand de marti, la ora 0.00, a majorat pretul de referinta al carburantilor comercializati in statiile proprii cu sase bani/litru. Aceasta decizie a fost luata in urma evolutiei cotatiilor internationale la produsele petroliere.
108.Bilantul conflictului din Afganistan: O mie de soldati americani si-au pierdut viata O mie de militari americani si-au pierdut viata in Afganistam, de la izbucnirea conflictului, in urma cu aproape noua ani si pana in prezent - potrivit unui studiu publicat de site-ul independent icasualties.org., citat de France Presse. Potrivit bilantului, alti 264 de soldati britanici au murit pe teatrul de operatiuni din aceasta tara.
109.UPDATE Marti: Bursele asiatice - in scadere, dupa rezultatele negative ale marilor exportatori Bursele asiatice au deschis sedinta de marti in scadere, urmand tendinta inregistrata de  Wall Street. Pietele internationale sunt influentate de evolutia negativa a marilor exportatori, dar si pe fondul prudentei investitorilor inainte de audierea presedintelui Fed, Ben Bernanke, in fata Cogresului american. Astfel,  Bursa din Tokyo a inregistrat, la cateva minute de la reluarea tranzactiilor, o scadere cu 0.70% - relateaza France Presse. Indicele Nikkei a pierdut 72,83 puncte si a atins valoarea de 10.327,64 puncte. UPDATE: Bursa japoneza a inregistrat, la finalul sedintei de marti, o scadere de 0.47%.
110.UPDATE: Grav accident pe Autostrada Bucuresti-Pitesti: doi morti si patru raniti. Circulatia in zona a fost reluata Un accident grav s-a produs, marti dimineata, in jurul orei 6.00, pe Autostrada A1. Doua persoane si-au pierdut viata, iar alte patru au fost ranite.
111.Scaderi de 0.7% pe bursa japoneza Bursa din Tokyo a deschis sedinta de marti in scadere cu 0.70% - relateaza France Presse. 
112.Shakira s-a intalnit cu presedintele Barack Obama la Casa Alba Cantareata columbiana Shakira a avut o scurta intrevedere, la Casa Alba, cu presedintele american Barack Obama, pe care l-a salutat calduros si l-a informat in legatura cu activitatile sale umanitare. Artista a ajuns la Casa Alba pentru o reuniune consacrata sprijinului umanitar pentru copii - a anuntat un purtator de cuvant citat de France Presse.
113.Clipul zilei: Antrenorul somnoros cade in bazin Prea tare ca sa fie adevarat:))
114.Bancul zilei: Lectie de comunicare Suna telefonul: - Alo, senor Rod? Aici este Ernesto, ingrijitorul d-voastra de la casa de la tara.. Rod: Da Ernesto, ce pot sa fac ptr.. .tine? Ernesto: Oh, am sunat, senor Rod, sa va anunt ca papagalul d-voastra a murit. Rod: Papagalul meu?! Tocmai papagalul meu vorbitor care a cistigat multe premii internationale?
115.Business report: SUV-ul Duster va aduce venituri de 1 mld. euro la Dacia pe an; Prima Casa 2, in Monitorul Oficial; Visul american al antreprenorilor romani a supravietuit crizei; Geneva Auto Show 2010, mai mic si mai practic Salariul mediu la aeroporturile din Capitala este de peste 1.000 de euro. Pentru salariile angajatilor compania a propus in proiectul de buget suma de 56,49 milioane de lei, ceea ce corespunde unui salariu mediu de peste 1.000 de euro...Incalzirea cu lemne sau gaz: plusuri si minusuri. Costul instalatiilor, durata lor de viata, pretul combustibilului, usurinta in operare a centralei sunt elemente care trebuie luate in calcul....O centrala electrica intr-o cutie. Bloom Energy va prezenta peste doua zile una dintre cele mai eficiente metode de a produce energie non-poluanta, folosita in prezent de Google, eBay sau FedEx...
116.Neuronul Stingher: Cristian Tantareanu s-ar sinucide in direct pentru show iar Traian Basescu afirma ca 99% dintre romani asculta manele cu placere Traian Basescu: "La 99% dintre romanii care nu sunt etnici romi le plac cantecele romilor, nuntile facute de romi, le place sa auda...Cristian Tantareanu: "...fac un show din propria moarte. Nu e interesant? Pentru ca, decat sa mor ca boul, ca tot mori, macar mori si faci un show din asta."
117.Presa in Diagonala: Un atac aerian NATO ucide 27 de civili in Afganistan; Un Jumbo 747 al US Air Force a tras o raza laser impotriva unei rachete balistice; Iulia Timosenko refuza sa-l recunoasca pe Ianukovici ca presedinte al Ucrainei Sindicatul companiei aeriene British Airways, hotarat sa intre in in greva. Sindicatul care reprezinta insotitorii de zbor ai companiei British Airways a votat luni in procent covarsitor pentru intrarea in greva, desi data protestului nu a fost inca anuntata, scrie CNN. In total, 80 la suta dintre...Razboiul Stelelor in Statele Unite. Un Jumbo 747 al US Air Force a tras o raza laser impotriva unei rachete balistice lansate de la o baza din California, distrugand-o. Testul, dupa decolarea jet-ului Boeing de la baza Edwards din desertul Mojave, a fost efectuat in primele ore...
118.Faze Tari: Nu are iubita de 12 ani fiindca se iubeste pe sine; Smarald de 1,2 kilograme descoperit in Zambia; El e cel mai inalt caine din lume; Motanul care se crede gaina si cloceste oua ABV-ul: vehiculul militar de 72 de tone folosit de NATO in Afghanistan. Pentru incursiunea si preluarea controlului de catre trupele NATO in orasul Marjah, aflat mult timp sub control taliban, a fost folosita o noua tehnologie militara ce s-a aflat sub productie inca din 1990 si a fost...Pui de veverita adoptat de pisica. Nu mica a fost surpriza unei familii din Sussex, Marea Britanie sa descopere ca printre puii pisicutei Kitty se aciuase un pui de veverita. La inceput, toata lumea a crezut ca micuta acrobata va sta putin timp si va pleca. Insa nu a fost asa. Kitty a adoptat...
119.FOTOGALERIE Visarion 8, una dintre cele mai faimoase ruine ale Bucurestiului, scoasa la vanzare pe 3 milioane de euro De cateva saptamani, pe fatada imobilului, troneaza un afis imens. „De vanzare! Non Stop”. Dandu-ma drept un investitor interesat, am sunat ca sa cer mai multe informatii. „Casa este de vanzare. Ruina de pe teren nu se poate demola. A incercat si proprietarul, dar nu a reusit. Puteti construi in spate. Proprietarul are un Certificat de Urbanism prin care i se da doua subsoluri, parter, patru etaje cu al cincilea retras. Parcela are in total vreo 650 de mp. Amprenta la sol este de 180 mp. Puteti construi in spate. Pretul este de 3 milioane de euro, negociabil”, a spus dintr-o suflare agentul care se ocupa de aceasta tranzactie. Casa de pe Visarion, nr. 8 face parte din ansamblul de monumente Lascar Catargiu si este intr-o zona protejata.
120.Caru' cu Vedete: Cum arata Bianca Dragusanu acum 10 ani la "Din Dragoste"; Dan Balan cumpara marfa de la colt de strada; Andreea Tonciu, prinsa la hotel cu patru barbati; Nepoata lui Ilie Nastase isi face salon de masaj erotic Sanii au salvat-o de la somaj pe Roxana Ionescu. Un sut in fund inseamna un pas inainte, mai ales daca ai decolteul Roxanei Ionescu. Data afara de la rubrica Meteo a Observatorului, de consilierii de imagine englezi, vedeta postului Antena 1 n-a fost lasata...Cat mai cer solistele ca sa faca play-back. Cantaretele se incapataneaza sa tina la pret si cer chiar si peste 2.000 de euro pentru un spectacol. Culmea, pretind banii acestia pentru dat din fund, caci o cantare live costa cu 50% mai mult decat un concert play-back. Hainele...
1 2 3 4 5 6 7 

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by