Fara cursuri
Foto: frwl/ Wikimedia Commons

Se vor redeschide școlile din septembrie? Cele 3 scenarii pe care Federația de părinți le-a pus pe masă la discuțiile de la minister. „Ar trebui să își asume toată lumea riscul”

de I.H., C.I. HotNews.ro
Institutul Național de Sănătate Publică ar urma să eleborez săptămâna viitoare un set de reguli și recomandări pentru începerea noului an școlar. Până atunci, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți a prezentat autorităților 3 scenarii, considerând că sunt fezabile două dintre ele - prezența fizică 100% la școală și 50% la școală și 50% online. Președintele federației, Iulian Cristache, spune că decizia ar trebui luată la nivelul fiecărei școli și că toată lumea, inclusiv familia care își trimite copilul la școală, ar trebui să își asume riscul infectării, pentru că la întoarcerea la școală nu există risc zero.
Virusuri imprastiate de stranut
Foto: Pixabay.com

OMS recunoaște că există „dovezi emergente” despre răspândirea noului coronavirus prin aer

de V.M. HotNews.ro
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a recunoscut marți că există „dovezi emergente” despre răspândirea noului coronavirus prin aer, după ce mai mulți oameni de știință au cerut acestei organizații să își actualizeze recomandările și comunicările oficiale despre felul în care maladia respiratorie COVID-19 se transmite în comunitățile umane.
Madonna
Foto: Wikimedia Commons

Personalitățile care au fost infectate sau au decedat de Covid-19

de I.B. HotNews.ro
Politicieni, sportivi, artiști: iată o imagine de ansamblu asupra principalelor figuri infectate cu noul coronavirus, precum președintele brazilian Jair Bolsonaro, care a anunțat marți că a fost testat pozitiv, potrivit AFP.
Militar român în timpul pandemiei de coronavirus
Foto: MApN
Lumea în schimbare

Criza de apărare și securitate ce ne așteaptă după pandemie: Butoiul fierbinte din Marea Neagră, bugetele tăiate drastic și „prioritizarea la sânge” a investițiilor militare

de Victor Cozmei HotNews.ro
Pandemia de coronavirus nu a eliminat, ci a amplificat riscurile de securitate deja existente - avertismentul vine direct de la vârful alianței nord atlantice, în timp ce foști comandanți supremi ai forțelor NATO în Europa sunt și mai vehemenți: Rusia e deja în război cu alianța, iar Marea Neagră e un butoi cu pulbere, „cel mai probabil viitorul teatru de conflict”. În același timp, pandemia lasă în urmă un impact uriaș în plan economic și strategic și va forța statele occidentale să ia decizii dificile în viitor.
Jair Bolsonaro
Foto: Flickr

Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, depistat pozitiv la testul COVID-19

de D.D. HotNews.ro
Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a fost depistat pozitiv pentru COVID-19. Anunțul a fost făcut chiar de el într-un mesaj televizat. „Toată lumea știa că va ajunge la o parte considerabilă a populației mai devreme sau mai târziu. Pentru mine a fost pozitiv", a spus Bolsonaro, referindu-se la testul COVID-19 pe care l-a făcut luni.


Traian Basescu
Foto: Facebook

Traian Băsescu, despre candidatura la primăria Capitalei: Nu mă voi da în lături și nu-mi voi lăsa partidul ”Bucureștiul e de stânga, Clujul e de dreapta”

de I.B. HotNews.ro
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat marți seară, la Digi 24, că ia în calcul să candideze la primăria Capitalei dacă PNL și USR nu vor include și PMP în negocieri. ”Ar fi o veste extraordinară candidatura lui Ponta fiindcă ar rupe votanți de la PSD. Țineti minte că Bucureștiul a fost mereu de stânga”, atrage atenția Băsescu.
deputatii PSD Adrian Solomon și Irinel Stativă
Foto: cdep.ro

VIDEO Imaginile cu scandalul provocat de cei doi deputați PSD care s-au certat cu polițiștii într-un fast-food din Capitală / Au fost amendați cu 4000 de lei și pentru nepurtarea măștii

de I.H. HotNews.ro
Cei doi deputați PSD - Adrian Solomon și Irinel Stativă - care au refuzat să poarte mască într-un fast-food din sectorul 3 și s-au certat cu polițiștii au fost amendați și pentru că nu au purtat masca de protecție, conform legii privind starea de alertă. Anunțul a fost făcut de Poliția Capitalei, care precizează că între timp au fost vizionate imaginile suprinse de camerele video din local. Inițial, parlamentarii au fost amendați pentru că au provocat scandal.
Autostrada Comarnic-Brasov, un proiect care bate pasul pe loc
Foto: Hotnews

Bode: Traseul autostrăzii Comarnic trecea prin curtea Palatului Cantacuzino și prin etajul 6 al unor clădiri

de I.B. HotNews.ro
Ministrul Lucian Bodea a declarat marți seară, la Digi 24, că proiectul autostrăzii Comarnic-Brașov este cel mai bun exemplu de ”cum să-ți bați joc tu stat român de un proiect important de infrastructură”. ”Întâmplător”, s-au construit foarte multe vile pe traseul acestei autostrăzi, s-au dat foarte multe autorizații de construcție care nu trebuiau date. Traseul autostrăzii Comarnic trecea prin curtea Palatului Cantacuzino”, spune Bode.
TIR plin cu tigari de contrabanda
Foto: Politia de Frontiera

Contrabanda și contrafacerea, tablou general - Cât de mare este fenomenul, ce produse cuprinde și ce s-a schimbat din cauza crizei Covid-19 (I)

de Vlad Barză HotNews.ro
De la coletele confiscate în port și mașinile cu compartimente mascate descoperite la vamă, până la tricoul ”fake” cumpărat din piață sau parfumul ”piratat” cumpărat la colțul străzii, contrabanda și contrafacerea sunt fenomene extrem de răspândite. Estimarea este că peste 15% dintre produsele din piață sunt contrafăcute sau de contrabandă, iar din cauza aceasta pierd toate părțile: consumatorii, firmele corecte, dar și statul. În articol puteți citi pe larg despre comerțul ilicit, cât de mare este valoarea sa, care sunt produsele falsificate cel mai des și cum s-au adaptat infractorii la noile realități de după izbucnirea crizei Covid-19.
Kodru Mansour
Foto: PeliPartners
Dosare Juridice - Dispute

Mijloace alternative de soluționare a disputelor în contextul supraaglomerării instanțelor

de Kodru Mansour PeliPartners
Reluarea activității de judecată după încetarea stării de urgență a adus cu sine o supraaglomerare a instanțelor, acestea având de judecat atât cauzele ce fuseseră suspendate pe durata stării de urgență, cât și pe cele nou-înregistrate, dintre care nu puține s-au născut în legătură cu măsurile adoptate în contextul pandemiei.
Jean-Marc Cambien, Emanuel Băncilă
Foto: EY România
Articol susținut de EY România ​

EY România, împreună cu avocații de la Radu și Asociații SPRL, a obținut o nouă decizie importantă pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene

de EY România
Decizia CJUE confirmă faptul că legislația națională încalcă legislația europeană în materia dreptului nerezidenților de a obține rambursarea TVA. Aceasta este a doua cauză favorabilă pronunțată ca urmare a demersurilor EY România, după C-441/16, SMS Group. Chep Equipment Pooling NV a fost asistat în procedurile în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) de către echipa de avocați a Radu și Asociații SPRL condusă de Emanuel Băncilă, împreună cu departamentul de taxe indirecte al EY România, condus de Jean-Marc Cambien.

Testare Covid-19
Foto: pixabay.com

Aproape 100 de români din Linz, infectați cu coronavirus

de I.H. HotNews.ro
Aproape 100 de români din orașul austriac Linz sunt infectați cu coronavirus, anunță Ministerul român de Externe, care precizează că niciuna dintre persoanele infectate nu a fost spitalizată.
Coronavirus in India
Foto: Biplov Bhuyan/Hindustan Times / Shutterstock Editorial / Profimedia
​LIVETEXT

Coronavirus în lume: Peste 200.000 de decese în Europa / Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a fost testat pozitiv cu COVID-19 / Orașul Melbourne, plasat din nou în carantină, peste 5 milioane de persoane în izolare la domiciliu

de Redactia HotNews.ro
Pandemia cauzată de coronavirus a ucis peste 200.000 de persoane în Europa, două treimi dintre decese fiind înregistrate în Regatul Unit, Italia, Franța și Spania. Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a fost testat pozitiv cu coronavirusul. Statele Unite au depășit, marți, pragul de 3 milioane de îmbolnăviri de COVID-19, potrivit cifrelor prezentate de worldmeters.info. Peste cinci milioane de persoane au primit marți ordin de la autoritățile locale de a rămâne în izolare la domiciliu la Melbourne, al doilea cel mai mare oraș al Australiei.
---------------------
18.44 Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, depistat pozitiv la testul COVID-19
17.16 Coronavirus Franța: Mortalitatea din cauza Covid-19, mai mare în rândul populației imigrante
16.43 Europa a depășit 200.000 de decese cauzate de COVID-19
15.50 Zero noi cazuri în Beijing pentru prima dată de la începutul lunii iunie...
Kanye West
Foto: Flickr/ David Shankbone

SUA: Împrumuturile pentru salvarea IMM-urilor au finanțat și miliardari, inclusiv pe Kanye West

de I.B. HotNews.ro
Kanye West, care și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale ale SUA din noiembrie, a beneficiat de fondurile de ajutorare de la guvern pentru brandul său de adidași, Yeezy, dezvoltat împreună cu Adidas, potrivit AFP. Un alt beneficiar este artistul american Jeff Koons, unul dintre cei mai apreciați artiști din lume.
Testare coronavirus
Foto: Utrecht Robin/ABACAPRESS.COM / Abaca Press / Profimedia

Pacienții care au simptome de COVID-19 de peste 14 zile au cele mai mari șanse să aibă anticorpi specifici - studiu

de V.M. HotNews.ro
MedLife a anunțat primele concluzii ale studiului realizat în parteneriat cu Institutul Matei Balș și Spitalul Clinic Colentina din București, privind anticorpiii dobândiți de pacienții diagnosticați cu Covid-19 și validarea unor teste de diagnostic. Potrivit MedLife, una dintre concluzii este că pacienții care prezintă simptome timp de mai mult de 14 zile au cele mai mari șanse să aibă anticorpi IgG specifici pentru Covid-19.
Lucian Romascanu
Foto: Agerpres
Sponsorizare PeBloguri

PeBloguri: Lucian Romașcanu: "De la marea alianță de dreapta am ajuns la războiul pe viață și pe moarte între USR și PNL"

de PeBloguri
De la marea alianță de dreapta am ajuns la războiul pe viață și pe moarte între USR și PNL. Singurul personaj politic ce-și dorește alianța în mod real este Nicușor Dan. Acesta știe că fără sprijinul PNL și USR nu are nicio șansă la câștigarea PMB.
Secventa Frida Kahlo
Foto: Hotnews

Izolarea a dat cel mai mare maraton cultural mondial. Românii s-au făcut că participă

de Dana Cristescu HotNews.ro
Da, nu am avut timp pe vremea asta de COVID. Am trăit, nu numai eu, cea mai efervescentă perioadă culturală. Un festin, sau mai degrabă, o orgie. Dacă te ținea fizicul, practic, puteai urmări 24/7 creații artistice, de la bune la geniale, pe care le-a dat omenirea în ultimii 60-70 de ani în artele spectacolului. Teatru, operă, concerte muzică clasică, balet, musical, pop, apoi, tururi virtuale în cele mai mari muzee de artă și colecții, etc, la care s-au adăugat evenimente create ad-hoc și transmise live/înregistrate sau cursuri de balet, canto, actorie susținute de nume grele. Ceva la care nu ar fi visat nimeni, niciodată. Oricine a profitat de dar, a ieșit din pandemie cu cel puțin 10% mai deștept. Și asta pe 0 LEI!
Stampila vot
Foto: AGERPRES

Alegeri locale 2020: Candidaturile se depun până în 18 august. Campania electorală începe în 28 august / Deciziile Autorității Electorale

de I.H. HotNews.ro
Candidaturile pentru alegerile locale pot fi depuse până în 18 august, iar campania electorală începe în 28 august, a anunțat Autoritatea Electorală Permanentă, după ce Senatul a adoptat, marți, proiectul de lege inițiat de UDMR care stabilește ca alegerile locale să se desfășoare pe 27 septembrie.
Lucian Bode
Foto: Facebook/ Lucian Bode

Ministrul Bode, despre centura Capitalei: În 30 de luni ar trebui să circulăm pe segmentul de Sud

de I.B. HotNews.ro
Ministrul Lucian Bode susține că Ministerul Dezvoltării va avea 2% din PIB începînd cu anul 2021, echivalentul a 4 miliarde de euro. Ministrul spune ca pentru acest an a avut la dispoziție 0,6% din PIB și explică de ce ministerul nu ar fi putut investi o sumă mai mare.

Lucian Mindruta
Foto: Digi 24

Edițiadedimineață.ro: Interviu cu Lucian Mîndruță/ ”Eu și pe iaht mănânc roșii cu pâine și cu brânză. 250.000 de followeri la Facebook nu e mult”

de editiadedimineata.ro
Îl vezi la TV sau pe stradă, îi vezi numele pe Net, chiar nu contează unde, este Mîndruță, tipul ăla, jurnalistul de televiziune și influencerul, îl recunoști din prima. Este controversat, din calcul sau așa îi vine, natural, a provocat de câteva ori. Dar de numele lui va rămâne cu siguranță legată amintirea celor mai frumoși ani postdecembriști: ai speranței.
obiceiuri-mici-schimbari-mari
Foto: Hotnews
​Recomandare de lectura

Obiceiuri mici, schimbari mari

de A,V, HotNews.ro
„Fogg explica structura micilor obiceiuri care ne definesc identitatea. Intelegerea acestor microcomportamente este esentiala pentru reusita, fie ca vrei sa slabesti, fie ca vrei sa intemeiezi o companie." — TONY FADELL, inventator al iPod-ului si coinventator al iPhone-ului
SNSPA
Foto: Think Digital
Articol susținut de Universitatea Sheffield – biroul de reprezentare București și SNSPA

Te preocupă cariera ta în marcom sau management? Înscrie-te vara asta la un masterat cu dublă diplomă

de Smile Media
Când vremurile sunt schimbătoare, cea mai bună investiție pe care o putem face este în educația noastră. Dacă vrei să avansezi pe drumul profesional pe care l-ai ales și simți că ai nevoie de mai multe cunoștințe, dacă vrei să descoperi mai multe despre domeniul care te pasionează și să-ți dezvolți rețeaua profesională, dacă vrei să îți schimbi ruta în carieră, dacă vrei să îți crești șansele de angajare, dacă vrei să te specializezi într-un domeniu și ți-ar plăcea să urmezi mai târziu un doctorat, atunci una dintre cele mai bune decizii pe care le poți lua este să te înscrii vara aceasta la un program de masterat cu dublă diplomă, cu durata de patru semestre.
in-slujba-razboiului-alianta-secreta-dintre-astrofizica-si-armata
Foto: Hotnews

In slujba razboiului. Alianta secreta dintre astrofizica si armata

de A.V. HotNews.ro
Extrem de provocator si bine documentat, volumul de fata studiaza aceasta simbioza de la primele incercari de navigatie celesta si pana la tehnicile de recunoastere militara prin satelit din prezent, dezvaluind legatura stransa dintre stiinta, tehnologie, industrie si puterea politica.
Donald Trump
Foto: Captura YouTube

Peste o mie de lideri religioși americani îi cer lui Trump să renunțe la execuțiile federale

de I.B. HotNews.ro
Peste o mie de lideri religioși americani i-au solicitat marți președintelui Donald Trump să renunțe la reluarea execuțiilor federale, programată săptămâna viitoare după 17 ani de întrerupere, potrivit AFP.
sursa-deschide-ti-mintea-schimba-ti-viata
Foto: Hotnews
Recomandare de lectura

Daca ti-ai putea alege de la viata orice lucruri iti doresti, care ar fi acestea?

de A.V. HotNews.ro
Creierul tau are peste 86 de miliarde de neuroni, fiecare dintre acestia fiind pregatit sa poarte raspunsurile tale catre lumea inconjuratoare. Dar oare mintea ta se concentreaza pe cele mai profunde dorinte si valori proprii sau functioneaza pe pilot automat?
Grecia
Foto: HotNews / C.P.

Autoritățile grecești au anunțat că turiștii care nu au completat înaintea intrării în țară Passenger Locator Form vor fi amendați - tour-operator

de Redactia HotNews.ro
Autoritățile grecești intenționează ca de marți să aplice amenzi turiștilor care vor intra pe teritoriul elen fără a fi completat în prealabil formularul special cu datele personale și cele de ședere pe perioada sejurului, în urma căruia ar trebui să primească un QR Code, a declarat Alin Burcea, CEO al tour-operatorului Paralela 45, potrivit Agerpres.
Richard Quest
Foto: Russell Moore / Alamy / Profimedia Images

Mărturia jurnalistului CNN Richard Quest infectat cu coronavirus: Virusul a trecut, dar simptomele au rămas

de S.J. HotNews.ro
Tusea s-a întors, fără avertisment și aparent fără motiv; la fel a făcut-o și oboseala. E adevărat că niciuna nu este la fel de debilitantă ca și când am fost infectat cu virusul, dar s-au întors. Ca mulți alții am ajuns să îmi dau seama că trăiesc cu și sufăr din cauza lungii cozi a COVID-19, relatează Richard Quest, business editor pentru CNN.
Ofeq
Foto: SpaceAlliance

Israelul lanseaza un nou satelit de spionaj

de I.B. HotNews.ro
La 4 ani distanta de la ultima misiune de acest fel, Israelul a plasat luni pe orbita un nou satelit din seria Ofeq, potrivit Space Alliance. Ofeq 16, noul satelit lansat ieri, este anuntat tot ca o platforma optica, cu rezolutie la sol de sub 1m.
Cimitir coronavirus
Foto: Profimedia Images/LaPresse/ddp USA

Coronavirus: Europa a depășit 200.000 de decese cauzate de COVID-19

de S.J. HotNews.ro
Pandemia cauzată de coronavirus a ucis peste 200.000 de persoane în Europa, două treimi dintre decese fiind înregistrate în Regatul Unit, Italia, Franța și Spania, potrivit unui raport redactat de AFP marți după-masa pe baza cifrelor oficiale.
Registrul femeilor din cybersecurity
Foto: Pixabay

Româncele din Registrul european al expertelor în securitate cibernetică

de CZ HotNews.ro
Firmele care au nevoie de specialiști în securitate cibernetică pot accesa acum un registru online al femeilor europene care activează în cybersecurity, în care se regăsesc și românce.
Gérald Darmanin (sursa foto- Facebook)
Foto: Hotnews

Franța: Noul ministrul de Interne, puternic contestat de feministe care îl acuză de viol

de I.B. HotNews.ro
Numit luni seara ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin a trăit marți o primă zi plină de evenimente cu mai multe manifestații ale activistelor feministe care solicită demisia sa din cauza acuzațiilor de viol fornulate împotriva sa, potrivit AFP.
Tortura
Foto: Captura video Politie.nl

Digi24: VIDEO. Poliția olandeză a făcut o descoperire înfiorătoare: containere maritime transformate în celule și o cameră de tortură complet echipată

de Digi24 Digi24.ro
Poliția olandeză a descoperit în cadrul unei operațiuni mai multe containere maritime care fuseseră transformate în celule improvizate, precum și o cameră de tortură izolată fonic, dotată cu scaun de dentist și instrumente de tortură.
Proteste dupa moartea lui George Floyd
Foto: Getty Images / Digisport.ro

DigiSport: Manifestul lui Juninho: „Sunt mii de George Floyd aici, cum e posibil ca un copil de 8 ani să fie împușcat de poliție?”

de Digisport Digisport.ro
„Sunt mii de George Floyd în Brazilia”, a declarat fostul mare fotbalist Juninho Pernambucano, discutând problema rasismului din țara sa într-un interviu pentru cotidianul britanic The Guardian.
Noua bancnota de 100 de dolari
Foto: FED

Fonduri de până la 100.000 dolari pentru startup-uri de blockchain, de la UNICEF

de CZ HotNews.ro
Startup-urile IT din România și Republica Moldova care dezvoltă tehnologii blockchain pot obține fonduri nerambursabile de până la 100.000 de dolari fiecare, printr-o oportunitate de finanțare lansată de UNICEF, unul dintre principalele organisme ale Organizației Națiunilor Unite (ONU).
balcanii-nationalism-razboi-si-marile-puteri-18042012
Foto: Hotnews
​Recomandare de lectura

Balcanii. Nationalism, razboi si Marile Puteri 1804–2012

de A.V. HotNews.ro
Nicio alta carte nu acopera atat de exhaustiv intreaga regiune, nu ofera perspective atat de profunde asupra surselor violentelor locale si nu explica atat de graitor originile aparitiei statelor moderne din zona: Serbia, Croatia, Bosnia, Grecia, Bulgaria si Romania. Totodata, lucrarea exploreaza relatia, adesea dezastruoasa, dintre Balcani si Marile Puteri, ridicand ingrijoratoare semne de intrebare cu privire la interventiile occidentale, mai vechi sau mai noi.



seducatorul-domn-nae-viata-lui-nae-ionescu
Foto: Hotnews
​Recomandare de lectura

Seducatorul domn Nae. Viata lui Nae Ionescu

de A.V. HotNews.ro
Este deopotriva venerat si detestat: un seducator al mintilor si al inimilor, pentru care Maria Cantacuzino (Maruca), prietena reginei Maria, e gata sa se sinucida, Cu inteligenta, umorul si farmecul lui aparte isi conduce discipolii pe carari politice periculoase.
CCR
Foto: Facebook

CCR a decis că este neconstituțional dreptul Secției speciale de a retrage apelurile în diferite dosare / Procurorul-șef al Secției nu poate fi considerat procuror ierarhic superior

de I.H. HotNews.ro
Secția de investigare a infracțiunilor în justiție (SIIJ) nu poate retrage căile de atac formulate în instanță, iar procurorul-șef al Secției speciale nu poate fi considerat întotdeauna procuror ierarhic superior, a decis marți Curtea Constituțională. Sesizările judecate de CCR au fost formulate de instanța supremă și au vizat operaționalizarea și atribuțiile SIIJ, stabilite prin ordonanțe de urgență emise de Guvernul Dăncilă, în mandatul lui Tudorel Toader de ministru al Justiției.
Sedinta Senat
Foto: Hotnews

Senat: Alegerile locale vor avea loc pe 27 septembrie

de L.P. HotNews.ro
Senatorii au adoptat, marți, proiectul de lege inițiat de UDMR care stabilește ca alegerile locale să se desfășoare pe 27 septembrie. Comisia Juridică a decis în cursul dimineții să respingă proiectul inițiat de Guvern care prevedea același lucru și să-l promoveze pe cel al UDMR cu noi amendamente.
Drumul expres Tisita - Albita
Foto: Hotnews

Drum expres de la Tișița (Focșani) la vama Albița spre Republica Moldova - A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate

de Victor Cozmei HotNews.ro
Circa 160 de km de la Tișița (la nord de Foșani) și până la Vama Albița va avea viitorul drum expres pentru care Compania de Autostrăzi a semnat marți contractul de realizare a studiului de fezabilitate. Contractul de SF pentru noua șosea de mare viteză, care practic va completa legătura rutieră între București și Chișinău, are o valoare de 11 milioane de lei și un termen de realizare de 26 de luni.
Comisia Europeana
Foto: Comisia Europeana

3,6 milioane euro pentru educația, digitalizarea și IMM-urilor din România, avizate de Comisia Europeană

de L.P. HotNews.ro
Comisia Europeană a avizat pozitiv trei scheme de sprijin pentru educație, IMM-uri și digitalizarea întreprinderilor. Este vorba de trei proiecte-pilot gândite ca scheme de sprijin pentru zone greu afectate de criza coronavirus în România – comunitățile sărace cu școli fără acces la educația online, IMM-urile neadaptate încă la noile condiții ale pieței și sectoarele industriale slab digitalizate.
Edouard Philippe
Foto: Wikimedia Commons

Coronavirus Franța: Fostul premier Edouard Philippe și doi foști miniștri ai sănătății, vizați de o anchetă judiciară

de V.M. HotNews.ro
Judecătorii francezi vor ancheta plângerile penale care vizează modul în care fostul prim-ministru Edouard Philippe și doi miniștri ai sănătății au gestionat criza Covid-19, a declarat marți procurorul general.
Comisia Europeană
Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Previziunile CE: Contracție de 6% a economiei românești în acest an și o creștere a PIB-ului de 4% anul viitor

de DP HotNews.ro
Economia României s-ar putea contracta anul acesta cu 6%, urmând ca în 2021, creșterea economică să revină în teritoriu pozitiv, cu un avans de 4%, arată previziunile economice publicate marți de Comisia Europeană. Potrivit aceluiași document, prețurile vor crește cu 2,5% anul acesta și cu 2,8% anul viitor. De asemenea, economia UE se va contracta cu 8,3% în 2020 și va crește cu 5,8% în 2021. În previziunile anterioare, contracția estimată era de 7,4%. La rândul său, creșterea va fi în 2021 ceva mai puțin solidă decât s-a previzionat în primăvară, mai spun specialiștii europeni.
Alexandru Lazescu
Foto: Arhiva personala

Jurnalism în cheia „clarității morale”

de Alexandru Lazescu Contributors.ro
Aproape peste tot în Occident asistăm la un abandon general al pozițiilor moderate, de centru, în favoarea extremelor. De stînga sau de dreapta. Multe voci acuză influența „nefastă” a Rețelelor Sociale însă ar fi simplist să le facem doar pe ele responsabile. Există destui alți actori și destule motive justificate care au adus lucrurile în acest punct. După cum există și o evidentă asimetrie în ceea ce privește influența. Stînga are un ascendent semnificativ în raport cu cealaltă parte.
Xi Jinping
Foto: David Himbert / AFP / Profimedia

Australia își avertizează cetățenii că ar putea fi supuși „detenției arbitrare” în China

de S.J. HotNews.ro
Australia și-a avertizat marți cetățenii că ar putea fi victime ale „detenției arbitrare” în China, acesta fiind ultimul semn al tensiunii în creștere între cele două țări, relatează AFP și The Guardian.
Marius Budai
Foto: Hotnews

Ce a înțeles PSD după amendarea deputaților care i-au înjurat pe polițiști. Budăi vede un caz de „poliție politică”

de D.D. HotNews.ro
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat marți că, până la clarificarea situației legate de cei doi deputați care au fost amendați pentru că ar fi refuzat să poarte mască de protecție într-un fast-food, totul pare "o dublă măsură" și a afirmat că Poliția nu a avut aceeași reacție în cazul "chefului lui Orban" sau a altor liberali.
Aglomeratie metrou Paris
Foto: Romuald Meigneux / Sipa Press / Profimedia

Coronavirus Franța: Mortalitatea din cauza Covid-19, mai mare în rândul populației imigrante

de V.M. HotNews.ro
Creșterea indicelui de mortalitate în Franța în lunile martie și aprilie, cele mai grave din perioada crizei provocate de noul coronavirus, a fost mai pronunțată în rândul populației imigrante, mai ales a celor originari din Africa și Asia.
Costel Alexe in studioul HotNews.ro
Foto: Hotnews

Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului va fi extinsă cu 60 de stații noi și 50 de senzori/ Licitația, lansată până la finalul săptămânii

de Catiușa Ivanov HotNews.ro
Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA) va fi extinsă cu 60 de stații de monitorizare noi și 50 de senzori, investiția în acest proiect fiind de 3,17 milioane de euro, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe. Licitația pentru achiziția stațiilor de monitorizare va fi lansată până la finalul acestei săptămâni, iar până la finalul anului stațiile vor fi în teren, promite ministrul. Datele colectate de rețea vor putea fi accesate de cetățeni prin intermediul unei aplicații.
Bogdan Vintila
Foto: Facebook/ FCSB

Final de drum: FCSB se va despărți de Bogdan Vintilă - Cine sunt variantele surpriză pentru a-l înlocui

de A.I. HotNews.ro
Cu o singură victorie în play-off-ul Ligii 1 la fotbal, FCSB se află pe un dezamăgitor loc 4 în clasament. În aceste condiții, soarta antrenorului Bogdan Vintilă a fost stabilită, tehnicianul urmând să fie îndepărtat de la formația bucureșteană.
Coronavirus Serbia
Foto: Koca Sulejmanovic / Alamy / Profimedia

Coronavirus: Serbia se teme de un al doilea val, după ce a înregistrat marți 13 decese

de V.M. HotNews.ro
Serbia a raportat marți 13 decese din cauza Covid-19, cel mai mare bilanț pentru o singură zi de când a început pandemia, în contextul în care țara depune mari eforturi pentru a face față numărului în creștere de pacienți, relatează DPA, citată de Agerpres.
Telefon Android
Foto: pixabay.com

Un spaniol i-a telefonat unei femei de peste 1.500 de ori în două luni / El este acuzat de hărțuire

de Redactia HotNews.ro
Un bărbat din Spania a fost acuzat de hărțuire, după ce i-a telefonat unei femei de peste 1.500 de ori în două luni, întrucât aceasta i-a respins avansurile, a scris agenția de presă Europa Press, citată de DPA.
Sediul DNA
Foto: Hotnews

Un fost consilier în Ministerul Mediului a recunoscut că a primit mită aproape 1,3 milioane de lei

de I.H. HotNews.ro
Gheorghe Tuluc, fost consultant și apoi consilier superior la Serviciul Finanțări Investiții din Ministerul Mediului, a recunoscut trei fapte de luare de mită, al primind aproape 1,3 milioane de lei, potrivit DNA, care a anunțat trimiterea în judecată în acest caz.
Simona Halep
Foto: wta/ twitter

Jucătoare de top la turneul la care ar urma să participe și Simona Halep - Cine s-a înscris la competiția de la Palermo

de A.I. HotNews.ro
Circuitul WTA va porni la drum la începutul lunii august, primul turneu fiind cel de la Palermo (categorie International). Simona Halep și-a anunțat intenția de a participa, iar lista sportivelor care vor juca în Italia cuprinde nume importante (cinci sportive din TOP 20 și două câștigătoare de Grand Slam).
Insula Creta
Foto: maxpixel.net

Românca depistată cu Covid-19 în Grecia s-a plimbat 72 de ore în Creta, ca să nu-și strice vacanța (presa elenă)

de V.M. HotNews.ro
Românca depistată cu noul coronavirus în Grecia a ignorat protocoalele de siguranță și a călătorit timp de 72 de ore în jurul insulei Creta. Ea le-a spus autorităților că nu a vrut să își strice vacanța, relatează Mediafax citând portalul greekreporter.com.
Avertizare de ploi torentiale si vijelii
Foto: Hotnews

Director ANM: Record de avertizări Cod roșu de vreme severă emise în lunile iunie-iulie

de V.M. HotNews.ro
Administrația Națională de Meteorologie a emis până în prezent peste 100 de mesaje Cod Roșu de vreme severă, cele mai multe în iunie și iulie, a declarat, pentru agenția Agerpres, Gabriela Băncilă, director meteorologie operațională din cadrul ANM.
Testare Covid-19
Foto: pixabay.com

Coronavirus în România: 397 de noi cazuri confirmate în ultimele 24 de ore. Bilanțul ajunge la 29.620

de Redactia HotNews.ro
397 de noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, bilanțul îmbolnăvirilor ajungând la 29.620, potrivit datelor publicate marți de Grupul de Comunicare Strategică.
Temperturile la ora 15, pe 7 iulie
Foto: ANM

Diferențe uriașe de temperatură - Peste 35 grade la Medgidia, sub 11 grade în județul Bihor

de Vlad Barza HotNews.ro
Vremea instabilă s-a instalat într-o mare parte a țării, iar diferențele de temperatură sunt neobișnuit de mari. Astfel, datele ANM arată că la ora 15.00 erau 10,5 grade la Dumbrăvița de Codru, în Bihor, iar cel mai cald era la Medgidia: 35,2 grade. ANM a dat o serie de avertizări legate de averse, vânt puternic și instabilitate accentuată în mai multe părți ale țării. Exemplele sunt pentru zonele locuite, în zonele montane înalte temperaturile fiind mai mici.
Mileniali americani la plajă
Foto: Michele Eve Sandberg/ Profimedia Images

La ce vârstă trebuie să începi să te gândești la pensie? Ghid de pensionare pentru milenialii români

de Răzvan Băltărețu HotNews.ro
Luni, 6 Iul 2020 Actualitate | Esențial
Vechimea în muncă și pensia, cel puțin în familia mea, au fost mereu în alb și negru, mai degrabă spre negru, fără nicio urmă de gri. Dată fiind natura mediului în care lucrez, de multe ori primesc bani printr-un contract pe drepturi de autor. Mă apropii de primul deceniu ca experiență, dar încă nu știu ce înseamnă asta pentru pensie sau vechime. Așa că am căutat să aflu cum sunt calculate cele două.
Janos Ader
Foto: Michael Brochstein / ddp USA / Profimedia Images

Președintele ungar cere României și Ucrainei să nu mai polueze râurile care trec prin Ungaria / „Grămezile de gunoaie vin în cantități de neoprit”

de S.J. HotNews.ro
Președintele ungar, Janos Ader, a cerut marți Ucrainei și României să oprească poluarea a două râuri majore care trec prin Ungaria, acuzând că inundațiile din ultimele săptămâni au adus „covoare murdare” de sticle de plastic din țările învecinate, relatează Reuters.
Politia
Foto: Stirile ProTV

UPDATE Doi deputați PSD, amendați după ce au refuzat să poarte mască într-un fast-food și au făcut scandal / Le-ar fi spus polițiștilor că ei le plătesc salariile și că nu sunt demni de haina pe care o poartă

de I.H. HotNews.ro
Doi deputați PSD - Adrian Solomon și Irinel Stativă - au fost amendați de polițiști cu 2.600 de lei, după ce au refuzat să poarte mască într-un fast-food din sectorul 3 și au făcut scandal. Poliția a fost chemată de patronul localului, iar cei doi au continuat scandalul și după sosirea poliției.
Ion Stefan, ministrul Dezvoltarii
Foto: Agerpres

VIDEO Moțiunea împotriva ministrului Dezvoltării - Ion Ștefan, către PSD: De când am preluat mandatul nu mai puteți fura. V-aș bănui de sevraj / Bâlbâieli când și-a citit discursul de pe foaie

de I.H. HotNews.ro
Ion Ștefan i-a acuzat pe social-democrați, la dezbaterea în plenul Camerei Deputaților a moțiunii simple formulate de PSD la adresa sa, că de când a preluat conducerea Ministerului Dezvoltării sunt "scoși din minți” că nu mai pot fura. Ministrul Dezvoltării a citit discursul de pe foaie, bâlbâindu-se de câteva ori, când a vorbit despre criza COVID-19 sau când a pronunțat cuvântul "totalizare”. De asemenea, când s-a referit la zonele sărace din România, Ion Ștefan a pronunțat prima oară "zonele sărate”, apoi s-a corectat.
Service auto
Foto: pixabay.com

Conflict în piața RCA: Mai multe service-uri auto, acuzate că ar practica prețuri umflate la reparații, cer falimentul Euroins pentru datorii neachitate

de Adrian Vasilache HotNews.ro
Service-urile auto AutoCar, controlate de Florin Pandele, au anunțat marți că se alătură demersului altor 7 service-uri, doua dintre acestea fiind reprezentante BMW și Mercedes, în solicitarea falimentului Euroins, pentru o datorie de 1,5 milioane lei. În replică, Euroins, asigurătorul cu cele mai multe reclamații din piață la nivelul anului trecut, acuză service-urile că ar practica prețuri umflate la reparații, și de peste 5 ori peste media pieței, motiv pentru care le-a făcut sute de plângeri penale și le-a deschis și procese în instanțe. UPDATE (19:05) Vezi în articol ce a declarat pentru HotNews.ro Florin Pandele, general manager Autocar Grup, față de acuzațiile legate de tarifele mari la reparațiile auto.
Teheran
Foto: pixabay.com

Iran: O nouă explozie în apropierea Teheranului / Două persoane și-au pierdut viața, oficialii acuză o „greșeală umană”

de S.J. HotNews.ro
Două persoane au fost ucise de o explozie la o fabrică din sudul Teheranului, a anunțat marți după-masa agenția de stat IRNA citată de Reuters, acesta fiind ultimul incident dintr-o serie de incendii și explozii care au avut loc în Iran în ultimele săptămâni.
scoala online
Foto: pxfuel.com

Două firme IT românești lansează o soluție de supraveghere a examenelor online bazată pe date biometrice

de Raluca Abrihan HotNews.ro
Firma românească Tremend lansează observED, o soluție inovatoare de supraveghere a examenelor online, bazată pe datele biometrice, în parteneriat cu startup-ul TypingDNA, dedicată centrelor de examinare, furnizorilor de certificări și universităților, pentru supravegherea de la distanță a studenților care susțin examene online, în vederea prevenirii înșelăciunii și care folosește o tehnologie de tip AI.
Putin alaturi de generali
Foto: kremlin.ru

ONU: Atacurile aeriene ale Rusiei în Siria sunt echivalente cu crime de război

de S.J. HotNews.ro
Avioanele siriene și ruse au efectuat atacuri aeriene care echivalează cu crime de război asupra școlilor, spitalelor și piețelor din provincia Idlib, au anunțat anchetatorii Organizației Națiunilor Unite într-un raport publicat marți care condamnă de asemenea atacurile luptătorilor jihadiști, potrivit Reuters.
Mame minore
Foto: Pixabay.com

Un sfert dintre mamele sub 18 ani din Uniunea Europeana trăiesc în România - ​Salvați Copiii

de Alina Neagu HotNews.ro
Aproape un sfert (23%) dintre mamele sub 18 ani din Uniunea Europeană trăiesc în România. Țara noastră ocupă primul loc la acest capitol, în randul statelor membre. 8.621 de fete au devenit mame înainte de vârsta majoratului (10-17 ani) în anul 2018, iar 725 dintre ele s-au aflat în această situație înainte de a împlini 15 ani, arată datele Eurostat. Situația este cu atât mai critică, cu cât mai puțin de două procente dintre acestea spun că au interacționat cu serviciile publice de asistență socială, potrivit unei anchete sociologice realizate de Salvați Copiii România.
Cladire propusa strada Doamnei 7-11
Foto: PMB

FOTO Proiectul imobiliar care prevede construirea unui bloc de 6 etaje vizavi de Banca Națională, în Centrul Istoric, a primit avizul Primăriei Capitalei

de Catiușa Ivanov HotNews.ro
​Primăria Capitalei a avizat proiectul imobiliar care prevede construirea unui bloc cu înălțimea de până la 6 etaje (32m) vizavi de Banca Națională, la intersecția străzilor Doamnei și Academiei, potrivit unui proiect aflat în dezbatere publică, înainte de aprobarea în Consiliul General al Municipiului București. Imobilul ar urma să fie construit pe terenul liber unde acum se află o parcare, dar și pe spațiul lăsat liber după demolarea imobilelor alăturate, care adăposteau ”Cafeneaua liberală” și ”Terasa Doamnei”/fostul cinema Doina, din care se păstrează fațada.
Niculae Havrilet
Foto: Agerpres

Niculae Havrileț, despre alegerea furnizorilor de gaze: I-am sfătuit pe prieteni să aleagă oferta cu prețul cel mai mic

de C.P. HotNews.ro
Furnizorii de gaze ar trebui aleși în funcție de tarifele pe care le practică, consideră Niculae Havrileț, secretar de stat în Ministerul Economiei. Acesta spune că sunt în piață tarife mai mici cu 10-15% față de cele practicate de furnizorii actuali. Reamintim că de la 1 iulie, piața gazelor a fost liberalizată, ceea ce înseamnă că tarifele nu mai sunt reglementate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Gazelor, iar consumatorii pot schimba cum doresc furnizorii.
Ovidiu Covaciu
Foto: Arhiva personala

INTERVIU Coronavirusul și teoriile conspirației, disecate de românul care a fondat cel mai mare grup pro-vaccinare de pe internet: Informațiile false se împrăștie ușor. Până se demonstrează adevărul, minciuna a făcut deja înconjurul lumii

de Alina Neagu HotNews.ro
"Coronavirusul nu există", "nu cunosc pe nimeni bolnav de COVID-19", "tehnologia 5G răspândește virusul", "nu trebuie să port mască", "vom fi vaccinați cu forța". Sunt doar câteva dintre teoriile conspirației, dezinformările și fake news-urile din jurul virusului care ține cu sufletul la gură întreaga planetă de o jumătate de an. Am stat de vorbă și le-am disecat pe fiecare în parte împreună cu Ovidiu Covaciu, românul care se luptă zilnic cu dezinformările pe teme de sănătate în mediul online și care a fondat, în urmă cu 7 ani, ceea ce avea să devină cel mai mare grup pro-vaccinare de pe internet.
Trotuar Piata Unirii 6
Foto: Hotnews

​​FOTO Cum arată trotuarul din Piața Unirii la un an de la reabilitare: dalele s-au desprins, o parte sunt crăpate sau lipsesc

de Catiușa Ivanov HotNews.ro
Trotuarul din Piata Unirii arată din ce în ce mai rau la nici un an de la finalizarea lucrărilor de reabilitare. O parte dintre dalele de granit s-au desprins, altele s-au crăpat, iar câteva deja lipsesc. Primăria Capitalei, prin Administrația Străzilor, a refăcut pavajul vara trecută, și doar pentru dalele de granit municipalitatea a plătit firmei Titan Mar 358.000 lei.
Hotel Melbourne
Foto: William West / AFP / Profimedia Images

Coronavirus Australia: Orașul Melbourne, plasat din nou în carantină / Peste 5 milioane de persoane au primit ordin de izolare la domiciliu

de S.J. HotNews.ro
Peste cinci milioane de persoane au primit marți ordin de la autoritățile locale de a rămâne în izolare la domiciliu la Melbourne, al doilea oraș ca mărime din Australia, în urma unei creșteri masive a numărului de cazuri de COVID-19, informează AFP și Agerpres.
Ionut Stroe
Foto: cdep.ro

Marile speranțe: Promisiunile Guvernului pentru sportul românesc - Vouchere pentru copii, săli polivalente, bazine, patinoare - 13,5 miliarde de lei în perioada 2021-2027

de A.I. HotNews.ro
Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a prezentat, marți, componenta ce îi revine domeniului pe care îl coordonează din Programul de relansare economică al Guvernului Orban. Potrivit acestui plan, valabil în perioada 2021-2027, MTS va acorda vouchere copiilor pentru a practica sportul în mod organizat, granturi cluburilor și federațiilor pentru investiții în infrastructură și vor fi construite săli polivalente, bazine de natație, patinoare, baze sportive.
Raluca Amariei
Foto: Facebook

Demisie la vârful USR. Sefa filialei Sibiu pleacă din partid, susținând că are „pe bună dreptate, eticheta de partid neomarxist”

de C.D. HotNews.ro
Șefa USR Sibiu, Raluca Amariei, și-a anunțat demisia din partid, acuzând că formațiunea condusă de Dan Barna a fost contaminată de metehnele partidelor vechi și, îndepărtând vocile critice. Mai mult, ea susține că "promovarea unor mesaje jignitoare la adresa majorității românilor au adus USR, pe bună dreptate, eticheta de partid neomarxist”.
TikTok
Foto: TikTok

SUA ar putea bloca TikTok și alte aplicații din China, spune Mike Pompeo. TikTok are peste 100 de milioane de useri în SUA

de Vlad Barza HotNews.ro
În contextul tensiunilor dintre SUA și China, America se gândește să interzică aplicația TikTok și alte rețele sociale din China, a spus secretarul de stat Mike Pompeo, într-un interviu la Fox News. TikTok este celebră pentru micile clipuri video devenite virale și pentru faptul că are un public mult mai tânăr decât Facebook. Estimările sunt că TikTok are 800 de milioane de useri în lume, dintre care 120 de milioane în SUA.
Jair Bolsonaro
Foto: Flickr

Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, are simptome de COVID-19 și s-a testat

de S.J. HotNews.ro
Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a anunțat luni la postul CNN Brasil că prezintă anumite simptome de COVID-19 și că va fi supus unui test ale cărui rezultate vor fi cunoscute marți, notează AFP și Washington Post citate de Agerpres.
Sediul BCE
Foto: Martti Kainulainen / Shutterstock Editorial / Profimedia

Comisia Europeană estimează o recesiune mai adâncă și o revenire mai lentă pentru Zona Euro decât prognozase anterior

de S.J. HotNews.ro
Economia Zonei Euro va intra într-o recesiune mai adâncă în acest an și își va reveni mai lent în 2021 decât se credea înainte, arată prognoza Comisiei Europene publicată marți, Franța, Italia și Spania fiind statele cele mai afectate de criza economică cauzată de pandemia de COVID-190, relatează Reuters.
Răzvan Nicolescu
Foto: Deloitte Romania

Răzvan Nicolescu, despre un posibil proiect de lege privind energia eoliană offshore: Suntem pe cale să ne grabim și să ne dăm cu stângul în dreptul

de C.P. HotNews.ro
Mai mulți deputați vor să introducă în procedura legislativă un proiect de lege privind acordarea de subvenții pentru devoltarea de eoliene offsore în largul Mării Negre. Răzvan Nicolescu, fost ministru, actual partener Deloitte România, critică această intenție, spunând că nu e în interesul României să adopte o legislație în acest domeniu înaunte de finalizarea unei directive UE. Nicolescu vorbește și de anumite interese, cum ar fi vânzarea unor terenuri.
Ciuma Mongolia
Foto: National Center for Zoonotic / East2West News / Profimedia

OMS consideră că focarul de ciumă apărut în China nu prezintă risc ridicat

de S.J. HotNews.ro
Focarul de ciumă bubonică din China este „bine gestionat” și nu prezintă un risc ridicat, a declarat marți purtătoarea de cuvânt a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), citată de Reuters și Agerpres.
Temperaturi mici in sudul si centrul Scandinaviei pe 4 iulie
Foto: Meteociel

Frig neobișnuit în Norvegia - În multe localități au fost sub 0 grade, câteva stațiuni de schi sunt încă deschise

de Vlad Barza HotNews.ro
În fiecare zi din iulie au fost sub 0 grade în Norvegia, iar pe 4 iulie au fost -7 grade în zona montană din sudul țării. Într-una dintre trecători a nins 35 de cm în câteva ore. Contrastul nu poate fi mai mare de ce s-a întâmplat la început de ianuarie când în sudul Norvegiei s-a înregistrat recordul de temperatură pentru prima lună din an: +19 grade.
Adrian Ionel
Foto: AGERPRES

Directorul suspendat al Unifarm, confruntat cu denunțătorul: Am spus că sunt nevinovat și o voi dovedi

de I.H. HotNews.ro
Directorul suspendat al Unifarm, Adrian Ionel, acuzat că a cerut 760.000 de euro pentru atribuirea unui contract de achiziție de echipamente de protecție în timpul pandemiei de COVID-19, a fost audiat marți de procurorii DNA, fiind confruntat cu unul dintre denunțătorii săi. La ieșire, el le-a spus jurnaliștilor că este nevinovat și că va dovedi acest lucru.
Postare
Foto: TurdaNews

Un consilier local PSD a distribuit pe Facebook poza unei actrițe din filme pentru adulți, prezentată ca elevă de 10 la BAC

de D.D. HotNews.ro
Consilierul local PSD din Câmpia Turzii, Ionel Isac Tudorache, a distribuit pe Facebook poza unei actrițe porno din filme pentru adulți, Mia Khalifa, prezentată drept ”o elevă din România care a învățat și scris la lumânare și care a luat bacul cu 10”, potrivit turdanews.net.
Adrian Solomon
Foto: Captura video

Prima reacție a deputatului Solomon (PSD), care a intrat în conflict cu Poliția pentru că nu a purtat mască: Totul e un abuz al unor polițiști mult prea puțin școliți

de L.P. HotNews.ro
Deputatul PSD Adrian Solomon, care alături de colegul său parlamentar Irinel Stativă a intrat în conflict cu polițiștii chemați de angajații unui fast-food pentru că cei doi au refuzat să poarte mască, susține că "totul este un abuz al unor polițiști mult prea puțin școliți".
Ivan Safronov
Foto: Russian Federal Security Service / TASS / Profimedia

Un consilier al directorului agenției spațiale ruse a fost arestat sub suspiciunea de trădare / Autoritățile îl acuză că ar fi un spion NATO

de S.J. HotNews.ro
Autoritățile din Moscova l-au reținut pe Ivan Safronov, un fost jurnalist în prezent consilier al șefului agenției spațiale ruse, acesta fiind suspectat de trădare, a anunțat marți agenția Roscosmos citată de The Moscow Times.
Vergil Chițac
Foto: Facebook

Parchetul a clasat dosarul în cazul senatorului PNL Vergil Chițac, primul parlamentar cu COVID-19, care a băgat în izolare tot guvernul

de I.H. HotNews.ro
Senatorul PNL Vergil Chițac, primul parlamentar român confirmat cu COVID-19 și care a băgat în izolare Guvernul și toată conducerea PNL, a anunțat marți că Parchetul General a clasat dosarul in rem deschis în 16 martie pentru infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor. "Pentru cei care încă se îndoiau, aceasta este dovada incontestabilă a nevinovăției mele", spune senatorul liberal.



Alte titluri din Actualitate:

Fenechiu: O nouă stare de urgență nu este exclusă, dacă lucrurile scapă de sub control
Doar jumătate dintre tinerii români sunt optimiști în privința șanselor personale în viitor. Cum văd ei viitorul, ce cred despre țară și despre lumea în care trăim (sondaj)
FOTO Primele 8 autobuze hibrid Mercedes Citaro, din cele 130 achizitionate de Primăria Capitalei, au fost puse în circulație
O stea liniștită și două planete care ne dau mari speranțe
Vor fi redeschise școlile din septembrie? Ministrul Sănătății: Avem scenarii de la cele mai sumbre, până la cele adaptate
Ce spune deputatul PSD Irinel Stativă despre scandalul cu Poliția: Eu am fost cel ce a încercat să aplaneze conflictul. Am și întrebat dacă am făcut eu ceva și un domn polițist a spus că nu au nimic cu mine
Și Bolt introduce trotinete electrice în București. Tarifele de utilizare


ECONOMIE

Tinerii români prefera sa se angajeze in comert si agricultura
Foto: Pixabay

În plin secol digital, un tânăr român din trei se angajează în agricultură. Al doilea sector preferat e comerțul. Expert: Nu contează ce calificări ai, dacă nu poți ocupa un job care să solicite acele calificări

de Dan Popa HotNews.ro
Unul din trei tineri români de sub 25 de ani preferă să lucreze în agricultură. Următoarea profesie pentru care au optat e comerțul și pe locul al treilea, industria prelucrătoare, arată datele pe 2019 ale Institutului Național de Statistică, consultate de HotNews. Asta este vestea proastă. Cea și mai proastă este că, potrivit proiecțiilor Comisiei Europene, aceste activități ar putea fi cele care vor angaja cel mai mult și în următorii 10 ani. Vezi în text care sunt domeniile care vor genera noi locuri de muncă și ce spun experții pe piața muncii despre această anomalie.
Business report
Foto: Colaj foto

​Business report: Prima Casă repornește în două săptămâni. Românii care vor să schimbe furnizorul de electricitate, amenințați chiar de marile companii. Kovesi, interviu la Euronews. Decizia privind redeschiderea restaurantelor, așteptată miercuri

de Dan Popa HotNews.ro
Programul Prima Casă repornește în două săptămâni. Cum va fi numit și ce schimbări aduce ● Cum sunt amenințați românii care vor să schimbe furnizorul de electricitate chiar de marile companii. Mărturiile oamenilor. ● Împrumuturile României, de la criză la criză. Deja –vu? ● Kovesi, interviu la Euronews: Sunt sigură că vor urma atacuri ● Proprietarul City Grill: “Sperăm ca miercuri să se ia o decizie privind redeschiderea restaurantelor. În cel mai bun caz, deschidem vineri, pe 10 iulie” ● Ministrul Energiei: Mă aștept ca și al doilea mare furnizor din piața gazelor să anunțe scăderi de preț ● Numărul companiilor chineze listate în lume a crescut.
Nokia 1.3
Foto: Hotnews

REVIEW Nokia 1.3 - Cât de ok poate fi un telefon de sub 90 de euro?

de Victor Cozmei HotNews.ro
Duminică, 5 Iul 2020 Economie | Gadget
Un telefon super-ieftin aduce cu sine o serie de compromisuri. La circa sub 100 de euro cât costă noul Nokia 1.3 nu poți avea pretenția la specificații de top și nici așteptări de viteză. Chiar și-așa, Nokia 1.3 are un as în mânecă: Android Go, o variantă de Android 10 la zi cu actualizări și care încearcă să compenseze lipsurile tehnice printr-o versiune light, stabilă, dar fără briz-brizuri și alte elemente care ar îngreuna inutil un dispozitiv low-cost. Cât de mult reușește Nokia 1.3 să convingă la acest nivel, citiți în review-ul realizat de HotNews.ro.


0-100.hotnews.ro



SPORT

Centralul de la Arenele BNR
Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Ce ar trebui să se întâmple cu Arenele BNR și cum ar putea deveni Bucureștiul "un mic Roland Garros"

de A.I. HotNews.ro
Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că statul ar trebui să răscumpere Arenele BNR de la banca națională, pentru a putea fi readuse în circuitul sportiv.
​Nick Kyrgios
Foto: Digisport.ro

Nick Kyrgios ține din nou capul de afiș din tenis cu o declarație: Pe cine consideră cel mai bun din toate timpurile

de A.I. HotNews.ro
A ținut capul de afiș al ultimelor săptămâni pentru comentariile critice făcute la adresa lui Novak Djokovic (pentru organizarea Adria Tour) și Alexander Zverev (nu a respectat cele 14 zile de izolare), iar acum a ieșit în evidență după ce și-a spus părerea în legătură cu numele celui pe care îl consideră cel mai mare jucător din toate timpurile. Nick Kyrgios este personajul zilei din tenisul mondial.


Bancul zilei







ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...


Life
Bancul zilei: Cum poți să scoți din sărite un polițist
Un polițist stă într-o intersecție din Capitală. Apare un șofer și trece pe roșu. Polițistul nimic. Acelasi șofer parchează lângă el neregulamentar. Polițistul nimic. Șoferul se dă jos din mașină și scuipă în direcția polițistului. Nimic...
Bancul zilei: Sfaturi pentru o viață sănătoasă la birou
- Rodica, ar trebui sa inchizi fereastra cand intri in biroul directorului. - De ce? - Presupun ca acolo e..
Bancul zilei: Cum dispare rapid durerea de cap
– Alo , Ioane hai la o bere la barul din colt. – Pai cand te-am sunat eu acum o jumatate de ora ai zis ca ai o durere ingrozitoare de cap....
citeste mai multe articole din LIFE

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by