Dosar instanta
Foto: Andriy Popov / Panthermedia / Profimedia Images

Schimbări majore în justiție: Instanța trebuie să pronunțe decizia în procesele penale odată cu motivarea, în cel mult 120 de zile. Legea a fost promulgată

de I.H. HotNews.ro
Legea care modifică Codul de procedură penală și care prevede că termenul maxim în care instanțele sunt obligate să pronunțe deciziile în procesele penale este de maximum 120 de zile de la finalizarea dezbaterilor a fost promulgată miercuri de către președintele Klaus Iohannis. O prevedere importantă, adoptată de Parlament după decizia Curții Constituționale, este că motivarea deciziei trebuie să fie publicată în ziua pronunțării.
Valentin Naumescu
Foto: Arhiva personala

Ierusalim. Există conflicte fără soluții sau doar conflicte pentru care soluția încă nu a fost găsită?

de Valentin Naumescu Contributors.ro
Începând din noaptea de vineri spre sâmbătă (7/8 mai), în timpul sărbătorii Ramadanului, au (re)apărut tensiuni puternice în Ierusalimul de Est (orașul vechi) între un grup de cetățeni israelieni palestinieni -aproximativ 700, din informațiile oficiale- și forțele de ordine guvernamentale, primii acuzând tratamentul dur la care au fost supuși de către poliție, apoi încercarea de a fi disipați din zona moscheii Al-Aqsa și îndepărtați cu forța din jurul locurilor sfinte.
Sebastian Kurz
Foto: Francisco Seco / AFP / Profimedia

Cancelarul austriac Sebastian Kurz este anchetat de procurorii anticorupție

de S.J. HotNews.ro
Procurorii anticorupție austrieci îl anchetează pe cancelarul Sebastian Kurz în legătură cu o posibilă mărturie falsă făcută în fața unei comisii parlamentare ce investighează așa-numitul „scandal Ibiza” ce a dus la căderea unui guvern anterior, relatează Reuters și Barrons.
Claudiu Nasui, Bogdan Glavan, Stefan Guga: Dezbatere Zero taxe pe salariul minim
Foto: Hotnews

Când zero = 3,75%. Claudiu Năsui: Fie rămâne cotizația la Pilonul II de la salariul minim în sus, fie ca și acum. Atunci 3,75% taxe pe salariul minim. Dezbatere Zero taxe pe salariul minim (VIDEO)

de Florin Barbuta HotNews.ro
Zero taxe pe salariul minim este o propunere a USR-Plus ce atrage multă lume. Totuși, este posibil ca în practică să vedem, de fapt, 3,75% taxe pe salariul minim, potrivit ministrului Economiei, Claudiu Năsui. Propunerea „Zero taxe” trebuie discutată, așa că HotNews.ro a realizat o dezbatere la care au participat, alături de ministrul Economiei, Bogdan Glăvan, profesor universitar și Ștefan Guga, cercetător Syndex.
Testare coronavirus
Foto: ERNESTO BENAVIDES / AFP / Profimedia

Coronavirus în România: Sub 1.000 de cazuri raportate în ultimele 24 de ore / 98 de decese în ultima zi, 874 de pacienți la ATI / Topul județelor după noua raportare

de Redactia HotNews.ro
Alte 930 de cazuri COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, în urma a 34.543 de teste, iar bilanțul a ajuns la 1.068.817, potrivit datelor transmise miercuri de Grupul de Comunicare Strategică. În ultima zi au decedat alte 98 de persoane, iar la terapie intensivă sunt internați 874 de pacienți.


Campanie vaccinare Germania
Foto: DAVID GANNON/ AFP/ Profimedia

Germanii care doresc să se vaccineze anti-Covid devin tot mai agresivi, avertizează medicii

de S.J. HotNews.ro
Germanii disperați să se vaccineze împotriva noului coronavirus devin din ce în ce mai agresivi, afirmă medici din Germania, unde frustrarea este în creștere după șase luni de restricții, deși ratele de infectare încep să scadă, relatează Reuters și Agerpres.
Blindatele românești în luptă la poligonul de la Smârdan
Foto: Hotnews
​VIDEOREPORTAJ

„Bătălia” de la Smârdan: Cum au luptat împreună militarii români și polonezi să respingă un atac inamic

de Victor Cozmei HotNews.ro
Militari români și polonezi care luptă cot la cot să respingă atacul în forță al unui inamic fictiv, pe flancul estic al NATO - după acest scenariu s-a dat „bătălia” din poligonul Smârdan din acest an în cadrul exercițiului „Justice Sword 21”. Pentru prima dată în luptă au intrat și blindatele Piranha 5, recent intrate în dotarea armatei Române, pe „front” blindatele poloneze Rosomak. Avioane de vânătoare, elicoptere de atac, tiruri de rachete, tunuri și obuziere, tancuri și rachete ghidate anti-tanc - o parte din arsenalul cu care Armata Română vrea să arate că poate răspunde unui atac inamic.
Champions League
Foto: Uefa.com

Finala Champions League, mutată - Unde va avea loc Chelsea vs Manchester City

de A.I. HotNews.ro
Pentru al doilea sezon consecutiv orașul Istanbul va pierde organizarea marii finale a Champions League. Uefa a luat miercuri decizia de a muta ultimul act al competiției.


Green Deal: Impactul pentru sectorul energiei și economie
Foto: PwC România
Eveniment online PwC România, 13 mai, ora 10

Green Deal: Impactul pentru sectorul energiei și economie

de PwC România
Joi, 13 mai, de la ora 10, evenimentul Green Deal: Impactul pentru sectorul energiei și economie, organizat de PwC România, îi are invitați pe Dan Drăgan, secretar de stat la Ministerul Energiei, Lăcrămioara Diaconu Pintea, membră a directoratului Complexului Energetic Oltenia, Ștefan Gadola, CEO Energobit, Eric Stab, CEO Engie. Evenimentul va fi găzduit de Ionuț Simion, Country Managing Partner PwC România și Dinu Bumbăcea, Partener și Lider Consultanță pentru Afaceri PwC România.
Automatizări cu roboți colaborativi
Foto: Universal Robots
​Articol susținut de Universal Robots

Avantajele automatizării cu roboți colaborativi, indiferent de dimensiunea afacerii

de Smile Media
Pe măsură ce tehnologia - în special robotica - evoluează pentru a include roboți concepuți să colaboreze cu oamenii, mai degrabă decât să îi înlocuiască, rațiunea afacerilor în direcția automatizării producției este mai puternică ca niciodată. Conform raportului GE Global Innovation Barometer, directori din întreaga lume spun că 40% din inovațiile din ultimii cinci ani au avut un impact pozitiv asupra rezultatelor companiei lor.

Alexandra Smedoiu
Foto: AAF
​Articol susținut de AAF

Alexandra Smedoiu, președinte CFA România: "Mi-ar fi plăcut să învăț la școală despre gestionarea banilor!"

de Alexandra Smedoiu HotNews.ro
Cele mai recente studii din științele sociale arată că fericirea umană, în medie, desenează un grafic în forma literei «U»: pornim la drum de tineri, cu poftă de viață și dorința de a trăi frumos, apoi, în perioada de la 30 la 50 de ani, curba fericirii scade și atinge cel mai redus nivel, pentru că este perioada în care muncim mult, suntem preocupați de locul de muncă, de grija pentru părinții care, din cauza vârstei, au din ce în ce mai multe nevoi, și, în același timp, de copiii minori care depind de noi. Partea bună este însă că, începând cu 50 de ani, curba fericirii urcă din nou, pentru că este, cel puțin teoretic, perioada în care avem mai puține griji financiare.
Spital modular Piatra Neamt
Foto: Adrian Ciuperca

​FOTOGALERIE Cum arată spitalul modular pe care Dăruiește Viață îl construiește la Piatra Neamț, unde secția ATI a fost distrusă de incendiul în care au murit 10 pacienți COVID

de Alina Neagu HotNews.ro
O parte dintre lucrările la spitalul modular de Terapie Intensivă pe care Asociația Dăruiește Viață îl construiește la Piatra Neamț, unde secția ATI a Spitalului Județean a fost distrusă de incendiul din noiembrie anul trecut, în care au murit 10 pacienți COVID-19, sunt finalizate, iar în acest moment, pe șantier se lucrează la montarea centralei de tratare a aerului. Spitalul modular este construit 100% din donații și sponsorizări, iar construcția a început iarna trecută, după incendiu. Investiția este estimată la 2 milioane de euro, sumă din care Asociația Dăruiește Viață mai are de strâns aproximativ jumătate.
Mirel Radoi
Foto: Alex Nicodim / Sipa Press / Profimedia

Pe cine consideră Rădoi cel mai bun înlocuitor al său la națională

de L.V.A. HotNews.ro
Selecționerul României, Mirel Rădoi, a susținut o conferință de presă miercuri, pentru a răspunde întrebărilor jurnaliștilor înainte de acțiunile echipei naționale din luna iunie. Tehnicianul a dezvăluit, printre altele, cine crede că ar fi cel mai bun înlocuitor al său.
Rata de infectare 12 mai
Foto: grupul de comunicare strategica

​GRAFIC Media națională a ratei de infectare scade sub 1 / București, depășit de Alba și Cluj în topul județelor după indicele COVID-19

de D.D. HotNews.ro
Media națională a incidenței COVID-19 la mia de locuitori este miercuri de 0,99. Rata de infectare în București este în scădere, Capitala trecând pe locul trei în top după Alba și Cluj.
Lovitura israeliana in Gaza
Foto: APAImages / Shutterstock Editorial / Profimedia

VIDEO Violențele au escaldat miercuri în Israel: Cel puțin 40 de persoane au fost ucise după cele mai dure tiruri aeriene din ultimii ani

de G.S. HotNews.ro
Ostilitățile dintre Israel și Hamas au escaladat miercuri, fiind ucise cel puțin 35 de persoane în fâșia Gaza și 5 în Israel, după cele mai dure tiruri din ultimii ani, transmite Reuters.
Stafilococ auriu
Foto: Wikimedia Commons

Cercetătorii au dezvoltat un material care protejează împotriva infecțiilor nosocomiale

de S.J. HotNews.ro
Cercetătorii de la Universitatea de Tehnologie Chalmers din Suedia au dezvoltat un nou material care previne infecțiile în răni: un hidrogel proiectat special pentru a fi eficient împotriva tuturor tipurilor de bacterii, inclusiv a celor rezistente la antibiotice, relatează Phys.org.
Vaccinul Sputnik V, cele doua doze
Foto: Patricio Murphy/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Aproape două treimi dintre ruși nu vor să se vaccineze cu Sputnik V

de G.S. HotNews.ro
Aproape două treimi dintre ruși (62%) spun că încă nu sunt dispuși să se vaccineze cu Spuntik V contra Covid-19, potrivit unui sondaj al societății independente Levada Center, scrie The Moscow Times.
sapte scurte lectii de fizica
Foto: Hotnews
Recomandare de lectură

Șapte scurte lecții de fizică

de A.V. HotNews.ro
Aceste lectii au fost scrise pentru cei care stiu putin sau nu stiu nimic despre stiinta moderna. Impreuna, ele ofera o privire de ansamblu concentrata asupra celor mai fascinante aspecte ale marii revolutii savarsite in fizica in secolul XX si ale intrebarilor si misterelor pe care aceasta revolutie le-a adus la lumina.
umilul pi O comedie a erorilor matematice
Foto: Hotnews
Recomandare de lectură

Ce se intâmplă când matematica e folosita greșit in lumea reală?

de A.V. HotNews.ro
Un pod se bațâie, deși nu s-a intenționat acest lucru. Miliarde de dolari se duc in mod misterios pe apa sâmbetei. O cladire se leagănă când intră in rezonanță cu o clasă de fitness care țopăie in ritmul hitului din 1990 al trupei Snap „I've Got the Power”. Cum e posibil așa ceva? Răspunsul este matematica. Sau, ca sa fim mai preciși, matematica, dar când e folosita greșit in lumea reală.
Cluj Innovation Days
Foto: Cluj IT Cluster
Articol susținut de Cluj Innovation Days

Cum ajuta tehnologia tranziția spre o economie verde? Despre Green Deal, rolul IMM-urilor și digitalizare la Cluj Innovation Days

de HotNews.ro
Cluj IT Cluster organizează în 19-21 mai, cea de-a noua ediție a conferinței Cluj Innovation Days, care își propune să analizeze noi modele de sustenabilitate în business și tehnologie, aducând împreună specialiști din industrii diverse și punând bazele unor cooperări importante între parteneri din țară și străinătate.
Ramona Săseanu, TVR Craiova
Foto: Facebook

Mediastandard.ro: Ce scrie presa despre jurnalista Ramona Săseanu, propunerea PNL pentru șefia interimară a TVR

de Mediastandard.ro
Propunerea Partidului Național Liberal pentru șefia interimară a TVR este jurnalista Ramona Săseanu, de la TVR Craiova. Decizia pare susținută și de USRPLUS, care a propus în schimb un nume pentru funcția de director interimar al Societății Române de Radiodifuziune (SRR): Liviu Popescu. Ramona Săseanu se află în presă din 1995, când a fost angajată la un post local de radio. Ulterior, în 1998, s-a mutat la ProTV ca reporter în București și, ceva mai târziu, ca și corespondent al postului în zona Olteniei.
Avionul prezidențial Super one-eleven, folosit pentru zborurile oficiale ale președintelui Nicolae Ceaușescu
Foto: Artmark
Articol susținut de A10 by Artmark

Avionul prezidențial al lui Nicolae Ceaușescu, scos la licitație

de HotNews.ro
Rombac "Super One-Eleven", considerat o bijuterie a industriei aeronautice locale, prin lansarea căreia fostul dictator Nicolae Ceaușescu a dorit o încununare a independenței industriei românești, este scos la licitație pe 27 mai, pentru prețul de pornire de doar 25.000 de euro.
Cosmin Gabriel Pacuraru
Foto: Arhiva personala

Linii de înaltă presiune Rusia – Turcia

de Cosmin Gabriel Pacuraru Contributors.ro
Tensiunile Turciei cu Rusia sunt de pe vremea fostelor imperii și pe cale sa se amplifice în aceasta perioada. Sfinta Rusie – a Treia Romă și mesianismul acesteia sunt mituri revigorate treptat de la venirea la putere a lui Vladimir Putin. Rusia viseasă de secole să dețină cele două strâmtori ce leagă Marea Mediterană de Marea Neagră. Kremlinul deține butoanele arsenalului nuclear moștenit de la Uniunea Sovietică. Rusia nu și-a pierdut influența în fostele soviete din regiunea Caspică – Caucaz.
Telefoane Xiaomi
Foto: Hotnews

SUA a scos Xiaomi de pe lista de sancțiuni împotriva companiilor militare chineze

de S.J. HotNews.ro
Xiaomi și guvernul Statelor Unite au ajuns la o înțelegere privind înlăturarea producătorului de telefoane de pe lista neagră creată de administrația Trump care ar fi interzis americanilor să investească în companie, relatează Bloomberg.
imparatese regine printese si povestile lor scandaloase
Foto: Hotnews
Recomandare de lectură

Impărătese, regine, prințese și poveștile lor scandaloase

de A.V. HotNews.ro
Nesocotind valori fundamentale precum virtutea, blandetea, ascultarea – specifice educatiei feminine traditionale –, ele au ajuns de-a lungul vremii sa conduca popoare, sa infranga mentalitati si sa-si influenteze contemporanii. Prin felul de a-si duce viata, au starnit polemici si scandaluri, au ingrozit in aceeasi masura in care au fascinat.
In medie, divorturile in Romania survin dupa 15 ani de mariaj
Foto: sxc.hu

INS: Martie 2021 a adus a treia cea mai mare creștere a numărului de decese, după cele din noiembrie și decembrie 2020/ De asemenea, s-au pronunțat cele mai multe divorțuri din ultimul an și jumătate

de DP HotNews.ro
În lunile ianuarie-februarie 2021 se observă un trend descrescător al numărului de decese față de ultimele luni ale anului 2020, numărul acestora rămânând în continuare mai ridicat decat cel înregistrat în aceleași luni ale anului precedent. În contextul pandemiei COVID19, în luna martie 2021 s-a înregistrat a treia cea mai mare creștere a numărului de decese, după creșterile din lunile noiembrie și decembrie din anul 2020. Două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puțin 70 ani.

​Anunț umanitar: O fetiță de 14 ani se luptă cu cancerul și are nevoie de sprijin financiar

de HotNews.ro
Marți, 4 Mai 2021 Actualitate | Esențial
Maria Ruxandra, o fată de 14 ani se luptă cu o boală cruntă, fiind diagnosticată de curând cu: rabdomiosarcom de tip alveolar pelvi-perineal. Vestea a fost devastatoare pentru Ruxandra și pentru părinți. Într-o perioadă relativ scurtă, au reușit să identifice o schemă de tratament (chimioterapie, operație și radioterapie) la spitalul Clermont-Ferrand din Franța.

Vama Nadlac
Foto: Politia de Frontiera

Autoritățile vor înființa centre de vaccinare în Nădlac I și II pentru românii care vin din străinătate doar pentru a se imuniza

de G.S. HotNews.ro
Autoritățile județene din Arad vor amenaja la granița cu Ungaria, în Punctele de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I și Nădlac II, puncte temporare de vaccinare anti-COVID-19, după ce s-a constatat că tot mai mulți români care lucrează în străinătate sau au locuințe în Ungaria vin în țară doar pentru a se imuniza, inclusiv cetățeni străini ai Uniunii Europene.
noua copilarie
Foto: Hotnews
Ghid Practic

Cum sa ne crestem copiii in lumea digitala

de A.V. HotNews.ro
Jocurile video sunt noile povesti de adormit copiii, noile basme, noua mitologie, poate chiar si noua Scriptura. Sunt cea mai proaspata forma de comunicare scrisa si inregistrata.
Fabrica de procesoare
Foto: Pix569, Dreamstime.com
​Analiză

Criza procesoarelor - Cum s-a ajuns aici și de ce nu se pot produce rapid mai multe

de Vlad Barza HotNews.ro
​Peste 150 de industrii sunt afectate de criza microprocesoarelor care părea la început de an să poată fi depășită rapid, dar care acum pare că va persista și în 2022. Deși sunt mici, semiconductorii se produc greu, în uzine de miliarde de dolari, unde cele mai scumpe utilaje costă zeci de milioane de dolari per unitate. Mai mulți factori au contribuit la această penurie care va face ca unele produse să fie mai scumpe, iar altele să ajungă mai greu la clienți. Despre cauzele acestei crize puteți citi în articol.
Reactor
Foto: Profimedia

Digi24: Reactorul de la Cernobîl s-ar fi „trezit”. Oficial CNCAN: „Dacă nivelul de radiații ar fi crescut, am avea informații imediat”

de Digi24 Digi24.ro
La 35 de ani de la marea catastrofă nucleară din Ucraina, subiectul Cernobîl revine în atenție. Unii oameni de știință spun că reactorul care a explodat pe 26 aprilie 1986 pare să se fi „reactivat”.
Dinamo
Foto: Sport Pictures / DigiSport

Digisport: Mesajul pe care PCH i l-a transmis lui Andreas Mihaiu, după ratările de la penalty-uri și eliminarea lui Dinamo din Cupă

de Digisport Digisport.ro
Dinamo a fost eliminată de Astra din semifinalele Cupei României, la penalty-uri (4-5). După 1-0 în primele 90 de minute s-a ajuns în prelungiri, acolo unde nicio echipă nu a înscris, astfel că s-a trecut la executarea loviturilor de departajare.
buddha-si-nonconformistul-arta-spirituala-secreta-a-reusitei-in-munca
Foto: Hotnews
​Recomandare de lectura

Buddha si nonconformistul. Arta spirituală secretă a reușitei profesionale

de A.V. HotNews.ro
Ai observat vreodata ca exista oameni care au parte de tot norocul din lume la serviciu? Produc idei din mers si ii atrag ca un magnet pe oamenii de care au nevoie. Obtin avansarile si maririle de salariu dorite. Creeaza legaturi puternice cu echipele lor si cu toti cei din jur. Cand trec la treaba, castiga. Si par sa aiba un noroc remarcabil. Totul le merge din plin.
festivalul Neversea
Foto: Facebook

Reprogramarea festivalurilor și evenimentelor culturale, anunțată în termen de 6 luni de la încetarea restricțiilor - lege promulgată

de I.H. HotNews.ro
Termenul de anunțare a datei reprogramării unui eveniment cultural sau festival, anulat din cauza pandemiei de COVID-19 și pentru care pot fi emise vouchere în schimbul biletelor, va fi de cel mult 6 luni de la data încetării perioadei de suspendare a dreptului de organizare. Până acum, termenul era 30 septembrie 2021. De asemenea, în cazul în care voucherul nu este folosit până la epuizarea termenului de 6 luni, organizatorul evenimentului va rambursa banii în termen de 90 de zile. Aceste prevederi se regăsesc într-un act normativ promulgat miercuri de către președintele Klaus Iohannis.
Marcel Ciolacu
Foto: PSD

PSD va contesta la Curtea Constituțională numirile interimare de la TVR și Radioul public

de Redactia HotNews.ro
PSD va contesta la Curtea Constituțională numirile interimare de la TVR și Radioul Public, a declarat, miercuri, președintele partidului, Marcel Ciolacu.
marea spovedanie vol II
Foto: Hotnews
​Recomandare de lectura

Cristian Sima: ​Marea spovedanie a brokerului fugar. Vol I si vol II. Fragmente: Despre Tăriceanu, Afacerea Citroën, falimentul Bancii Turco-Române si despre neam prostia noilor milionari

de A.V. HotNews.ro
Ignorasem faptul că Tăriceanu era ministrul economiei și că era pus pe îmbogățire pe banii statului. Tăriceanu a hotărât ca Romtelecom-ul să-și cumpere dubițe Citroën Berlingo și a comandat 500 de bucăți în leasing. Cum nu le-a ajuns tunul cu Romtelecom, s-au dus să facă același lucru cu Poșta Română...


Mahmud Ahmadinejad
Foto: ATTA KENARE / AFP / Profimedia

Fostul președinte iranian Mahmud Ahmadinejad s-a înscris la alegerile prezidențiale ce vor avea loc în iunie

de S.J. HotNews.ro
Fostul președinte iranian Mahmud Ahmadinejad, adept al liniei dure în relația cu Occidentul, s-a înregistrat miercuri să candideze din nou la alegerile prezidențiale ce vor avea loc în luna iunie a acestui an, relatează Reuters.
Ashleigh Barty
Foto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

Lidera mondială, în optimi la Roma - A avut probleme un set cu locul 665 WTA

de A.I. HotNews.ro
Ashleigh Barty a făcut pasul spre optimile turneului de la Roma (WTA 1000) după o victorie cu Yaroslava Shvedova (665 WTA). Lidera mondială a avut ceva probleme în primul set, unul în care a fost condusă cu 4-2.
Mircea Lucescu
Foto: fcdynamo.kiev.ua

Până la ce vârstă ar putea antrena Mircea Lucescu

de A.I. HotNews.ro
A impresionat de la primul sezon pe banca celor de la Dinamo, iar conform presei din Ucraina are deja pe masă o prelungire a contractului scadent în 2022. Mircea Lucescu este omul momentului în fotbalul din țara vecină, iar joi și-ar putea trece în palmares un nou trofeu: Cupa Ucrainei.
Abecedar de colorat
Foto: Hotnews
Recomandare prescolari

Abecedar de Colorat si Abecedar Poveste

de A.V. HotNews.ro
Abecedarul poveste reprezintă fericita întâlnire a textului izbutit cu imaginile atent elaborate și sugestive. Copiii vor adora cartea și datorită galeriei diverse de personaje simpatice și hazlii ce aduc o încărcătură proaspătă de culoare și dinamism.
Abecedarul de Colorat conține diversele activități distractive ce îi vor ajuta pe cei mici să se obișnuiască cu fiecare literă în parte, într-un format perfect adaptat copiilor ce îi va sprijini să-și dezvolte spiritul de atenție, creativitatea și inteligența.
Vaccinare la Castelul Bran
Foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

Vaccinarea din România, în presa britanică: „Turiștii primesc vaccinuri anti-Covid la castelul lui Dracula”

de S.J. HotNews.ro
„Vizitatorii amenințătorului Castel Bran, care se prezintă drept inspirația pentru lăcașul lui Dracula, sunt împunși cu ace în loc de colți de vampir în cadrul unui drive de vaccinare”, scrie The Guardian.
alegerea-accepta-cu-bucurie-posibilul
Foto: Hotnews

Alegerea. Ce esti dispus sa faci pentru a supravietui?

de A.V. HotNews.ro
La 16 ani, Edith Eger a fost trimisa la Auschwitz. La cateva ore dupa ce parintii ei au fost gazati, ofiterul nazist dr. Josef Mengele a fortat-o pe Edie sa danseze si a lasat-o in viata ca sa-l distreze. A petrecut decenii chinuita de vinovatia proprie, hotarata sa taca si sa se ascunda de trecut. Cartea exploreaza modul in care putem fi incarcerati in propria minte si ne arata cum sa ne eliberam.
o-istorie-a-bibliei-povestea-celei-mai-importante-carti-a-lumii
Foto: Hotnews
Recomandare de lectura

O istorie a Bibliei. Povestea celei mai importante carti a lumii

de A.V. HotNews.ro
Ce este Biblia? Cum a aparut? Cum a fost citita de evrei si de crestini? Cartea lui John Barton ne ofera raspunsurile, condensand munti de informatie intr-o lucrare foarte accesibila chiar si pentru cei care nu stiu nimic despre toate acestea.
Novak Djokovic cerandu-si scuze
Foto: Tennis.tv

VIDEO Novak Djokovic, ieșire nervoasă la adresa arbitrului la Foro Italico

de L.V.A. HotNews.ro
Deși l-a învins pe Taylor Fritz (31 WTA) în turul al doilea al turneului de la Roma, marele adversar al lui Novak Djokovic au fost proprii nervi.
Steagul Nauru
Foto: pixabay.com

”Record mondial”. O mică țară din Pacific se felicită pentru că a vaccinat toată populația sa adultă contra Covid-19

de G.S. HotNews.ro
Nauru, o mică insulă din Pacific a anunțat, cu bucurie, că deține ”recordul mondial” de vaccinare contra Covid-19, întreaga sa populație adultă primind prima doză, transmite AFP.
cernobil
Foto: Hotnews
​Recomandare de lectura

Cernobîl. Istoria unei catastrofe nucleare

de A.V. HotNews.ro
Serhii Plokhy ne aduce istoria definitiva a dezastrului de la Cernobil si a consecintelor acestuia, abordand cu indemanare toate unghiurile, inclusiv povestea stiintifica, costurile umanitare si economice ale operatiunilor de decontaminare, modul in care explozia l-a fortat pe Gorbaciov sa grabeasca lansarea reformelor perestroikai si revirimentul nationalismului ucrainean.
Simona Halep
Foto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia

WTA Roma: Ce așteptări are Simona Halep de la meciul cu o veche rivală

de A.I. HotNews.ro
Sorții i-au scos în cale Simonei Halep la Roma, turul al doilea, o veche rivală din circuitul WTA. S-au duelat deja de 11 ori, iar scorul este unul strâns: 6-5 pentru Simona. Meciul Halep vs Kerber va fi LiveText miercuri pe HotNews.ro.
UMF Iasi
Foto: Wikimedia Commons

Studenții UMF Iași protestează față de intenția conducerii de a îi primi la examene doar pe cei vaccinați anti-Covid sau cu test PCR negativ: „Încalcă libertatea de alegere; supune studenții la un stres financiar și psihic”

de Iulia Rosca HotNews.ro
Mai mulți studenți ai Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași au lansat o petiție împotriva „posibilității” ca o decizie adoptată de Consiliul de Administrație să permită doar studenților vaccinați anti-Covid-19 sau care prezintă test PCR negativ ori adeverință de boală să susțină examenele în sesiunea din vară.
Cresterea animalelor
Foto: Hotnews

Animalele vor fi recunoscute ca „ființe conștiente” în Marea Britanie

de S.J. HotNews.ro
Animalele vor fi recunoscute oficial drept ființe conștiente în Marea Britanie pentru prima dată, o victorie majoră obținută de activiștii pentru drepturile animalelor în contextul în care guvernul de la Londra pregătește un pachet amplu de protejare a animalelor, relatează The Guardian.​
Seychelles
Foto: Valery Sharifulin / TASS / Profimedia

Numărul de cazuri de coronavirus s-a dublat în cea mai vaccinată țară din lume / Apar, astfel, mai multe întrebări, iar unele dintre ele sunt de importanță globală / În Seychelles, 57% dintre cei vaccinați au primit Sinopharm, iar restul Covishield

de G.S. HotNews.ro
Dacă vaccinul Sinopharm se dovedește ineficient, asta ar fi o veste proastă pentru țări precum Zimbabwe, Indonezia sau Venezuela, toate folosind acest ser. Dacă persoanele infectate au primit vaccinul Covishield, asta înseamnă că ar putea fi o problemă cu serul AstraZeneca, care reprezintă grosul programului Covax ce furnizează vaccinuri pentru cele mai sărace țări din lume.
Robert Aaron Long, atacatorul de la atlanta
Foto: Captura video

Atacatorul de la saloanele de masaj din Atlanta a fost inculpat pentru „terorism domestic”

de S.J. HotNews.ro
Autorul atacului armat la saloane asiatice de masaj din Atlanta, Robert Aaron Long, a fost inculpat marți de un mare juriu pentru omor și „terorism domestic”, și-a ales victimele în funcție de originea etnică, relatează USA Today și News.ro.
Ploaie torentiala
Foto: Wikimedia Commons

Vremea se schimbă în toată țara. Ploi torențiale și vijelii, până vineri seară

de Redactia HotNews.ro
Vremea se schimbă în toată țara, iar meteorologii anunță că, începând de miercuri după-amiază și până vineri seară, vor fi ploi, descărcări electrice și vijelii.
Iulian Bulai
Foto: Facebook

Iulian Bulai (USR PLUS): Noi ne-am opus în coaliție propunerii PNL pentru șefia TVR. Criticile noastre nu au fost ascultate și nu s-a mai putut face nicio negociere sau mișcare

de Redactia HotNews.ro
Alternativa la reformarea TVR este desființarea Televiziunii Publice, a declarat la RFI președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, Iulian Bulai, membru USR PLUS. El spune că are ”mari dubii” că TVR poate deveni un post relevant cu Ramona Săseanu la conducere și că criticile USR PLUS la adresa acesteia nu au fost ascultate, iar PNL "trebuie să și-o asume".
Rafinaria Steaua Romana Campina
Foto: Matei Sumbasacu

Petiție pentru păstrarea patrimoniului istoric industrial al fostei Rafinării „Steaua Română” din Câmpina, la 126 de ani de la înființare

de I.R. HotNews.ro
Un grup de inițiativă din Câmpina, județul Prahova, a lansat o petiție și o scrisoare deschisă pentru inventarierea de urgență și păstrarea patrimoniului istoric industrial al fostei Rafinării „Steaua Română”, înființată în 1895, care la începutul secolului 20 era cea mai mare din Europa.
business report
Foto: Hotnews

​Business report ​PNRR pe înțelesul tuturor. Rețeaua de AUR. Cât timp rămân în sânge anticorpii pentru virusul SARS-CoV-2. Angajații din HoReCa propuși pentru 0 taxe pe salariul minim pentru 3-5 ani. Mircea Coșea: Inflația care ne așteaptă după colț: de la instrument, la pandemie monetară

de DP HotNews.ro
PNRR pe înțelesul tuturor. Dacă-i verde și digital, proiectul primește finanțare ● Rețeaua de AUR. Partidul plătește Facebook pentru a-și amplifica mesajele sub identități false ● City Insurance a reclamat că este discriminată de ASF și autoritățile europene ● Cât timp rămân în sânge anticorpii care neutralizează virusul SARS-CoV-2? Explicațiile cercetătorilo ●. În țări bogate sau sărace deopotrivă prețurile locuințelor au explodat și au creat bule imobiliare locale ● Daniel Mischie, președintele HORA: Am propus guvernului ca angajații din HoReCa să aibă zero taxe pentru salariul minim pentru 3-5 ani ● Declarația anuală cu beneficiarii reali nu-i amânată automat pentru după starea de alertă ● Mașini avariate de furtună: Chiar dacă nu au CASCO, proprietarii pot primi bani pentru reparații ● Davila, străinul care a dat României educația medicală și pasiunea de a salva vieți ● Cum au fost lovite și când își vor reveni județele și regiunile României ● Mircea Coșea: Inflația care ne așteaptă după colț: de la instrument, la pandemie monetară. Scenariile următorilor 3-4 ani ● ​Nicușor Dan a semnat contractul cu Astra Vagoane pentru 100 de tramvaie noi. Când vor intra în circulație.
Dieta vegetariana
Foto: Pixabay

Nutriție și sănătate: Vegetarienii care beau și fumează mult tot sunt mai sănătoși decât iubitorii de carne

de A.Th.C. HotNews.ro
Un studiu a constatat că vegetarienii sunt mai sănătoși decât iubitorii de carne, chiar dacă sunt fumători și beau, indiferent de vârstă și greutate. Este concluzia unui studiu efectuat pe 175.000 de britanici adulți de oameni de știință de la Universitatea din Glasgow, citat de The Hill.
Cristian Muntean, când protesta în 2014 împotriva ASF
Foto: AGERPRES

UPDATE Un angajat ASF a reclamat în Senat ce nereguli ar fi în instituția care arbitrează piețe de miliarde de euro: Angajări fără concurs pe criterii politice, reclamații în creștere și amenzi simbolice

de Adrian Vasilache HotNews.ro
Cristian Muntean, angajat al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), este audiat miercuri în Comisia de Buget Finanțe din Senat, în urma unei solicitări a acestuia de a prezenta informații și documente privind neregulile pe care le-ar fi aflat ca angajat al acestei autorități. Favorizarea asigurătorilor prin aplicarea de sancțiuni simbolice ori angajări pe criterii de rudenie (gineri, soții) și interese personale (amante) sunt câteva din neregulile prezentate în solicitarea de audiere, document consultat de HotNews.ro. Acesta spune că a sesizat anterior și DNA-ul ca avertizor de integritate.
  • UPDATE (11:30) Audierea s-a încheiat. Vezi în articol ce nereguli în ASF le-au fost semnalate senatorilor.
Vinted
Foto: Facebook

Un site prin care se vând haine second hand valorează 3,5 miliarde de euro, cel puțin

de CZ HotNews.ro
O platformă online fondată de doi antreprenori din Lituania, care ajută lumea să vândă și să cumpere haine second hand, a ajuns să valoreze cel puțin 3,5 miliarde de euro, potrivit evaluării făcute înainte de cea mai nouă rundă de investiții.
AG Weinberger
Foto: Arhiva personala

Ridicolul lucrativ

de AG Weinberger Contributors.ro
Ca să înțelegem natura și funcționalitatea profesiei noastre de artist – fie independent sau bugetar – este indicat să ne înzestrăm cu o gîndire care să creeze capacitățile de a găsi soluții coerente și eficiente pentru rezolvarea problemelor specifice care apar în fluxul nostru existențial, atît de expus vulnerabilităților de diferite feluri. Fără aceste capacități vom fi sortiți evoluțiilor inconvenabile nouă și vom lipsi de la masa negocierilor
Florin Citu
Foto: Guvernul Romaniei

Negocieri la Bruxelles pentru PNRR / Premierul și mai mulți miniștri discută cu oficialii europeni despre prioritățile României

de DP HotNews.ro
Premierul Florin Cîțu și mai mulți miniștri au, miercuri, la Bruxelles, întrevederi cu oficialii europeni pentru negocierea proiectelor din Planul Național de Redresare și Reziliență, potrivit news.ro. Potrivit programului transmis de Guvern, de la ora locală 14.00, premierul Florin Cîțu are o întâlnire cu Adina Vălean, comisar european pentru transporturi. De altfel, premierul a anunțat că proiectele de infrastructură sunt prioritare în PNRR, urmărindu-se rezolvarea mai multor probleme. De la ora 16.00, Florin Cîțu se va întâlni cu Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, iar de la ora 17.00, cu Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene. Planul trebuie depus până la finalul lunii.
Steagul Rusiei
Foto: pixabay.com

UPDATE Rusia expulzează un diplomat român / Aurescu: Nu este nimic special în această decizie, am anticipat-o

de Clarice Dinu HotNews.ro
Marți, 11 Mai 2021 Actualitate | Esențial
Rusia expulzează un diplomat român, ca urmare a deciziei Bucureștiului de a declara un angajat al Ambasadei Rusiei persona non grata, anunță TASS.
  • Aurescu: ”Nu este nimic special în această decizie, de altfel noi am anticipat un astfel de răspuns al părții ruse”

Scutul Iron Dome
Foto: Facebook

VIDEO Israel: Cum interceptează scutul Iron Dome zecile de rachete lansate din Gaza

de I.B. HotNews.ro
Marți, 11 Mai 2021 Actualitate | Internațional
Hamas a declarat că a lansat 137 de rachete în „cinci minute” marți după-amiază către Israel, lansările simultane fiind menite să împiedice scutul antirachetă „Domul de Fier” al Israelului. Potrivit imaginilor spectaculoase postate de ambasada Israelului în România, scutul antirachetă și-a făcut însă pe deplin datoria.
Ramona Săseanu, TVR Craiova
Foto: Facebook

VIDEO Șefii TVR și Radioului public au fost demiși. Cine sunt interimarii care le-au luat locul

de L.P. HotNews.ro
Marți, 11 Mai 2021 Actualitate | Politic
Parlamentul a respins, marți rapoartele de activitatea ale TVR și Radioului Public pe anii 2017, 2018 și 2019 și astfel a demis conducerile celor două instituții. Doina Gradea și Georgică Severin plecă din fruntea TVR și respectiv, Radio. Parlamentul a validat o nouă conducere a celor două instituții. PNL și USR-PLUS și-au împărțit funcțiile dar au propus o conducere interimară pentru TVR și Radio.
Energie
Foto: HotNews / C.P.

Exclusiv Racordarea la gaze și energie NU va mai fi gratuită pentru toată lumea / Facilitatea a creat mai multe probleme decât avantaje, la scurt timp după aplicare

de Claudia Pirvoiu HotNews.ro
Marți, 11 Mai 2021 Economie | Energie
Racordarea la rețelele electrice și la sistemul de gaze a intrat într-un blocaj total, motiv pentru care autoritățile plănuiesc modificări legislative care să ducă la rezolvarea acestei situații. Mai exact, se gândesc să elimine, pentru o parte dintre consumatori, "gratuitatea" la racordare, chiar dacă abia a intrat în vigoare. Contactat de HotNews.ro, ministrul energiei Virgil Popescu a spus că modificările vor fi făcute în Parlament și vizează renunțarea la așa-zisa gratuitate pentru consumatorii industriali. Pentru cei casnici ar urma să rămână gratuitatea, însă doar într-o limită de consum. Tot ce este peste acea limită va fi taxată. Vezi amănunte.
Ursula von der Leyen si Florin Citu
Foto: Twitter

Von der Leyen felicită România pentru progresul în ceea ce privește reformele, după întâlnirea cu Florin Cițu cu privire la PNRR

de N.O. HotNews.ro
Marți, 11 Mai 2021 Actualitate | Internațional
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a mulțumit marți premierului României, Florin Cîțu, care a mers la Bruxelles pentru a avea negocieri pentru Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru o ”întâlnire constructivă”.
Bianca Andreescu si schimbarea de look
Foto: Captura Instagram

FOTO Bianca Andreescu și schimbarea de look de care este atât de mândră

de Red. Life HotNews.ro
A declarat forfait de la Roma, deși a precizat că se află la 100% din punct de vedere fizic. Teama de încă o carantină a făcut-o să nu meargă la Foro Italico, dar s-a bucurat de timpul liber avut și a făcut o schimbare de look.
Lansare campanie o padure cat o tara
Foto: Presidency.ro

VIDEO Adevărul din spatele "celei mai mari campanii de împădurire" - reportaj Recorder

de Redactia HotNews.ro
Marți, 11 Mai 2021 Actualitate | Esențial
Reporterii Recorder au verificat în mai multe județe stadiul campaniei de împădurire ”O pădure cât o țară”, susținută de către președintele Klaus Iohannis și de către Guvern. Concluzia - "cea mai mare campanie de împăduriri din ultimii zece ani” a fost, de fapt, cea mai slabă campanie de împăduriri din ultimul deceniu.
Lawrence W. Reed si Stephen R. Bowers
Foto: Hotnews

Rețeta succesului economic al unei națiuni nu este un secret: supremația legii, protejarea proprietății private, piețe libere și antreprenoriat. Reed și Bowers despre economia României

de DP HotNews.ro
O vorbă cunoscută în lumea economiștilor: stimulentele contează. Într-adevăr, întregul curs al acțiunilor unui om poate fi modificat datorită acestora. Alegem să întreprindem sau nu o acțiune ghidați sau constrânși de stimulentele existente ce pot fi sănătoase sau adverse, spune Alex Butiseacă, economist și consilier al premierului, într-un comentariu transmis HotNews.ro.
Cernobil – noul sarcofag din 2017
Foto: Wikipedia

Reacțiile nucleare de la Cernobîl au crescut din nou

de N.O. HotNews.ro
Marți, 11 Mai 2021 Actualitate | Mediu
La 35 de ani după accidentul nuclear de la centrala Cernobîl, oamenii de știință care monitorizează ruinele din Ucraina au văzut o creștere a reacțiilor de fisiune într-o încăpere din complex care este inaccesibilă. Acum investighează dacă problema se va stabiliza sau va necesita o intervenție periculoasă și dificilă pentru a preveni o reacție nucleară, relatează NewScientist.
Tomori, jucatorul celor de la AC Milan
Foto: Captura Instagram

VIDEO Provocarea zilei: Puteți să-i pronunțați numele?

de A.I. HotNews.ro
Aparține de Chelsea, dar are șanse mari să rămână la AC Milan, grupare unde în ultima perioadă are evoluții apreciate. Fikayo Tomori (23 de ani) a oferit faza zilei în momentul în care o jurnalistă i-a cerut să-și spună în fața camerelor tv numele întreg.
eBay
Foto: Pixabay

eBay intră în comerțul cu NFT

de CZ HotNews.ro
Platforma internațională de comerț online eBay a anunțat oficial că va începe să listeze la vânzare și NFT-uri, bunuri digitale unice care stârnesc interesul unor colecționari dornici să plătească pentru astfel de „obiecte” virtuale, cărora le este atribuită o anumită valoare în piață.
Raluca Turcan
Foto: gov.ro

Turcan: În ultimii cinci ani, a crescut de cinci ori numărul contractelor de muncă înregistrate cu salariul minim pe economie / 1,6 milioane de români sunt încadrați cu salariul minim

de N.O. HotNews.ro
Marți, 11 Mai 2021 Revista Presei | Radio TV
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmă că numărul angajaților cu salariul minim pe economie a crescut de cinci ori în ultimii cinci ani, numărul celor încadrați cu astfel de salarii fiind de 1,6 milioane, relatează News.ro.
Dan Barna
Foto: Facebook

Newsweek: DLAF a sesizat DNA pentru ”presupuse fapte de natură penală” săvârșite de Dan Barna în proiectele cu bani europeni în care a fost expert / Reacția vicepremierului

de Redactia HotNews.ro
Marți, 11 Mai 2021 Actualitate | Politic
Vicepremierul Dan Barna este una din cele patru persoane pe care Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) le-a reclamat la DNA pentru “posibila săvârșire a unor fapte de natură penală”, a scris Newsweek România. DLAF a cercetat patru proiecte europene în care a fost implicat Dan Barna înainte de 2016. Barna a reacționat spunând că până acum nu a primit nicio informație oficială de la DLAF privind implicarea sa în vreo notă de constatare care să fie trimisă la DNA și că va demisiona dacă va începe urmărirea penală împotriva sa, dar că "nu vorbim despre un viitor care nu o să existe".
Electrocasnice foarte uzate
Foto: Sergii Kolesnikov, Dreamstime.com

Rabla pentru electrocasnice - Care este valoarea voucherelor și care sunt etapele programului

de Vlad Barza HotNews.ro
Marți, 11 Mai 2021 Economie | Consumator
Pe 14 mai va începe programul Rabla pentru electrocasnice, iar voucherele vor avea valori cuprinse între 200 și 500 lei, în funcție de tipul de produs achiziționat. De data aceasta programul se va ține în mai multe etape, în prima se vor putea cumpăra mașini de spălat și frigidere, iar din 4 iunie, televizoare, laptop-uri și tablete. Oamenii trebuie să predea un aparat vechi pentru a participa la program.
ursi
Foto: Captura video

Ministrul Mediului: Sunt peste 5.000 dosare de pagubă raportate de fermieri și cetățeni, zeci de persoane decedate, peste 100 atacate de urs

de I.B. HotNews.ro
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat, marți seară, la B1 TV, că zeci de persoane au decedat în urma atacurilor urșilor din România, în timp ce alte peste o sută au fost atacate. De asemenea, sunt peste 5.000 de dosare de pagubă raportate de fermierii români, din cauza urșilor, potrivit News.
Electric Castle 3
Foto: Electric Castle, Facebook

Cum văd organizatorii de festivaluri revenirea la normalitate: „Nu s-au găsit bani pentru sectorul cultural, dar pentru festivalul George Enescu s-au găsit 12 milioane de euro. Plătim orchestre străine care au fost ajutate de statele lor”

de Marius Ghenț HotNews.ro
Marți, 11 Mai 2021 Life | Muzică
Se aproprie sezonul festivalurilor de muzică și data de 1 iunie, primul pas spre revenirea la „normalitate”, dar nu știm nimic despre soarta evenimentelor mari din România. Declarațiile unor politicieni nu sunt susținute de măsuri concrete. Nici un organizator de evenimente culturale nu are o idee clară despre ce urmează să se întâmple în lunile următoare.
Reta Mays
Foto: YouTube

SUA: Asistenta Reta Mays, criminală în serie, condamnată la închisoare pe viață / A ucis 7 veterani, dar numărul ar putea fi mult mai mare

de I.B. HotNews.ro
Marți, 11 Mai 2021 Actualitate | Internațional
O asistentă americană a fost condamnată la închisoare pe viață marți pentru uciderea a șapte veterani, cărora le-a injectat în mod voluntar doze letale de insulină, potrivit AFP.
Tramvaie Timișoara
Foto: Astra Vagoane

Nicușor Dan anunță că a semnat contractul cu Astra Arad pentru furnizarea a 100 de tramvaie / La cât a ajuns valoarea contractului și când va fi furnizat primul tramvai

de I.H. HotNews.ro
Primăria Capitalei a semnat contractul cu Astra Arad pentru furnizarea a 100 de tramvaie, în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro, din bani europeni, iar primul tramvai ar urma să fie livrat în august 2022, a anunțat marți primarul Nicușor Dan.
Adeverinta electronica verde
Foto: Levent Ycelman / Alamy / Profimedia Images

Pașaportul COVID-19: STS a început implementarea soluției IT care se va interconecta la nivelul UE. Cum va funcționa certificatul verde digital

de Adrian Vasilache HotNews.ro
Marți, 11 Mai 2021 Economie | Telecom
Certificatele digitale verzi (așa numitul pașaport COVID-19) care vor facilita libera circulație în Uniunea Europeană (UE), pe timpul pandemiei de COVID-19, vor fi implementate în România cu suportul Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), a anunțat marți instituția. Soluția tehnică dezvoltată de STS va fi interconectată cu cele implementate de către celelalte state membre ale UE pentru a permite eliminarea restricțiilor de testare sau carantină la trecerea frontierei.
Ministrul Justiției, Stelian Ion
Foto: Facebook

UPDATE Stelian Ion: Eliminarea pensiilor speciale nu e posibilă. Se dorește un nivel cât mai aproape de salariu / Turcan spune că s-a agreat o formulă, dar nu o face publică

de I.H. HotNews.ro
Marți, 11 Mai 2021 Actualitate | Esențial
Ministrul Justiției, Stelian Ion, a afirmat, marți, că nu este posibil ca pensiile de serviciu să fie eliminate, dar se dorește să se ajungă la un nivel "echilibrat, cât mai aproape de salariu. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a susținut, la finalul discuțiilor cu reprezentanții din sistemul judiciar, că a fost agreată o formulă de calcul pentru aceste pensii, dar că a convenit să fie făcută publică varianta finală, pentru că "legislația nu se face la televizor sau în presă".
Jeff Bezos
Foto: Blue Origin

Super-iahtul lui Jeff Bezos este atât de mare încât are nevoie de propriul său iaht

de S.J. HotNews.ro
Marți, 11 Mai 2021 Actualitate | Internațional
Cel mai bogat om din lume ar urma să își cumpere un vapor deși cuvântul pare inadecvat pentru „monstruozitatea” pe care o va cârmui căpitanul Bezos: un super-iaht de 127 de metri atât de masiv încât are propriul „iaht de susținere” cu un heliport, relatează CNN.
Constantin Cranganu
Foto: Hotnews

Încălzirea globală, acidificarea oceanelor și moartea peștilor tropicali – acuzații de fraude științifice de mari proporții

de Constantin Crânganu Contributors.ro
Marți, 11 Mai 2021 Actualitate | Opinii
Pe 6 mai 2021, revista Science a publicat o amplă anchetă intitulată Acidificarea oceanelor modifică comportamentul peștilor? Acuzațiile de fraudă creează o mare de îndoieli. Ancheta documentează o serie de fraude științifice comise de cercetători angrenați în studierea efectelor încălzirii globale asupra ecosistemelor marine. Demersul jurnalistic a fost declanșat de o solicitare făcută în august 2020 de patru tineri cercetători din diverse țări.
Huawei
Foto: Inkdropcreative1, Dreamstime.com
Articol actualizat

Mizele lobby-ului Huawei împotriva Legii 5G: Un studiu comandat de compania chineză arată că aceasta va avea pierderi de miliarde de euro dacă va fi exclusă din România

de Adrian Vasilache HotNews.ro
Marți, 11 Mai 2021 Economie | Telecom
Interzicerea Huawei de la livrările de echipamente către piața din România în conformitate cu proiectul de lege 5G adoptat recent de Guvern ar costa industria locală de telecomunicații între 2,7 miliarde de euro și 4,2 miliarde de euro pe o perioadă de 10 ani, reprezentând costuri suplimentare și venituri pierdute, arată un studiu comandat de Huawei. În aceeași perioadă de timp, compania chineză ar pierde peste 2,7 miliarde de euro. Studiul vine în contextul unui lobby puternic făcut de companiile chineze, în frunte cu Huawei, împotriva legii 5G.
Strutinsky, dat în urmărire
Foto: Politia Romana

Omul de afaceri Sorin Strutinsky, depistat în Italia / Partenerul de afaceri al lui Mazăre, condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare

de Redactia HotNews.ro
Marți, 11 Mai 2021 Actualitate | Esențial
Omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky - un apropiat al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu - ar fi fost depistat în Italia. În prezent, omul de afaceri, condamnat definitiv la Constanța la zece ani și opt luni de închisoare, se află în arest la domiciliu în vederea judecării cererii de extrădare.



Alte titluri din Actualitate:

Femeia din Italia care a primit o supradoză de Pfizer a fost vaccinată cu 4 doze, nu 6
Basistul Megadeth, David Ellefson, acuzat de pedofilie și comportament sexual neadecvat. Artistul a negat, iar membrii trupei spun că ”este important ca toate părțile să fie ascultate”
Bill Gates organiza petreceri nud „nebunești” cu striperițe înainte de căsătoria sa cu Melinda
Prima reacție a CNCD la afirmațiile IPS Teodosie privind femeile: Nu vom sancționa interpretări ale unei credințe
Anticorpii care neutraliează coronavirusul rămân în sânge cel puțin opt luni de la îmbolnăvire - studiu


ECONOMIE

Florin Citu
Foto: facebook

Cîțu anunță „venituri record” la buget în primele patru luni ale lui 2021: „Veți vedea când vor apărea cifrele oficial”

de C.D. HotNews.ro
Marți, 11 Mai 2021 Economie | Finanțe & Bănci
Premierul Florin Cîțu susține că în primele patru luni ale acestui an au fost „sume record investite în economie”, un alt record fiind cel al veniturilor la buget.
Claudiu Nasui
Foto: Facebook

Ministru: Declarația de beneficiar real va fi amânată până pe 1 octombrie 2021

de CZ HotNews.ro
Marți, 11 Mai 2021 Economie | Companii
Coaliția de guvernare a decis, luni, la nivel politic ca obligația declarării beneficiarului real de către o serie întreagă de firme și alte entități să fie amânată până pe 1 octombrie 2021, a anunțat, marți, ministrul Economiei, Claudiu Năsui.
Delgaz Grid
Foto: Delgaz Grid

Distribuitorul de gaze Delgaz Grid, deținut de E.ON, a primit o amendă de 6,1 milioane euro

de C.P. HotNews.ro
Luni, 10 Mai 2021 Economie | Energie
Consiliul Concurenței a sancționat compania Delgaz Grid SA, membră a grupului E.ON, cu o amendă în valoare de circa 30 de milioane lei (aproximativ 6,1 milioane euro) pentru abuz de poziție dominantă pe piața serviciilor conexe distribuției de gaze naturale și pe piața serviciilor de verificări și revizii tehnice ale Instalațiilor de Utilizare a Gazelor Naturale (IUGN). Mai exact, a refuzat să acorde acces tuturor companiilor din piață la înregistrarea fișelor de evidență a lucrărilor de verificări/revizii tehnice în baza sa de date.


0-100.hotnews.ro



SPORT

Gianluigi Buffon
Foto: Alessio Marini/LiveMedia / Shutterstock Editorial / Profimedia

Gianluigi Buffon, la capăt de drum: "Am dat totul"

de Red. Sport HotNews.ro
Marți, 11 Mai 2021 Sport | Fotbal
Portarul Gianluigi Buffon, în vârstă de 43 de ani, a anunțat, într-un interviu acordat, marți, BeIn Sports, că va părăsi echipa Juventus la finalul sezonului, informează lesoir.be.
Diego Schwartzman
Foto: atp/ twitter

ATP Roma: Diego Schwartzman, al optulea favorit, învins într-o oră de elevul lui Toni Nadal

de Silviu Dumitru HotNews.ro
Marți, 11 Mai 2021 Sport | Tenis
Jucătorul canadian de tenis Felix Auger-Aliassime (21 ATP) a produs o surpriză marți, la turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 2.082.960 euro, după ce l-a eliminat în doar 60 de minute de joc pe argentinianul Diego Schwartzman (10 ATP, favorit nr. 8), cu 6-1, 6-3.


LIFE

Basel, Elvetia
Foto: ImageSource / Profimedia Images

FOTO Nouă orașe europene pe care merită să le vizitați vara aceasta

de A.Th.C. HotNews.ro
Marți, 11 Mai 2021 Life | Prin oraș
Iunie este o lună minunată în Europa. Începe vara, dar fără căldura ei uneori toridă, parcurile sunt verzi și viața se mută în aer liber. Iar hoardele de turiști n-au sosit încă. Pentru soarele de la miezul nopții, pentru artă, pentru solstițiul de vară - tot atâtea motive ca să alegeți cel puțin un oraș din cele recomandate de Travel Awaits.
Coronavirus in Romania
Foto: Bi Deleisiku / Xinhua News / Profimedia

Rata de infectare în Capitală, sub 1,5 la mia de locuitori pentru a doua zi la rând / Joi vor fi decise noi măsuri de relaxare a restricțiilor

de I.H. HotNews.ro
Rata de infectare în Capitală se menține pentru a doua zi la rând sub 1,5 la mia de locuitori și a ajuns miercuri la 1,42, arată datele publicate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) București. Prefectul Capitalei, Alin Stoica, spune că joi va fi convocat Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență, care ar urma să decidă noi măsuri de relaxare a unor restricții.
Arafat
Foto: Guvernul Romaniei

Arafat: România este pe scenariu verde, dar nu trebuie interpretat că am scăpat și ne întoarcem la normalitate. Riscul major este ca unii să interpreteze că nu mai trebuie să ne vaccinăm

de N.O. HotNews.ro
Marți, 11 Mai 2021 Actualitate | Coronavirus
Secretarul de stat din MAI Raed Arafat a avertizat că, deși rata de pozitivare a testelor, precum și cazurile active sunt în scădere, nu trebuie trasă ”prea devreme” concluzia că ”am scăpat”, pentru că ”situația poate să se inverseze până nu ajungem să avem un număr suficient de vaccinuri”.





Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...


Life
Bancul zilei: Străzile din București....
Doi polițisti găsesc un cadavru pe strada Edgar Quinet din București... Scoate unul dintre ei actele să completeze raportul și scrie acolo:-Bărbat de 45 de ani, ucis cu multiple lovituri de cuțit...
Bancul zilei: Vânătoarea unui prinț... din poveste
Un prinț... din poveste se duce in padure sa vaneze ursi. Vede ursul brun, duce pusca la ochi, trage si... In acelasi timp, simte o bataie pe umar, se intoarce si vede un urs uriaș care ii spune:- Omule, ai doua optiuni...
Bancul zilei: Badea Ion și racheta chinezilor
Badea Ion catre Badea Gheorghe. - No, mă, Gheo, uite ce scriu ăștia la ziar, că racheta lansată de China pe orbită luna trecută se prăbușește și ar putea ateriza într-o zonă locuită - Mă, dară cât costă racheta asta a lor?! Trebe că-i...
citeste mai multe articole din LIFE

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by