Arhiva pentru data 16.07.2008


81 - 100 din 149 rezultate
81.Danut Coman are ultimatum la Rapid: Daca nu semneaza, e liber sa plece Fathi Taher, actionarul Rapidului, a precizat ca in privinta portarului Danut Coman lucrurile sunt clare: fie semneaza prelungirea intelegerii cu giulestenii, fie, in caz contrar, e liber sa-si gaseasca alta echipa.
82.Reuniune extraordinara a Parlamentului de la Belgrad La Belgrad are loc o reuniune extraordinara a Parlamentului, la care va fi dezbatuta o noua rezolutie despre Kosovo, prin care se confirma ca acest teritoriu face parte din Serbia.
83.Festival estival. Pe litoral (1) Tin sa-i avertizez pe cei atrasi de scurtmetrajele din competitia festivalului International al Producatorilor de Film Independenti ca, acolo unde in program sta scris “[proiectie] in prezenta juriului”, ar trebui sa citeasca “la cheremul juriului”. Dupa fiecare film, luminile in sala se aprind, pentru ca cei care decid palmaresul sa-si poata lua notite. Acesta inca nu este un obstacol insurmontabil. Mai rau e ca, uneori, onorabilii membri ai juriului au vazut deja un scurtmetraj din competitie sau prefera sa-l ia pe DVD si sa-l vada la hotel.
84.Ford lanseaza "Smart Intersection", sistem de prevenire a accidentelor in intersectii Ford Motor Co. a lansat "Smart Intersection", un nou sistem in domeniul sigurantei auto care atentioneaza soferii daca sunt pe punctul de a trece pe rosu sau de un "Stop" si l-a prezentat in premiera la Detroit, anunta Detroit News. Sistemul inglobeaza doua componente: una fixa, montata in intersectie, care presupune un computer, un sistem GPS si un sistem Wi-Fi de mica distanta, iar cea de-a doua componenta este atasata sistemului de navigatie al masinii.
85.Materiale radioactive descoperite la Londra in zona unde se vor desfasura Jocurile Olimpice din 2012 Cantitati reduse de materiale radioactive, dar si substante chimice si metale grele, au fost descoperite la Londra, in zona in care urmeaza sa se desfasoare Jocurile Olimpice din 2012, anunta AFP. Tessa Jowell, secretar de stat pentru Jocurile Olimpice, a anuntat ca aproximativ un milion de tone de pamant din zona Parcului Olimpic vor trebui decontaminate.
86.Raportul Initiativei pentru o Justitie Curata: lupta impotriva coruptiei este blocata de atacurile politice Reforma sistemului judiciar este marcata de stagnare si regres, lupta impotriva coruptiei a fost blocata ca urmare a atacurilor politice si legislative la adresa institutiilor anticoruptie, constata un raport al Initiativei pentru o Justitie Curata. Politicienii din Parlament si Guvern, dar si reprezentantii Ministerului Justitiei, ai Inaltei Curti de Casatie si Consiliului Superior al Magistraturii au blocat sistematic si constient eforturile de reforma si de lupta impotriva coruptiei, se spune in raportul ce apare cu doar zece zile inaintea celui al Comisiei Europene. Raportul este coordonat de Freedom House Romania si sustinut de opt organizatii neguvernamentale.
87.VIDEO Magie si spectacol cu Ronaldinho/ Cele mai frumoase 10 goluri din cariera Brazilianul Ronaldinho a ajuns, dupa mai multe saptamani de negocieri, la AC Milan, acolo unde spera sa continue reusitele de senzatie cu care a impresionat in tricoul Barcelonei. Puteti vedea aici cele mai frumoase zece goluri de pana acum ale vedetei de 28 de ani a milanezilor.
88.Volkswagen va deschide o fabrica in Tennessee Constructorul german de automobile Volkswagen (VW) a decis sa construiasca la Chattanooga (Tennessee) noua sa fabrica din Statele Unite, transmite BBC.
89.Politistii brasoveni continua sa o caute pe Elodia Ghinescu Politistii brasoveni continua sa o caute pe avocata Elodia Ghinescu. Ei vor scotoci, astazi, toate bazinele de colectare de pe fosta platforma Avicola Codlea, unde spera sa gaseasca trupul avocatei disparute acum aproape un an.
90.Dilema de sezon: Proaspat absolvent, salariu 600 de euro, caut garsoniera de inchiriat Angajat in Bucuresti, salariu 600 de euro. Cum rezolvi problema locativa? Vrei o garsoniera in chirie, dar experienta reporterului HotNews.ro arata ca nu se poate gasi nimic sub 300 de euro/luna. Cititi un material despre ofertele reale de pe piata bucuresteana a inchirierilor de locuinte.
91.Trafic restrictionat pe DN 1 si pe DN 22C Cernavoda - Basarabi Traficul va fi restrictionat pe Drumul National 1 incepand de astazi si pana la 1 septembrie, din cauza unor reparatii efectuate la podul de peste raul Prahova din zona Azuga, la kilometrul 133, anunta Centrul Infotrafic. Restrictii de circulatie au fost impuse, inca de marti seara, si pe DN 22C Cernavoda-Basarabi, intre kilometrii 0 si 3, din cauza unor reparatii la pasajele de cale ferata. Circulatia pe aceasta portiune de drum va fi inchisa atat miercuri seara, cat si joi seara, intre orele 22.00 si 4:00.
92.Primul grup interparlamentar italian pro-Romania, infiintat la Roma Coalitia de dreapta, condusa de Silvio Berlusconi, a decis marti prezentarea votului de incredere pentru a determina aprobarea pachetului de legi al sigurantei publice in regim de urgenta, cu 322 de voturi pentru, 267 contra si 8 abtineri. Decretul trebuie convertit in lege pana la data de 25 iulie. Coincidenta sau nu, exact in aceeasi zi in care legea trecea in Camera, a avut loc, tot la sediul  Camerei Deputatilor, conferinta cu tema: "Romanii in Italia intre siguranta si integrare", sustinuta de grupul parlamentar al Partidului Democrat si organizata de Asociatia Amici della Romania impreuna cu Partidul Romanilor din Italia.
93.Toti locuitorii Italiei vor fi amprentati incepand cu 2010 De la 1 ianuarie 2010, toti cetatenii care traiesc in Italia vor fi amprentati, informeaza portalul italian de stiri TGCom. Decizia este continuta intr-un amendament al Comisiei Bilant si Finante din cadrul Camerei Deputatilor de la Roma. Ea a fost votata atat de parlamentarii majoritatii de dreapta, cat si de parlamentarii opozitiei. Conform noilor prevederi, cartea de identitate va fi valabila 10 ani de zile, in locul celor cinci ani actuali, si va cuprinde si amprentele digitale ale posesorilor.
94.Incendiu intr-un bloc de garsoniere din sectorul 6 al Capitalei Un incendiu a izbucnit, in noaptea de marti spre miercuri, intr-o garsoniera situata la etajul unu al unui imobil de pe Bulevardul Preciziei, in sectorul 6 al Capitalei, pompierii reusind sa stinga focul dupa aproximativ o ora.
95.Basescu: Dupa ce s-a autonominalizat premier, Geoana si-a adus aminte de problema preturilor Presedintele Traian Basescu i-a raspuns lui Mircea Geoana printr-o scrisoare in care saluta "noua preocupare pentru problema preturilor la alimente si energie". Ironic, seful statului constata ca aplecarea liderului PSD pentru problemele cetatenilor a venit doar dupa ce s-a autopropus premier si si-a finalizat filmul omagial de ziua de nastere. Replica presedintelui este urmarea unei epistole pe care Geoana i-a trimis-o, marti, si in care ii reprosa ca nu si-a onorat promisiunile si nu a tinut cont de propunerile avansate de PSD. Traian Basescu ii recomanda lui Geoana sa convoace o sesiune extraordinara pentru a proba sinceritatea afirmatiilor. 
96.Sony da liber la descarcari de filme pe PlayStation; Microsoft aduce Netflix pe Xbox 360 In cadrul Summitului E3 Media and Business de la Los Angeles, Sony a introdus un nou serviciu prin care utilizatorii de PlayStation pot descarca filme direct pe consola, in timp ce Microsoft a lansat un serviciu similar prin introducerea accesului la Netflix, o companie de inchiriat filme online sau pe DVD, anunta Reuters.
97.Ryanair, numarul 1 european lowcost, desfiinteaza 150 de zboruri din Dublin si concediaza 500 de angajati Pretul petrolului a devenit o problema serioasa si pentru companiile aeriene. Ultima mare companie lovita este chiar liderul european in servicii lowcost, Ryanair. Seful Ryanair, Michael O'Leary, a anuntat ca in aceasta iarna vor fi anulate peste 150 de zboruri care tranziteaza in prezent aeroportul din Dublin.
98.Licitatia de proiecte de investitii in acvacultura si pescuit, lansata in 11 august Prima sesiune pentru depunerea proiectelor de investiţii în cadrul Programului Operaţional pentru Pescuit va fi deschisa in data de 11 august 2008 iar fondurile puse "la bataie" insumeaza 44 de milioane de euro. 
99.In Olanda se naste o noua credinta: fumatul "in numele bunului Dumnezeu" Patronul unei cafenele din Amsterdam isi transforma localul in "Biserica unica si universala a fumatorilor Domnului". Enoriasii vor venera o sfanta treime alcatuita din "fumul, focul si scrumul". Patronul a luat aceasta hotarare in incercarea de a scapa de interdictia fumatului in locurile publice, care a intrat in vigoare in Olanda la 1 iulie.
100.Raiffeisen Banca pentru Locuinte a preluat HVB Locuinte Raiffeisen Bank, Raiffeisen Bausparkasse si Bausparkasse Schwäbisch Hall au cumparat toate actiunile HVB Banca pentru Locuinte, detinute pana in prezent de Vereinsbank Victoria Bauspar, Bank Austria Creditanstalt si UniCredit Tiriac Bank, informeaza miercuri un comunicat al institutiei.
1 2 3 4 5 6 7 8 

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by