Arhiva pentru data 31.01.2005


1 - 20 din 108 rezultate
1.Universitatile de stat vor subventii de 7% din PIB Declaratia de la Bologna este o conventie intre universitatile europene, indiferent daca fac parte din Uniunea Europeana si are drept scop uniformizarea studiilor si, in acelasi timp, realizarea posibilitatii de transfer al studentului de la o universitate la alta. Conditia de baza este ca ambe
2.Corneliu Neagoe, presedintele PNŢCD Constanta: „PNŢCD a luptat mereu impotriva derbedeilor din interior“ Intre doua internari, Corneliu Neagoe, medic primar pediatru, isi „consuma“ pauza de masa in Camera de Garda, vorbind despre crestin-democratie, restructurari sau probleme de interes local.
3.Primarul, prefectul si constantenii Radu Mazare, primarul Constantei sau „baciul“ PSD-ului local, a avut una din cele mai zbuciumate saptamani de cand cetatenii urbei l-au facut edil.
4.Depunerea declaratiei de impunere, pe ultima suta de metri Pe 31 ianuarie 2005 expira un termen important. Persoanele juridice mai au la dispozitie doar trei zile pentru a-si depune declaratia de impunere.
5.O noua unitate Raiffeisen Bank in Constanta Saptamana aceasta, o noua agentie sub sigla Raiffeisen Bank a fost inaugurata in municipiul Constanta. Situata pe bulevardul Mamaia, in zona Delfinariu, noua agentie este a doua de la aparitia sa pe piata bancara locala.
6.Şi totusi… unde sunt fondurile? Nemultumirile intreprinzatorilor sunt din ce in ce mai evidente in ce priveste accesarea unor fonduri de investitii, care, de altfel, nu reprezinta altceva decat niste facilitati pentru acestia.
7.Dupa 30 de ani, prima harta fizico-economica si administrativa a judetului Constanta O multipla lansare cu importanta deosebita pentru constanteni, dar si pentru turistii care viziteaza aceasta zona cu mare potential, Dobrogea, a avut loc saptamana aceasta, actorul principal care a incantat audienta cu lucrarile sale fiind prof. Virgil Dumitru, inspector de geogr
8.Presedintele ARAI considera obligatorie perfectionarea agentilor Faptul ca tot mai multi clienti straini bat la usa companiilor imobiliare romanesti ii determina pe intermediarii imobiliari sa se pregateasca permanent, atat in ceea ce priveste noutatile legislative in domeniu, dar si in efectuarea tranzactiilor imobiliare, in consilierea clien&#355
9.Directorii nu cunosc metodele si tehnicile manageriale Serviciile de consultanta in managementul societatilor si in dezvoltarea afacerilor au aparut pe piata constanteana ca urmare a tranzitiei.
10.Reparatiile navale si confectiile metalice, o combinatie de succes In cei 13 ani de activitate, SC Utilnavorep SA Constanta a devenit un nume respectat atat in tara, cat si in strainatate. Societatea, cu capital integral privat, este specializata in trei domenii mari de activitate, reparatii utilaje de constructii si macarale, reparatii nave maritime si fluviale &#
11.Monitorizare performanta a traficului pe Canalul Dunare-Marea Neagra Prin implementarea unui ultramodern si foarte performant sistem de monitorizare a traficului navelor pe sectorul romanesc al Dunarii, navigatia fluviala din tara noastra va atinge, in cursul acestui an, standardele de siguranta existente in cele mai dezvoltate state europene.
12.Patronii romani si-au dat mana Unitatea miscarii patronale din Romania a trecut de la stadiul de deziderat la realitate.
13. Presedintelui Consiliului Judetean Bacau i se pregateste mazilirea
Vor capul lui Benea
Presedintele Consiliului Judetean Bacau, Dragos Benea, este pe cale sa-si faca bagajele. Cel putin aceasta este ideea acreditata de cei care se afla la putere. Cel mai tanar presedinte de CJ ar deveni astfel victima unui protocol semnat de PNL, PD, PUR si UDMR.
14.Problemele ANL Gheraiesti - Bacau, departe de a fi terminate In vara anului precedent ar fi trebuit, teoretic, ca cei peste 100 de proprietari din cartierul de lux creat in parcul Gheraiesti sa-si ia in primire locuintele la cheie, asa cum este stipulat in acte. De atunci insa unii s-au mutat pe propria raspundere, iar altii asteapta neputinciosi sa pri
15.Sunt la putere, dar nu se inteleg
Toti liberalii bacauani au Stavarache
“Trebuie sa revenim in democratie”. Aceasta pare sa fie deviza sub care se poarta toate discutiile din organizatia PNL Bacau. Democratie poate insemna Stavarache, Mironescu sau alt lider marcant. Şi sunt destui. Democratie nu mai inseamna insa Gheorghe. Il arata toti cu degetul si vo
16.Zapada a paralizat traficul in tara
18.25 de judete sub nameti
19.Cele mai "rele" 10 corporatii ale anului Din gramada de hrapareti, poluatori, distrugatori de sindicate, finantatori ai dictatorilor, fraudatori, otravitori, mincinosi si ticalosi, "juriul" Multinational Monitor a ales pe urmatoarele – prezentate in ordine alfabetica – drept cele mai "rele" corporatii ale anului 2004: Abbott Laboratories, AIG, Coca-Cola, Dow Chemical,Glaxo-Smithkline, Hardee's, Merck, McWane, Riggs Bank, Wal-Mart.
20.67% dintre firme cred ca le va merge mai bine in 2005 Statutul NATO si cel de economie de piata functionala a ridicat increderea firmelor romanesti, arata Studiul Economic European - Eurochambres, realizat in Romania de CCIRB. 67% dintre firmele romanesti considera ca dezvoltarea lor va fi mai buna anul acesta, in timp ce doar 5% apreciaza ca vor avea un trend negativ al dezvoltarii lor.
1 2 3 4 5 6 

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by