Oleksandr Bankov
Foto: Hotnews

VIDEO Ambasadorul Ucrainei în România, la HotNews.ro LIVE: Ce se întâmplă în Ucraina e o proiecţie a Rusiei faţă de fostul spaţiu socialist - revenirea la zona de influenţă pe care a avut-o Uniunea Sovietică

de R.M. HotNews.ro
Marţi, 10 Dec 2019 Actualitate | Esenţial
Prima întâlnire între preşedinţii Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi Rusiei, Vladimir Putin, s-a încheiat luni la Paris cu un rezultat mixt: acord pentru o serie de măsuri de relansare a procesului de pace, dar dezacord pe componenta politică. Cum vede Ucraina rezultatul acestei întâlniri? Care sunt şansele rezolvării singurului război deschis din Europa? Cum se vede de la Kiev relaţia cu România? Ambasadorul Ucrainei în România, Oleksandr Bankov, a fost invitat miercuri la interviurile HotNews.ro, de la ora 13,00.
Plenul Senatului
Foto: Hotnews

PSD lasă fără obiect asumarea răspunderii Guvernului pe tema Justiţiei/ Senatul a adoptat amânarea pensionării anticipate a magistraţilor cu doi ani

de R.M., L.P. HotNews.ro
Senatul a aprobat, cu unanimitate, amânarea pensionării anticipate a magistraţilor cu doi ani, până în 2022. De asemenea, senatorii au amânat cu un an suplimentarea completurilor inferioare de la 2 la 3 judecători. Senatul este cameră decizională astfel încât modificările merg la promulgare. Votul de la Senat (unde PSD deţine majoritatea) vine în contextul în care Guvernul a anunţat, marţi în şedinţă, că îşi asumă răspunderea pentru amânarea pensionării anticipate a magistraţilor.
Guvernul Orban
Foto: gov.ro

Val de demiteri: Guvernul a eliberat din funcţie 28 de prefecţi/ Cine vine în loc

de CP HotNews.ro
Guvernul a decis în şedinţa de marţi schimbarea din funcţie a 28 de prefecţi şi 11 subprefecţi, inclusiv prefectul municipiului Bucureşti. De asemenea, au fost numiţi 13 prefecţi şi 2 subprefecţi. Prefecţii din alte cinci judeţe au fost schimbaţi la sfârşitul lunii noiembrie.
Facultatea de Medicina
Foto: AGERPRES

Schimbare majoră la rezidenţiat: OUG care îşi propune să elimine monopolul UMF a fost adoptată / Victor Costache: O soluţie europeană pentru a lărgi baza de formare pentru aceşti tineri minunaţi

de Alina Neagu HotNews.ro
Viitorii medici vor putea urma pregătirea în rezidenţiat în spitale publice cu medici care nu sunt profesori la facultăţile de Medicină, în spitale private, dar şi în cabinetele medicilor de familie. Până acum, rezidenţiatul se desfăşura doar în spitale universitare şi clinice - cu medici care sunt profesori la facultăţile de Medicină. Ordonanţa de Urgenţă care îşi propune să elimine monopolul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) asupra pregătirii medicilor rezidenţi a fost adoptată de Guvern.
  • Cum vrea Guvernul să spargă monopolul UMF asupra rezidenţiatului şi ce spun rezidenţii şi medicii: În Franţa şi în Germania rezidenţii se pot forma oriunde / În UMF e o familie internă care nu va permite acest lucru


Guvernul Orban
Foto: AGERPRES

Senatul respinge proiectul de lege care permite Guvernului să emită ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare

de L.P. HotNews.ro
Senatorii au respins, miercuri, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară. Cu 45 de voturi împotrivă si 44 pentru, proiectul de lege a fost respins, însă forul decizional este Camera Deputaţilor. Reamintim că PSD deţine majoritatea în Senat.
Ionel Danca
Foto: Guvern

VIDEO Guvernul a aprobat proiectele privind justiţia, transportul şi plafoanele bugetare pentru care îşi va angaja răspunderea în Parlament

de Redactia HotNews.ro
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi seara, cele trei proiecte de lege privind justiţia, transportul pentru elevi şi plafoanele bugetare pentru care îşi va angaja răspunderea în Parlament, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt Ionel Dancă.
Sandra Muresan
Foto: MedLife
Medicii schimbării

Medicina de familie în România prin ochii dr. Sandra Mureşan: Chiar dacă există probleme, nu aş vrea să plec în străinătate. Contează atât de mult un mesaj de tipul "mulţumesc, fetiţa mea se simte mai bine"

de A.R. HotNews.ro
Ce înseamnă medicina de familie în România, dincolo de ce auzim cel mai des despre medicii de familie, că doar trimit pacienţii la medicii specialişti, scriu reţete îngropaţi în hârtii, paralizaţi de un sistem informatic care funcţionează foarte prost? ''Care dintre noi nu a fost cel puţin odată la medicul de familie şi nu i s-a putut elibera o reţetă, un bilet de internare sau s-a blocat cardul de sănătate, s-a enervat, s-a certat?'' se întreabă dr. Sandra Mureşan.
taxe
Foto: Pixabay

Microîntreprinderile au un grad de îndatorare de 73% - studiu

de RA HotNews.ro
Microîntreprinderile din România întâmpină dificultăţi în a-şi menţine o situaţie financiară pozitivă. Gradul de îndatorare (datorii totale/active totale) al acestora la nivel de sector a ajuns la 73%, cele mai afectate fiind companiile cu o cifră de afaceri mai mică de 50.000 euro, atingând 81%. Comerţul cu amănuntul se află la 90%, în timp ce mai bine capitalizate sunt firmele din sănătate cu 49% şi servicii profesionale cu 52%.
Urmează îndemnul lui Ceaușescu
Foto: Hotnews

Distrugerea economiei naţionale. Economia aia ctitorită de geniul Ceauşescu. Înc-o bazaconie a celor care trăiesc comunismul ca copilărie

de Eugen Istodor HotNews.ro
Marţi, 10 Dec 2019 Actualitate | PERSPEKTIVA
Când Ceauşescu era împuşcat la Târgovişte ca să nu spună el ce ştia, de fapt, el, geniul, nu ştia mai nimic. Frăţia lui Ion Iliescu cu ai săi colegi? El îi marginalizase. Normal că-i ştia. În rest, geniul Carpaţilor era prost ca un cozonac. Nu se pricepea la nimic. Creaţia lui? O Românie flămândă şi care se hrănea cu fabulaţii. Industria lui genială? O aberaţie care nu funcţiona. Agricultura funcţională? O fabulă cu greierul şi furnica. Comunismul lui Ceauşescu era noul ev mediu românesc. ARTICOL dedicat celor 30 de ani de libertate. Dăm de pământ cu mitologia tranziţiei!
Oxford International - IntegralEdu
Foto: IntegralEdu

[P] Oxford International College, unul dintre cele mai prestigioase licee britanice, organizează sesiuni educaţionale demonstrative la Bucureşti şi Constanţa

de Smile Media
Când vine vorba despre alegerea traseului educaţional, incertitudinea apare la fiecare pas, atât pentru copii, cât şi pentru părinţi. Multitudinea de variante prezente la nivelul instituţiilor de învăţământ, precum şi diversificarea continuă a specializărilor dau naştere la numeroase semne de întrebare. Alegerea celui mai ofertant pachet educaţional şi a celei mai potrivite specializări sunt momente extrem de importante şi,în acelaşi timp, complicate în viaţa copiilor şi a părinţilor.
Daniel Anghel
Foto: Pwc Romania
Articol susţinut de PwC România

Scăderea TVA la 16%: cui i-ar mai folosi?

de Daniel Anghel Pwc Romania
Un proiect legislativ aflat în procedură parlamentară intenţionează să reducă, de la 1 ianuarie 2020, cota standard de TVA la 16%, care ar ajunge, astfel, la cel mai mic nivel din Uniunea Europeană. În acest moment, Luxemburg aplică cea mai mică rată standard de TVA, de 17%. La polul opus, se află Ungaria cu 27%, în timp ce media pentru statele membre este de circa 21%. În acelaşi timp majoritatea ţărilor UE au cote reduse de TVA pentru anumite categorii de produse şi servicii, în conformitate cu limitele impuse de directiva de TVA. Aceasta prevede că un stat membru poate avea două cote reduse faţă de cea standard care, la rândul ei, nu poate coborî sub 15%. Iniţiativa din parlament a trecut de Senat prin procedură de adoptare tacită şi se află la comisiile din Camera Deputaţilor.
Cătălin Suliman, Loredana Cristea
Foto: Filip & Company
Dosare Juridice - Dezinformare

Compania Facebook a fost sancţionată în Ungaria pentru dezinformarea consumatorilor cu privire la caracterul gratuit al serviciilor sale

de Cătălin Suliman, Loredana Cristea Filip & Company
Pe 6 decembrie 2019 autoritatea de concurenţă din Ungaria a aplicat Facebook Ireland Ltd ("Facebook") o amendă de 3,6 milioane Euro pentru încălcarea legii concurenţei, aşa cum rezultă de pe site-ul oficial al autorităţii. Motivarea deciziei este aceea că deşi este adevărat că utilizatorii nu trebuie să plătească pentru a folosi serviciile Facebook, prin activitatea lor şi prin folosirea datelor lor de către Facebook, consumatorii aduc un câştig material societăţii, astfel că, indirect, aceştia plătesc pentru serviciile folosite. Aşadar, prezentarea serviciilor drept gratuite este aptă să inducă in eroare consumatorii prin lipsa unei transparenţe totale a modului de operare.
Legume si fructe in supermarket
Foto: pixabay.com

Inflaţia a fost de 3,8%, în noiembrie. S-au scumpit carnea de porc, fructele şi ouăle. Ieftiniri la fructe meridionale, apa caldă, transport aerian

de F.B. HotNews.ro
Rata anuală a inflaţiei se situează la 3,8%, în luna noiembrie, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,7%.
Armand Gosu
Foto: Hotnews

Interviu cu analistul Armand Goşu. Zelenski a dovedit că face faţă unor negocieri dure cu Putin. De ce vor ruşii un acord de tranzit al gazului cu Ucraina, deşi au aproape gata Nord Stream şi South Stream

de L.P. Contributors.ro
Marţi, 10 Dec 2019 Actualitate | Opinii
Rezultatele negocierilor de la Paris sunt mai degraba modeste. Blocajul principal, acelaşi de mai mulţi ani, este în privinţa primului pas. Putin condiţionează retragerea din Donbass şi predarea controlului frontierei către grănicerii ucraineni de organizarea alegerilor locale. Ucraina vrea ca ruşii să se retragă înainte de organizarea acestor alegeri locale. Interviul de mai jos cu Armand Goşu este în fapt o discuţie mai lungă despre Ucraina şi Rusia, cu multe trimiteri istorice necesare, şi cu o privire asupra contextului internaţional. Armand Goşu este istoric de profesie, cunoaşte nemijlocit aceste ţări, este domeniul lui principal de competenţă, de peste 20 de ani.
Ce-ar face Freud în locul tău? - de Sarah Tomley
Foto: Editura Trei

Ce-ar face Freud în locul tău? - de Sarah Tomley

de D.S. HotNews.ro
Luni, 2 Dec 2019 Actualitate | Cultură
Aparut la editura Trei, volumul Ce-ar face Freud în locul tău? - de Sarah Tomley ne arata cum ar rezolva cei mai mari psihoterapeuti problemele cu care ne confruntam zi de zi. Pe jumătate introducere în psihologie, pe jumătate ghid de viaţă, această carte oferă informaţii clarificatoare şi pătrunzătoare despre motivele pentru care eşti aşa cum eşti şi pentru care faci lucrurile pe care le faci, alături de sfaturi de la psihologi şi psihanalişti, precum Melanie Klein, Donald Winnicott, Fritz Perls şi mulţi alţii.
Boris Johnson
Foto: Wikimedia Commons

VIDEO Ultima zi de campanie: Boris Johnson s-a ascuns într-un container frigorific, pentru a scăpa de reporteri

de DG HotNews.ro
În timpul unei transmisii live pentru emisiunea ”Good Morning, Britain”, a postului ITV, premierul Boris Johnson s-a ascuns într-un container frigorific pentru a scăpa de reporteri, în timp ce unul dintre consilierii săi este surprins înjurând.
Borboly Csaba (foto arhiva)
Foto: Agerpres

Harghita: O nouă amânare în procesul preşedintelui CJ, Borboly Csaba; cererea de recuzare a judecătorului - respinsă

de N.O. HotNews.ro
Procesul în care preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, este acuzat de fapte de corupţie a fost amânat din nou, miercuri, la Tribunalul Harghita, întrucât apărătorul acestuia s-a aflat în imposibilitatea de a participa la şedinţa de judecată, în vreme ce cererea de recuzare a judecătorului cauzei, depusă la termenul trecut, a fost între timp respinsă de instanţa superioară, relatează Agerpres.
Cristina Pruna
Foto: Facebook

Cristina Prună (USR), critici dure la adresa reglementatorului din energie: ANRE vrea să cumpere clădiri şi terenuri/ Şeful ANRE vrea să le facă teste psihiatrice angajaţilor

de CP HotNews.ro
Comisia de industrii din Camera Deputaţilor a discutat miercuri, la nivel de raportori, cererea de reexaminare formulată de preşedintele României la Legea care modifică semnificativ OUG 33/2007 privind funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Deputatul Cristina Prună (USR) a scris pe Facebook că ANRE doreşte noi amendamente la lege, prin care să poată achiziţiona clădiri şi terenuri şi să crească numărul de angajaţi, chiar dacă cererea de reexaminare se referă la alte lucruri.
Manuale
Foto: Hotnews

Editorii de manuale au fost chemaţi la Ministerul Educaţiei/ Subiectul discuţiei: Licitaţia pentru manualele de clasa a VIII-a

de A.O. HotNews.ro
Ministrul Educaţiei i-a chemat miercuri pe reprezentanţii editurilor de manuale să discute despre licitaţia proaspăt lansată pentru manualele de clasa a VIII-a. Editorii spun că e foarte bine că ministerul a lansat licitaţia devreme, astfel încât elevii care acum sunt în clasa a VII-a şi care anul şcolar viitor vor trece în clasa a VIII-a să aibă manuale, însă aceasta a fost lansată după un ordin vechi, iar ei nu au fost consultaţi deloc cu privire la modul în care să fie realizate.

Mediastandard.ro: Cele mai ieşite din comun şi absurde reguli ale Facebook

de Mediastandard.ro Mediastandard.ro
Ştim că în ultimul timp, în urma mediatizării derapajelor marilor companii tehnologice, acestea au început să impună reguli stricte privind activitatea utilizatorilor pe reţelele de socializare. Poate cea mai mediatizată companie este cea a lui Mark Zuckerberg, care încă de la izbucnirea scandalului Cambridge Analytica a tot fost în atenţia publicului. Astfel au ieşit la iveală cele mai ieşite din comun şi absurde reguli ale Facebook.
Tomas Ryde, selectionerul Romaniei
Foto: frh.ro

Tomas Ryde: "Japonia a fost fantastică. Sunt mândru că am ajuns în grupele principale"

de Diana Ene HotNews.ro
Selecţionerul Tomas Ryde a felicitat echipa Japoniei pentru evoluţia în faţa României, dar nu s-a arătat prea afectat de rezultat (scor 20-37). Suedezul a precizat că echipa sa nu a avut nicio şansă nici azi (după ce spunea acelaşi lucru şi după meciul cu Suedia), dar este mulţumit că le-a "oferit jucătoarelor tinere o experienţă foarte bună". În plus, Ryde a declarat că este mândru că România a ajuns în grupele principale la Campionatul Mondial.
dezmostenitii-o-poveste-despre-bani
Foto: Hotnews
​Recomandare de lectura

Dezmostenitii. O Poveste despre bani

de A.V. HotNews.ro
S-au scris multe carti despre fuga de Romania, dar mai putine despre intoarcerea la ea. Tocmai de aceea, romanul Dezmostenitii, al lui Dani Rockhoff, este un document pretios despre cum percepe si cum se adapteaza un repatriat la noua-vechea lui tara.
Harta viscol
Foto: ANM

Atenţionare de Cod Galben de ninsori şi viscol la munte, de joi până sâmbătă

de N.O. HotNews.ro
Meteorologii au emis o atenţionare de Cod galben de viscol şi strat consistent de zăpadă în Carpaţii Meridionali. Atenţionarea intră în vigoare joi, la ora 2.00 dimineaţa, şi este valabilă până sâmbătă, ora 10.00.
incontestabil-evolutia-si-stiinta-creatiei
Foto: Hotnews
​Recomandare de lectura

Apariţia şi evoluţia omului pe înţelesul tuturor

de A.V. HotNews.ro
Bill Nye arata, intre altele, cum au aparut oamenii si daca specia noastra isi continua evolutia, care sunt promisiunile si pericolele organismelor modificate genetic, precum si cat de probabil este ca si pe alte planete sa se fi produs un proces evolutiv similar cu cel de pe Pamant.

Lingouri de aur de 100 de grame
Foto: Banca Nationala a Kirghizstanului

Ştirile ProTV: Ce se întâmplă cu aurul României de la Londra. Cîţu: “Nu pot să înţeleg jocul PSD”

de Redactia HotNews.ro
Aurul de la Londra este folosit pentru finanţarea României, iar "jocul PSD" de a respinge cererea de reexaminare a legii de repatriere a aurului este de neînţeles, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.
Angajati
Foto: Pexels

Accelerator prin care afacerile din România să colaboreze mai uşor cu cercetătorii din IT sau finanţe, lansat la Cluj

de Raluca Abrihan HotNews.ro
Risky Business şi Universitatea Babeş-Bolyai anunţă lansarea Flux Labs, un Accelerator pentru Transfer Tehnologic, fondat cu scopul de a conecta echipe de cercetare cu potenţial ridicat şi colaboratori din industrie. Principalul obiectiv al acceleratorului este să transfere rezultatele proiectelor de cercetare din universitate în mediul economic.
Dacian Ciolos si Dan Barna
Foto: Facebook

Digi24: Războiul dintre Nicuşor Dan şi Vlad Voiculescu aruncă în aer relaţiile dintre USR şi PLUS

de Redactia HotNews.ro
Liderii USR şi PLUS s-au întâlnit luni pentru a discuta procedura prin care Alianţa îşi va desemna candidaţii la alegerile locale din iunie 2020. Surse politice au declarat pentru Digi24.ro că deşi s-au luat câteva decizii, procesul de desemnare a candidaţilor este îngreunat de situaţia tensionată de la Bucureşti, unde oamenii lui Dacian Cioloş au fost nemulţumiţi de nominalizarea lui Nicuşor Dan drept candidat al USR în competiţia internă din Alianţa USR-PLUS.
digisport
Foto: Hotnews

Digisport: Scandalul uriaş de dopaj de la Braşov. Antrenorul Coronei a izbucnit în plâns. Preşedintele şi-a anunţat demisia

de Redactia HotNews.ro
Preşedintele clubului Corona Braşov, Liviu Dragomir, şi-a anunţat demisia pe care urmează să o prezinte membrilor Consiliului Local, în urma scandalului de dopaj în care a fost implicată echipa de handbal feminin. Antrenorul Ion Crăciun a fost foarte marcat de evenimentele din ultima perioadă şi a plâns în timpul conferinţei de presă.
Standard & Poor's
Foto: Flickr/ eflon
Articol actualizat

Perspectiva României, revizuită de Standard & Poors de la stabilă la negativă / Una dintre cauze, creşterea de pensii de anul viitor / Ce consecinţe are

de F.B. HotNews.ro
S&P Global Ratings şi-a revizuit perspectiva asupra României la negativă, de la stabilă, anunţă agenţia de rating, precizând că menţine ratingul creditului suveran în monedă străină şi pe termen scurt la „BBB- / A-3”. Această decizie va duce la împrumuturi mai scumpe pentru stat. În următorii doi ani, agenţia ar putea să scadă ratingul dacă nu se iau măsuri.
Sonia Seraficeanu
Foto: JHA / Sportsevent

CM Handbal (f): România vs Japonia 20-37 / Dezastru complet

de Diana Ene HotNews.ro
Naţionala de handbal feminin a României a terminat Campionatul Mondial aşa cum l-a început, cu o evoluţie dezastruoasă. Echipa pregătită de Tomas Ryde a fost umilită de Japonia, ţara gazdă a competiţiei, scor 37-20 (18-8). Japonezele s-au distrat pe toată durata partidei, au marcat din toate poziţiile şi au reuşit combinaţii la care tricolorele au fost simple spectatoare. În urma acestui rezultat, România a încheiat competiţia de la Kumamoto pe locul 12, fără niciun punct în Grupa Principală II.
Penitenciar
Foto: Pixabay

Împrumut de 177 milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru construirea de penitenciare, aprobat de Guvern prin lege

de CP HotNews.ro
Guvernul a aprobat marţi un proiect de lege pentru aprobarea unui împrumut acordat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) în vederea construirii a două penitenciare, unul judeţul Prahova şi altul în judeţul Buzău. Împrumutul este în valoare de 177 de milioane de euro, iar costul proiectului este de 221,5 milioane euro.
Florin Citu
Foto: Hotnews

Cîţu, despre rating-ul S&P: Suntem în aceastã situaţie pentru cã Guvernul anterior a ignorat toate avertismentele primite

de F.B. HotNews.ro
Schimbarea perspectivei de rating de la stabilă, la negativă, se datoreazã creşterii nesustenabile a cheltuielilor angajate de Guvernul anterior, mai clar, urmare a iresponsabilitãţii politicii fiscale prociclice promovate în ultimii trei ani, susţine Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice, într-un comunicat de presă.
orhideea-si-papadia-de-ce-exista-copii-cu-probleme-de-dezvoltare-si-cum-pot-toti-copiii-sa-creasca-frumos
Foto: Hotnews
Ghid practic

D​e ce exista copii cu probleme de dezvoltare si cum pot toti copiii sa creasca frumos

de A.V. HotNews.ro
Anumite variante ale genelor cresc predispozitia unei persoane la depresie, anxietate, tulburare hiperkinetica cu deficit de atentie si comportamente antisociale, sociopate sau violente. Insa in loc sa considere aceasta gena „de risc” ca fiind o slabiciune, Boyce schimba modul in care ne raportam la fragilitatea umana, dovedind ca, desi aceste gene „rele” pot crea probleme, in situatia si mediul adecvate, pot sa duca la aparitia unor copii care nu doar ca se descurca mai bine decat inainte, dar care isi depasesc cu mult colegii.

Arhiva fostei Securitati
Foto: Captura video

Europa Liberă: Cartea de vizită a Securităţii la 30 de ani de la revoluţie

de Europa Libera Radio Europa Libera
Arhiva fostei Securităţii, mai precis o parte din această arhivă, este depozitată într-o fostă unitate militară din Popeşti Leordeni, lângă Bucureşti. Este a treia arhivă ca volum din Europa, după cele din Germania şi Polonia şi conţine sute de mii de dosare. Este, aşa cum spune Germina Nagâţ, fostă directoare a Direcţiei de Investigaţii, actualmente membră în Colegiul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), o ”sinistră carte de vizită a Securităţii”.


Whatsapp
Foto: pixabay.com

WhatsApp nu va mai funcţiona pe milioane de telefoane: Ce smartphone-uri nu vor mai avea acces la aplicaţie

de Adi Iacob HotNews.ro
WhatsApp va înceta în curând să funcţioneze pe milioane de telefoane, după ce aplicaţia de mesagerie a anunţat că nu va mai rula pe dispozitive mai vechi.
Coperta
Foto: Hotnews
​Recomandare de lectura

Ambiţii politice, spionaj industrial, amatorism şi competenţă în economia romaneasca. O istorie fascinantă a industrializării comuniste

de A.V. HotNews.ro
Istoricul Petre Opris face o treaba extraordinara in aceasta carte: scoate la lumina istoria economiei romanesti din vremea comunismului, publica documente de arhiva (din Romania si din Statele Unite) extrem de interesante si arata cum se luau deciziile in organizatiile de partid si de stat. Veti gasi aici texte despre industria aeronautica, despre datoriile externe ale Romaniei sau despre industria de aparare, foarte relevante pentru vremea respectiva.

Fata in scaun cu rotile carata la tribunal
Foto: Captura YouTube

VIDEO Gest disperat al unor părinţi: Fată paralizată, dusă la instanţă în scaun cu rotile şi cărată pe braţe pentru a-i convinge pe magistraţi să dea sentinţa mai repede / Ea a fost lovită de o maşină pe o trecere de pietoni în 2015

de Redactia HotNews.ro
O tânără din Iaşi rămasă paralizată când avea 15 ani, după ce a fost lovită de o maşină pe o trecere de pietoni, a fost dusă în scaun cu rotile la Judecătoria Iaşi, fiind cărată în braţe până la etaj. Părinţii au încercat astfel, la 4 ani de la producerea accidentului, să îi înduplece pe magistraţi să pronunţe mai repede sentinţa în cazul şoferului vinovat pentru că astfel faptele se prescriu, notează Ziarul de Iaşi.
Adina Florea
Foto: Agerpres

Proiectul USR de desfiinţare a Secţiei Speciale a fost respins de senatori

de MH HotNews.ro
Proiectul de lege al USR care prevedea desfiinţarea controversatei Secţii pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ) a fost respins miercuri de senatori. Senatul este cameră decizională în acest caz.
Cadou
Foto: Pexels

Cât vor cheltui europenii de sărbători ― Studiu

de Adi Iacob HotNews.ro
Fiecare european va cheltui în medie 461 de euro în perioada sărbătorilor de iarnă, cu 3,4% mai mult faţă de 2018, ceea ce face ca piaţa totală estimată a cheltuielilor din această perioadă în Europa să ajungă la 189,5 miliarde de euro, potrivit unui studiu realizat de Deloitte.
Iohannis, declaratii dupa Consiliul European
Foto: Presidency.ro

Consiliul European va discuta bugetul multianual şi situaţia Brexit, după alegerile din Marea Britanie. Care este poziţia lui Iohannis

de DG HotNews.ro
Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, pe agendă figurând atât bugetul, cât şi situaţia Brexit, în contextul în care vineri va fi cunoscut şi rezultatul alegerilor anticipate din Marea Britanie, de care depinde şi evoluţia discuţiilor privind ieşirea Regatului din Uniunea Europeană.
Volosevici Andrei Liviu
Foto: senat.ro

Fostul primar al Ploieştiului Andrei Volosevici, achitat în primă instanţă într-un dosar de corupţie

de Redactia HotNews.ro
Fostul primar al Ploieştiului Andrei Volosevici a fost achitat în primă instanţă într-un dosar de corupţie în care a fost trimis în judecată de procurorii DNA.
Afis Gustav Klimt
Foto: USER UPLOADED

O operă a lui Klimt, care a dispărut în 1997, posibil descoperită într-un zid al galeriei de unde fusese furată

de N.O. HotNews.ro
Un tablou al pictorului austriac Gustav Klimt, care a fost furat în 1997, este posibil să fi fost găsit. Acesta era ascuns într-un zid al galeriei italiene de unde fusese luat, au spus oficialii, relatează Reuters.
Gabriela Firea (Foto: Twitter)
Foto: Digisport.ro

Primăria Capitalei a finalizat studiul de fezabilitate pentru Spitalul Metropolitan/ Firea: În martie 2020 vom începe lucrările

de Catiuşa Ivanov HotNews.ro
Primăria Capitalei a finalizat studiul de fezabilitate pentru Spitalul Metropolitan, indicatorii tehnico-economici urmând să fie supuşi aprobării Consiliului General la şedinţa din luna decembrie, a anunţat miercuri primarul general, Gabriela Firea. Primarul promite că în luna martie 2020 vor începe lucrările. Spitalul va avea 1000 de paturi, sali de operaţii, spaţii de cazare pentru rudele pacienţilor internaţi, o creşă şi o grădiniţă. Gabriela Firea a declarat că investiţia este estimată la circa 400 milioane de euro.
Instalatie petroliera Aramco
Foto: saudiaramco.com

Acţiunile Aramco se apreciază cu 10% la debutul listării pe bursă

de R.M. HotNews.ro
Acţiunile gigantului petrolier saudit Aramco s-au apreciat cu 10% în momentul listării pe Bursa din Riad, miercuri, devenind astfel cea mai mare listare pe bursă din istorie, scrie AFP.
Ministerul Finantelor Publice
Foto: Hotnews

​Opt măsuri pe care este construit bugetul pe 2020: de la creşterea accizei pentru ţigări, până la indemnizaţia pentru hrană/ Deficit de 3,6% din PIB

de F.B. HotNews.ro
Pentru anul 2020, soldul bugetar este estimat la -3,6% din PIB (40,6 miliarde lei), iar cheltuielile de personal la 9,7% din PIB, în timp ce pentru anul 2021, soldul bugetar va fi de -3,34% din P.I.B., iar cheltuielile de personal de 9,4% din PIB, se arată într-un document al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
Benjamin Netanyahu
Foto: Captura YouTube

Parlamentul israelian aprobă în primă lectură organizarea de noi alegeri

de R.M. HotNews.ro
Parlamentul israelian a aprobat miercuri, în primă lectură, organizarea de noi alegeri, anunţă AFP.
Universitatea Bucuresti
Foto: Agerpres

Video ​Alegeri cu emoţii pentru un rezultat clar la Universitatea din Bucureşti. Scor strâns între ”omul lui Voiculescu” şi ”omul lui Băsescu” pentru funcţia de rector

de Andreea Ofiţeru HotNews.ro
Universitatea din Bucureşti îşi alege miercuri noul rector, prin organizarea celui de-al doilea tur de scrutin. În urmă cu o săptămână, cadidaţii care s-au clasat pe primele locuri au fost prof. univ. dr. Laurenţiu Vlad, unul dintre actualii prorectori, care a luat 488 de voturi, şi prof. univ. dr. Marian Preda, fost preşedinte al Senatului, care a obţinut 477 de voturi. Scorul strâns dintre Laurenţiu Vlad şi Marian Preda, precum şi faptul că cel de-al treilea candidat de la primul tur, Florin Achim, nu şi-a trimis votanţii către unul dintre primii doi clasaţi lasă rezultatul incert.
Academia Romana
Foto: Academia Romana

Scandalul testelor PISA. Academia Română: Presiunea prin care se cere eliminarea sau reducerea drastică a teoriei în favoarea susţinerii deprinderilor practice este periculoasă / Ce măsuri propune instituţia

de MH HotNews.ro
Presiunea prin care se cere eliminarea sau reducerea drastică a teoriei în favoarea susţinerii deprinderilor practice este periculoasă, pentru că fără cunoştinţe teoretice temeinice deprinderile practice ajung să fie fără fundament, consideră Academia Română. De asemenea, presiunea prin care se cere reducerea numărului de ore de la disciplinele umaniste şi de ştiinţe sociale este lipsită de realism şi de previziune, mai spune instituţia, care respinge ideea că elevii nu au nevoie de cunoştinţe, ci de metode de a le aplica în practică.
Dan Barna
Foto: Facebook

Dan Barna: Pe bombele lăsate de PSD, riscăm să ajungem într-o instabilitate bugetară dramatică / Nu am primit proiectul de buget, poate că l-au trimis cu bicicleta şi e în trafic

de Redactia HotNews.ro
USR nu a primit deocamdată proiectul legii plafoanelor bugetare şi proiectul de buget, afirmă Dan Barna, care spune că există riscul ca din cauza "bombelor" lăsate de PSD România să intre "într-o zonă de instabilitate bugetară dramatică".
Boris Johnson
Foto: Captura YouTube

VIDEO Alegeri ca-n filme. Boris Johnson a plecat la colindat în ajunul anticipatelor, imitând celebra scenă din Love Actually/ Cum a reacţionat Hugh Grant

de DG HotNews.ro
Britanicii vor fi chemaţi joi la urne pentru a decide o nouă configuraţie a Parlamentului de la Londra, principala miză fiind însă legată de Brexit. Nimic romantic în nesfârşitele dezbateri pe temă. Şi totuşi, Boris Johnson a decis să îşi încerce norocul plecând la colindat după voturi şi încercând să îl imite pe fermecătorul David, premierul interpretat de Hugh Grant în filmul devenit deja un clasic al Crăciunului, ”Love Actually”.
Dorel Caprar
Foto: Facebook

Deputatul PSD Dorel Căprar, cercetat pentru 17 infracţiuni: Principiul meu de bază este legea, după care mă ghidez/ Politicieni inconştienţi care fac acum declaraţii probabil că vor avea aceeaşi soartă ca a mea

de Redactia HotNews.ro
Deputatul Dorel Căprar, lider al filialei Arad a PSD, cercetat pentru 17 infracţiuni în dosarul mitei de la Vama Nădlac, susţine că "principiul" său "de bază" este legea, după care s-a ghidat întotdeauna, acuză că a început telejustiţia şi că va avea o reacţie pe acuzaţiile din dosarul DNA, nu pe declaraţiile unor "politicieni inconştienţi care probabil că la un moment dat vor avea aceeaşi soartă" cu a sa. El nu vede nicio problemă să rămână la şefia PSD Arad şi nici vreun motiv să îi fie ridicată imunitatea parlamentară.
Facultatea de Medicina
Foto: AGERPRES

Cum vrea Guvernul să spargă monopolul UMF asupra rezidenţiatului şi ce spun rezidenţii şi medicii: În Franţa şi în Germania rezidenţii se pot forma oriunde / În UMF e o familie internă care nu va permite acest lucru

de Alina Neagu HotNews.ro
Marţi, 10 Dec 2019 Actualitate | Sanatate
Medicii rezidenţi vor putea fi pregătiţi şi în spitale care nu au medici-profesori la universităţile de Medicină, prevede un proiect de Ordonanţă de Urgenţă aflat pe agenda şedinţei de Guvern de astăzi. Este o măsură menită să spargă "monopolul" universităţilor de Medicină asupra rezidenţiatului, despre care s-a vorbit insistent în ultimii ani, fără să fie pusă însă concret pe hârtie şi introdusă în legislaţie. La prima vedere, cel mai mare câştig ar fi acela că rezidenţii ar avea acces la pregătire şi s-ar putea stabili, după rezidenţiat, şi în spitale unde nu îşi pot face rezidenţiatul în prezent, precum unele spitale judeţene, iar calitatea actului medical de aici ar creşte.
Adina Florea
Foto: Digi24

Numirea Adinei Florea la conducerea Secţiei specială de anchetare a magistraţilor, capitol închis după 7 tentative eşuate de impunere în funcţie

de MH HotNews.ro
Capitolul numirii Adinei Florea la conducerea controversatei Secţii speciale de anchetare a magistraţilor s-a închis, după 7 tentative eşuate ale preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, de a o impune în funcţie. Plenul CSM a luat act de retragerea candidaturii Adinei Florea şi a constatat închisă procedura de numire a acesteia în funcţia de procuror-şef al secţiei.
Teodor Melescanu
Foto: Digi24.ro

Curtea Constituţională amână din nou o decizie privind alegerea lui Meleşcanu la conducerea Senatului - UPDATE

de Redactia HotNews.ro
Curtea Constituţională a amânat pentru joi decizia privind sesizarea referitoare la alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului. Sesizarea privind alegerea lui Teodor Meleşcanu la şefia Senatului s-a aflat pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a CCR.
avion electric (twitter)
Foto: Hotnews

VIDEO Prima aeronavă complet electrică din lume a efectuat primul test de zbor

de DG HotNews.ro
Prima aeronavă complet electrică din lume a efectuat un test de zbor, decolând din oraşul canadian Vancouver pentru o cursă de 15 minute, scrie The Guardian, citat de Mediafax.
Cupa Mondiala a Cluburilor 2019
Foto: Facebook - FIFA Club World Cup

Cupa Mondială a Cluburilor debutează miercuri - Răzvan Lucescu, prezent cu Al-Hilal

de Diana EN HotNews.ro
Miercuri, 11 decembrie, îşi deschide porţile ediţia a 16-a a Campionatului Mondial al Cluburilor FIFA. Ţara care va găzdui cele 8 meciuri este Qatar, iar turneul din 2019 se va desfăşura în perioada 11-21 decembrie. Antrenorul român, Răzvan Lucescu, va fi şi el prezent la competiţie, cu Al-Hilal.
Gheorghe Stan
Foto: Captura presidency.ro

Consiliul Superior al Magistraturii nu-l lasă pe judecătorul Gheorghe Stan să îşi ţină rezervat un loc la Secţia specială / El are un mandat de 9 ani la CCR, unde a ajuns cu susţinerea PSD

de MH HotNews.ro
Consiliul Superior al Magistraturii a respins cererea formulată de Gheorghe Stan de a-i fi rezervat un post de procuror la Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie până la încetarea mandatului de judecător CCR, care durează 9 ani.
Uniunea Europeană
Foto: pixabay.com

Cum vrea să schimbe Uniunea Europeană regulile de acceptare a unor noi membri, după ce negocierile de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord au fost blocate

de Redactia HotNews.ro
Uniunea Europeană a anunţat că în luna ianuarie va propune o nouă procedură pentru acceptarea de noi membri, răspunzând astfel opoziţiei exprimate de Franţa faţă de lansarea negocierilor de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord, transmite dpa, citată de Agerpres.
Vulcan in Noua Zeelanda
Foto: Captura YouTube

VIDEO ​Vulcanul din Noua Zeelandă blochează intervenţia autorităţilor. Încă opt oameni ar fi murit

de Redactia HotNews.ro
Vulcanul de pe Insula Albă din Noua Zeelandă indică o activitate seismică în creştere, blocând astfel intervenţia autorităţilor care sperau că vor putea continua căutările în cazul a opt persoane care sunt date dispărute de miercuri.
Dorel Caprar, Ioan Chisalita si Florin Tripa
Foto: Colaj foto

Dosarul mitei de la vama Nădlac 2: Taxă lunară plătită la casieria de partid / DNA anunţă oficial urmărirea penală a trei parlamentari PSD

de C.D. HotNews.ro
Marţi, 10 Dec 2019 Actualitate | Esenţial
Parlamentarii PSD Gheorghe Dorel Căprar, Florin Tripa şi Ioan Chisăliţă sunt urmăriţi penal de DNA pentru mai multe infracţiuni de corupţie, potrivit unui comunicat al instituţiei. Cele mai multe acuzaţii sunt reţinute în sarcina şefului PSD Arad, Dorel Căprar, care ar fi avut ultimul cuvânt în cazul numirii în funcţii publice a unor persoane care, se arată în comunicatul DNA, „ar fi avut obligaţia de a plăti o taxă lunară la casieria organizaţiei judeţene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcţia deţinută”.

Imagine de la conferinta de marti
Foto: Hotnews

Orban, către oamenii de afaceri: Nu există vreun proiect privind creşterea vârstei de pensionare/ În maxim 10 zile demarăm procedura de angajare a răspunderii pentru a abroga OUG 114

de Dan Popa HotNews.ro
Marţi, 10 Dec 2019 Economie | Finanţe & Bănci
Premierul Ludovic Orban spune că nu există un proiect privind creşterea vârstei de pensionare, precizând că declaraţiile sale se refereau la faptul că în anumite domenii, cum sunt Educaţia, Cultura sau Sănătatea, ar trebui să se permită angajaţilor să lucreze, de exemplu, până la 70 de ani. Premierul a făcut aceste precizări marţi seară la o întâlnire cu Federaţia Patronală Concordia, în care a anunţat şi că, în maximum 10 zile, Guvernul va demara procedura de angajare a răspunderii pentru abrogarea în mare parte a OUG 114.
Tevi gaze
Foto: OMV Petrom

Presa bulgară: În 20 de zile Bulgaria va avea gaze din Turcia, iar în luna mai va livra către Serbia / Se anunţă licitaţii pentru flux invers - din Bulgaria prin România către Ucraina

de I.B. HotNews.ro
”Suntem pregătiţi ca de la 1 ianuarie să inversăm fluxul şi să asigurăm consumul de gaze pentru Bulgaria, Grecia şi Macedonia de Nord prin Turk Stream”, a declarat, pentru ziarul 24 Chasa, Vladimir Malinov, director executiv al Bulgartransgaz. Chiar dacă tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina spre Bulgaria prin conducta Transbalcanică s-ar fi oprit la începutul anului, suntem pregătiţi ca sărbătorile să le petrecem liniştiţi, ne asigură Malinov, citează Rador.
Borussia Dortmund, calificata in optimile Champions League
Foto: Twitter - Borussia Dortmund

VIDEO Borussia Dortmund, în optimi după o victorie chinuită cu Slavia Praga

de Diana Ene HotNews.ro
Borussia Dortmund s-a impus la limită pe teren propriu în faţa celor de la Slavia Praga (ultima clasată din Grupa F), scor 2-1, obţinând calificarea în optimile Champions League. Formaţia din Bundesliga a tremurat pentru victorie, după ce a rămas în inferioritate numerică în minutul 77.
Jucatorii lui Lyon, in conflict cu proprii suporteri
Foto: Captura YouTube

VIDEO Jucătorii lui Lyon, la un pas de bătaie cu proprii suporteri - Motivul: un banner împotriva lui Marcelo

de Diana Ene HotNews.ro
Olympique Lyon a obţinut in extremis calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor, după rezultatul de egalitate "smuls" pe teren propriu cu Leipzig, scor 2-2, în ultima etapă a Grupei G.
new jersey (twitter)
Foto: Hotnews

VIDEO Atac armat în New Jersey: Şase morţi, inclusiv un poliţist şi doi atacatori -UPDATE

de Redactia HotNews.ro
Marţi, 10 Dec 2019 Actualitate | Internaţional
Şase persoane au murit în incidentul armat produs marţi după-amiază în Jersey City, în statul american New Jersey, printre care un poliţist, trei civili şi doi suspecţi, potrivit NBC New York.
Aneta Udristioiu
Foto: JHA / Sportsevent

CM Handbal (f): România vs Japonia (de la ora 11:00)

de A.I. HotNews.ro
Cu excepţia meciului cu Ungaria, naţionala de handbal feminin a României nu a oferit prea multe motive de bucurie, jocul tricolorelor fiind departe de ceea ce au arătat echipele cu pretenţii de la CM. Ultima "reprezentaţie" va avea loc miercuri, atunci când România se va duela cu Japonia pentru a evita încheierea Grupei Principale cu zero puncte acumulate. Partida va fi în direct pe Digisport, Telekomsport, Looktv şi LiveText pe HotNews.ro de la ora 11:00.
Trofeul Champions League
Foto: Uefa.com

​Champions League: Şahtior, Dinamo Zagreb şi Atalanta luptă pentru locul 2 în Grupa C (Programul serii)

de Diana Ene HotNews.ro
Ultimele meciuri din faza grupelor Champions League se dispută miercuri. În Grupele A şi B, lucrurile sunt clare în ceea ce priveşte echipele calificate în optimi, miza fiind locul 3. Şahtior (6 puncte), Dinamo Zagreb (5 puncte) şi Atalanta (4 puncte) speră la locul al doilea în Grupa C, în timp ce Atletico Madrid trebuie să câştige duelul cu Lokomotiv Moscova, în Grupa D, pentru a fi sigură de calificarea în optimi.
Daniela Serban, presedinte ARIR
Foto: Arhiva personala

Daniela Şerban: Companiile listate s-au ocupat de probleme legislative, anul acesta/ Poate e mai bine să ne mutăm cu totul în Parlament cu job-ul

de F.B. HotNews.ro
Dacă anul trecut vorbeam de mult mai multe companii care intenţionau să se listeze la bursă, multe dintre ele au renunţat pentru că nu mai ştiu pe ce bugete să-şi facă strategia, a declarat Daniela Şerban, preşedinte ARIR – Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România, într-o conferinţă organizată de Oxygen Events.
Erik ten Hag
Foto: Uefa.com

Erik ten Hag, după eliminarea lui Ajax din CL: "O decepţie. În fotbal nu obţinem mereu ceea ce merităm"

de Diana Ene HotNews.ro
Antrenorul Erik ten Hag consideră drept decepţionantă şi frustrantă eliminarea echipei sale, Ajax Amsterdam, după faza grupelor Ligii Campionilor.
Ansu Fati, gol decisiv contra Interului
Foto: captura uefa.com

​VIDEO Rezervele Barcelonei au eliminat Interul din Champions League (2-1)

de Red. Sport HotNews.ro
Barcelona a venit cu o echipă de rezerve la Milano, pe terenul unui Inter care avea nevoie de victorie pentru a se califica în optimile Champions League. Liderul din Serie A nu a fost capabil să le facă faţă catalanilor, iar formaţia lui Ernesto Valverde s-a impus cu 2-1. Din Grupa F au mers mai departe Barcelona şi Borussia Dortmund.
Rodrigo, decisiv la Amsterdam
Foto: Captura YouTube

VIDEO Ajax, semifinalistă sezonul trecut, eliminată din Champions League (0-1 cu Valencia)

de Red. Sport HotNews.ro
Semifinalistă în sezonul trecut şi una dintre cele mai frumoase echipe din competiţie, Ajax a părăsit Champions League încă din faza grupelor, lăncierii fiind învinşi, scor 1-0, chiar pe propriul teren de Valencia.
Adina Florea
Foto: Agerpres

Adina Florea, recuzată dintr-un dosar pentru „poziţionare ostilă, în vecinătatea stării de duşmănie” / Şefa SIIJ spusese la vederea unui certificat medical al unei judecătoare: „Are urticarie... De asta nu scapă”

de Redactia HotNews.ro
Marţi, 10 Dec 2019 Actualitate | Esenţial
Şefa Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), Adina Florea, a fost recuzată din dosarul judecătoarei Crina Elena Muntean, decizia de admitere fiind luată chiar de adjunctul Secţiei care a constat că Florea a avut o poziţionare „ostilă, în vecinătatea stării de duşmănie”.
Ludovic Orban
Foto: Agerpres

Ajutoare de stat pentru fabrici: Ludovic Orban vorbeşte despre o schemă de sprijin pentru companii din siderurgie şi petrochimie, pe motiv că ar fi fost afectate de OUG 114

de Claudia Pirvoiu HotNews.ro
Marţi, 10 Dec 2019 Economie | Energie
Premierul Ludovic Orban a spus marţi că ar trebui pusă la punct o schemă de ajutor de stat pentru companii din industrie, pe motiv că acestea ar fi fost afectate de aplicarea OUG 114/2018, care ar fi dus la creşterea preţurilor la energia electrică şi gazele consumate de acestea. Ludovic Orban a dat exemplul companiilor siderurgice şi petrochimice. Trebuie precizat că nu este o noutate ca marii consumatori să se plângă la autorităţi de preţurile mari la energie electrică şi gaze naturale. Astfel, s-a ajuns în situaţii în care au fost încheiate contracte controversate pentru gaze ieftine, cazul Romgaz- InterAgro, sau energie electrică ieftină pentru "băieţii deştepţi", cazul Hidroelectrica.
Sanna Marin
Foto: Flickr/ FinnishGovernment

​​VIDEO Sanna Marin, cea mai tânără şefă de guvern din lume. La 34 de ani, ea a preluat oficial marţi funcţia de premier al Finlandei

de V.M. HotNews.ro
Marţi, 10 Dec 2019 Actualitate | Internaţional
Noul prim-ministru al Finlandei, social-democrata Sanna Marin, şi-a preluat oficial funcţia marţi, devenind, la 34 de ani, cea mai tânără şefă de guvern în exerciţiu din lume. Ea ajunge totodată în fruntea unei coaliţii de guvernare formată din cinci partide, toate conduse de femei, patru dintre acestea mai tinere de 35 de ani, scriu AFP şi Reuters.
Subiectele zilei
Foto: Colaj foto

Subiectele zilei: Produsele de la Târgul de Crăciun din Bucureşti sunt mai scumpe decât cele de la Paris sau Monaco; Educaţia din România, într-o stare deplorabilă; Amânată declarativ, taxa „Oxigen” e o mare necunoscută în PMB: „Nu e proiectul nostru”

de Lupu Vlad-Andrei HotNews.ro
Trudi Dumitrescu: „Am stat toată noaptea în studio şi nu aveam ce da decât această unică ştire: S-a tras la Timişoara”...

Statul, incapabil să recupereze sute de milioane de euro de la VIP-urile condamnate. Atacurile constante la adresa Curţii Supreme, venite chiar din partea instituţiilor statului, au şanse mari să scape VIP-urile de puşcărie şi să le lase prejudiciile de milioane pe care le-au adus statului, în buzunare...
Iohannis
Foto: Presidency.ro

Iohannis retrage decoraţiile tuturor condamnaţilor penal: Am început procedura / Decizia, luată după controversele privind prezenţa lui Adrian Năstase la recepţia de la Cotroceni

de MH HotNews.ro
Marţi, 10 Dec 2019 Actualitate | Esenţial
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că a decis să retragă decoraţiile tuturor peroanelor care au condamnări penale şi că a început efactiv această procedură. El a făcut aceste precizări după ce a fost întrebat dacă îi va retrage distincţia lui Adrian Năstase, care a participat la recepţia de 1 Decembrie de la Cotroceni.
Business report
Foto: Colaj foto

Business report: Octombrie 2019 – nou record al deficitului comercial, aproape minus două miliarde euro într-o singură lună; Danemarca vrea să investească 30 miliarde de dolari în construcţia de insule artificiale care să găzduiască turbine eoliene; Companiile se tem tot mai mult de furtul de date

de Lupu Vlad-Andrei HotNews.ro
Raport imobiliar: Cluj-Napoca, piaţă atipică, 80% din tranzacţii se fac cu banii jos când în restul ţării e invers. ”2020 şi următorii ani vor fi interesanţi”...

Un nou trend în industria cadourilor de protocol: tot mai multe companii direcţionează bugetul sau o parte din acesta către susţinerea unor cauze sociale...
Roxette
Foto: Eduard Breaban

A murit solista trupei Roxette. Marie Fredriksson avea 61 de ani

de D.D. HotNews.ro
Marţi, 10 Dec 2019 Magazin
Cântăreaţa Marie Fredriksson, membră a trupei Roxette, a murit la vârsta de 61 de ani, după o lungă suferinţă.
Marcel Ciolacu
Foto: Facebook/ Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu: Nu exclud o alianţă pentru reîntregirea stângii la următoarele alegeri, inclusiv cu partidul lui Ponta

de V.M. HotNews.ro
Valentin Mircea
Foto: Arhiva personala

Păstraţi lucrurile bune la Consiliul Concurenţei!

de Valentin Mircea Contributors.ro
Intenţia din această perioadă a Parlamentului de a elimina rolul Colegiului Consultativ de selectare a membrilor Plenului Consiliului Concurenţei este cât se poate de regretabilă şi riscă să distrugă unul din puţinele modelele pozitive create în România, care este sursă de inspiraţie şi în alte state ale lumii.
Proteste Paris
Foto: Captura YouTube

​​VIDEO Franţa: Sute de mii de manifestanţi din nou în stradă împotriva reformei pensiilor

de V.M. HotNews.ro
Mai multe sute de mii de persoane au manifestat din nou, marţi, pe tot cuprinsul Franţei împotriva controversatei reforme a pensiilor ce urmează să fie prezentată miercuri de executiv, greva continuând mai ales în sectorul transporturilor, relatează Agerpres citând AFP.
Prezervative
Foto: pixabay.com

Prezervativul vegan, ideea unui start-up german, revoluţionează industria

de Lupu Vlad-Andrei HotNews.ro
În 2015, doi antreprenori germani căutau fonduri pentru afacerea care să revoluţioneze industria prezervativelor. 4 ani mai târziu, compania lor, care a produs primele prezervative vegane, valorează mai mult decât şi-ar fi putut imagina vreodată cei doi, potrivit BBC. Cei doi antreprenori şi-au dat seama că prezervativele conţin proteine animale care să facă latexul mai moale, lucru pe care aceştia l-au scos total din produsele lor.



Alte titluri din Actualitate:

Dosarul mitei de la vama Nădlac 2. Cele opt persoane reţinute de procurorii DNA, lăsate în libertate de judecători
Condamnaţii penal care au fost decoraţi de preşedinţii României - lista Societăţii Timişoara / Condiţiile în care pot fi retrase decoraţiile
Donald Trump devine al treilea preşedinte american care va fi pus sub acuzare, pentru abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului / Cel mai probabil, Trump va fi achitat de Senat
VIDEO Imagini din Spitalul Judeţean din Iaşi, publicate de Emanuel Ungureanu: O altă cocină / Deputatul USR a depus plângere la DNA împotriva managerului spitalului, pe care îl acuză de achiziţii supraevaluate
Judecătoria Brăila a admis cererea de eliberare condiţionată a asistentului condamnat pentru că seda paciente şi apoi le viola
Zile libere pentru părinţi dacă se închid şcolile din cauza condiţiilor meteo. Proiectul a fost avizat favorabil de deputaţii din comisia pentru muncă
Copilul care urma să devină luna aceasta cel mai tânăr absolvent de facultate din istorie a fost retras de părinţi de la studii. Ce s-a întâmplat
UPDATE Liviu Dragnea rămâne în închisoare. Curtea Supremă i-a respins o primă contestaţie la condamnarea de 3 ani şi jumătate / Minuta instanţei


ECONOMIE

Tir al FAN Courier
Foto: FAN Courier

De ce un curier din Germania poate livra de trei ori mai multe pachete pe zi decât unul din România: În Germania poţi lăsa pachetul în faţa uşii, la noi s-au furat colete şi din maşina de curierat

de Vlad Barza HotNews.ro
Marţi, 10 Dec 2019 Economie | Companii
Un curier poate livra în Germania de trei ori mai multe colete decât unul din România, iar explicaţiile nu ţin doar de venituri, ci şi de trafic, locuri de parcare, modalităţi de plată şi încredere, a spus unul dintre fondatorii FAN Courier. Compania are 6.850 de angajaţi în ţară şi va încheia anul cu afaceri de 168 milioane euro, dar îi este tot mai greu să găsească oameni. În articol puteţi citi care sunt principalele nemulţumiri ale clienţilor faţă de curieri, dar şi invers şi de ce niciodată nu va merge la noi ca un curier să lase pachetul în faţa uşii.
Cristian Paun
Foto: Facebook

Cristian Păun: Dacă aş ieşi în Piaţa Romană, lumea nu ar înţelege dacă aş spune: Salariul minim e o mizerie!

de Florin Barbuta HotNews.ro
Marţi, 10 Dec 2019 Economie | Finanţe & Bănci
În economie, analfabetismul funcţional este mult mai mare decât înclinaţi dumneavoastră să credeţi, susţine Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice (ASE). Potrivit acestuia, în indicii privind libertatea România se află în apropierea ţărilor bananiere.


0-100.hotnews.ro



SPORT

Gabriela Perianu
Foto: JHA / Sportsevent

CM Handbal (f): România vs Suedia 22-34/ Greu de privit

de Adrian Ilincescu HotNews.ro
Sigur, România nu a fost niciodată o echipă cu pretenţiile Norvegiei la turneele finale, dar au fost pasaje în timpul meciului cu Suedia în care jocul tricolorele a fost greu de privit. Erori de curtea şcolii, nesincronizări, cadouri peste cadouri, iar rezultatul final a reflectat perfect realitatea crudă din teren. Nordicele s-au impus la 12 goluri avantaj (34-22), iar echipa lui Tomas Ryde rămâne la borna zero puncte în Grupa II Principală de la Mondialul de handbal feminin din Japonia...


LIFE

​Bancul zilei: Nevoia de lucrări edilitare

de S.J. HotNews.ro
Într-un sat, preotul le învată pe femei să nu mai spună ca şi-au înşelat bărbaţii, ci că „au alunecat”.


REVISTA PRESEI

Caru`cu vedete
Foto: Colaj foto

Caru`cu vedete: Forbes - Taylor Swift, Kanye West şi Metallica, între artiştii cu cele mai mari venituri în 2019; Ce pedeapsă riscă What’s Up după scandalul cu iubita lui

de Lupu Vlad-Andrei HotNews.ro
Cauza morţii rapperului Juice Wrld la 21 de ani. Ce au descoperit poliţiştii în avionul lui privat...

De ce a murit de fapt, Andrei Ciobanu. Era deja mort cu o zi înainte de accident...
Faze tari
Foto: Colaj foto

Faze tari: Reciclarea corpurilor umane va deveni realitate în 2021; A fost Ceauşescu influenţat telepatic să ţină discursul din 21 decembrie?

de Lupu Vlad-Andrei HotNews.ro
Un băiat de 9 ani din Japonia a trecut un examen de matematică de nivel universitar. Ce vârstă avea cel mai tânăr absolvent de universitate din istorie...

O nouă pictură murală realizată de Banksy a apărut în Marea Britanie. Cea mai recentă creaţie a artistului britanic, a cărui identitate rămâne învăluită în mister, înfăţişează doi reni desenaţi pe un zid din cărămidă...
Utile
Foto: Colaj foto

Utile: Cum a devenit Elon Musk viral şi principalul motor de marketing al Tesla; Peste 70 de specii de animale şi plante, descoperite în 2019 de savanţi

de Lupu Vlad-Andrei HotNews.ro
Cum scapi de purici. Metodele care nu dau greş...

Cel mai folosit medicament pentru răceală este extrem de agresiv cu stomacul şi cu ficatul. Farmacist: ”Poate duce chiar la hemoragii digestive”...





Intalniri on-line

Top 10 articole cele mai ...


Life
​Bancul zilei: Nevoia de lucrări edilitare
Într-un sat, preotul le învată pe femei să nu mai spună ca și-au înșelat bărbații, ci că „au alunecat”.
Bancul zilei: Deturnare la metrou... cu morală
Mecanicul unui metrou bucureștean are parte de o zi banală până când își face intrarea în cabină un tip tuciuriu cu un pistol în mână, care comandă scurt:- La Beirut!După ce-și revine din șoc, vatmanul încearcă să-i explice agresorului:- Domnule, ăsta-i metrou, nu avion, merge pe unde are șine. Doar nu credeți în realitate că pot...
Bancul zilei: Invazia extratereștrilor la sat
Într-un sat din România se zvonea că va fi o invazie a extratereștrilor. Vine Georgel cu vestea la toți cetățenii, spunându-le: - Vedeți că ne-ar putea invada extratereștrii! Sunt oameni mici...
citeste mai multe articole din LIFE

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by