Arhiva pentru data 19.07.2005


41 - 60 din 83 rezultate
41.FMI vrea sa luam si mai putine credite Cresterea exploziva a creditarii in Romania a avut ca efect si accentuarea dezechilibrelor in balanta comerciala si in cea de plati, iar masurile luate de autoritati trebuie continuate, in special pentru mentinerea "sanatatii" in sectorul financiar-bancar, potrivit unui studiu realizat de experti FMI.
42.Finantele elimina TVA-ul pentru donatiile prin telefon Ministerul Finantelor Publice a decis sa elimine Taxa pe Valoarea Adaugata perceputa de opt ani pentru apelurile telefonice prin care se fac donatii. Decizia vine in urma unor aprinse dezbateri in presa, in care s-a pus problema moralitatii si a legitimitatii statului de a percepe astfel de taxe, de pe urma unor ajutoare care se duc la cei aflati in nevoie.
43.Inflatie de 2,1% in iunie in zona euro Rata inflatiei din statele aflate in zona euro a ajuns in luna iunie la 2,1%, in termeni anuali, de la 2%, in luna precedenta. Cresterea inflatiei se datoreaza pretului ridicat al petrolului si al materiilor prime energetice.
44.Economia mondiala va creste intr-un ritm mai lent in 2005 Economia mondiala va cunoaste anul acesta un nivel moderat de dezvoltare dupa 2004, cand s-a inregistrat cea mai buna performanta din ultimii ani, potrivit unui raport transmis de Reuters.
45.Flamingo, o pasare rara la Bursa Listarea primei companii de IT la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a tinut ieri capul de afis pe piata de capital romaneasca. Este a doua listare din ultimele zile a unei companii la BVB, dupa ce in precedenta sedinta de tranzactionare, cea de vineri, a inceput tranzactionarea firmei de prelucrare a hartiei Vrancart Adjud.
46.SIF-urile au acaparat piata de capital Schimburile cu titluri financiare au dus, ieri, la obtinerea unei valori totale a tranzactiilor mai mare decat dublul celei obtinute vinerea trecuta. Transferurile cu actiuni SIF au totalizat 17.835.030 lei, reprezentand 71,4% din valoarea totala a tranzactiilor, de 24, 9 milioane de lei.
47.Un sfert din Bursa navigheaza pe Internet Prin Internet, romanul poate avea astazi acces, direct din sufragerie, la tranzactiile bursiere de pe piata de capital. Statistica arata ca aproximativ un sfert dintre jucatori folosesc acest mijloc de comunicare.
48.Asigurarea ramane un lux Asigurarile pentru locuinte, desi sunt ieftine, continua sa fie tratate de romani ca produse de lux. In zona Moldovei, doar cateva dintre casele afectate recent de inundatii erau asigurate. Numarul exact al acestora nu se cunoaste inca, companiile de asigurari asteptand rapoartele din teritoriu.
49.Rivalitate chineza pentru MG Rover Constructorul chinez Shanghai Automotive Industry Corp. se va alia cu fostul director al Ford Europe, Martin Leach, pentru a relansa tentativa sa de a prelua firma britanica MG Rover, scrie „Financial Times”.
50.Majorarea TVA este inevitabila Cota unica a disponibilizat pentru consum circa 900 milioane de euro in favoarea unui numar de 300-400 de mii de persoane. S-au creat puternice dezechilibre macroeconomice, care nu mai pot fi stopate doar prin majorarea TVA, se arata in studiul "Efectele majorarii TVA si continuarea reformei fiscale in Romania", elaborat de Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti.
51.Ordonanta pentru Luca Pe ultima suta de metri, presat de eventualitatea alegerilor anticipate, Cabinetul Tariceanu se grabeste sa plateasca, chiar si in avans, unele servicii de care ar avea nevoie in campania electorala.
52.Luca si Vantu nu mai scot al treilea ziar Liviu Luca, patronul Realitatea Tv, a declarat ieri ca nu intentioneaza sa scoata nici o publicatie noua si ca-i va folosi pe o parte din fosti ziaristi de la EVZ la Realitatea Tv ca si pana acum. Cu toate acestea, surse dintre jurnalisti au afirmat ca vor incepe munca la doua noi proiecte.
53.Idei de afaceri romanesti in Japonia Pavilionul Romaniei la EXPO 2005 de la Aichi, Japonia, si Ambasada Romaniei la Tokio, impreuna cu Camera de Comert si Industrie a Romaniei, in colaborare cu Organizatia Japoneza pentru Comert Exterior (JETRO) organizeaza maine, 20 iulie, la Tokio, un seminar economic romano-nipon dedicat prezentarii mediului investitional romanesc.
54.Jocurile Olimpice ca megaafacere In ultima perioada, Jocurile Olimpice s-au desfasurat sub semnul investitiilor profitabile sau nu, in functie de management, si mai putin sub semnul sportivitatii, spiritului de lupta sau fair-play.
55.FMI, vacsuitor de ghete private Dintre multele jigniri administrate de FMI Romaniei de-a lungul anilor, capul de afis il detinea pana mai ieri includerea Romaniei in 1999 intr-un experiment pentru tari aflate in prag de incetare de plati externe, cu toate ca, asa cum s-a si dovedit, nu era deloc acesta cazul Romaniei.
56.Ploile se intorc, cu furtuni si grindina Parchetul National Anticoruptie are pe masa un raport care-i acuza pe fostii guvernanti ca au risipit peste 10.000 de miliarde de lei prevazuti pentru lucrari hidrografice menite sa previna producerea de inundatii. Indiferent de decizia la care va ajunge PNA, cursurile de apa ramase neindiguite ameninta sa iasa din nou din matca, in conditiile in care meteorologii anunta precipitatii bogate pe intreg cuprinsul tarii.
57.Hotii de diguri Corpul de Control al ministrului mediului a inaintat ieri un raport incendiar procurorilor anticoruptie. Potrivit documentului, in perioada 2000-2004, guvernul Nastase ar fi atribuit Autoritatii Nationale Apele Romane 10.359 de miliarde de lei pentru executarea de lucrari hidrografice.
58.Specialistii PSD-ului n-au fost in stare sa traseze harta inundatiilor, desi s-au obligat prin lege in 2003 Desi apele ies din matca in fiecare an, si sunt oameni in casele carora apele intra cu regularitate, pe usa, autoritatile nu au reusit sa alcatuiasca hartile de risc natural la inundatii. Astazi nu exista planuri care sa arate oamenilor unde nu trebuie sa-ti faci casa sau, daca ti-o faci, care este riscul pe care trebuie sa ti-l asumi.
59.Gaterele lui Hayssam si Sechelariu au provocat prapadul din Moldova Nici nu s-au retras bine apele ca s-au si reluat taierile de copaci din padurile Bacaului. Localnicii de pe vaile raurilor Trotus si Tazlau, ramasi fara agoniseala de-o viata, sunt neputinciosi in fata lacomiei firmelor profilate pe exploatarea padurilor. Situatia este asemanatoare si pe Valea Nehoiului.
60.Clanul Camatarilor, peste 100 de ani de inchisoare Judecatorii Tribunalului Bucuresti au decis ca Sile Camataru sa stea 15 ani dupa gratii, iar fratele sau noua. De asemenea, mama celor doi a primit cinci ani de detentie, tatal acestora trei ani, iar sora lui Sile si Nutu 12 ani de inchisoare.
1 2 3 4 5 

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by