Centru de vaccinare Romania
Foto: Cristian Cristel/ Xinhua/ Profimedia

A fost trecut pragul de 5.000 de cazuri noi: sâmbătă s-au înregistrat 5.388 de infectări cu COVID-19 / 97 de decese, 798 de pacienți la ATI

de DP HotNews.ro
​În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.388 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În intervalul 17.09.2021 (10:00) – 18.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 97 de decese (47 bărbați și 50 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, dintre acestea, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 la categoria de vârstă 50-59 ani, 25 la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 la categoria de vârstă 70-79 ani și 28 la categoria de vârstă peste 80 ani. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.980. Dintre acestea, 798 sunt internate la ATI.
Octavian Berceanu
Foto: Facebook

​VIDEO-INTERVIU Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu, despre arderile de deșeuri care otrăvesc aerul din București: Nimeni în ultimii 20 de ani nu a vrut să transforme acest lucru într-o infracțiune / O mașină de cupru înseamnă 30.000 de euro pe piață

de Catiușa Ivanov HotNews.ro
Principalul poluator din București este traficul, însă pe locul doi se află arderile ilegale de deșeuri, a declarat într-un interviu acordat HotNews.ro șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu. Acesta spune că după ce Garda de Mediu a mers aproape zilnic pe teren și a redus mult acest fenomen, calitatea aerului s-a îmbunătățit considerabil. Deși transformau Bucureștiul într-un iad, arderile de deșeuri nu sunt considerate infracțiune, spune Berceanu, abia acum fiind presiuni pentru modificarea legislației. Arderile de deșeuri aduc sute de milioane de euro pe an, o singură mașină încărcată cu sârmă de cupru valorează circa 30.000 de euro, spune Berceanu.
Coronavirus in Romania
Foto: Freepik

Topul județelor după raportarea de sâmbătă: București, Cluj și Timiș conduc detașat / ​GRAFIC Rata de infectare la nivel național și în fiecare județ

de DP HotNews.ro
Capitala rămâne orașul cu cele mai multe cazuri noi, chiar dacă în ușoară scădere față de vineri: 617 cazuri noi. Clujul a urcat mult, de la 186 de cazuri noi (vineri) la 243 . Timiș e pe locul al treilea dar și el cu ușoară scădere a cazurilor noi. Cât privește rata de infectare, Satu Mare conduce în top cu 3,11 la mie, urmată de Ilfov, Bistrița-Năsăud, București, Timiș, Maramureș și Cluj, toate cu peste 2 la mie.
Vladimir Putin
Foto: Profimedia Images

VIDEO Alegeri Rusia A doua zi de vot, după acuzații de fraudă electorală masivă / Momentul în care un alegător ia mai multe buletine de vot

de R.P. HotNews.ro
A doua zi a alegerilor parlamentare a început sâmbătă în Rusia, secțiile de votare deschizându-se pe nu mai puțin de 11 fusuri orare. După închiderea urnelor duminică, Rusia ar urma să aibă o nouă componență a Dumei de Stat, de 450 de locuri, pentru următorii cinci ani, precum și mai multe noi administrații regionale și municipale. Nu este niciun secret că, după ce Kremlinul a dus luni de zile o campanie de hărțuire și arestare a liderilor opoziției ce a culminat cu închiderea lui Aleksei Navalnîi, partidul lui Vladimir Putin ”Rusia Unită” ar urma să obțină cele mai multe mandate și să își conserve majoritatea de două treimi deținută în legislativul de la Moscova. Mai mult, cu doar câteva zile înaintea alegerilor, Vladimir Putin a promulgat o serie de legi prin care erau majorate salariile polițiștilor și ale militarilor. Totuși, chiar și în condițiile unei lipse de competiție liberă, prima zi de scrutin a fost marcată de acuzații de fraudă masivă menită să securizeze victoria Rusiei Unite.
Raed Arafat
Foto: captura tv

Arafat: Toate persoanele tinere decedate din cauza Covid erau nevaccinate / Hotărârea de guvern privind restricțiile intră în vigoare de luni

de Redactia HotNews.ro
Raed Arafat a precizat sâmbătă, referitor la ultimul bilanț al pandemiei de coronavirus din România, că toate persoanele tinere care au decedat erau nevacinate. În același timp, el a susținut că hotărârea de guvern care a fost adoptată vineri nu introduce noi restricții, ci introduce doar certificatul verde care permite menținerea activităților deschise, cu un control sanitar. Decizia prevăzută în HG intră în vigoare de duminică noaptea, pentru a nu afecta evenimentele care erau deja programate pentru acest weekend.


Nerd Alert
Foto: Hotnews
NERD ALERT

Cele mai bizare teorii despre univers: De la Marele Poc la universul holografic. Ar putea fi tot ce știm despre gravitație greșit?

de Sebastian Jucan HotNews.ro
​De ce este universul așa cum îl vedem? Oamenii de știință au explorat de-a lungul anilor numeroase idei ca să explice cosmosul în care trăim, unele dintre ele fiind de-a dreptul bizare, de la o teorie potrivit căreia universul plutește într-o membrană, la o alta care speculează că el este o hologramă, sau că tot ce credem că știm despre gravitație este greșit.
Florin Citu
Foto: Guvernul Romaniei

Cîțu anunță că 40 din cele 48 de filiale PNL au votat moțiunea ”România liberală” cu care candidează la congres

de Redactia HotNews.ro
Premierul Florin Cîțu a afirmat, sâmbătă, că 40 dintre cele 48 de filiale județene și de sector ale Partidului Național Liberal au votat moțiunea „România Liberală”, cu care el va candida la congresul din 25 septembrie, iar dintre cele 40 de filiale, doar șase au votat și moțiunea contracandidatului său. El a făcut apel la colegii său să se comporte „civilizat” în perioada care a mai rămas până la alegerile interne din partid.
UE te invită să participi la consultările Parlamentului European cu tinerii
Foto: Parlamentul European
Articol susținut de Parlamentul European​

Spune-ne ideile tale pentru o Europă mai bună!

de Smile Media
Vineri, 17 Sept 2021 Actualitate | Esențial
Într-o lume care se află într-o luptă continuă cu pandemia de COVID-19 și care caută soluții la provocările apărute, cum ar fi schimbările climatice, UE se angajează într-o dezbatere deschisă și democratică cu cetățenii săi pentru a-și defini prioritățile. Un sondaj Eurobarometru recent arată că 92% dintre europeni vor ca opiniile cetățenilor să fie “luate mai mult în considerare în deciziile privind viitorul Europei". Conferința privind viitorul Europei urmărește să răspundă acestei dorințe și să dea prilejul tuturor cetățenilor europeni să își exprime așteptările de la Uniunea Europeană.
Respect RoMaine MedLife
Foto: MedLife

​18 septembrie, Ziua Respectului. "Respectul este singura formulă a succesului într-o societate care caută să devină, să crească, să prospere. Reduce agresivitatea și ostilitatea dintre grupuri, creează o geografie a colaborării"

de A.T. HotNews.ro
Vineri, 17 Sept 2021 RoMaine MedLife
Ce este respectul? “Diversitatea acestui comportament e spectaculoasă în sine. Chiar dacă unele expresii ale respectului au caracter universal, altele sunt intim legate de identitatea acelui om, acelui loc, acelui secol”, spune dr. Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru în Centrul MindCare. “Un salut respectuos, o conversație scurtă și o disponibilitate de a fi de folos celorlalți se poate dovedi un liant social solid a cărui valoare apare la suprafață în cele mai neașteptate situații”, adaugă dr. Valentin-Veron Toma, senior researcher la Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române.
Femeie Kabul
Foto: AFP / AFP / Profimedia

Fetele din Afganistan excluse de la școală: Colegiile și liceele s-au redeschis numai pentru băieți

de Redactia HotNews.ro
Numai băieții au primit permisiunea să se întoarcă sâmbătă la școală în colegiile și liceele din Afganistan, o măsură deplânsă de UNICEF, care a îndemnat noul regim taliban "să nu lase fetele deoparte", relatează AFP citată de Agerpres.
Emma Raducanu
Foto: Billie Jean King Cup / Facebook

Bunica româncă a Emmei Răducanu, interviu în presa britanică: Ce a învățat-o femeia de 88 de ani pe marea campioană de la US Open

de A.I. HotNews.ro
Emma Răducanu este sportivul momentului, britanica de doar 18 ani impresionând după titlul de Grand Slam cucerit la US Open. Niculina, bunica româncă a Emmei, a discutat cu jurnaliștii de la Daily Mail și a precizat ce a luat nepoata de la ea.
Octavian Manea
Foto: Arhiva personala

Statele Unite, ”dincolo de orizont”. Noile coordonate ale politicii externe și de securitate americane. Interviu cu analistul Octavian Manea

de Contributors.ro
De departe, poate cea mai importantă componentă a politicii externe americane este reîntoarcerea competiției dintre marile puteri. Este firul roșu care leagă ultimele trei administrații. Semințele ajustării, ca să spunem așa, au fost plantate în 2013-2014, când accentul pe great power competition era foarte prezent în discursul leadershipului Pentagonului de la acea vreme. Declanșatorul imediat al acestei conștientizări că lumea s-a schimbat a fost dat de două crize aproape simultane: începutul construcției insulelor artificiale de către Beijing în Marea Chinei de Sud (decembrie 2013) și anexarea Crimeii (martie 2014), spune analistul Octavian Manea într-un interviu Contributors.ro
Ansamblu rezidential, zona de confort
Foto: Panthermedia / Profimedia Images
ZONA DE CONFORT

Cum îți „fură” dezvoltatorii imobiliari metri pătrați din casă (Episodul 3): 6 exemple de apartamente unde „open-space” înseamnă, în realitate, mai puțin spațiu util

de Radu Negoiță HotNews.ro
Vineri, 17 Sept 2021 Economie | Imobiliar
După ce în episodul trecut al seriei „Zona de confort” am vorbit despre bucătăriile neconforme din multe ansambluri rezidențiale și despre necesitatea ca acestea să fie aerisite natural, astăzi arătăm ce se ascunde de multe ori în spatele noțiunii de „apartamente open-space”.
Coronavirus Bucuresti
Foto: Cristian Cristel / Xinhua News / Profimedia

Subprefectul Capitalei: Rata de infectare în Bucuresti a urcat sâmbătă la 2,33 la mia de locuitori

de DP HotNews.ro
Rata de infectare în Bucuresti a urcat sâmbătă la 2,33 la mia de locuitori, de la 2,05, cât fusese ieri, a anuntat subprefectul de București, Antonela Ghita. Reamintim că sâmbătă la ora 12.00 se va întruni Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență Bucuresti pentru a decide restricțiile care vor fi aplicate.

Florin Citu
Foto: Guvernul Romaniei

Cîțu insistă: Nu e nevoie de vot de încredere în Parlament. Suntem în procedură de remaniere a miniștrilor. Nu interpretez Constituția, o aplic

de Redactia HotNews.ro
Premierul Florin Cîțu insistă că, deși se schimbă structura politică a guvernului prin ruperea coaliției cu USR PLUS, guvernul său nu trebuie să meargă în Parlament pentru un nou vot de încredere, ci doar pentru miniștrii înlocuiți. ”Eu nu îmi permit să interpretez constituția, noi o aplicăm”, a comentat sâmbătă Cîțu înaintea ședinței PNL.
Lucian Bode
Foto: Arhiva personala

Bode despre Cazul Suceava: Cei care exploatau masa lemnoasă acolo o făceau ilegal. Incidentul este de neînțeles

de Redactia HotNews.ro
Ministrul de Interne, Lucian Bode, apreciază că incidentul de la Suceava, unde doi jurnaliști și un activist de mediu au fost agresați, este "regretabil și de neacceptat", dar și de neînțeles, întrucât "cei care exploatau masa lemnoasă acolo s-a dovedit că o făceau legal".
John Malkovich
Foto: Courtesy Everett Collection / Everett / Profimedia

VIDEO John Malkovich va juca rolul legendarului dirijor Sergiu Celibidache în producația ”The yellow tie” / Filmările vor avea loc în România, anul viitor

de R.P. HotNews.ro
Actorul John Malkovich va interpreta rolul legendarului dirijor Sergiu Celibidache în noua producție cinematografică “The Yellow Tie” (Cravata galbenă), a dezvăluit publicația Variety. Născut în România, adolescentul Celibidache a fost dat afară din casa părintească după ce a mărturisit că vrea să se dedice unei cariere în lumea muzicii clasice. După o perioadă în care a dus o viață de om al străzii, a câștigat o competiție și a devenit cel mai tânăr dirijor din istoria orchestrei filarmonice din Berlin, devenind și unul dintre cei mai celebrii ai secolului XX. Era cunoscut pentru refuzul constant de a accepta înregistrări în studio, argumentând că efectul artistic nu poate fi comparat cu un concert în sala de spectacole.
O colecție de monede românești, la Palatul Cesianu-Racoviță
Foto: Artmark
Articol susținut de A10 by Artmark

Una dintre cele mai importante colecții de monede românești, scoasă la vânzare

de HotNews.ro
În premieră în România, a cărei piață de artă nu a fost până astăzi tentată de vânzări publice de numismatică importantă, este scoasă la licitație una dintre cele mai importante colecții de monede românești. Colecționarii de monede, obișnuiți până mai ieri să se intereseze de monede importante și să le tranzacționeze în cercuri restrânse, prin schimburi ori vânzări private, ori, mai rar, în străinătate, la casele de licitație specializate din Germania ori Elveția, sunt chemați în premieră să vizioneze și participe la licitația primei mari colecții importante de numismatică românească, pe data de 23 septembrie, joi săptămâna viitoare. Inițiativa aparține tot Artmark, ce a declarat că dorește să dezvolte și transparentizeze, în beneficiul colecționarilor și pasionaților domeniului, și accesul la piața și colecțiile de specialitate numismatică, formate în România ori străinătate.
catuse
Foto: Hotnews

Cazul Suceava Patru bărbați reținuți după agresarea a doi jurnaliști și a unui activist de mediu

de Redactia HotNews.ro
Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 44 de ani, au fost reținuți în urma agresării a doi jurnaliști și a unui activist de mediu care realizau un documentar despre tăierile ilegale de păduri din județul Suceava, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Simona Halep, tinuta de la nunta
Foto: Captura Twitter

Simona Halep și numele pe care-l va purta după căsătorie

de A.I. HotNews.ro
Simona Halep și Toni Iuruc au devenit soț și soție, iar sportiva și-a luat o săptămână de vacanță după fericitul eveniment. Fost lider al ierahiei WTA, Simona a vorbit și despre numele pe care-l va purta după căsătorie.
Ludovic Orban
Foto: Facebook

Cele 10 puncte ale Rezoluției Consiliului Național al PNL / Documentul a fost aprobat în unanimitate

de DP HotNews.ro
Sâmbătă, în cadrul Consiliului Național al PNL, a fost adoptată o Rezoluție în 10 puncte, aprobată unanim de conducerea liberală. ”Asigurăm cetățenii și mediul de afaceri că suntem perfect conștienți de responsabilitățile PNL și că toate eforturile noastre sunt îndreptate către asigurarea stabilității și funcționarea cât mai bună a guvernării, se arată în document. Liberalii ”salută” recenta aprobare în Guvernul României a Programului național de investiții „Anghel Saligny”, considerându-l o soluție ”bună și necesară pentru modernizarea țării” De asemenea, se solicită Guvernului luarea tuturor măsurilor posibile pentru a proteja cetățenii în contextul scumpirilor care au avut loc în sectorul energetic și care le afectează nivelul de trai.
Simona Halep si Toni Iuruc
Foto: Instagram - Simona Halep

FOTO Cu ce vedete s-a antrenat Simona Halep la scurt timp după nuntă

de Red. Sport HotNews.ro
Simona Halep s-a măritat cu Toni Iuruc pe 15 septembrie, iar evenimentul a fost considerat "nunta anului" în România. La puțin timp după fericitul moment din viața sa, Simona a revenit la antrenamente, iar postările de pe Instagram stau dovadă în acest sens.
Scanarea unui certificat digital covid
Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

DOCUMENT Lista restricțiilor decise de guvern pentru persoanele nevaccinate anti-COVID / De când intră în vigoare certificatul verde în România

de Redactia HotNews.ro
Vineri, 17 Sept 2021 Actualitate | Esențial
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, printr-o hotărâre, obligativitatea certificatului verde COVID pentru accesul la anumite activități în localitățile unde rata de infectare trece de 3 la mie, dar nu depășește pragul de 6. Activitatea restaurantelor, cinematografelor, instituțiilor de spectacole nu va fi închisă, dar accesul va fi condiționat de dovada că participanții sunt vaccinați, testați sau trecuți prin boală.
Florin Citu si Ludovic Orban
Foto: Facebook

Ludovic Orban despre criza guvernamentală: Presimt că se va ajunge la Curtea Constituțională / Argumentele împotriva lui Cîțu

de Redactia HotNews.ro
Președintele PNL în exercițiu și contracandidat al premierului Florin Cîțu în alegerile interne din partid, Ludovic Orban, l-a contrazis pe acesta, afirmând că nu există nicio variantă în care executivul să nu fie obligat să ceară votul de încredere al Parlamentului pentru o nouă formulă guvernamentală. În aceleași timp, Orban a spus că ”presimte” că se va ajunge din nou la arbitrajul Curții Constituționale, ceea ce presupune o prelungire a crizei politice.
Vladimir Putin
Foto: Alexei Druzhinin / TASS / Profimedia

Medistandard.ro: De ce îi e frică lui Putin de Navalnîi, deși are toate șansele să câștige alegerile

de Mediastandard.ro
În ciuda faptului că analiștii externi consideră că partidul lui Vladimir Putin are toate șansele să-și păstreze actuala majoritate de două treimi din Parlament, iar opoziția este fie în închisoare, fie în exil, Aleksei Navalnîi pare încă să îngrijoreze Kremlinul. La sfârșitul lunii iulie, autoritatea de reglementare a internetului anunța că 49 de site-uri care au legătură cu Aleksei Navalnîi au fost blocate, iar apropiații opozantului se așteptau ca următoarea țintă a Roskomnadzor să fie aplicația ”Vot Inteligent”.
Virgil Musta
Foto: AGERPRES

fanatik.ro: Medicul Virgil Musta, despre cum poate fi oprit valul 4: "Trebuie acționat rapid, altfel va fi prea târziu"

de fanatik.ro
După ce, pe 17 septembrie 2021, s-a înregistrat un nou record negativ cu privire la infectările cu coronavirus, medicul Virgil Musta a vorbit, pentru FANATIK, despre soluțiile pentru a opri acest al patrulea val. ”Am spus, și o voi repeta. Singura soluție este prevenția. Iar prevenția înseamnă aplicarea măsurilor specifice și nespecifice pentru a evita îmbolnăvirea și, cel mai important, pentru a evita transformarea cuiva într-un caz pentru ATI, într-un caz sever care să ducă la deces”, ne-a spus în exclusivitate medicul Virgil Musta, unul dintre cei aflați în prima linie în lupta împotriva pandemiei care pare să pună la pământ, din nou, România.
Liga 2
Foto: frf.ro

Liga 2: Poli Iași și Hermannstadt, victorii la scoruri de tenis cu Unirea Constanța, respectiv Dacia Brăila (Rezultatele zilei)

de L.V.A. HotNews.ro
Poli Iași a reușit o victorie la scor de tenis împotriva celor de la Unirea Constanța (6-0). Hermannstadt nu s-a lăsat nici ea mai prejos și a învins Dacia Unirea Brăila cu același scor, în etapa a șasea a Ligii 2.
Testare coronavirus CHina
Foto: Pan Yulong / Xinhua News / Profimedia

Coronavirus în lume: Peste 4,66 milioane de persoane au murit din cauza pandemiei

de Redactia HotNews.ro
Peste 4,66 milioane de persoane au murit din cauza pandemiei de coronavirus în întreaga lume de la finalul anului 2019, conform unui bilanț stabilit de AFP. Cele mai multe decese s-au înregistrat în SUA (669.937).
Vagon panoramic elvetian in Connecting Europe Express
Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

Cum arată unul dintre cele mai moderne trenuri care au ajuns vreodată în România - Povestea unui tren ce pare SF pentru o țară în care locomotivele se strică des și vagoanele nu-s destule

de Vlad Barza HotNews.ro
În aceste zile va parcurge mai mult de 900 km prin România trenul special Connecting Europe Express care vine cu șase vagoane ultra-moderne din șase țări diferite și a parcurs 10.000 km prin Europa în două săptămâni. Trenul a fost tractat de la Giurgiu cu locomotive diesel, fiindcă podul de la Grădiștea stă dărâmat de 16 ani, iar în Gara de Nord era curățenie desăvârșită cum rar este. În articol puteți vedea cum arată trenul și ce spune el despre România și sectorul ei feroviar. Un astfel de tren arată cum ar fi putut călători românii dacă sectorul feroviar nu ar fi fost neglijat timp de 30 de ani.
Emma Raducanu, pe coperta Vogue
Foto: vogue.com

FOTO Emma Răducanu, apariție spectaculoasă în revista Vogue

de A.I. HotNews.ro
A impresionat la US Open (acolo unde a cucerit trofeul), iar acum deja este o țintă pentru marile companii care o doresc ca vector de imagine. Emma Răducanu a ajuns pe coperta unei reviste celebre.
digi24
Foto: Hotnews

Digi24 Drama unei femei afgane care se ascunde de talibani: „Îmi doresc ca, atunci când mă vor găsi, să mă ucidă repede”

de Redactia HotNews.ro
Înainte ca talibanii să preia puterea în Afganistan, Taranom Sayedi ajuta copiii abuzați, cu banii câștigați din compania de construcții pe care a fondat-o. Acum se ascunde de talibani și e sigură că, dacă va fi găsită, va fi ucisă, relatează CNN.
Digisport
Foto: Hotnews

Digisport Decizia anunțată de Simona Halep în privința carierei sportive, la două zile după ce s-a căsătorit

de redactia HotNews.ro
Simona Halep și Toni Iuruc s-au cununat civil, în cadrul unei ceremonii care a avut loc miercuri, 15 septembrie, la Constanța. La două zile după eveniment, "Simo" a declarat că vrea să mai joace încă 2-3 ani, deoarece consideră că poate evolua încă la nivel înalt. Sportiva noastră a menționat că și-ar dori să ajungă din nou în top 10 WTA.
Hangar by Ground Zero, Bucuresti, Weekend trending
Foto: Facebook

Weekend trending în București (V): brunch corean în Pipera, bere artizanală într-o fostă fabrică de mobilă, cină „Obor To Table” și un București mai prietenos cu pietonii

de Gruia Dragomir HotNews.ro
În rubrica „Weekend trending în București” de astăzi îți propunem niște plimbări mai lungi prin oraș, mai ales că are loc și Street Delivery în mai multe zone ale Capitalei, dar venim și cu două recomandări de locuri ce s-au deschis recent și care trebuie neapărat vizitate.
accident rutier
Foto: Fagarasul tau

Ce opțiuni au cei aproape 3 milioane de clienți ai City Insurance, după ce a început falimentul acestui asigurător RCA / Ce trebuie să știe păgubiții

de Adrian Vasilache HotNews.ro
Vineri, 17 Sept 2021 Economie | Asigurari
Cei aproape 3 milioane de români care au polițe RCA la City Insurance au două opțiuni după ce ASF a decis să ceară falimentul acestui asigurător: pot să-și păstreze asigurările până la data expirării ori pot să le denunțe și să încheie contracte la un asigurător fără probleme. Cei mai afectați vor fi însă păgubiții, cei loviți în trafic de o mașină asigurată la City, deoarece multe service-uri nu mai fac reparații pe aceste polițe și toate despăgubirile de la acest asigurător vor fi plătite abia după ce instanța îi declară definitiv falimentul.
Robert Durst (twitter)
Foto: Hotnews

VIDEO Milionarul american Robert Durst a fost condamnat pentru crimă: ”I-am ucis pe toți!”

de Redactia HotNews.ro
Moștenitorul unui imperiu imobiliar care a fost subiectul unui documentar HBO (The Jinx), Robert Durst a fost condamnat pentru uciderea celei mai bune prietene Susan Berman, relatează BBC.
Simona Halep si Toni Iuruc
Foto: Instagram - Simona Halep

Ion Țiriac, marele absent de la nunta Simonei Halep - Motivul pentru care miliardarul nu a participat la eveniment

de Red. Life HotNews.ro
Simona Halep și Toni Iuruc sunt de acum soț și soție, iar la nunta anului au participat personalități de tot felul din România. Marele absent a fost însă Ion Țiriac, omul de afaceri fiind un apropiat al Simonei.
restrictii rutiere
Foto: Brigada Rutiera Bucuresti

Cum se va circula în București, în weekend, când vor avea loc mai multe evenimente culturale și sportive / HARTA tuturor zonelor afectate și devierile de traseu ale autobuzelor STB

de Redactia HotNews.ro
Vineri, 17 Sept 2021 Actualitate | Esențial
Sâmbătă și duminică, în Capitală vor fi impuse o serie de restricții de circulație care vor perturba traficul rutier, pentru a permite desfășurarea unor evenimente culturale și sportive. De asemenea, în weekend vor fi deschise circulației pietonale zonele de promenadă din București.
Al treilea rand de echipamente al Borussiei Dortmund
Foto: Captura Twitter

FOTO Puma, obligată să-și ceară scuze față de fanii Borussiei Dortmund: Ce i-a scandalizat pe aceștia

de L.V.A. HotNews.ro
Fanii Borussiei Dortmund nu au fost prea fericiți după debutul echipei lor în Liga Campionilor, miercuri, contra lui Beșiktaș, deși favoriții au câștigat.
Adrian Benta, consultant fiscal
Foto: Hotnews

Noua procedură de restructurare a obligațiilor bugetare, explicată în 9 puncte

de DP HotNews.ro
​​Recent, a apărut în Monitorul oficial OMFP nr. 764 din 2021 privind aprobarea Procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 iulie 2020. Documentul modifică substanțial procedura de restructurare a obligațiilor bugetare așa cum sunt prevăzute de OG nr. 6/2019, scrie expertul Adrian Bența într-un articol transmis redacției. Desigur, OG nr. 6/2019 a înregistrat multiple modificări la data adoptării, fapt ce a impus actualizarea procedurii.
Abecedar de colorat
Foto: Hotnews
Recomandare prescolari

Abecedar de Colorat si Abecedar Poveste

de A.V. HotNews.ro
Abecedarul poveste reprezintă fericita întâlnire a textului izbutit cu imaginile atent elaborate și sugestive. Copiii vor adora cartea și datorită galeriei diverse de personaje simpatice și hazlii ce aduc o încărcătură proaspătă de culoare și dinamism.
Abecedarul de Colorat conține diversele activități distractive ce îi vor ajuta pe cei mici să se obișnuiască cu fiecare literă în parte, într-un format perfect adaptat copiilor ce îi va sprijini să-și dezvolte spiritul de atenție, creativitatea și inteligența.
Minge de fotbal
Foto: Dreamstime
Pontul zilei

Liga 1, derbiul zilei: FCU Craiova 1948 vs FCSB - Adrian Mutu, în pericol

de D.S. HotNews.ro
Partidă de gală în Liga 1 la fotbal, sâmbătă seară, de la ora 20:00. Cu fostul antrenor, FCSB a bătut deja o Craiovă, în actuala ediție. Acum, îi iese în cale cea de-a doua formație a Băniei, „Craiova lui Mititelu”.
Farul Constanta stema
Foto: fcviitorul.ro

VIDEO Faza zilei: Unul din puștii lui Gică Hagi, gol spectaculos pentru Farul II

de L.V.A. HotNews.ro
Gică Hagi este recunoscut pentru lansarea tinerilor jucători în "fotbalul mare". Sasha Agiveli, unul dintre componenții echipei a doua a Farului Constanța, în vârstă de doar 18 ani, a reușit un gol superb într-o partidă din Liga 3.​
Coronavirus copii
Foto: Freepik

Și copiii cu vârsta de peste 6 ani vor avea nevoie de certificat verde COVID

de Redactia HotNews.ro
Vineri, 17 Sept 2021 Actualitate | Esențial
Și copiii cu vârsta de peste 6 ani vor avea nevoie de certificatul verde pentru a merge cu părinții la restaurant, la nuntă sau la alte evenimente, potrivit Hotărârii de Guvern adoptate vineri, prin care sunt stabilite o serie de restricții pentru persoanele care nu sunt vaccinate anti-COVID, testate sau trecute prin boală, în localitățile unde rata de infectare trece de 3.
Logo Amazon
Foto: Andreistanescu | Dreamstime.com

Mercedes, Amazon, IKEA și Walmart, elimină intermediarii financiari, oferind clienților servicii bancare

de DP HotNews.ro
Brandurile globale, de la Mercedes și Amazon la IKEA și Walmart, elimină intermediarii financiari tradiționali, oferind clienților de la servicii bancare și de creditare până la asigurări, prin intermediul softurilor create de startupuri tehnologice, transmit Reuters și news.ro. Pentru instituțiile financiare consacrate, au apărut semnele de avertizare. Așa-numita finanțare încorporată - un termen elegant pentru companiile care integrează software pentru a oferi servicii financiare - înseamnă că Amazon poate lăsa clienții ”să cumpere acum și să plătească mai târziu”, iar șoferii Mercedes își pot determina mașinile să-și plătească combustibilul.
Razvan Nedu, vicecampion mondial
Foto: Ministerul Tineretului și Sportului / Facebook

Performanță fantastică: Răzvan Nedu, nevăzător, a câștigat argintul la CM de Paraclimbing, deși a concurat cu un deget rupt

de Red. Sport HotNews.ro
Răzvan Nedu (nevăzător) a concurat cu un deget rupt, dar a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial de Paraclimbing de la Moscova.
Masina lovita din drona in Kabul
Foto: Saifurahman Safi / Xinhua News / Profimedia

SUA își cer scuze pentru atacul cu dronă de la Kabul în care au murit 7 copii / A fost o „greșeală oribilă”, spune șeful Pentagonului

de DP HotNews.ro
Statele Unite își cer scuze pentru atacul cu dronă din Kabul (din 29 august) și că vor învăța lecția acestei „oribile greșeli”, a declarat secretarul apărării SUA Lloyd Austin într-un comunicat, citat de agenția Tass. O anchetă asupra incidentului a concluzionat că lovitura "a dus la moartea a 10 persoane, inclusiv a șapte copii", a spus el.
Paul Marik si Pierre Kory
Foto: YouTube

Kory și Marik: Cine sunt cei doi medici marginalizați care au creat mitul Ivermectinei ca ”leac miraculos” pentru COVID-19

de I.B. HotNews.ro
Ivermectina este un medicament minunat, câștigător al Premiului Nobel, care este ieftin și disponibil în întreaga lume. Dar ivermectina nu este un remediu miraculos pentru COVID-19 și nu există niciun motiv să credem asta. Cu toate acestea, doi bărbați vor să credeți că ivermectina ar putea fi tot totul pentru a preveni orice caz de COVID: Dr. Pierre Kory, fost specialist în medicină de urgență la centrul medical al Universității din Wisconsin și Dr. Paul Marik, șeful urgențelor la Eastern Virginia Medical School, potrivit Insider.
marsul biciclistilor
Foto: Captura video

Protest al bicicliștilor din Capitală, sub sloganul ”Vrem orașe pentru oameni” / Marș de două ore prin locuri cheie ale orașului / Posibile restricții de trafic

de DP HotNews.ro
Bicicliștii din București organizează, sâmbătă, un protest, sub sloganul ”Vrem orașe pentru oameni”. Participanții vor pleca într-un marș de două ore prin locuri cheie ale orașului, pentru derularea evenimentului fiind posibile restricții de trafic, scrie news.ro. ”A 16-a ediție a Marșului Bicicliștilor din București are loc sâmbătă, 18 septembrie 2021, sub sloganul ”Vrem orașe pentru oameni!”. Protestul pentru echitate în trafic este organizat de Street Delivery, OPTAR, Comunitatea Bicicliștilor din București și Greenpeace România în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității”, au transmis organizatorii. Adunarea bicicliștilor va începe de la ora 13:30 la intrarea Charles de Gaulle a parcului Herăstrău. Plecarea în marș se va face la ora 14:00 pe un traseu de două ore prin locuri cheie ale orașului.
noua generatie de TGV
Foto: Captura Twitter

FOTO Cum arată și ce noutăți aduce noua versiune a emblematicelor TGV din Franța la fix 40 de când au fost lansate pentru prima dată

de N.O. HotNews.ro
La fix 40 de ani de când primul TGV (tren de mare viteză) a intrat în Gare de Lyon din Paris, vineri a fost prezentată noua generație a trenurilor emblematice, care, deși prind aceeași viteză ca cele de generație veche, vor putea primi cu 20 la sută mai mulți pasageri și vor avea o emisie de dioxid de carbon cu 32 la sută mai mică, relatează Euro News.

Daniel Craig
Foto: Captura

VIDEO Daniel Craig și-a luat adio de la James Bond printr-un discurs în care părea adânc emoționat

de DP HotNews.ro
Daniel Craig a părut vizibil emoționat după ce a filmat scena finală în rolul lui James Bond din noul film ”No Time to Die”. Filmarea îl arată pe Craig încheind filmarea și apoi ținând un discurs colegilor. „Mi-a plăcut fiecare secundă din aceste filme”, a spus Craig, citat de The Independent. Apoi a continuat: „O mulțime de oameni de aici au lucrat cu mine la cele cinci filme cu mine și știu că s-au spus o mulțime de lucruri despre ceea ce cred eu despre aceste filme. Dar mi-a plăcut fiecare secundă din aceste filme, și mai ales acesta din urmă, pentru că m-am trezit în fiecare dimineață având șansa să lucrez cu voi. Și asta a fost una dintre cele mai mari onoruri din viața mea. ”
Joe Biden
Foto: Profimedia Images via Digi24

SUA regretă rechemarea ambasadorului la Washington de către Franța și își reafirmă angajamentul în relația bilaterală

de DP HotNews.ro
Statele Unite și-au exprimat vineri regretul în legătură cu rechemarea ambasadorului francez pentru consultări și intenționează să rămână "angajate în zilele viitoare pentru a rezolva diferendele" cu Parisul, informează AFP și Agerpres. "Am fost în contact strâns cu partenerii noștri francezi cu privire la decizia lor de a-l rechema pe ambasador la Paris pentru consultări. Regretăm că au făcut acest pas; cu toate acestea, vom rămâne angajați în zilele următoare pentru a ne rezolva neînțelegerile, așa cum am făcut cu alte ocazii de-a lungul îndelungatei noastre alianțe", a declarat un oficial de la Casa Albă, sub protecția anonimatului.
Simona Halep
Foto: Kena Betancur / AFP / Profimedia

Simona Halep a anunțat cât timp vrea să mai joace tenis - Care sunt obiectivele numărului 11 WTA

de Silviu Dumitru HotNews.ro
Vineri, 17 Sept 2021 Sport | Tenis
Proaspăt căsătorită, Simona Halep a declarat, vineri seara, că vrea să joace în continuare tenis deoarece consideră că poate evolua încă la nivel înalt.
Fostul sediu Lehman Brothers
Foto: Wikimedia David Shankbone

„Momentul Lehman Brothers al Chinei”. Criza Evergrande zguduie economia

de DP HotNews.ro
Președintele Xi Jinping se confruntă în prezent cu un test serios al reformelor sale financiare, în timp ce criza care a cuprins Evergrande, a doua cea mai mare companie imobiliară din țară, face valuri în piața imobiliară, scrie The Guardian. Acesta ar putea fi, de asemenea, cea mai mare încercare prin care trece sistemul financiar al Chinei. Cu protestatari furioși care au ocupat sediul dezvoltatorului imobiliar, analiștii au descris criza Evergrande drept „momentul Lehman Brothers al Chinei”. Numai că de data aceasta nu e vorba de o bancă ci de un constructor de locuințe care nu își poate plăti datoriile de 300 de miliarde de dolari.
Libertatea religioasă între politică și politici
Foto: Hotnews
Recomandare de lectură

Libertatea religioasă între politică și politici (Cătălin Raiu)

de DP HotNews.ro
Volumul este dedicat provocărilor pe care pandemia de Covid le-a adus domeniului vieții religioase dintr-o perspectivă democratică: care sunt exigențele internaționale ale raportării statelor membre UE și OSCE față de restricționarea legitimă a libertății religioase în momente critice. Autorul analizează modul în care statul român, prin comparație cu alte state cu regimuri democratice, s-a comportat și a comunicat în această perioadă: „Libertatea religioasă a fost mai degrabă o teamă, nu o temă. O precauție, nu o oportunitate. Insuficient dezbătută în spațiul public din țara noastră atât din cauza lipsei de specialiști, cât și mai ales din motive de poziționare strategică a diferitelor organizații religioase față de o libertate fundamentală asupra căreia guvernul în mod tradițional nu operează politici publice de promovare, libertatea religioasă a ieșit timid la iveală abia în timpul pandemiei” (Cătălin Raiu)
Minge de fotbal
Foto: Twitter
Pontul zilei

Bundesliga: Bayern Munchen vs VfL Bochum: Om bogat, om sărac

de D.S. HotNews.ro
Runda a 5-a din Bundesliga, prima divizie de fotbal a Germaniei, oferă un duel dezechilibrat sâmbătă, de la ora 16:30, când are loc grosul rundei. Este vorba despre meciul dintre Bayern Munchen și VfL Bochum.
Valeriu Gheorghita
Foto: AGERPRES

Gheorghiță: La 15 octombrie, ne așteptăm și la vârfuri de 20.000 de cazuri de Covid pe zi

de N.O. HotNews.ro
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, susține că, potrivit ultimelor predicții, la 15 octombrie am putea avea o medie săptămânală de 17.000 de cazuri cu vârfuri care pot ajunge la 20.000 de cazuri zilnic.
Vladimir Tismaneanu
Foto: Arhiva personala

Intre penibil si ridicol: Destinul politic al lui Nicu Ceaușescu (1951-1996)

de Vladimir Tismaneanu Contributors.ro
Îl cunoșteam bine pe „delfin”: fuseserăm colegi de școală și, câțiva ani, de clasă, între 1958 și 1970. Ne-am revăzut sporadic după bacalaureat. Încheiam acel text al meu cu un avertisment-profeție: „Spre deosebire de părinții săi, Nicu Ceaușescu a citit la timp cărți despre împărații romani și știe că nicio gardă pretoriană nu este atât de loială încât să-și riște soarta atunci când Cezarul se prăbușește”.
​​Serghei Lavrov
Foto: - / Sputnik / Profimedia
Alegeri Rusia

Dezvăluiri privind viața secretă a șefului diplomației ruse Serghei Lavrov: Yachturi, mită, nepotism și o amantă influentă / Navalnîi a redistribuit povestea

de R.P. HotNews.ro
Vineri, 17 Sept 2021 Actualitate | Internațional
Șeful diplomației ruse Serghei Lavrov are o relație extraconjugală cu o femeie bogată ce exercită o puternică influență asupra Ministerului Afacerilor Externe de la Moscova. Femeia, Svetlana Poliakova, este proprietara mai multor reședințe de lux în ciuda salariului modest de la minister și a călătorit frecvent cu Lavrov, potrivit unei noi investigații publicate recent de echipa lui Navalnîi (iStories) și redistribuite vineri, pe twitter, de opozantul rus chiar în ziua alegerilor parlamentare.
Turning Point
Foto: captura Netflix

Patru thrillere Netflix din 2021 pentru cei cu nervi tari, numai bune pentru un weekend ploios de streaming

de A.Th.C. HotNews.ro HotNews.ro
Vineri, 17 Sept 2021
Printre propunerile de top ale lui Netflix sunt filme despre asasini, despre prieteni care sunt vânați, dar și un documentar impresionant despre terorism și urmările acestuia, propune BGR.com.
Vladimir Putin la conferinta de presa
Foto: Sergey Guneev / Sputnik / Profimedia

Alegeri parlamentare Rusia: Cine se înfruntă și cu ce șanse? Partidul lui Putin pe cale să obțină o nouă majoritate, în timp ce Navalnîi îndeamnă la votarea în masă a comuniștilor

de N.O. HotNews.ro
Vineri, 17 Sept 2021 Actualitate | Internațional
Aproximativ 108 milioane de ruși sunt așteptați la urne de vineri până duminică pentru a alege cei 450 de deputați ai Dumei de Stat (camera inferioară), în timp ce Rusia Unită, partidul lui Putin, este așteptat să câștige o nouă majoriate în ciuda unei scăderi de popularitate pe fondul scandalurilor de corupție, al nivelului de trai în scădere, dar și a operațiunilor masive de represiune a criticilor Kremlinului din ultimii ani.
Liga 1, logo
Foto: lpf.ro

VIDEO Liga 1: Rapid București vs Gaz Metan Mediaș 1-2 / Ilie Poenaru, victorie importantă la debut

de Silviu Dumitru HotNews.ro
Aflată pe locul 2 în Liga 1, Rapid București a pierdut surprinzător în etapa a noua. Ilie Poenaru a reușit să pună capăt seriei de șapte meciuri fără victorie (șase înfrângeri și o remiză) a echipei Gaz Metan Mediaș și s-a impus pe Arena Națională, scor 2-1.
City Insurance
Foto: City Insurance

E oficial! ASF a deschis procedura de faliment a City Insurance, care administra 3 milioane de asigurați RCA

de DP HotNews.ro
Vineri, 17 Sept 2021 Actualitate | Esențial
Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a decis vineri seara retragerea autorizației de funcționare a Societății Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., constatarea stării de insolvență a Societății Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A. și promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva societății.
Tibi Useriu
Foto: Instagram

Tibi Ușeriu a terminat pentru prima oară cursa Tor des Geants / Corneliu Buliga, locul 10

de Silviu Dumitru HotNews.ro
Vineri, 17 Sept 2021 Sport | Extrem
Ultramaratonistul Tibi Ușeriu a terminat Tor des Geants 2021, una dintre cele mai solicitante curse din Europa care se desfășoară în Munții Alpi pe o distanță de 330 de kilometri. El s-a aflat la a patra participare, după ce în primele trei dăți a abandonat.
Primatele și atasamentul matern
Foto: YouTube

De ce primatele continuă să-și îngrijească sau să transporte puii morți? Explicațiile unui comportament tulburător

de I.B. HotNews.ro
Vineri, 17 Sept 2021 Science - Stiintele vietii
Uneori, atunci când puii de maimuțe mor, mamele lor continuă să îi îngrijească și să țină cadavrele minuscule zile, săptămâni sau luni, chiar dacă corpurile lor se descompun sau devin mumificate. Un nou studiu, citat de Live Science, constată că acest comportament tulburător este mai răspândit decât se credea anterior.
Black Friday
Foto: Dreamstime.com

Noi reguli de Black Friday și alte campanii, amenzi de până la 35.000 lei pentru magazine (proiect)

de CZ HotNews.ro
Vineri, 17 Sept 2021 Economie | Consumator
Guvernanții vor să împiedice comercianții să atragă consumatorii cu false reduceri de prețuri, de Black Friday sau alte campanii promoționale, printr-un proiect de hotărâre de guvern care prevede și noi amenzi, de până la 35.000 de lei, pentru magazinele contraveniente.
Cristian Felea
Foto: Arhiva personala

28 de puncte

de Cristian Felea Contributors.ro
Politicienii de la Moscova, oricine ar fi ei, nu vor înceta niciodată să considere Federația Rusă altceva decât o putere europeană, prin urmare, din punctul lor de vedere (exprimat în forță sau doar prin instrumente diplomatice, importă mai puțin), o uniune a statelor europene care nu doar că exclude Rusia, dar îi este și mai mult, ostilă, nu poate exista, nu poate fi tolerată.
Membrii Inspiration4
Foto: YouTube

Misiunea Inspiration4: Turistii SpaceX au vorbit cu Tom Cruise din spatiu

de I.B. HotNews.ro
Turiștii spațiali care orbitează în prezent Pământul la bordul unei nave spațiale SpaceX au discutat cu faimosul actor Tom Cruise din spațiu, potrivit AFP. „Rook, Nova, Hanks și Leo au vorbit astăzi cu Tom Cruise”, a fost postarea de pe contul oficial al misiunii Inspiration4.
Vladimir Kalinov - Raiffeisen Bank
Foto: Hotnews

Vladimir Kalinov, VP Raiffeisen Bank, despre amenda luată de bancă: Am luat cele 14.000 de acte adiționale și am văzut că sunt 3 categorii de clienți: pentru unii modificarea contractului nu ar fi avut efecte, alții ar fi trebuit să dea băncii sume în plus, iar alții ar fi trebuit să plătească mai puțin

de DP HotNews.ro
”Când am primit decizia instanței, ne-am propus să facem o analiză mai aprofundată a actelor adiționale aflate în vigoare în 2014 (sunt în jur de 14.000) și să vedem ce efect ar fi avut noua formă a actului adițional (modificat în urma ordinului ANPC din 2014) asupra sumelor de rambursat de către clienți”, explică într-o discuție cu HotNews.ro Vladimir Kalinov, vicepreședintele Raiffeisen Bank. Discuția a avut loc în contextul în care banca a fost amendată de ANPC cu 100.000 de lei pentru practică comercială incorectă și a decis suspendarea activității băncii referitoare la acest comportament, precum și restituirea comisioanelor încasate ilegal de la clienți. Raiffeisen Bank a contestat la începutul săptămânii decizia, după cum am anunțat aici. ”Am luat un eșantion reprezentativ pentru cele aproximativ 3000 de contracte care mai erau în derulare în 2020 și am văzut că există trei categorii de clienți: pentru unii modificarea contractului nu ar fi avut niciun efect, alții ar fi trebuit să ramburseze băncii sume în plus, iar alții ar fi trebuit să plătească mai puțin”, povestește vicepreședintele Raiffeisen Bank.
U BT Cluj-Napoca
Foto: Facebook - U BT Cluj-Napoca

Basketball Champions League: U-BT Cluj s-a calificat pentru prima oară în grupele competiției

de Silviu Dumitru HotNews.ro
U BT Cluj, campioana României la baschet masculin, s-a calificat, pentru prima oară, vineri seară, în grupele Basketball Champions League, după ce a învins campioana Elveției, Fribourg Olympic, scor 77-64 (38-41), în finala turneului preliminar din Grecia.
Supernova
Foto: youtube.com

Explozia unei supernove de 10 miliarde de ani va mai fi vizibilă o dată pentru noi / Cum este posibilă această ”reluare” cosmică?

de I.B. HotNews.ro
Vineri, 17 Sept 2021 Science - Spatiul
Universul este o întindere nesfârșită de mister, măreție și spectacol uluitor. Deci, de ce, peste câțiva ani, Cosmosul difuzează o „reluare” a unei explozii de supernova pe care am urmărit-o deja în 2016?, scrie Live Science.
migranti sua
Foto: Captura BBC

Mii de migranți și-au stabilit tabăra sub un pod de la granița de sud a Statelor Unite / Republicanii pun tunurile pe Joe Biden

de I.B. HotNews.ro
Peste 10.500 de imigranți, sosiți în ultimele zile din Mexic, s-au aflat joi seară sub podul Del Rio, unde campează în condiții precare, a declarat pe Twitter primarul acestui oraș din Texas, Bruno Lozano, situație de criză exploatată imediat de Opoziție care-l atacă pe Joe Biden, scrie AFP.
Tudor Chirila
Foto: Facebook

Tudor Chirilă, atac dur la Iohannis, Cîțu, Orban, după ce doi jurnaliști și un activist de mediu au fost bătuți: Suntem la mâna unei mafii, într-o țară scăpată de sub control

de Redactia HotNews.ro
Vineri, 17 Sept 2021 Actualitate | Esențial
Artistul Tudor Chirilă lansează un atac dur la adresa președintelui Klaus Iohannis, premierului Florin Cîțu și liderilor marilor partide din România, după incidentul din Suceava, unde doi jurnaliști și un activist de mediu au fost bătuți crunt în timp ce filmau un documentar despre tăierile ilegale de pădure: "Cât o să mai permiteți, prin tăcere și inacțiune, protejarea mafiei pădurilor?".
Coronavirus copii
Foto: Freepik

INTERVIU Primele simptome COVID la copii. Medicul pediatru Mihai Craiu, despre cele trei semne la care trebuie să fie atenți părinții

de I.H. HotNews.ro
Joi, 16 Sept 2021 Actualitate | Coronavirus
Simptomele COVID-19 în cazul copiilor variază, în primul rând în funcție de vârstă, însă există trei semne care ar trebui să îi îngrijoreze pe părinți, spune medicul pediatru Mihai Craiu. El a explicat, într-un interviu pentru HotNews.ro, ce trebuie să facă părinții în cazul în care observă la copiii lor primele simptome ale bolii.
Testare coronavirus
Foto: Utrecht Robin/ABACA / Abaca Press / Profimedia

MedLife: Testele COVID făcute în cele cinci laboratoare PCR în ultimele două săptămâni arată că rata de pozitivare s-a triplat față de august

de Redactia HotNews.ro
Vineri, 17 Sept 2021 Actualitate | Sanatate
Testele PCR făcute în cele cinci laboratoare PCR ale MedLife în ultimele două săptămâni arată că rata de pozitivare s-a triplat față de luna august, iar ponderea celor cu teste pozitive este dată de cei care s-au întors din concediu sau weekend-uri prelungite. Conform MedLife, în conformitate cu datele identificate în studiile medicale publicate de-a lungul acestui an, din cauza testării mult reduse la nivel național, cifrele oficiale de infectare sunt de 5-7 ori mai mici decât cele reale.
Ursula von der Leyen
Foto: Comisia Europeana

Ursula von der Leyen vine la București pentru PNRR în 27 septembrie, după Congresul PNL

de Redactia HotNews.ro
Vineri, 17 Sept 2021 Actualitate | Politic
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va veni la București în 27 septembrie, a anunțat vineri Dana Spinanț, purtător de cuvânt adjunct al Comisiei. Ea a precizat că CE va încheia în câteva zile evaluarea Planului Național de Redresare și Reziliență despus de România. Reamintim că, în timp ce România nu are aprobat PNRR-ul, 12 state au primit deja banii pentru investiții prin planurile naționale.
Comisia Europeană
Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Reacția Comisiei Europene în cazul jurnaliștilor și activistului de mediu bătuți crunt într-o pădure din Suceava: Este inadmisibil să fii atacat în timp ce îți faci meseria

de Redactia HotNews.ro
Vineri, 17 Sept 2021 Actualitate | Esențial
Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, a reacționat în cazul celor doi jurnaliști și al activistului de mediu bătuți crunt, în zona Vatra Dornei, în timp ce filmau un documentar despre tăierile ilegale de pădure, ea spunând că este inadmisibil să fii atacat în timp ce îți faci meseria.
gaming - pexels
Foto: @ Soumil Kumar | Pexels.com

Turneul Dota 2, desfășurat pe Arena Națională: prețul biletelor și condiții de participare

de Denisa Crăciun HotNews.ro
România va fi gazda unuia dintre cele mai mari turnee de Dota 2, The International, care se va desfășura la București, pe Arena Națională. În perioada 7 – 10 octombrie urmează faza grupelor, iar oficialii au anunțat vineri care sunt condițiile de acces pentru spectatori și care sunt prețurile biletelor.
Tanczos Barna
Foto: Agerpres

Reacția ministrului Mediului după atacul asupra unui activist și jurnaliști care documentau tăieri ilegale de păduri: Lucrurile au ajuns mult prea departe! Cer structurilor sistemului silvic să coopereze cu anchetatorii

de Redactia HotNews.ro
Vineri, 17 Sept 2021 Actualitate | Esențial
Ministrul Mediului Tanczos Barna a condamnat vineri incidentul în care un activist de mediu și doi jurnaliști care filmau un documentar privind tăierile ilegale de păduri au fost bătuți crunt de un grup de oameni, în județul Suceava, afirmând că lucrurile au ajuns mult prea departe. ”Le cer tuturor structurilor din sistemul silvic și de mediu să ofere cooperare totală organelor de anchetă penală și să ofere întreg sprijinul pentru identificarea și sancționarea vinovaților. Garda Forestieră Suceava a pornit deja un control în acea zonă, iar orice abatere de la legislația silvică identificată va fi drastic sancționată.



Alte titluri din Actualitate:

Actualul șef al FMI ar fi făcut presiuni asupra angajaților pentru a ”ajuta” China să urce în clasamentul Doing Business / Banca Mondială a anulat publicarea raportului pe 2021
Testamentul prințului Philip va rămâne secret pentru cel puțin 90 de ani
Vaccinarea anti-Covid în România: 13.367 de persoane s-au imunizat în ultimele 24 de ore
VIDEO Ciolacu: PSD vrea legalizarea consumului de marijuana, în scopuri medicinale
Franța suspendă 3.000 de cadre medicale nevaccinate antiCovid. Câteva zeci au ales să demisioneze
VIDEO Cum arată acum Autostrada A10 Sebeș - Turda. Va fi sau nu gata anul acesta? Cătălin Drulă: „Trebuie ca cineva să fie foarte-foarte rău intenționat să nu se întâmple asta”
Italia impune permisul de sănătate pentru toate locurile de muncă, de la stat și de la privat
Francezii, extrem de furioși după noul pact anunțat de SUA: Biden a luat o decizie ”brutală”, în stilul lui Trump. Ne-au înjunghiat pe la spate / Chinezii s-au enervat și ei


ECONOMIE

Ovidiu Vizante, directorul general CFR Calatori
Foto: Hotnews

Ovidiu Vizante, directorul general CFR Călători, a demisionat

de Vlad Barza HotNews.ro
Directorul general al CFR Călători, Ovidiu Vizante, a demisionat din funcție pe motiv că, în situația actuală, generată de instabilitate și subfinanțare, compania poate urma calea CFR Marfă, scrie Agerpres. Vizante a fost numit la conducerea operatorului feroviar în a doua parte a lui aprilie și a fost aspru criticat după episodul trenului cu copii care a staționat nouă ore în câmp la final de iulie.


SPORT

Horia Tecau, 18 ani de lupta pentru Romania in Cupa Davis
Foto: Facebook/ Federatia Romana de Tenis

​Cupa Davis: Programul meciurilor din cadrul întâlnirii Romania - Portugalia

de Silviu Dumitru HotNews.ro
Vineri a avut loc tragerea la sorți a meciurilor întâlnirii dintre România si Portugalia, din cadrul Grupei Mondiale I a Cupei Davis. Prima confruntare va fi cea dintre Filip Jianu și Joao Sousa.
Simona Radiș și Ancuța Bodnar la interviurile HotNews Live
Foto: Captura

VIDEO Cum au trăit cursa care le-a adus aurul olimpic canotoarele Simona Radiș și Ancuța Bodnar: "Lasă, Ancuța, e important că e pește, nu contează că e viu sau mort”

de I.H. HotNews.ro
"În ziua cu finala am văzut eu acolo în apă un pește foarte mare... mort. Din cauza emoțiilor nici nu ne mergea barca extraordinar de bine. M-a luat cu teamă și i-am zis Ancuței <<Lasă, Ancuța, e important că e pește, nu contează că e viu sau mort>>. Ne-am continuat încălzirea și la linia de pornire a sărit un peștișor mititel și i-am zis Ancuței că ăsta e norocul nostru". Este momentul trăit de canotoarele Simona Radiș și Ancuța Bodnar înaintea incredibilei curse la capătul căreia au adus României singura medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Tokio.
Simona Radis si Ancuta Bodnar
Foto: Hotnews

VIDEO Povestea unor campioane. Canotoarele Simona Radiș și Ancuța Bodnar, care au adus României singura medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo, la interviurile HotNews.ro: "Sunt zile când abia ținem mânerele în mână, dar ieșim pe apă și vâslim 25 de kilometri"

de I.H. HotNews.ro
Joi, 16 Sept 2021 Sport | Alte sporturi
Se întâmplă cel puțin o dată pe an ca palmele lor să se transforme în rană vie. Este vorba despre canotoarele Simona Radiș și Ancuța Bodnar, care au adus României singura medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo. "Sunt zile când abia ținem mânerele în mână, ieșim pe apă și vâslim 25 de kilometri", spune Simona. Cele două sportive au fost invitate joi la interviurile HotNews.ro LIVE, unde au povestit despre parcursul lor, două fete simple, de la sat, care nu știau nici să înoate și despre momentele dinaintea Olimpiadei în care au cedat și au vrut să plece acasă.


0-100.hotnews.ro



LIFE






Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...


Life
Bancul zilei: Noul salut la modă din iarna lui 2021
Iarna lui 2021: Se întalnește gazul cu electricitatea în iarna anului 2021: - Salut...
Bancul zilei: Dedicare totală pentru Parlamentul și guvernul tău
Un reporter îi ia un interviu unui tip de pe stradă.- Dumneavoastră ați munci gratis pentru un ministru?- Sigur că da!- Dar pentru un senator?- Fără îndoială!- Și pentru un deputat?
citeste mai multe articole din LIFE

Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by