Testare Covid-19
Foto: pixabay.com

Coronavirus în România: 397 de noi cazuri confirmate în ultimele 24 de ore. Bilanțul ajunge la 29.620

de Redactia HotNews.ro
397 de noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, bilanțul îmbolnăvirilor ajungând la 29.620, potrivit datelor publicate marți de Grupul de Comunicare Strategică.
Comisia Europeană
Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Previziunile CE: Contracție de 6% a economiei românești în acest an și o creștere a PIB-ului de 4% anul viitor

de DP HotNews.ro
Economia României s-ar putea contracta anul acesta cu 6%, urmând ca în 2021, creșterea economică să revină în teritoriu pozitiv, cu un avans de 4%, arată previziunile economice publicate marți de Comisia Europeană. Potrivit aceluiași document, prețurile vor crește cu 2,5% anul acesta și cu 2,8% anul viito. De asemenea, economia UE se va contracta cu 8,3 % în 2020 și va crește cu 5,8 % în 2021. În previziunile anterioare, contracția estimată era de 7,4 %. La rândul său, creșterea va fi în 2021 ceva mai puțin solidă decât s-a previzionat în primăvară, mai spun specialiștii europeni.
Politia
Foto: Stirile ProTV

UPDATE Doi deputați PSD, amendați după ce au refuzat să poarte mască într-un fast-food și au făcut scandal / Le-ar fi spus polițiștilor că ei le plătesc salariile și că nu sunt demni de haina pe care o poartă

de I.H. HotNews.ro
Doi deputați PSD - Adrian Solomon și Irinel Stativă - au fost amendați de polițiști cu 2.600 de lei, după ce au refuzat să poarte mască într-un fast-food din sectorul 3 și au făcut scandal. Poliția a fost chemată de patronul localului, iar cei doi au continuat scandalul și după sosirea poliției.
Militar român în timpul pandemiei de coronavirus
Foto: MApN
Lumea în schimbare

Criza de apărare și securitate ce ne așteaptă după pandemie: Butoiul fierbinte din Marea Neagră, bugetele tăiate drastic și „prioritizarea la sânge” a investițiilor militare

de Victor Cozmei HotNews.ro
Pandemia de coronavirus nu a eliminat, ci a amplificat riscurile de securitate deja existente - avertismentul vine direct de la vârful alianței nord atlantice, în timp ce foști comandanți supremi ai forțelor NATO în Europa sunt și mai vehemenți: Rusia e deja în război cu alianța, iar Marea Neagră e un butoi cu pulbere, „cel mai probabil viitorul teatru de conflict”. În același timp, pandemia lasă în urmă un impact uriaș în plan economic și strategic și va forța statele occidentale să ia decizii dificile în viitor.
Ovidiu Covaciu
Foto: Arhiva personala

INTERVIU Coronavirusul și teoriile conspirației, disecate de românul care a fondat cel mai mare grup pro-vaccinare de pe internet: Informațiile false se împrăștie ușor. Până se demonstrează adevărul, minciuna a făcut deja înconjurul lumii

de Alina Neagu HotNews.ro
"Coronavirusul nu există", "nu cunosc pe nimeni bolnav de COVID-19", "tehnologia 5G răspândește virusul", "nu trebuie să port mască", "vom fi vaccinați cu forța". Sunt doar câteva dintre teoriile conspirației, dezinformările și fake news-urile din jurul virusului care ține cu sufletul la gură întreaga planetă de o jumătate de an. Am stat de vorbă și le-am disecat pe fiecare în parte împreună cu Ovidiu Covaciu, românul care se luptă zilnic cu dezinformările pe teme de sănătate în mediul online și care a fondat, în urmă cu 7 ani, ceea ce avea să devină cel mai mare grup pro-vaccinare de pe internet.


Coronavirus in India
Foto: Biplov Bhuyan/Hindustan Times / Shutterstock Editorial / Profimedia
​LIVETEXT

Coronavirus în lume: SUA a depășit 3 milioane de infecții / Orașul Melbourne, plasat din nou în carantină, peste 5 milioane de persoane în izolare la domiciliu / Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, este suspect de COVID-19

de Redactia HotNews.ro
Statele Unite au depășit, marți, pragul de 3 milioane de îmbolnăviri de COVID-19, potrivit cifrelor prezentate de worldmeters.info. Peste cinci milioane de persoane au primit marți ordin de la autoritățile locale de a rămâne în izolare la domiciliu la Melbourne, al doilea cel mai mare oraș al Australiei. Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a anunțat luni că prezintă anumite simptome de COVID-19 și că va fi supus unui test ale cărui rezultate vor fi cunoscute marți.
---------------------
13.32 Iran: Record de decese cauzate de COVID-19 înregistrate în 24 de ore
12.21 Australia: Melbourne, al doilea cel mai mare oraș al țării, plasat din nou în carantină
11.32 Coronavirus: Situația în SUA „chiar nu e bună”, avertizează Anthony Fauci
10.39 Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, prezintă simptome de COVID-19
Mileniali americani la plajă
Foto: Michele Eve Sandberg/ Profimedia Images

La ce vârstă trebuie să începi să te gândești la pensie? Ghid de pensionare pentru milenialii români

de Răzvan Băltărețu HotNews.ro
Luni, 6 Iul 2020 Actualitate | Esențial
Vechimea în muncă și pensia, cel puțin în familia mea, au fost mereu în alb și negru, mai degrabă spre negru, fără nicio urmă de gri. Dată fiind natura mediului în care lucrez, de multe ori primesc bani printr-un contract pe drepturi de autor. Mă apropii de primul deceniu ca experiență, dar încă nu știu ce înseamnă asta pentru pensie sau vechime. Așa că am căutat să aflu cum sunt calculate cele două.
Sediul BCE
Foto: Martti Kainulainen / Shutterstock Editorial / Profimedia

Comisia Europeană estimează o recesiune mai adâncă și o revenire mai lentă pentru Zona Euro decât prognozase anterior

de S.J. HotNews.ro
Economia Zonei Euro va intra într-o recesiune mai adâncă în acest an și își va reveni mai lent în 2021 decât se credea înainte, arată prognoza Comisiei Europene publicată marți, Franța, Italia și Spania fiind statele cele mai afectate de criza economică cauzată de pandemia de COVID-190, relatează Reuters.
TIR plin cu tigari de contrabanda
Foto: Politia de Frontiera

Contrabanda și contrafacerea, tablou general - Cât de mare este fenomenul, ce produse cuprinde și ce s-a schimbat din cauza crizei Covid-19 (I)

de Vlad Barză HotNews.ro
De la coletele confiscate în port și mașinile cu compartimente mascate descoperite la vamă, până la tricoul ”fake” cumpărat din piață sau parfumul ”piratat” cumpărat la colțul străzii, contrabanda și contrafacerea sunt fenomene extrem de răspândite. Estimarea este că peste 15% dintre produsele din piață sunt contrafăcute sau de contrabandă, iar din cauza aceasta pierd toate părțile: consumatorii, firmele corecte, dar și statul. În articol puteți citi pe larg despre comerțul ilicit, cât de mare este valoarea sa, care sunt produsele falsificate cel mai des și cum s-au adaptat infractorii la noile realități de după izbucnirea crizei Covid-19.
Kodru Mansour
Foto: PeliPartners
Dosare Juridice - Dispute

Mijloace alternative de soluționare a disputelor în contextul supraaglomerării instanțelor

de Kodru Mansour PeliPartners
Reluarea activității de judecată după încetarea stării de urgență a adus cu sine o supraaglomerare a instanțelor, acestea având de judecat atât cauzele ce fuseseră suspendate pe durata stării de urgență, cât și pe cele nou-înregistrate, dintre care nu puține s-au născut în legătură cu măsurile adoptate în contextul pandemiei.
Jean-Marc Cambien, Emanuel Băncilă
Foto: EY România
Articol susținut de EY România ​

EY România, împreună cu avocații de la Radu și Asociații SPRL, a obținut o nouă decizie importantă pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene

de EY România
Decizia CJUE confirmă faptul că legislația națională încalcă legislația europeană în materia dreptului nerezidenților de a obține rambursarea TVA. Aceasta este a doua cauză favorabilă pronunțată ca urmare a demersurilor EY România, după C-441/16, SMS Group. Chep Equipment Pooling NV a fost asistat în procedurile în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) de către echipa de avocați a Radu și Asociații SPRL condusă de Emanuel Băncilă, împreună cu departamentul de taxe indirecte al EY România, condus de Jean-Marc Cambien.

Răzvan Nicolescu
Foto: Deloitte Romania

Răzvan Nicolescu, despre un posibil proiect de lege privind energia eoliană offshore: Suntem pe cale să ne grabim și să ne dăm cu stângul în dreptul

de C.P. HotNews.ro
Mai mulți deputați vor să introducă în procedura legislativă un proiect de lege privind acordarea de subvenții pentru devoltarea de eoliene offsore în largul Mării Negre. Răzvan Nicolescu, fost ministru, actual partener Deloitte România, critică această intenție, spunând că nu e în interesul României să adopte o legislație în acest domeniu înaunte de finalizarea unei directive UE. Nicolescu vorbește și de anumite interese, cum ar fi vânzarea unor terenuri.
Temperaturi mici in sudul si centrul Scandinaviei pe 4 iulie
Foto: Meteociel

Frig neobișnuit în Norvegia - În multe localități au fost sub 0 grade, câteva stațiuni de schi sunt încă deschise

de Vlad Barza HotNews.ro
În fiecare zi din iulie au fost sub 0 grade în Norvegia, iar pe 4 iulie au fost -7 grade în zona montană din sudul țării. Într-una dintre trecători a nins 35 de cm în câteva ore. Contrastul nu poate fi mai mare ce ce s-a întâmplat la început de ianuarie când în sudul Norvegiei s-a înregistrat recordul de temperatură pentru prima lună din an: +19 grade.
Ivan Safronov
Foto: Russian Federal Security Service / TASS / Profimedia

Un consilier al directorului agenției spațiale ruse a fost arestat sub suspiciunea de trădare / Autoritățile îl acuză că ar fi un spion NATO

de S.J. HotNews.ro
Autoritățile din Moscova l-au reținut pe Ivan Safronov, un fost jurnalist în prezent consilier al șefului agenției spațiale ruse, acesta fiind suspectat de trădare, a anunțat marți agenția Roscosmos citată de The Moscow Times.
Adrian Ionel
Foto: AGERPRES

Directorul suspendat al Unifarm, confruntat cu denunțătorul: Am spus că sunt nevinovat și o voi dovedi

de I.H. HotNews.ro
Directorul suspendat al Unifarm, Adrian Ionel, acuzat că a cerut 760.000 de euro pentru atribuirea unui contract de achiziție de echipamente de protecție în timpul pandemiei de COVID-19, a fost audiat marți de procurorii DNA, fiind confruntat cu unul dintre denunțătorii săi. La ieșire, el le-a spus jurnaliștilor că este nevinovat și că va dovedi acest lucru.
Vergil Chițac
Foto: Facebook

Parchetul a clasat dosarul în cazul senatorului PNL Vergil Chițac, primul parlamentar cu COVID-19, care a băgat în izolare tot guvernul

de I.H. HotNews.ro
Senatorul PNL Vergil Chițac, primul parlamentar român confirmat cu COVID-19 și care a băgat în izolare Guvernul și toată conducerea PNL, a anunțat marți că Parchetul General a clasat dosaru in rem deschis în 16 martie pentru infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor. "Pentru cei care încă se îndoiau, aceasta este dovada incontestabilă a nevinovăției mele", spune senatorul liberal.
Secventa Frida Kahlo
Foto: Hotnews

Izolarea a dat cel mai mare maraton cultural mondial. Românii s-au făcut că participă

de Dana Cristescu HotNews.ro
Da, nu am avut timp pe vremea asta de COVID. Am trăit, nu numai eu, cea mai efervescentă perioadă culturală. Un festin, sau mai degrabă, o orgie. Dacă te ținea fizicul, practic, puteai urmări 24/7 creații artistice, de la bune la geniale, pe care le-a dat omenirea în ultimii 60-70 de ani în artele spectacolului. Teatru, operă, concerte muzică clasică, balet, musical, pop, apoi, tururi virtuale în cele mai mari muzee de artă și colecții, etc, la care s-au adăugat evenimente create ad-hoc și transmise live/înregistrate sau cursuri de balet, canto, actorie susținute de nume grele. Ceva la care nu ar fi visat nimeni, niciodată. Oricine a profitat de dar, a ieșit din pandemie cu cel puțin 10% mai deștept. Și asta pe 0 LEI!
Trotuar Piata Unirii 6
Foto: Hotnews

​​FOTO Cum arată trotuarul din Piața Unirii la un an de la reabilitare: dalele s-au desprins, o parte sunt crăpate sau lipsesc

de Catiușa Ivanov HotNews.ro
Trotuarul din Piata Unirii arată din ce în ce mai rau la nici un an de la finalizarea lucrărilor de reabilitare. O parte dintre dalele de granit s-au desprins, altele s-au crăpat, iar câteva deja lipsesc. Primăria Capitalei, prin Administrația Străzilor, a refăcut pavajul vara trecută, și doar pentru dalele de granit municipalitatea a plătit firmei Titan Mar 358.000 lei.
​Nick Kyrgios
Foto: Digisport.ro

Nick Kyrgios ține din nou capul de afiș din tenis cu o declarație: Pe cine consideră cel mai bun din toate timpurile

de A.I. HotNews.ro
A ținut capul de afiș al ultimelor săptămâni pentru comentariile critice făcute la adresa lui Novak Djokovic (pentru organizarea Adria Tour) și Alexander Zverev (nu a respectat cele 14 zile de izolare), iar acum a ieșit în evidență după ce și-a spus părerea în legătură cu numele celui pe care îl consideră cel mai mare jucător din toate timpurile. Nick Kyrgios este personajul zilei din tenisul mondial.
Lucian Mindruta
Foto: Digi 24

Edițiadedimineață.ro: Interviu cu Lucian Mîndruță/ ”Eu și pe iaht mănânc roșii cu pâine și cu brânză. 250.000 de followeri la Facebook nu e mult”

de editiadedimineata.ro
Îl vezi la TV sau pe stradă, îi vezi numele pe Net, chiar nu contează unde, este Mîndruță, tipul ăla, jurnalistul de televiziune și influencerul, îl recunoști din prima. Este controversat, din calcul sau așa îi vine, natural, a provocat de câteva ori. Dar de numele lui va rămâne cu siguranță legată amintirea celor mai frumoși ani postdecembriști: ai speranței.
obiceiuri-mici-schimbari-mari
Foto: Hotnews
​Recomandare de lectura

Obiceiuri mici, schimbari mari

de A,V, HotNews.ro
„Fogg explica structura micilor obiceiuri care ne definesc identitatea. Intelegerea acestor microcomportamente este esentiala pentru reusita, fie ca vrei sa slabesti, fie ca vrei sa intemeiezi o companie." — TONY FADELL, inventator al iPod-ului si coinventator al iPhone-ului
SNSPA
Foto: Think Digital
Articol susținut de Universitatea Sheffield – biroul de reprezentare București și SNSPA

Te preocupă cariera ta în marcom sau management? Înscrie-te vara asta la un masterat cu dublă diplomă

de Smile Media
Când vremurile sunt schimbătoare, cea mai bună investiție pe care o putem face este în educația noastră. Dacă vrei să avansezi pe drumul profesional pe care l-ai ales și simți că ai nevoie de mai multe cunoștințe, dacă vrei să descoperi mai multe despre domeniul care te pasionează și să-ți dezvolți rețeaua profesională, dacă vrei să îți schimbi ruta în carieră, dacă vrei să îți crești șansele de angajare, dacă vrei să te specializezi într-un domeniu și ți-ar plăcea să urmezi mai târziu un doctorat, atunci una dintre cele mai bune decizii pe care le poți lua este să te înscrii vara aceasta la un program de masterat cu dublă diplomă, cu durata de patru semestre.
in-slujba-razboiului-alianta-secreta-dintre-astrofizica-si-armata
Foto: Hotnews

In slujba razboiului. Alianta secreta dintre astrofizica si armata

de A.V. HotNews.ro
Extrem de provocator si bine documentat, volumul de fata studiaza aceasta simbioza de la primele incercari de navigatie celesta si pana la tehnicile de recunoastere militara prin satelit din prezent, dezvaluind legatura stransa dintre stiinta, tehnologie, industrie si puterea politica.
Daniel Fenechiu
Foto: Agerpres

Fenechiu: O nouă stare de urgență nu este exclusă, dacă lucrurile scapă de sub control

de Redactia HotNews.ro
O nouă stare de urgență nu este exclusă, dacă lucrurile scapă de sub control, a declarat la RFI liderul senatorilor PNL Daniel Fenechiu.
sursa-deschide-ti-mintea-schimba-ti-viata
Foto: Hotnews
Recomandare de lectura

Daca ti-ai putea alege de la viata orice lucruri iti doresti, care ar fi acestea?

de A.V. HotNews.ro
Creierul tau are peste 86 de miliarde de neuroni, fiecare dintre acestia fiind pregatit sa poarte raspunsurile tale catre lumea inconjuratoare. Dar oare mintea ta se concentreaza pe cele mai profunde dorinte si valori proprii sau functioneaza pe pilot automat?
Somajul in randul tinerilor depaseste 16%
Foto: sxc.hu

Doar jumătate dintre tinerii români sunt optimiști în privința șanselor personale în viitor. Cum văd ei viitorul, ce cred despre țară și despre lumea în care trăim (sondaj)

de DP HotNews.ro
Numai 55% dintre tinerii români sunt optimiști în privința șanselor personale în viitor, arată rezultatele unui sondaj publicat de IRSOP marți dimineața. Sănătatea și locurile de muncă sunt elementele care îi îngrijorează cel mai mult. Dacă ar fi să aleagă între două societăți, una în care domină statul și una care pune accent pe libertatea și inițiativa individului, majoritatea tinerilor (70%) ar alege ideea libertății individului. Asta înseamnă că, din perspectiva filosofiei politice, tinerii înclină mai mult spre ideile liberale decât spre cele social-democrate sau socialiste, mai arată rezultatele sondajului IRSOP.
fraude informatice
Foto: IGPR

Patru români ar fi obținut circa 1,6 milioane de euro după ce au postat anunțuri false pe diferite site-uri/ Ordinul de anchetă, emis de autoritățile din Italia

de I.H. HotNews.ro
Poliția Română anunță destructurarea unei grupări formate din patru români care în perioada ianuarie 2018 - aprilie 2019 ar fi comis fraude informatice prin intermediul mai multor platforme online, prin postarea de oferte false. Ei ar fi creat astfel un prejudiciu de aproximativ 1,6 milioane de euro.
Hotel Melbourne
Foto: William West / AFP / Profimedia Images

Coronavirus Australia: Orașul Melbourne, plasat din nou în carantină / Peste 5 milioane de persoane au primit ordin de izolare la domiciliu

de S.J. HotNews.ro
Peste cinci milioane de persoane au primit marți ordin de la autoritățile locale de a rămâne în izolare la domiciliu la Melbourne, al doilea oraș ca mărime din Australia, în urma unei creșteri masive a numărului de cazuri de COVID-19, informează AFP și Agerpres.
Serban Filip Cioculescu
Foto: Arhiva personala
ANALIZA

Franța vs. Turcia sau de ce nu încap două săbii strategice în teaca Mării Mediterane

de Serban Cioculescu Contributors.ro
Că nu există deloc simpatie între Paris și Ankara se știe nu de azi de ieri, ci de ani de zile, de fapt de mai multe decenii: Franța e una dintre țările ce se opun cel mai ferm primirii Turciei în UE, deși aceasta din urmă are statut de țară candidată. Deși cele două state riverane Mării Mediterane sunt aliate în cadrul NATO, ele nu au ajuns să își acomodeze interesele geostrategice și nici valori în comun nu prea au:
Reprezentare artistica a sistemului planetar GJ 887
Foto: Nature

O stea liniștită și două planete care ne dau mari speranțe

de Vlad Barza HotNews.ro
Astronomii au descoperit două planete puțin mai masive decât Pământul, exoplanete ce orbitează în jurul unei stele ce nu se găsește deloc departe dacă ținem cont de distanțele din galaxie: la 10,7 ani lumină. Sistemul planetar este deosebit prin faptul că steaua este inactivă, deci nu emite multă energie, încât să distrugă șansele ca cele două planete să găzduiască viață.
Raluca Amariei
Foto: Facebook

Demisie la vârful USR. Sefa filialei Sibiu pleacă din partid, susținând că are „pe bună dreptate, eticheta de partid neomarxist”

de C.D. HotNews.ro
Șefa USR Sibiu, Raluca Amariei, și-a anunțat demisia din partid, acuzând că formațiunea condusă de Dan Barna a fost contaminată de metehnele partidelor vechi și, îndepărtând vocile critice. Mai mult, ea susține că a asistat la„ promovarea unor mesaje jignitoare la adresa majorității românilor au adus USR, pe bună dreptate, eticheta de partid neomarxist”.
Activitati
Foto: Getty Images / Digi 24

Digi 24: Coronavirus. Care sunt cele mai periculoase activități și ce puteți face fără să riscați infectarea cu COVID-19

de Redactia Digi24
Mersul la bar este modul prin care putem contracta cel mai ușor noul coronavirus. Iar a lua cina la cineva acasă este mai riscant decât mersul la cumpărături în ceea ce privește posibilitatea de infectare cu COVID-19, avertizează medicii americani din Asociația Medicală Texas, cea mai mare asociație de profil din Statele Unite ale Americii. Specialiștii de aici au întocmit o listă cu activitățile care pot prezenta un risc pentru sănătatea noastră.
Georgina Rodriguez
Foto: Profimedia via DigiSport

DigiSport: Ce i-a scris Cristiano Ronaldo iubitei sale pe Instagram, când a văzut-o cum petrece fără el pe iahtul luxos al cuplului

de Digisport Digisport.ro
Luni, 6 Iul 2020 Revista Presei | Vedete
Cristiano Ronaldo a marcat un gol în victoria din weekend a lui Juventus, 4-1 cu rivala Torino. Georgina Rodriguez a profitat de timpul liber și a petrecut câteva zile pe iahtul de lux al cuplului. De acolo, Georgina a postat o fotografie cu un mesaj romantic...
Fara cursuri
Foto: frwl/ Wikimedia Commons

Vor fi redeschise școlile din septembrie? Ministrul Sănătății: Avem scenarii de la cele mai sumbre, până la cele adaptate

de I.H. HotNews.ro
O decizie privind redeschiderea unităților de învățământ din septembrie, odată cu noul an școlar, va fi luată la sfârșitul lunii august, în funcție de evoluția pandemiei de COVID-19, afirmă ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. El spune că scenariile autorităților sunt "de la cele mai sumbre, până la cele adaptate".
balcanii-nationalism-razboi-si-marile-puteri-18042012
Foto: Hotnews
​Recomandare de lectura

Balcanii. Nationalism, razboi si Marile Puteri 1804–2012

de A.V. HotNews.ro
Nicio alta carte nu acopera atat de exhaustiv intreaga regiune, nu ofera perspective atat de profunde asupra surselor violentelor locale si nu explica atat de graitor originile aparitiei statelor moderne din zona: Serbia, Croatia, Bosnia, Grecia, Bulgaria si Romania. Totodata, lucrarea exploreaza relatia, adesea dezastruoasa, dintre Balcani si Marile Puteri, ridicand ingrijoratoare semne de intrebare cu privire la interventiile occidentale, mai vechi sau mai noi.



seducatorul-domn-nae-viata-lui-nae-ionescu
Foto: Hotnews
​Recomandare de lectura

Seducatorul domn Nae. Viata lui Nae Ionescu

de A.V. HotNews.ro
Este deopotriva venerat si detestat: un seducator al mintilor si al inimilor, pentru care Maria Cantacuzino (Maruca), prietena reginei Maria, e gata sa se sinucida, Cu inteligenta, umorul si farmecul lui aparte isi conduce discipolii pe carari politice periculoase.
Nokia 1.3
Foto: Hotnews

REVIEW Nokia 1.3 - Cât de ok poate fi un telefon de sub 90 de euro?

de Victor Cozmei HotNews.ro
Duminică, 5 Iul 2020 Economie | Gadget
Un telefon super-ieftin aduce cu sine o serie de compromisuri. La circa sub 100 de euro cât costă noul Nokia 1.3 nu poți avea pretenția la specificații de top și nici așteptări de viteză. Chiar și-așa, Nokia 1.3 are un as în mânecă: Android Go, o variantă de Android 10 la zi cu actualizări și care încearcă să compenseze lipsurile tehnice printr-o versiune light, stabilă, dar fără briz-brizuri și alte elemente care ar îngreuna inutil un dispozitiv low-cost. Cât de mult reușește Nokia 1.3 să convingă la acest nivel, citiți în review-ul realizat de HotNews.ro.
Utilizatori jucand un Quest
Foto: Hotnews

Platforma cu jocuri de explorare urbană Questo primește o finanțare de 300.000 Euro

de Raluca Abrihan HotNews.ro
Questo, platforma cu jocuri de explorare urbană, a strâns fonduri în valoare de 300.000 de Euro pentru a ajuta călătorii și localnicii din întreaga lume să descopere orașe parcurgând trasee de tipul unor jocuri interactive, denumite ‘questuri’. Finanțarea a fost coordonată de către fondul de investiții Sparking Capital, cu participarea Early Game Ventures și are ca scop extinderea platformei în mai multe orașe din lume, prin intermediul scriitorilor locali și al operatorilor de turism.
Iuteala maxima
Foto: Hotnews
Articol susținut de grupul Grampet

Românii și primele trenuri, acum peste 150 de ani - Complicatul drum al căilor ferate către teritoriile noastre

de Vlad Barza HotNews.ro
Duminică, 5 Iul 2020 Economie | Industrie Feroviara
Primul tren a plecat din București la 32 de ani după primul tren din Viena și la 25 de ani după Varșovia. Trenul București - Giurgiu a devenit realitate la 27 de ani de la prima propunere pentru construirea unei căi ferate în Principatele Române, iar anii au fost grei. Au existat certuri despre cine să plătească și despre rutele alese, s-au purtat negocieri grele cu imperiile din jur, iar românii nu au fost pe poziții de forță. În articol puteți citi și despre primele căi ferate din Transilvania și Banat și despre cum erau primele trenuri și cu ce viteze rulau.
Autobuze hibrid Mercedes 1
Foto: PMB

FOTO Primele 8 autobuze hibrid Mercedes Citaro, din cele 130 achizitionate de Primăria Capitalei, au fost puse în circulație

de Catiușa Ivanov HotNews.ro
Primele 8 autobuze hibrid Mercedes Citaro, din cele 130 achizitionate de Primăria Capitalei cu finanțare nerambursabilă, au fost puse în circulație marți, pe linia 131. Conform graficului de livrare, toate autobuzele hibrid vor fi livrate până în ianuarie 2021. Municipalitatea plătește pentru cele 130 de autobuze 195.268.331,70 lei, fără TVA.
Anthony Fauci
Foto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Coronavirus: Situația în SUA „chiar nu e bună”, avertizează Anthony Fauci

de S.J. HotNews.ro
Doctorul Anthony Fauci, directorul Institutului Național pentru Alergii și Boli Infecțioase din SUA, a apreciat luni că situația epidemiei de coronavirus din țara sa „chiar nu e bună”, relatează CNN și Agerpres.
Simona Halep
Foto: Australian Open / Twitter

Mesajul pe care Darren Cahill i l-a transmis Simonei Halep după primele săptămâni de antrenamente

de A.I. HotNews.ro
Simona Halep a reluat antrenamentele de câteva săptămâni, iar campioana de la Wimbledon este monitorizată de Darren Cahill cu ajutorul unui sistem video. Aflat în Australia, antrenorul îi oferă locului 2 WTA informații prețioase, deși cei doi sunt despărțiți de mii de kilometri.
Postare
Foto: TurdaNews

Un consilier local PSD a distribuit pe Facebook poza unei actrițe din filme pentru adulți, prezentată ca elevă de 10 la BAC

de D.D. HotNews.ro
Consilierul local PSD din Câmpia Turzii, Ionel Isac Tudorache, a distribuit pe Facebook poza unei actrițe porno din filme pentru adulți, Mia Khalifa, prezentată drept ”o elevă din România care a învățat și scris la lumânare și care a luat bacul cu 10”, potrivit turdanews.net.
deputatul Irinel Stativa
Foto: cdep.ro

Ce spune deputatul PSD Irinel Stativă despre scandalul cu Poliția: Eu am fost cel ce a încercat să aplaneze conflictul. Am și întrebat dacă am făcut eu ceva și un domn polițist a spus că nu au nimic cu mine

de L.P. HotNews.ro
Deputatul PSD Irirnel Stativă, implicat alături de colegul său parlamentar Adrian Solomon într-un scandal provocat într-un fast-food după ce ar fi refuzat să poarte mască, susține că el a fost, de fapt, cel care a încercat să aplaneze conflictul, că el purta mască și, mai mult, că nici nu a fost amendat.
Jair Bolsonaro
Foto: Flickr

Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, prezintă simptome de COVID-19 și s-a testat pentru coronavirus

de S.J. HotNews.ro
Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a anunțat luni la postul CNN Brasil că prezintă anumite simptome de COVID-19 și că va fi supus unui test ale cărui rezultate vor fi cunoscute marți, notează AFP și Washington Post citate de Agerpres.
Cristian Felea
Foto: Arhiva personala

#libersiresponsabil Reflecții privind constituția, statul și cetățeanul în vreme de pandemie

de Cristian Felea Contributors.ro
Un guvern PNL fără majoritate parlamentară, bazat pe un partid tributar unui model vechi de organizare, puțin inovativ și cu viziune politică limitată, nu putea să acționeze decât supralicitând puținele argumente pe care le avea: autoritatea președintelui țării, la începutul celui de-al doilea mandat al său, și imaginea de profesionist, pe care s-a grăbit să o recupereze și să o valorifice (abandonând ideea cu care cocheta anterior de a-l debarca din funcție), a șefului DSU.
Tinerii români prefera sa se angajeze in comert si agricultura
Foto: Pixabay

În plin secol digital, un tânăr român din trei se angajează în agricultură. Al doilea sector preferat e comerțul. Expert: Nu contează ce calificări ai, dacă nu poți ocupa un job care să solicite acele calificări

de Dan Popa HotNews.ro
Unul din trei tineri români de sub 25 de ani preferă să lucreze în agricultură. Următoarea profesie pentru care au optat e comerțul și pe locul al treilea, industria prelucrătoare, arată datele pe 2019 ale Institutului Național de Statistică, consultate de HotNews. Asta este vestea proastă. Cea și mai proastă este că, potrivit proiecțiilor Comisiei Europene, aceste activități ar putea fi cele care vor angaja cel mai mult și în următorii 10 ani. Vezi în text care sunt domeniile care vor genera noi locuri de muncă și ce spun experții pe piața muncii despre această anomalie.
Britney Spears
Foto: Instagram

VIDEO Diva anilor 2000, trecut vs prezent: Cum arată și cum încearcă Britney Spears să-și impresioneze fanii dansând

de Red. Life HotNews.ro
Albumul "Baby One More Time" din 1999 i-a adus consacrarea la nivel mondial, fiind vândut în peste 30 de milioane de exemplare. Succesul a continuat pentru adolescenta născută în Kentwood, Louisiana, cu "Oops!...I Did It Again". Între timp, puștoaica Britney Spears a ajuns la aproape 39 de ani, iar vedeta încearcă să-și țină fanii aproape prin diverse postări pe Instagram.
Cresterea PIB s-a atenuat in T1, dar nu a intrat pe minus
Foto: sxc.hu

INS a revizuit semnificativ in sus ritmurile investițiilor, consumului public și ale exportului net

de DP HotNews.ro
Marți, Institutul National de Statistica (INS) a comunicat al doilea set de estimări provizorii cu privire la evoluția PIB-ului și a componentelor sale pe primul trimestru al anului curent. Reamintim că INS inventariaza evoluția PIB în 5 cicluri: datele semnal, apoi datele provizorii (I), date provizorii (II), date-semidefinitive si in final, dupa circa doi ani, datele definitive. Cele de marți sunt datele provizorii (II) și ele confirma estimările anterioare: economia internă a încetinit în primul trimestru, rămânând însă pe plus (cu un ritm trimestrial de 0.3% si cu o dinamica anuala de 2.4%, cel mai redus nivel din T2 2014), evolutie determinată de efectele pandemiei.
Adrian Solomon
Foto: Captura video

Prima reacție a deputatului Solomon (PSD), care a intrat în conflict cu Poliția pentru că nu a purtat mască: Totul e un abuz al unor polițiști mult prea puțin școliți

de L.P. HotNews.ro
Deputatul PSD Adrian Solomon, care alături de colegul său parlamentar Irinel Stativă a intrat în conflict cu polițiștii chemați de angajații unui fast-food pentru că cei doi au refuzat să poarte mască, susține că "totul este un abuz al unor polițiști mult prea puțin școliți".
cod portocaliu pentru 7 iulie
Foto: ANM

Avertizări de ploi torențiale și vijelii pentru toată țara

de Redactia HotNews.ro
Mateorologii au emis marți o nouă avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, valabilă în următoarele ore în 16 județe, precum și două Coduri galbene de ploi și vijelii pentru Capitală și pentru 26 de județe.
Trotinetle Bolt Bucuresti
Foto: Hotnews

Și Bolt inroduce trotinete electrice în București. Tarifele de utilizare

de CZ HotNews.ro
Startup-ul de servicii de transport în sistem de ridesharing Bolt introduce, de marți, și în București trotinete de închiriat prin aplicație, platforma anunând tarifele într-un comunicat remis StartupCafe.ro.
TikTok
Foto: TikTok

SUA ar putea bloca TikTok și alte aplicații din China, spune Mike Pompeo. TikTok are peste 100 de milioane de useri în SUA

de Vlad Barza HotNews.ro
În contextul tensiunilor dintre SUA și China, America se gândește să interzică aplicația TikTok și alte rețele sociale din China, a spus secretarul de stat Mike Pompeo, într-un interviu la Fox News. TikTok este celebră pentru micile clipuri video devenite virale și pentru faptul că are un public mult mai tânăr decât Facebook. Estimările sunt că TikTok are 800 de milioane de useri în lume, dintre care 120 de milioane în SUA.
Adrian Ionel
Foto: AGERPRES

Noi audieri în dosarul Unifarm. Adrian Ionel, din nou la DNA

de I.H. HotNews.ro
Noi audieri în dosarul achizițiilor de măști făcute de Unifarm în perioada pandemiei de COVID-19 au loc la DNA, unde marți dimineață a ajuns directorul suspendat al companiei de stat care se ocupă de achizițiile de echipamente medicale.
ATP logo
Foto: atpworldtour.com

Cum a schimbat pandemia de Covid-19 clasamentul ATP - Ce modificare importantă a fost adăugată

de Red. Sport HotNews.ro
Asociația Tenismenilor Profesioniști, care gestionează circuitul masculin de tenis (ATP Tour), își va modifica sistemul de stabilire a clasamentului începând din luna august, data prevăzută pentru reluarea turneelor după cinci luni de pauză, din cauza pandemiei de coronavirus, informează AFP.
Mobilizarea politiei la 1 iulie
Foto: Dale de la Rey / AFP / Profimedia Images

Puteri sporite pentru poliția din Hong Kong: percheziții fără mandat și cenzură totală pe internet

de D.D. HotNews.ro
Noua lege privind securitatea în Hong Kong, adoptată recent de Beijing, conferă puteri sporite poliției din fosta concesiune britanică, mai ales în ceea ce privește supravegherea, transmite marți AFP.
Business report
Foto: Colaj foto

​Business report: Prima Casă repornește în două săptămâni. Românii care vor să schimbe furnizorul de electricitate, amenințați chiar de marile companii. Kovesi, interviu la Euronews. Decizia privind redeschiderea restaurantelor, așteptată miercuri

de Dan Popa HotNews.ro
Programul Prima Casă repornește în două săptămâni. Cum va fi numit și ce schimbări aduce ● Cum sunt amenințați românii care vor să schimbe furnizorul de electricitate chiar de marile companii. Mărturiile oamenilor. ● Împrumuturile României, de la criză la criză. Deja –vu? ● Kovesi, interviu la Euronews: Sunt sigură că vor urma atacuri ● Proprietarul City Grill: “Sperăm ca miercuri să se ia o decizie privind redeschiderea restaurantelor. În cel mai bun caz, deschidem vineri, pe 10 iulie” ● Ministrul Energiei: Mă aștept ca și al doilea mare furnizor din piața gazelor să anunțe scăderi de preț ● Numărul companiilor chineze listate în lume a crescut.
Coronavirus, imagine generică
Foto: Profimedia Images

Noua listă a țărilor din zona verde de coronavirus: nu mai e necesară izolarea sau carantina la sosirea în România / Zborurile suspendate pot fi reluate

de C.D. HotNews.ro
32 de state sunt pe noua listă a țărilor membre U.E și ale Spațiului Economic European pentru care nu se aplică recomandarea de instituire a măsurii de izolare/carantină asupra persoanelor care sosesc din acestea în România. Aceleași condiții sunt valabile și pentru alte 12 state terțe. Decizia a fost luată luni de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
Coronavirus in Romania
Foto: Grosescu Alberto Mihai / Shutterstock Editorial / Profimedia

Patru lacune ale noii legi privind carantina și izolarea - APADOR-CH

de I.H. HotNews.ro
Guvernul legiferează în continuare heirupist și opac, deși nu mai suntem în stare de urgență, susține APADOR-CH, care a identificat patru lacune ale noului proiect de lege privind carantina și izolarea, ce ar putea duce la perpetuarea situației actuale, când persoane diagnosticate cu COVID-19 sunt externate din spitale.
Testare coronavirus in Romania
Foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

Statele Unite au depășit pragul de 3 milioane de cazuri de COVID-19

de Redactia HotNews.ro
Statele Unite au depășit, marți, pragul de 3 milioane de îmbolnăviri de COVID-19, potrivit cifrelor prezentate de worldmeters.info.
Orban în Parlament
Foto: Guvernul Romaniei
VIDEO

Achizițiile Unifarm Orban: Hoțul, adică PSD, strigă hoții / Ciolacu: Șmecherii PNL s-au îmbogățit / Barna: Se fură din instituții pentru că sunt puși oameni clientelari și PSD, și PNL

de I.H. HotNews.ro
Luni, 6 Iul 2020 Actualitate | Politic
Premierul Ludovic Orban a susținut, luni, în plenul Camerei Deputaților, unde a fost chemat să dea explicații legate de achizițiile Unifaram, că subiectul nu are legatură cu activitatea sa de șef al Guvernului și că se încearcă crearea unei legături ''inexistente'' între el și cercetarea unei instituții a statului. Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, l-a acuzat pe Orban că a fost interesat "doar de bani" și a reprezentat doar interesele "marelui stomac liberal" pe care l-a ''hrănit cu sute de milioane de euro prin contracte fără licitație, în disprețul legii''.
Lloris si Son, aproape de bataie
Foto: Captura Youtube

VIDEO Doi coechipieri de la Tottenham, aproape de bătaie - Cum explică Mourinho momentul: "Tensiunea este un rău necesar"

de Red. Sport HotNews.ro
Momente mai rar întâlnite pe un teren de fotbal: doi coechipieri au fost cu greu despărțiți, aceștia fiind la un pas de a se bate. S-a întâmplat înainte de pauza meciului dintre Tottenham și Everton, iar cei implicați în eveniment sunt Hugo Lloris și Heung-Min Son.
Autostrada A3 in zona Petricani
Foto: Captura YouTube

Prefectura Bihor: Vecinii unguri au demarat procedura de predare a lucrărilor pe sectorul Autostrăzii M4 Budapesta-Nagykereki

de I.B. HotNews.ro
Punctul de trecere a frontierei româno-ungare la interconectarea autostrăzilor A3 (RO) și M4 (HU), care a fost stabilit între localitățile Borș și Nagykereki va beneficia de dotări moderne fiind demarată procedura de predare a lucrărilor pe sectorul Autostrăzii M4 Budapesta-Nagykereki. Stadiului de implementare al sectorului 3C3 din Autostrada A3 (Autostrada Transilvania, București-Borș) este finalizat în proporție de 99%, în avans cu o lună față de termenul estimat și urmează să fie predat în următoarele două săptămâni.
Dan Toma
Foto: Facebook

Mitul antreprenorului care renunță la facultate pentru afaceri: „E un fel de cargo cult... Bill Gates și Zuckerberg au renunțat la Harvard, nu la bac”

de CZ HotNews.ro
O fi bine să nu mai faci o facultate și să te ocupi, în schimb, de afaceri, din tinerețe? Dar de ce să se excludă una pe alta, de ce nu amândouă, de ce nu una după alta? Sunt cazuri de mari antreprenori care au intrat la facultate și pe urmă au renunțat înainte să o absolve, ca să se poată dedica afacerilor. Dan Toma, mentor în mai multe acceleratoare de afaceri din Europa și Asia, îi compară pe unii dintre tinerii care renunță la studii cu populațiile indigene din Pacific care îi imitau pe militarii americani.
Bucuria celor de la Bremen
Foto: Captura YouTube

​VIDEO Werder Bremen rămâne în Bundesliga: Remiza care a adus bucuria (2-2 cu FC Heidenheim)

de A.I. HotNews.ro
Werder Bremen și-a asigurat prezența în elita fotbalului german și în sezonul viitor, fosta campioană din Bundesliga câștigând barajul de menținere cu formația de ligă secundă FC Heidenheim. A fost 0-0 în tur și 2-2 luni seara, rezultate în urma cărora Werder își menține locul în Bundesliga.

Rusia ia măsuri împotriva vânătorii de marmote, după ce China și Mongolia au raportat posibile cazuri de ciumă bubonică

de DP HotNews.ro
Rusia a anunțat luni că a creat patrule pentru a opri oamenii să vâneze marmote în apropiere de granița cu China și Mongolia, după ce aceste țări au raportat posibile cazuri de ciumă bubonică, boală care poate fi transmisă de animale, transmite Reuters, citată de news.ro. Autoritățile din Bayan Nur, un oraș din regiunea chineză Mongolia Interioară, a emis duminică un avertisment, după ce un spital a raportat un caz suspect al acestei boli mortale. Regiunea chineză a interzis vânarea și consumarea rozătoarelor mari și a cerut populației să raporteze orice cazuri suspecte, precum și orice marmotă bolnavă sau moartă.
Bali
Foto: Captura Facebook

Bali se redeschide pentru turiști, dar sunt primiți doar indonezienii

de DP HotNews.ro
Bali, cea mai populară destinație de vacanță a Indoneziei, va primi din nou turiști începând cu această lună, chiar dacă pe insulă numărul cazurilor de infecții cu noul coronavirus a crescut de patru ori în ultimele săptămâni, scrie Bloomberg, potrivit Mediafax. În timp ce turiștii locali pot vizita plajele, templele și locurile populare de surfing începând de joi, vizitatorii străini vor avea voie să facă acest lucru doar după 11 septembrie, a declarat guvernul din Bali într-un comunicat de presă. Redeschiderea turismului pe insula indoneziană este unul dintre principalii pași de redresare a economiei după blocajul cauzat de pandemia de COVID-19.
Protest in Hong Kong
Foto: Kino International / Everett / Profimedia

Beijingul acuză Marea Britanie de „ingerințe grosolane” în chestiunea Hong Kong-ului

de V.M. HotNews.ro
Ambasadorul Chinei la Londra a acuzat luni guvernul britanic de ingerințe grosolane în afacerile interne ale Hong Kong, ca reacție la criticile emise de premierul Boris Johnson împotriva noii legi cu privire la securitatea națională, impusă de Beijing regiunii administrative speciale, retrocedată Chinei de Marea Britanie în 1997.
Grecia
Foto: HotNews / C.P.

Vara în timpul pandemiei de Covid-19: Am fost foarte afectată atunci când mi-am dat seama că vacanța de vară nu va mai fi posibilă

de I.B. HotNews.ro
Vacanțele anulate sunt o dezamăgire, dar există o modalitate prin care familiile pot compensa. Toată lumea a fost afectată de coronavirus într-un fel sau altul. Pentru unii, viața a fost dată peste cap de pierderea unei persoane dragi iar alții, care au fost afectați de virus au reușit, din fericire, să îl învingă, potrivit The Irish Times.
Palatul Victoria
Foto: Guvernul Romaniei

Un angajat al Guvernului a fost depistat cu coronavirus

de C.P. HotNews.ro
O persoană care are calitatea de funcționar public și își desfășoară activitatea într-o structură din cadrul Direcției pentru Relația cu Publicul din cadrul Guvernului a fost confirmată pozitiv la testul pentru COVID-19, informează Guvernului. Acesta precizează că acea persoană nu a avut contact direct cu membri ai Cabinetului.
Spania
Foto: Agerpres

Coronavirus: Noi dovezi împotriva imunității în masă / „Irealizabilă”, potrivit celui mai mare studiu desfășurat până acum

de S.J. HotNews.ro
Un studiu pe scară largă efectuat în Spania arată că doar 5% din populație a dezvoltat anticorpi pentru COVID-19, întărind dovezile că atingerea imunității în masă este „irealizabilă”, a notat luni revista medicală Lancet potrivit CNN.
Mohammad Javad Zarif
Foto: Wikimedia Commons / Tasnim News Agency

Iranul negociază cu China un acord „care nu are nimic secret”

de V.M. HotNews.ro
Iranul discută cu China un acord de parteneriat strategic pe termen lung și acesta „nu are nimic secret”, a dat asigurări, duminică, ministrul iranian de Externe, într-un discurs ținut în fața deputaților, la Teheran.
Soldati americani
Foto: Wikipedia

SUA: Un nou scandal major după uciderea unei femei soldat care reclamase că a fost hărțuită sexual

de I.B. HotNews.ro
La mai bine de două luni de la dispariție și după săptămâni de percheziții, avocatul familiei Vanessa Guillen, Natalie Khawam, a confirmat duminică seara presei că rămășițele umane găsite pe 30 iunie în apropierea cazărmii Fort Hood, în centrul Texasului, aparține tinerei angajate, potrivit AFP.
Urs, hrănit pe drum
Foto: Captura video

Românii care hrănesc urșii pe marginea drumului ar putea fi amendați / Episodul care l-a convins pe ministrul Mediului că „un conațional are IQ zero”

de D.D. HotNews.ro
Luni, 6 Iul 2020 Actualitate | Mediu
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, a declarat luni, la Brașov, că a avut discuții cu colegii de la Interne, dar și cu reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, pentru a se trece la sancționarea cu amenzi a celor care hrănesc urșii "la marginea drumului".
Covid 19
Foto: pixnio.com

Medicamente împotriva Covid-19: dezamăgiri în serie produse de studiile clinice

de V.M. HotNews.ro
Lista medicamentelor potențiale împotriva maladiei Covid-19 continuă să se reducă: după hidroxiclorochină, studiile clinice europene Solidarity și Discovery au renunțat, de asemenea, la tratamentul lopinavir/ritonavir, considerat ineficient și susceptibil de a genera efecte indezirabile.
startup
Foto: Pexels

Topul orașelor europene din punct de vedere al oportunităților pentru IT: București, în primele 10 locuri

de RA HotNews.ro
Luni, 6 Iul 2020 Economie | IT
Bucureștiul se clasează în primele locuri în top 25 de orașe europene din punct de vedere al oportunităților pentru startup-uri și tehnologie, în clasamentul Tech Cities of the Future realizat de fDi, divizie a Financial Times, și compania TNW (The Next Web), citat de Mediafax. Iași și Cluj, pe primele locuri în categoria celor mai bune 10 orașe din punct de vedere al costurilor.
Roxana Maracineanu
Foto: Captura YouTube

Roxana Mărăcineanu va fi ministru delegat al Sporturilor în noul Guvern francez

de Red. Sport HotNews.ro
Luni, 6 Iul 2020 Sport | Alte sporturi
Roxana Mărăcineanu va rămâne și în noul Guvern francez. Ea va fi ministru delegat al Sporturilor, în cadrul Guvernului condus de Jean Castex.
Studenti
Foto: Educativa

SUA: Fără vize pentru studenții străini în cazul cursurilor online după vacanța de vară

de I.B. HotNews.ro
Statele Unite nu vor acorda viză studenților străini înscriși în instituții de învățământ care vor continua cursurile numai online după vacanța de vară 2020 din cauza pandemiei de coronavirus, au anunțat luni serviciile americane de migrație, notează AFP.
COVID 19
Foto: Pixabay

Coronavirusul ar putea să nu provină din China, spune un profesor de la Oxford

de V.M. HotNews.ro
Este posibil ca noul coronavirus să fi existat în stare latentă în diferite părți ale lumii, până când și-a făcut apariția în urma unor condiții de mediu favorabile, mai degrabă decât să fi provenit din China, consideră un cercetător de la Universitatea Oxford, citat de revista BBC Science Focus.
The Beatles
Foto: Captura YouTube

Ringo Starr explică de ce nu a existat un concert de reuniune al Beatles

de I.B. HotNews.ro
Luni, 6 Iul 2020 Life | Showbiz
Ringo Starr, toboșarul trupei Beatles, împlinește mâine 80 de ani și povestește cine este de vină pentru că nu a existat un concert de reuniune Beatles.
Pelerinajul de la Mecca
Foto: APAImages / Shutterstock Editorial / Profimedia

Coronavirus: Pelerinii de la Mecca nu vor putea să atingă și să sărute Kaaba și Piatra Neagră

de I.B. HotNews.ro
Musulmanii care vor lua parte anul acesta la marele pelerinaj de la Mecca, cunoscut sub numele de Hajj, nu vor putea atinge sau săruta nici Kaaba, nici Piatra Neagră, cele mai importante și mai sfinte locuri ale islamului, care se găsesc în Moscheea Sfântă, au informat luni autoritățile saudite, citate de EFE.
Presedintele Xi Jinping
Foto: Agerpres

China: Un profesor universitar care l-a criticat pe președintele Xi Jinping a fost arestat preventiv

de V.M. HotNews.ro
Xu Zhangrun, un profesor universitar chinez care îl critică în mod constant pe președintele Chinei, Xi Jinping, a fost arestat preventiv, în ceea ce este cel mai nou semnal privid intoleranța Partidului Comunist față de opoziție.
Alina Dobre
Foto: Contributors.ro

Românii de la Tönnies suntem noi toți

de Alina Dobre Contributors.ro
Luni, 6 Iul 2020 Actualitate | Opinii
Tönnies este un lanț de abatoare, care livrează carne ieftină de porc în supermarketurile germane și în unele măcelării. Românii s-au îmbolnăvit la Tönnies. De covid19. Temperaturile scăzute la care lucrau și 13 ore pe zi au permis răspândirea virusului mai rapid decât și-ar fi dorit relaxatul domn Armin Laschet. Nu se vorbește desigur despre faptul că, în acel land al Germaniei, oamenii nu au avut restricții la timp și virusul s-a transmis intracomunitar, ci se spune că românii au adus virusul din România. Adică am putea chiar deduce faptul că românii sunt fabricanții virusului la abatorul Tönnies și cam atât despre logica relaxatului și, mai nou, speriatului domn Laschet.
Masca autobuz
Foto: Daniel Carpio / Alamy / Profimedia Images

Cât va fi obligatorie purtarea măștii? Orban: Este cea mai puternică formă de protecție contra infecției

de D.D. HotNews.ro
Luni, 6 Iul 2020 Actualitate | Esențial
Premierul Ludovic Orban susține că obligativitatea purtării măștii va fi menținută „cât timp va fi necesar”, la fel ca și în cazul celorlalte măsuri privind protecția sanitară și distanțarea fizică.
Roger Federer
Foto: Australian Open / Twitter

VIDEO Roger Federer, 17 ani de la primul Wimbledon câștigat - Care este marele obiectiv al elvețianului pentru 2021

de A.I. HotNews.ro
Luni, 6 Iul 2020 Sport | Tenis
A jucat un singur turneu în acest an, fiind eliminat în semifinalele de la Australian Open. A suferit două operații la genunchi, s-a bucurat că a avut mult timp liber pe care l-a petrecut cu familia și și-a stabilit marele obiectiv pentru 2021. Roger Federer a mărturisit, de asemenea, ce îi lipsește cel mai mult în acest moment.
Daniel Daianu
Foto: Digi24

Este necesar un sistem de impozitare mai just pentru a permite bugetului public să ofere bunuri publice esențiale și să ajute societatea să fie mai robustă, fiindcă șocuri vor mai exista (raport)

de Dan Popa HotNews.ro
România a devenit, odată cu declanșarea procedurii de deficit excesiv, singurul stat membru al Uniunii Europene care nu mai respectă niciunul din criteriile de la Maastricht, iar abaterile sunt substanțiale, arată un raport de analiză a convergenței "România - Zona Euro”, publicat de Banca Centrală. Raportul a fost coordonat de academicianul Daniel Dăianu, în prezent președintele Consiliului Fiscal, dar și consilier al Guvernatorului BNR.



Alte titluri din Actualitate:

Condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare, Sorin Strutinsky e de negăsit. Partenerul de afaceri al lui Mazăre a fost dat în urmărire națională
UE va condiționa alocarea fondurilor UE de situația statului de drept și combaterea corupției
​DOCUMENT Noile definiții ale carantinei și izolării / Cum arată proiectul de lege adoptat de Guvern / Este definită și "carantina bunurilor"
Salvini: Coronavirusul a fost răspândit de China cu scopul de a coloniza economiile
Robert Negoiță anunță că nu va mai candida din partea PSD la alegerile locale / Mesajul pentru Marcel Ciolacu
Guvernul a adoptat legea privind carantina și izolarea. Tătaru: Sper ca un interes național să nu lase loc de interpretare politică în Parlament/ 550 de pacienți externați de ieri și până astăzi, în urma deciziei CCR
Actorul Nick Cordero a murit, la 41 de ani, din cauza COVID-19. El a fost spitalizat 95 de zile și i se amputase un picior din cauza complicațiilor bolii


ECONOMIE



0-100.hotnews.ro



SPORT



Bancul zilei







ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...


Life
Bancul zilei: Cum poți să scoți din sărite un polițist
Un polițist stă într-o intersecție din Capitală. Apare un șofer și trece pe roșu. Polițistul nimic. Acelasi șofer parchează lângă el neregulamentar. Polițistul nimic. Șoferul se dă jos din mașină și scuipă în direcția polițistului. Nimic...
Bancul zilei: Sfaturi pentru o viață sănătoasă la birou
- Rodica, ar trebui sa inchizi fereastra cand intri in biroul directorului. - De ce? - Presupun ca acolo e..
Bancul zilei: Cum dispare rapid durerea de cap
– Alo , Ioane hai la o bere la barul din colt. – Pai cand te-am sunat eu acum o jumatate de ora ai zis ca ai o durere ingrozitoare de cap....
citeste mai multe articole din LIFE

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by