Predoiu
Foto: Ministerul Justitiei
​LIVEVIDEO

Cătălin Predoiu prezintă proiectele de modificare a legilor justiției: Dispare Secția Specială, mandatul funcțiilor de conducere crește la 4 ani. Proiectele, în dezbatere până la 31 martie 2021

de Mona Hera HotNews.ro
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat punerea în dezbatere publică, până în 31 martie 2021, a propunerilor de modificare a celor trei legi ale Justiției. Printre modificările propuse se numără desființarea Secției speciale, creșterea mandatelor la conducerea parchetelor și a ICCJ de la 3 la 4 ani, schimbarea modului de alegere a membrilor CSM și schimbarea modului de lucru, reducerea pragului de vechime pentru procuroriii de rang înalt de la 15 la 12 ani, eliminarea restricției președintelui de a refuza propunerile venite de la MJ, eliminarea schemei de pensionare anticipată a magistraților, suspendată acum.
Klaus Iohannis
Foto: Administratia Prezidentiala

VIDEO Klaus Iohannis: E inadmisibil ca în 2020 să avem încă discuții aprinse despre fraudarea votului / Va fi nevoie de o altă majoritate parlamentară care să-și asume legile justiției

de R.M. HotNews.ro
Președintele Klaus Iohannis a calificat drept „inadmisibil” faptul că în România anului 2020 mai avem încă „discuții aprinse despre fraudarea votului” și că astfel de „practici toxice” continuă să fie folosite de „politicieni retrograzi, care nu înțeleg că minciuna și dezinformarea nu mai sunt tolerate”.
Ludovic Orban
Foto: Guvernul Romaniei

Ludovic Orban anunță noi restricții pentru persoanele care vin din străinătate: Cine și cum intră în carantină

de N.O. HotNews.ro
Premierul Ludovic Orban a anunțat miercuri că luni se va decide în Comitetul Național de Situații de Urgență reintroducerea restricțiilor pentru țările care au un nivel de infectare mai ridicat, pentru ultimele 14 zile, decât al României. De asemenea, șeful executivului a solicitat Comitetelor pentru Situații de urgență să ia decizii de carantinare, fie de localități, fie de zone, ”acolo unde se impune”.
Testare Covid-19
Foto: pixabay.com

Iohannis: E posibilă reintroducerea de restricții local, regional, dacă crește numărul cazurilor de COVID-19

de I.H. HotNews.ro
Este posibilă reintroducerea de restricții pe plan local, regional, dacă va crește numărul cazurilor de COVID-19, astfel încât situația să nu scape de sub control, a declarat miercuri seară președintele Klaus Iohannis.
Simona Halep
Foto: Javier Garcia/BPI / Shutterstock Editorial / Profimedia

Roland Garros: Simona Halep, în turul trei după un meci spectaculos cu Irina Begu (6-3, 6-4) / Urmează duelul cu Amanda Anisimova

de Adrian Ilincescu HotNews.ro
Timp de o oră și 23 de minute, Simona Halep și Irina Begu au oferit un meci spectaculos: intensitate, agresivitate, unghiuri din cartea de geometrie și lovituri splendide care meritau ca tribunele să fie pline. Recitalul de pe Suzanne Lenglen a fost câștigat de Simona în două seturi (6-3, 6-4). Irina are marele merit de a se fi ridicat la nivelul principalei favorite la câștigarea Roland Garros-ului. În turul trei, pentru Halep urmează duelul cu cea care i-a curmat traseul de pe zgura pariziană în 2019: Amanda Anisimova.
Emmanuel Macron in videoconferinta cu Vladimir Putin
Foto: Raphael Lafargue-Pool / Sipa Press / Profimedia

A treia cale a lui Macron: Președintele francez cere Europei să renunțe la dependența de armamentul american

de S.J. HotNews.ro
Președintele francez Emmanuel Macron a cerut Europei să pună capăt dependenței sale de sistemele de armament americane în timpul unui nou apel pentru continent de a-și lua destinul în propriile mâini, relatează Politico.


Dan Popovici, membru Consiliul Director AAF
Foto: AAF
Articol susținut de AAF

Ce îi sperie cel mai mult pe români când vine vorba de viitorul lor financiar?

de Dan Popovici Smile Media
Primul răspuns care îmi vine în minte la întrebarea ”ce îi sperie cel mai mult pe români când vine vorba de viitorul financiar este simplu ”Nu îi sperie nimic, foarte mulți se comportă ca și când viitorul este luminos și nu ar trebui să își facă nici un fel de griji în privința viitorului lor financiar, apropiat sau îndepărtat”. Analizând însă statisticile care indică România drept codașă în Europa când vorbim de educație financiară și datele care arată că avem puțin peste 400 de mii de români care au ales să economisească inteligent veniturile suplimentare, îmi dau seama că realitatea este de fapt alta: nivelul de conștientizare a importanței economisirii este unul relativ scăzut, mai ales în ceea ce privește românii cu vârsta sub 35 de ani.
Samsung The Frame televizor 8K
Foto: Hotnews
Articol susținut de Samsung

Toate motivele pentru care ți-ai cumpăra un televizor nou în 2020 și să nu regreți

de Răzvan Băltărețu HotNews.ro
În timp, televizoarele au devenit mai subțiri, apoi mai inteligente și, mai nou, sunt un mix între design, calitatea imaginii și funcționalități care le fac o componentă activă în casă. Le controlezi de pe telefon. Ai pe ele internet. Iar ecranele sunt deosebite. În acest context, îți mai rămâne să te decizi la un lucru: 4K sau 8K? Pare ciudat, poate, dar permite-mi să explic.
A.Nunțu
Foto: Anuntul Telefonic
Articol susținut de Anunțul.ro

Vechiul București la preț de nou

de A.Nuntu Smile Media
Cum e să vinzi o casă de 5 milioane de euro în pandemie, cum de am ajuns noi înaintea lui Google la metroul din Drumul Taberei și alte fleacuri imobiliare. S-a vorbit mult în campania asta electorală despre nou versus vechi, în clasica, sfânta dihotomie care ne guvernează viețile în ultimii ani. Unde nou este musai mai bun decât vechi, pentru că, nu-i așa, schimbarea e benefică, mai ales când e promisă în campania electorală.
Gabriela Firea si Nicusor Dan
Foto: Colaj foto

Nicușor Dan: Proiectul privind stimularea financiară a donatorilor de sânge și plasmă e ilegal și va fi stopat / Firea: Acest om e de un cinism îngrozitor

de I.H. HotNews.ro
Primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat miercuri că proiectul privind stimularea financiară a celor care donează sânge și plasmă este ilegal, astfel că el va fi stopat. "Resping ferm această acuzație și atrag atenția că acest om este de un cinism îngrozitor și nu-i pasă absolut deloc de oameni!", a reacționat Gabriela Firea
Fonduri
Foto: MorgueFile.com

Ajutoarele de stat de 1 miliard Euro: Patronii IMM și-au pierdut răbdarea

de CZ HotNews.ro
Patronii de firme mici și mijlocii reuniți în Consiliul Național al IMM-urilor (CNIPMMR) și-au pierdut răbdarea și cer Ministerului Economiei să deschidă de urgență sesiunile prin care firmele, PFA-urile, ONG-urile și cabinetele medicale să poată cere ajutoarele de stat în valoare totală de 1 miliard de euro, din fonduri europene și de la bugetul național.
Tren la Amsterdam
Foto: Leonid Andronov | Dreamstime.com

Germania propune o rețea de trenuri directe de lung parcurs în Europa - România nu este în plan, trenurile nu ar ajunge mai departe de Budapesta, Varșovia și Zagreb

de Vlad Barza HotNews.ro
Germania vrea să reînvie ”Trans Europ Express”, o rețea de trenuri europene de lung parcurs, unele și cu rute de peste 1.500 km lungime și cu traseu ce poate depăși 13 ore. Printre rutele propuse se numără Amsterdam - Barcelona și Stockholm - Paris, dar România nu este în listă, cel mai apropiat oraș inclus în proiect fiind Budapesta. Primele rezultate ar trebui să se vadă din 2025, dar foarte multe obstacole stau în calea proiectului, în contextul în care multe trenuri de lung parcurs au fost eliminate în ultimii 20 de ani fiindcă nu erau rentabile.
Clotilde Armand vs Daniel Tudorache
Foto: Hotnews

BEC a respins cererea PSD de anulare a alegerilor sau renumărare a voturilor la sectorul 1

de C.D. HotNews.ro
Biroul Electoral Central a respins cererea PSD de anulare a alegerilor sau renumărare a voturilor la sectorul 1. Decizia a fost luată cu 12 la 5.
Cristian Popescu Piedone
Foto: Facebook/ Partidul Puterii Umaniste

Voturile din sectorul 5 la alegerile de duminică se renumără, a decis Biroul Electoral de Sector / Decizia, contestată de Piedone / Și la Călărași s-a decis renumărarea voturilor

de I.H. HotNews.ro
Biroul Electoral al Sectorului 5 a decis renumărarea voturilor pentru primarul de sector, a anunțat miercuri candidatul dreptei, Cristian Băcanu. Cristian Popescu Piedone, ales primar la sectorul 5 în urma alegerilor de duminică, a contestat decizia. Reprezentanții PSD au precizat, într-o postare pe Facebook, că Biroul Electoral a decis să fie renumărate voturile și la Călărași.

Mario Camora
Foto: cfr1907.ro

Mirel Rădoi a anunțat lotul pentru barajul cu Islanda și meciurile cu Norvegia și Austria - Mario Camora, convocat în premieră

de Silviu Dumitru HotNews.ro
Selecționerul Mirel Rădoi a anunțat miercuri, jucătorii pe care va miza în cele trei partide pe care naționala României le dispută în luna octombrie. Fundașul Mario Camora a fost convocat în premieră la naționala României.
Decese Covid-19 în SUA
Foto: Zuma / SplashNews.com / Splash / Profimedia
​LIVETEXT

Coronavirus în lume: Cehia anunță decretarea stării de urgență / Belgia a depășit 10.000 de fatalități

de Redactia HotNews.ro
Pandemia de COVID-19 a cauzat 1.013.145 de decese la nivel mondial de la izbucnirea acesteia în orașul Wuhan din China la sfârșitul anului trecut, numărul total al infecțiilor apropiindu-se de 34.000.000. Statele Unite rămân cea mai afectată țară în ceea ce privește fatalitățile cu 210.797 de decese, urmată de Brazilia, India, Mexic și Regatul Unit.
--------------
18.25: Marea Britanie a raportat 7.108 noi cazuri de Covid-19, înregistrând pentru a doua zi la rând peste 7.000 de noi infectări cu coronavirus.
17.04 Genele moștenite de la neandertalieni sunt un factor de risc pentru COVID-19 - studiu
17.00: Guvernul Cehiei anunță decretarea stării de urgență începând de luni
16.50: Oxford va analiza medicamentul antiinflamator Humira ca potențial tratament ani-Covid-19
Testare coronavirus
Foto: Robin Utrecht / Shutterstock Editorial / Profimedia

Răspunsul președintelui, întrebat de câte ori s-a testat pentru COVID-19

de I.H. HotNews.ro
Președintele Klaus Iohannis spune că nu s-a testat niciodată pentru COVID-19, pentru că nu a fost în contact cu nicio persoană bolnavă, a purtat mască și a evitat evenimentele aglomerate.
Orban si ministri
Foto: Guvernul Romaniei

Orban anunță acțiuni de control în toată țara din cauza Covid / Nunțile, un motiv de creștere a cazurilor

de I.B. HotNews.ro
Premierul Ludovic Orban anunță controale în toată țara pentru a se verifica respectarea măsurilor anti-Covid și susține că numărul cazurilor a crescut din cauza nunților și botezurilor unde nu s-au respectat normele.
Vaccin
Foto: freepik.com

Mediastandard.ro: Efectele reale ale dezinformării

de Mediastandard.ro
Teama de vaccinuri există, în diferite doze, de mulți ani - chiar și de dinainte ca teoriile conspiraționiste despre vaccin să devină populare la nivel mondial. Însă apariția și popularizarea social media a acutizat o problemă care și așa nu era atât de bine ținută sub control, la nivel mondial. Apoi a venit coronavirusul și perspectiva unui vaccin anti-COVID a părut o salvare pentru unii și o oroare pentru alții.
Imagine generica
Foto: Facebook

Cele mai spectaculoase proiecte propuse de noii primari de sector din București

de Catiușa Ivanov HotNews.ro
Noii primari ai Sectoarelor din București sunt Clotilde Armand, Radu Mihaiu, Robert Negoiță, Daniel Băluță, Cristian Popescu Piedone și Ciprian Ciucu, potrivit numărătorii finalizate. Dincolo de reabilitarea blocurilor, amenajarea unor noi locuri de parcare și plantarea a zeci de mii de copaci, în campania electorală aceștia au promis câteva proiecte spectaculoase care, dacă se vor realiza, vor schimba fața orașului: o promenadă de 44 km în jurul salbei de lacuri din Sectorul 1, cu piste de biciclete, plaje și baze sportive, amenajarea malurilor de lac din Sectorul 2, pasaj subteran pe sub bd. Unirii, creșterea cu 20% a spațiului verde din Sectorul 4 și extinderea parcului Drumul Taberei.
Roland Garros
Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Roland Garros: Meciul dintre Ana Bogdan și Sofia Kenin se va disputa pe Philippe Chatrier / Programul de joi al sportivilor români

de Silviu Dumitru HotNews.ro
Ana Bogdan și Sofia Kenin se vor întâlni joi, în al doilea meci de pe terenul Philippe Chatrier, în turul doi de la Roland Garros. În aceeași fază a competiției vor juca și Patricia Țig și Irina Bara, în timp ce la dublu vor evolua perechile Irina Begu/Raluca Olaru și Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (ambele în primul tur).
Andrei Caramitru si Dan Barna
Foto: Facebook

Andrei Caramitru cere plecarea lui Barna și Cioloș din fruntea USR-PLUS: Rezultatele la locale, o catastrofă de proporții epice

de R.M. HotNews.ro
Andrei Caramitru, una dintre vocile vizibile pe rețelele sociale din zona USR, califică scorul obținut de USR-PLUS la alegerile locale „o catastrofă de proporții epice” și cere plecarea lui Dan Barna și a lui Dacian Cioloș din fruntea Alianței.
de-ce-atipesc-parlamentarii
Foto: Hotnews
​Recomandare de lectura

De ce atipesc parlamentariii?

de A.V. HotNews.ro
Cartea lui Cristian Preda e un ghid oportun pentru cei care vor sa desluseasca lumea politica in care traiesc. La vot si nu numai. De ce atipesc parlamentarii? e in acelasi timp o carte utila pentru risipirea confuziilor si pentru priceperea catorva lucruri despre care avem pareri inflamate, uneori cu accente isteroide, (Radu Paraschivescu)
Pablo Cortacero
Foto: fcdinamo.ro

Pablo Cortacero: "Ne așteptăm să găsim datorii ascunse ale clubului Dinamo"

de Silviu Dumitru HotNews.ro
Reprezentantul noului acționar majoritar al FC Dinamo, Pablo Cortacero, a declarat, miercuri, că este convins că la clubul pe care l-a achiziționat sunt datorii ce nu i-au fost prezentate de fostul acționar Ionuț Negoiță. Din acest motiv, a fost comandat un audit intern al grupării.
Politie Ucraina
Foto: Cosimo Attanasio / Alamy / Profimedia Images

Crimă sau accident: Moartea unei angajate a Ambasadei SUA în Ucraina

de N.O. HotNews.ro
Poliția din Ucraina a spus miercuri că o angajată a Ambasadei SUA în Ucraina a murit după un atac în Kiev și că în acest moment este căutat un suspect în acest caz, relatează Reuters. Ulterior, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Artem Shevchenko, a scris pe Twitter că moartea angajatei s-ar putea să fi fost o crimă sau s-ar putea să fi fost un accident.
povestea-banilor
Foto: Hotnews

Povestea banilor

de A.V. HotNews.ro
Folosim banii in fiecare zi. Cu toatea astea, obiceiul de a oferi bucati de hartie pentru a cumpara bunuri si servicii pare, in fond, complet absurd. O bancnota de 20 de dolari, de exemplu, nu valoreaza mai mult, ca simpla bucata de hartie, decat banii folositi in jocul de Monopoly. Cum se face astfel ca 20 de dolari valoreaza de fapt 20 de dolari?
Dan Tudorache
Foto: Agerpres

Dan Tudorache așteaptă de la Biroul Electoral Sector 1 decizia de renumărare sau nu a voturilor

de C.P. HotNews.ro
Biroul Electoral Central a respins cererea PSD de renumărare a voturilor la sectorul 1, însă Dan Tudorache mai așteaptă o decizie, cea a Biroului Electoral Sector 1 (BES1). Aceasta în condițiile în care PSD a înaintat și către Biroul Electoral de Sector o solicitare de renumărare a voturilor, potrivit afirmațiilor candidatului PSD. Un alt birou electoral, cel de la Sectorul 5, a decis renumărarea voturilor.
Laborator medical
Foto: Arhiva personala

Genele moștenite de la neandertalieni sunt un factor de risc pentru COVID-19 - studiu

de S.J. HotNews.ro
Oamenii de știință afirmă că genele moștenite de unele persoane de la strămoșii neandertalieni ar putea crește probabilitatea ca acestea să dezvolte forme grave ale COVID-19, relatează Associated Press.
Radu Gavris
Foto: Facebook

Justiția suspendă decizia prin care Radu Gavriș a fost detașat în Harghita

de R.M. HotNews.ro
Comisarul Radu Gavriș a câștigat în primă instanță procesul prin care a contestat detașarea sa la Poliția Județeană Harghita. Sentința nu este definitivă dar este executorie.
Cozi imense la cazare, in Grozavesti
Foto: Hotnews

Coronavirus: Guvernul a crescut subvenția pentru studenți

de N.O. HotNews.ro
Ministrul educației și cercetării, Monica Anisie, a decis creșterea subvenției pentru cămine-cantine cu 10%, în contextul pandemiei de coronavirus.
Dumitru Vacaru, primarul reales din comuna Gostinu, Giurgiu
Foto: Digi 24

Digi24: Primarul reales cu 100% din voturi, chiar și de opoziție. „Îl votăm până l-om băga în formol”. Sfatul său pentru alegătorii din țară

de Redactia Digi 24
În 75 de localități din țară, alegerile locale au trecut fără emoții. Sunt cele care au avut câte un singur candidat la postul de primar.
Apostolos Tsitsipas, tatal si antrenorul lui Stefanos
Foto: DigiSport / Profimedia

DigiSport: Val de reacții pe rețelele sociale, după apariția lui Apostolos Tsitsipas. Ce mască a purtat la Roland Garros

de Redactia Digisport.ro
Stefanos Tsitsipas s-a calificat în turul al doilea al turneului de Grand Slam de la Roland Garros după o revenire spectaculoasă, 4-6, 2-6, 6-1, 6-4, 6-4, în fața spaniolului Jaume Munar, după 3 ore și 12 minute de joc.

(P) Mască protecție pentru elevi, profesori și studenți

de Publicitate HotNews.ro
Duminică, 27 Sept 2020 Actualitate | Sanatate
Masca protectie Fashion reutilizabila marime copii,si adulti cu valva, plus 2 filtre carbon PM2.5, plus prindere pe cap, multicolor.

Masca este usor de suportat de catre elevi in timpul orelor, nu transpira si permite o conversatie inteligibila la distanta. Detalii si comenzi
PSD si legile justitiei
Foto: Hotnews

Iohannis, despre proiectele de modificare a legilor justiției: Va fi nevoie de o altă majoritate democratică și legitimă care să-și asume și să voteze legi ale justiției corecte

de I.H. HotNews.ro
Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că a discutat cu premierul Ludovic Orban și cu ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, despre proiecte de lege "reparatorii menite să corecteze legile justiției" pe care urmează să le anunțe Predoiu. Șeful statului spune însă că va fi nevoie de o altă majoritate democratică și legitimă care să-și asume și să voteze legi ale justiției corecte”, vorbind din nou despre "majoritatea pesedistă toxică din actualul Parlament".


Quino
Foto: Captura YouTube

Quino, creatorul personajului Mafalda, a murit (editor)

de N.O. HotNews.ro
Desenatorul argentinian Joaquin Salvador Lavado, alias Quino, creatorul personajului Mafalda, fetița neastâmpărată cu părul negru, a murit miercuri la vârsta de 88 de ani, a anunțat editorul său, Daniel Divinsky, relatează AFP.
Kiki Bertens, intr-un scaun cu rotile
Foto: Captura Twitter

VIDEO Scene incredibile la Roland Garros: Kiki Bertens a părăsit terenul într-un scaun cu rotile, iar adversara a înjurat-o la finalul partidei

de A.I. HotNews.ro
Kiki Bertens și Sara Errani au oferit un meci epic la Roland Garros: duel de trei ore și 11 minute. S-a impus olandeza cu 9-7 în decisiv, iar aceasta a părăsit terenul într-un scaun cu rotile din cauza durerilor musculare. De cealaltă parte, italianca i-a urat de bine adversarei în cel mai dulce stil italian cu putință.
Maggie De Block
Foto: Thierry Roge / Zuma Press / Profimedia Images

Belgia: Maggie De Block părăsește portofoliul Sănătății după 6 ani în fruntea ministerului

de S.J. HotNews.ro
Maggie De Block, actualul ministru al Sănătății din Belgia, nu va face parte din noul executiv condus de premierul Alexander De Croo, relatează Politico.
\sah online
Foto: Hotnews

Curs de sah online pentru copii

de redactia HotNews.ro
Sâmbătă, 25 Apr 2020 Sport | Alte sporturi
Invata sah online prin metoda fascinatiei cu "Profu' de Sah"
Curs rapid de sah pentru copii. Incepatori si avansati.
Cursurile pot fi organizate si in noul an educational in scoli si gradinite sau individual.
Valer Dorneanu
Foto: Agerpres

Legea USR privind înființarea DNA-ului pădurilor este neconstituțională - CCR

de I.H. HotNews.ro
Legea USR privind înființarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu (DIIM) - ”DNA-ul pădurilor” - este neconstituțională, a decis miercuri Curtea Constituțională. Actul normativ a fost atacat la CCR de Guvernul Orban.
Testare coronavirus in Romania
Foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

Coronavirus în România: Fără precedent - Alte 2.158 de cazuri noi raportate în ultimele 24 de ore. Bilanțul atinge 127.572 / 33 de decese în ultima zi

de I.H. HotNews.ro
Alte 2.158 de noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, bilanțul COVID-19 ajungând la 127.572, potrivit datelor raportate miercuri de Grupul de Comunicare Strategică. Este prima dată de la debutul pandemiei în România când bilanțul zilnic depășește 2.000 de îmbolnăviri. În ultima zi s-au înregistrat alte 33 de decese, iar la terapie intensivă sunt internați 550 de pacienți.
plen Camera Deputaților
Foto: AGERPRES

Iohannis: Nu văd oportună amânarea alegerilor parlamentare. E încercarea jalnică a unor politicieni să mai prindă câteva luni de diurnă

de I.H. HotNews.ro
Președintele Klaus Iohannis consideră că amânarea alegerilor parlamentare nu este oportună, susținând că este vorba despre "încercarea jalnică a unor politicieni care știu că nu mai intră în Parlament ca să mai prindă câteva luni de diurnă".
Ședință Senat
Foto: Hotnews

Senatul a respins reexaminarea legii privind declararea datei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon

de L.P. HotNews.ro
Senatorii au respins miercuri cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis privind legea care stabilește sărbătorirea datei de 4 iunie ca Ziua Tratatului de la Trianon. Astfel, Senatul a decis ca forma legii să rămână cea trimisă către promulgare. Ultimul cuvânt îl are însă Camera Deputaților.
Coronavirus Cehia
Foto: CTK / Alamy / Profimedia

Coronavirus: Guvernul Cehiei anunță decretarea stării de urgență începând de luni

de N.O. HotNews.ro
Guvernul Cehiei a scris miercuri pe contul de Twitter că va declara stare de urgență începând de luni, o mișcare care va permite țării de a limita evenimentele publice și adunările ca parte a luptei statului de a limita răspândirea coronavirusului și creșterea numărului de cazuri, relatează Reuters.
Comisia Europeană
Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Raportul privind statul de drept în România: Modificările la legile justiției au rămas în vigoare și creează incertitudine pentru funcționarea sistemului judiciar în ansamblu

de I.H. HotNews.ro
În România, controversatele modificări aduse de PSD-ALDE legilor justiției în 2018 și 2019 continuă să fie în vigoare și creează incertitudine pentru funcționarea sistemului judiciar în ansamblu, notează Comisia Europeană în raportul privind statul de drept publicat miercuri. În document - care conține în special critici la adresa Secției de anchetare a magistraților - se menționează că actualul Guvern și-a exprimat dorința de a se angaja într-un dialog cu sistemul judiciar și cu partidele politice pentru a corecta măsurile controversate.
Testare Covid-19
Foto: Sumit Sanyal/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Coronavirus: Oxford va analiza medicamentul antiinflamator Humira ca potențial tratament ani-Covid-19

de N.O. HotNews.ro
Universitatea Oxford a anunțat miercuri că va analiza dacă cel mai vândut medicament din lume, adalimumab, este eficient în tratatarea pacienților cu Covid-19 - cel mai nou efort de redirecționa actualele medicamente ca posibile remedii în lupta cu coronavirus, relatează Reuters.
Facturi gaze
Foto: Stirile ProTV

Cel puțin 3 furnizori de gaze vor fi desemnați să preia clienții care nu au altă sursă

de C.P. HotNews.ro
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat marți un nou Regulament privind furnizarea de ultimă instanță a gazelor naturale, precum și procedura de preluare a locurilor de consum ale clienților finali care nu au asigurată furnizarea gazelor naturale din nicio altă sursă. Clienții finali care ajung în situația de a nu avea asigurată furnizarea gazelor naturale din nicio altă sursă, ANRE va desemna un număr de cel puțin 3 furnizori de ultimă instanță (FUI), prin organizarea unui proces de selecție în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a Regulamentului.
Sorin Grindeanu, presedinte ANCOM
Foto: Hotnews

Președintele Iohannis a atacat la Curtea Constituțională legea care ar trimite politicieni în conducerea ANCOM: Independența acestei autorități ar deveni un concept pur declarativ, contrar normelor UE

de Adrian Vasilache HotNews.ro
Posibilitatea ca patru dintre cei șapte membri ai Comitetului de reglementare al ANCOM, autoritatea care reglementează sectorul de 3,5 miliarde euro al comunicațiilor electronice, să dețină concomitent și calitatea de membru al unui partid politic contravine obligațiilor asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene, se arată în sesizarea de neconstituționalitate făcută miercuri de președintele Iohannis asupra legii care ar schimba modul de conducere al acestei autorități. Totul a plecat de la o inițiativă a deputatului PSD Florin Iordache, pe fondul revenirii lui Sorin Grindeanu în fruntea acestui partid, dar legea a trecut de Parlament cu sprijinul PNL.
Sabin Sarmas, presedinte ADR
Foto: Arhiva personala

Sabin Sărmaș, președintele Autorității pentru Digitalizarea României, infectat cu coronavirus: Sunt internat în spital în Cluj, dar e o formă ușoară

de Adrian Vasilache HotNews.ro
Trei persoane cu funcții de conducere în cadrul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) au fost depistate pozitiv cu SARS-CoV-2, în cursul zilelor de 29 și 30 septembrie, a anunțat miercuri autoritatea. Contactat de HotNews.ro, Sabin Sărmaș, președintele ADR, a declarat că unul dintre cei infectați este chiar el, fiind în prezent spitalizat în Cluj-Napoca, dar cu o formă ușoară a bolii.
Vaccin
Foto: Profimedia Images

Coronavirus: Rusia anunță finalizarea testelor clinice pentru un al doilea vaccin anti-Covid-19

de S.J. HotNews.ro
Rusia a anunțat miercuri finalizarea testelor clinice pentru al doilea test anti-Covid-19 dezvoltat de cercetătorii ruși, relatează Reuters citând agenția de stat rusă RIA Novosti.
Horia Nasra
Foto: Facebook

Fost președinte al PSD Cluj cere demisia actualei conduceri: UTC-iștii blatiști trebuie să-și facă seppuku politic

de S.J. HotNews.ro
Deputatul social-democrat Horia Nasra, fost președinte al PSD Cluj, cere demisia de onoare a actualei conduceri a filialei, pentru că a obținut la locale un rezultat „dezastruos”, transmite Mediafax.

Un bebeluș de nouă luni și un băiat de șase ani, confirmați cu COVID-19 și internați la Terapie Intensivă în Galați și București

de Redactia HotNews.ro
Un bebeluș de 9 luni dintr-o comună din județul Galați care a fost diagnosticat cu infecție cu noul coronavirus este internat în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Copii din Galați. Mama lui, gravidă în cinci luni, este pozitivă și ea, fiind internată alături de micuț. Un alt copil, în vârstă de șase ani, este internat la Terapie Intensivă la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din București, unde a fost operat pentru apendicită, complicată cu peritonită.
Cladire administrativa Povalikhino
Foto: Captura BBC

De la mop la Primărie: Cum a ajuns o femeie de serviciu din Rusia rurală la putere

de N.O. HotNews.ro
În ultimii patru ani, Marina Udgodskaya a frecat și spălat cu mopul birourile clădirii administrative din Povalikhino, o localitate rurală din Rusia. Acum, după 35 de ani în industria curățeniei, șterge preful pentru a se așeza în scaunul de edil al localității, relatează BBC.
Marcel Vela
Foto: Agerpres

Ministerul de Interne, sancționat de CNCD după acordul încheiat doar cu BOR în perioada Paștelui

de D.D. HotNews.ro
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a sacționat cu un avertisment contravențional Ministerul de Interne, pentru că nu a existat un acord cu privire la participarea la Sărbătorile Pascale, în contextul pandemiei, valabil pentru toate cultele creștine recunoscute de lege.
Cristian Popescu Piedone
Foto: Facebook/ Partidul Puterii Umaniste

Piedone, pe scările instanței, în dosarul Colectiv: Sunt nevinovat! De aceea am candidat și Dumnezeu mi-a ajutat să ies, cu cetățenii "care mulți i-ați făcut proști"

de I.H. HotNews.ro
Cristian Popescu-Piedone spune că a fost votat pentru funcția de primar al Sectorului 5 de peste 29.000 de locuitori și că nu este împotriva unei renumărări a voturilor, susținând că ar obține unul sau două procente în plus. El a susținut din nou că este nevinovat în dosarul Colectiv, în care a fost condamnat în primă instanță la 8 ani și 6 luni închisoare.
Alexander De Croo
Foto: Isopix / Shutterstock Editorial / Profimedia

Belgia are un nou guvern după 16 luni de impas politic

de S.J. HotNews.ro
Liderii politici belgieni au depășit miercuri impasul privind formarea unui nou guvern la aproape 16 luni după alegerile federale din această țară, regele Filip al Belgiei urmând să-l numească prim-ministru pe ministrul interimar al finanțelor, Alexander De Croo, transmit Reuters și Euractiv.
Medici coronavirus
Foto: Salvatore Laporta/IPA/ Profimedia Images

Care este situația locurilor în spitalele COVID, în ziua recordului de cazuri? Dimineața se eliberează locuri, în câteva ore se ocupă din nou. Unii pacienți sunt direcționați către spitale din alte orașe

de Alina Neagu HotNews.ro
În spitalele COVID-19 din București se eliberează zilnic zeci de paturi - pacienții fie pleacă acasă pentru că s-au vindecat, fie la cerere, pentru că își doresc să părăsească spitalul și au acest drept, după ce au stat acolo cele 48 de ore obligatorii. În aceeași zi, în doar câteva ore, locurile rămase libere sunt ocupate de alți pacienți. De asemenea, au fost și cazuri în care pacienții care ajung pentru evaluare la un spital din București sunt direcționați către un alt spital din Capitală sau chiar din afara orașului, din lipsă de locuri. Cea mai gravă situație este în secțiile de Terapie Intensivă, unde numărul de locuri este limitat, au explicat reprezentanții celor mai importante două spitale COVID din București - Institutul Matei Balș și Spitalul Victor Babeș - pentru HotNews.ro.
Timothy Ray Brown
Foto: Agerpres/AP

Primul om vindecat de SIDA a murit de cancer

de R.M. HotNews.ro
Timothy Ray Brown, americanul cunoscut inițial ca "pacientul din Berlin" și care a devenit în 2008 primul om din lume care s-a vindecat de virusul SIDA, a murit de cancer, a anunțat miercuri Societatea internațională privind SIDA (IAS), scrie AFP.
Ionel Arsene
Foto: Facebook/ Ionel Arsene

Baronul PSD Ionel Arsene, reales președinte al Consiliului Județean Neamț, nu va avea majoritate în CJ

de I.H. HotNews.ro
Alianța pentru Modernizarea Neamțului 2020 PSD-ALDE-PPU a obținut cele mai multe mandate de consilier județean, conform Biroului Electoral Județean, însă baronul PSD Ionel Arsene, care a câștigat duminică al doilea mandat de președinte al Consiliului Județean Neamț, nu va avea majoritate în CJ.

Daniel Baluta, primarul Sectorului 4
Foto: AGERPRES

UPDATE Primarul Daniel Băluță a convocat miercuri o ultimă ședință cu vechiul Consiliu Local pentru a trece proiecte de peste 300 milioane lei /În noul Consiliu edilul a pierdut majoritatea

de Catiușa Ivanov HotNews.ro
Primarul reales al Sectorului 4, Daniel Băluță, a convocat pe 30 septembrie o ultimă ședință de Consiliu Local cu actuala componență, cu proiecte de peste 300 milioane lei pe ordinea de zi suplimentară. După alegerile de duminică, acesta a pierdut majoritatea în Consiliul Local, și dorește ca actualul Consiliu, unde majoritar este PSD, să îi aprobe mai multe proiecte.
Vera Jourova
Foto: Stirile ProTV

Věra Jourová ripostează față de acuzațiile lui Viktor Orban: Nu am jignit niciodată poporul ungar

de DG HotNews.ro
Vicepreședintele Comisiei Europene Vera Jourova a respins miercuri acuzațiile premierului ungar Viktor Orban care i-a cerut demisia pe motiv că ar fi făcut declarații umilitoare la adresa ungurilor. ”Nu am jignit niciodată poporul ungar”, a replicat Jourova, pentru Politico.eu.
Victoria Azarenka
Foto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

Surpriză mare la Roland Garros: Victoria Azarenka, una dintre marile favorite, eliminată de ocupanta locului 161 WTA

de A.I. HotNews.ro
Finalistă la US Open și una dintre cele mai în formă jucătoare ale momentului, Victoria Azarenka (cap de serie numărul 10) a părăsit Roland Garros-ul în turul al doilea.
Ludovic Orban
Foto: Facebook

Ședință cu demisii la PNL după alegeri. Liderii care au anunțat că se retrag de la șefia organizațiilor

de Redactia HotNews.ro
Rezultatele slabe la locale lasă organizațiile PNL fără șefi. Șapte lideri din teritoriu și-au depus mandatul în ședința conducerii PNL de miercuri dimineață. De altfel, Lovovic Orban le-a cerut celor care au avut un scor de sub 27% să se retragă de la șefia organizațiilor.
Protest PSD
Foto: Facebook

Scandalul nu se oprește la Sectorul 1. Protest organizat de PSD la sediul Biroului Electoral: "Renumărare" / Tudorache: "Păi nu vrea să vadă că am fraudat?"

de I.H. HotNews.ro
Scandalul nu se oprește la Sectorul 1, unde Clotilde Armand și-a proclamat victoria marți seară, după ce acuzase fraude la vot. Miercuri, zeci de oameni, în frunte cu primarul PSD în exercițiu Daniel Tudorache, s-au strâns în fața Biroului Electoral al Sectorului 1, unde strigă "Renumărare!". Reamintim că Tudorache a cerut renumărarea voturilor din Sectorul 1, iar Biroul Electoral Central ar urma să ia astăzi o decizie.
Ciolacu si Stanescu
Foto: AGERPRES

Marcel Ciolacu și-a făcut testul anti-COVID și a intrat în izolare după ce a fost la o întâlnire cu lideri PSD Sălaj confirmați cu virusul

de L.P. HotNews.ro
Liderul PSD Marcel Ciolacu și secretarul general al partidului Paul Stănescu s-au izolat la domiciliu marți, după ce săptămâna trecută au participat la un eveniment electoral alături de lideri ai PSD Sălaj confirmați apoi cu COVID-19. Marcel Ciolacu a confirmat pentru HotNews.ro că și-a făcut testul pentru COVID-19 și așteaptă rezultatele.

Comisia Europeana
Foto: Hotnews

VIDEO Primul Raport UE privind statul de drept: Avertismente dure privind independența justiției pentru Ungaria și Polonia

de DG HotNews.ro
Standardele Uniunii Europene privind statul de drept sunt serios afectate într-o serie de țări membre, se arată în primul Raport al Comisiei Europene pe această temă, realizat pentru toate cele 27 de state. Cele mai dure avertismente vizează Ungaria și Polonia, cu observații critice și la adresa Bulgariei, Croației, Slovaciei și Maltei. România este menționată și ea în context.
Uniunea Europeana
Foto: Amer Ghazzal / Shutterstock Editorial / Profimedia

Raport privind statul de drept: Comisia Europeană acuză lipsa de transparență privind acționariatul presei din România

de Redactia HotNews.ro
Lipsa unor reglementări profesionale care să garanteze independența editorială, dar mai ales lipsa de transparență în ceea ce privește acționariatul instituțiilor de presă sunt motive de îngrijorare în ceea ce privește libertatea presei în România, se arată în primul raport UE privind statul de drept în cele 27 de țări membre.
Paris, Tour Eiffel
Foto: fra2018.ehf-euro.com

VIDEO Un avion de luptă care a spart bariera sunetului deasupra Parisului a creat panică

de R.M. HotNews.ro
Un zgomot puternic provocat de un avion care a spart bariera sunetului deasupra Parisului a creat temeri legate de o explozie. După apariția primelor informații de presă, care vorbeau despre o explozie, Poliția pariziană a precizat pe Twitter că sursa zgomotului este un avion de luptă.
Lord Goldsmith
Foto: Arhiva personala
Op-Ed

În fiecare minut, planeta pierde 30 de stadioane de fotbal de pădure

de Lord Zac Goldsmith HotNews.ro
Pandemia de coronavirus ne-a expus vulnerabilitățile, pe mai multe paliere. Dar, cu puțin noroc, va servi și ca apel de trezire. Distrugerea unor ecosisteme întregi și perpetuarea cumplitului comerț ilegal cu animale sălbatice - ca să nu mai vorbim de cele mai grave excese ale agriculturii intensive - toate acestea contribuie la facilitarea unor noi boli letale. În paralel, utilizarea greșită de rutină a antibioticelor ne-a compromis capacitatea de a face față.
  • Editorial semnat de lordul britanic Zac Goldsmith, secretar de stat pentru Pacific și Mediu
Viktor Orban
Foto: JOHN THYS / AFP / Profimedia

Ungaria: Contul oficial de Twitter al guvernului Orban a fost suspendat

de R.M. HotNews.ro
Contul oficial de Twitter al guvernului ungar a fost suspendat de rețeaua socială "fără avertisment și fără explicații", a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului, Zoltan Kovacs, citat de AFP.
Serena Williams
Foto: rolandgarros.com / twitter

Știrea zilei de la Roland Garros: Serena Williams s-a retras din turneu înainte de meciul cu Tsvetana Pironkova

de A.I. HotNews.ro
Meciul dintre Serena Williams și Tsvetana Pironkova, programat pe Philippe Chatrier, nu va mai avea loc, informează site-ul oficial al Grand Slam-ului de la Paris. Serena a declarat forfait, retrăgându-se astfel de la Roland Garros înainte de a juca meciul din turul al doilea.
Testare Covid-19
Foto: pixabay.com

Peste 400 de noi cazuri de COVID-19 raportate în București, dublu față de perioada de până acum / Situația în județe

de I.H. HotNews.ro
Peste 400 de noi cazuri de COVID-19 - dublu față de perioada de până acum - au fost raportate în București miercuri, când bilanțul zilnic la nivel naționl a depășit pentru prima dată pragul de 2.000. Județele cu cele mai multe îmbolnăviri raportate în ultimele 24 de ore sunt Iași, Ilfov și Cluj.
Banca Nationala a Romaniei BNR
Foto: Hotnews

Investițiile directe ale românilor în străinătate se duc în primul rând în Cipru și Republica Moldova

de DP HotNews.ro
În cadrul cercetării statistice pentru determinarea investițiilor străine directe din anul 2019 au fost colectate și date pentru determinarea investițiilor directe ale rezidenților români realizate în străinătate, arată un studiu publicat miercuri de BNR. Au raportat investiții directe în străinătate atât întreprinderi ISD care au, la rândul lor, investiții directe în străinătate, cât și societăți fără ISD (cu capital autohton) și persoane fizice care au investit în cel puțin 10% din capitalul social al unei societăți nerezidente. În anul 2019, fluxul net al investițiilor directe în străinătate a înregistrat valoarea de 324 milioane euro, din care aport la capitalurile proprii 110 milioane euro, profit reinvestit 85 de milioane euro și instrumente de natura datoriei 129 milioane euro.
Catalin Raiu
Foto: Hotnews

Câți „jidani-pocăiți” sau ce ne va spune recensământul despre culte?

de Cătălin Raiu HotNews.ro
„jidan - pocăit” și semnul zvasticii au fost scrise pe gardul unei casei din județul Suceava. Gestul antisemit trebuie condamnat și pentru că are darul de a invita la ură religioasă și etnică. Totodată trădează acuta lipsă de alfabetizare religioasă din societatea românească și mai ales relativizarea generalizată a drepturilor și libertăților religioase. „jidan”-„pocăit” nu are sens din punct de vedere cultural-religios fiind doar o asociere ilogică de adjective folosite în cel mai peiorativ sens pentru a denigra o persoană care se situează în afara ficțiunii mistico-politice a națiunii române, o națiune care pare că nu-și (re)cunoaște suficient resursele pluri-religioase și multi-etnice.
Luptatori Maori
Foto: Jorge Royan / Alami / Profimedia Images

„Aotearoa”: Vodafone anunță că va folosi numele aborigen al Noii Zeelande

de S.J. HotNews.ro
Vodafone, una din cele mai mari companii de telecomunicații din Noua Zeelandă a răspuns apelului de a folosi numele original al țării, „Aotearoa” în limba indigenă, alăturându-se altora care și-au luat angajamentul de a folosi mai mult limba „reo” a maorilor în operațiunile zilnice, relatează The Guardian.
Elina Svitolina, la Roland Garros
Foto: rolandgarros.com / twitter

Roland Garros: Elina Svitolina, în turul trei după ce a pierdut un set cu 6-0 în fața locului 178 WTA

de A.I. HotNews.ro
Elina Svitolina (cap de serie numărul 3) a avut ceva emoții în a obține calificarea în turul trei de la Roland Garros, sportiva din Ucraina pierzând cu 6-0 un set în fata sportivei Renata Zarazua (Mexic, 178 WTA). Victoria s-a conturat după un meci care a durat o oră și 35 de minute.
Florin Citu
Foto: facebook
Articol actualizat

Florin Cîțu: ​Implementarea facturii electronice va aduce 20 miliarde lei în plus la buget/ Obiectivul este de a ne reveni complet din 2021 și să putem să creștem din 2022

de F.B. HotNews.ro
Încrederea în economia României a crescut consecutiv în fiecare lună și a ajuns la cel mai mare nivel, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu. El a început să prezinte execuția bugetară la 8 luni, ce a fost publicată recent pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP).
Alegeri locale 2020 vs 2016
Foto: Hotnews

INTERACTIV Alegerile locale 2020 vs 2016. Cum s-a schimbat România după votul politic pe județe și ce reședințe de județ au acum culori diferite

de Victor Cozmei HotNews.ro
În 2016, după alegerile locale, PSD câștiga în 28 de județe, în 19 municipii reședință de județ, dar și la Primăria Capitalei și în toate cele șase sectoare din București. PNL câștiga votul la Consiliul Județean în doar nouă județe și scaunul de primar în 12 reședințe. Acum, după alegerile locale din 2020, PSD are votul politic în 19 județe, funcția de primar în 14 reședințe și un singur sector din Capitală. PNL are 18 județe, 15 primari de reședință și un sector din Capitală. A apărut pe hartă însă și a treia forță politică: USR-Plus - cu 4 primari de reședință și două sectoare câștigate în Capitală.
Ludovic Orban
Foto: Agerpres

Orban, despre discuția cu Pandele în noaptea alegerilor: Astea sunt amănunte de cancan

de C.D. HotNews.ro
Ludovic Orban recunoaște că a vorbit la telefon cu soțul Gabrielei Firea în noaptea alegerilor, dar nu a dat detalii despre conținutul discuției cu Florentin Pandele.
Cererea pentru case de inchiriat la tara a explodat in august
Foto: Pixabay

​Viața la țară, varianta 2.0. Cererea pentru case de închiriat aflate la țară s-a dublat în august. Mii de corporatiști care lucrează de acasă preferă liniștea unui sat gălăgiei din marile orașe

de Dan Popa HotNews.ro
Într-o seară de august, Adriana T., analist de risc în centrala unei bănci din București și George, soțul ei, s-au așezat în livingul apartamentului lor din sectorul 1 cu o hartă detaliată a localităților din jurul Capitalei. Voiau să renunțe la apartamentul central pe care îl ocupau cu chirie și să-și caute ceva mai ieftin la 30-40 de kilometri de Capitală. Și Adriana și George lucrau deja remote iar apropierea de locul de muncă nu mai era defel o prioritate. În plus, cele două camere pe care le aveau îi încurca mult din cauza conferințelor online de serviciu care se lăsau cu tonuri ridicate care se auzeau dintr-o cameră în alta. Ca Adriana și George sunt sute de bucureșteni, brașoveni și clujeni, potrivit datelor furnizate HotNews.ro de către imobiliare.ro.
Trump si Biden
Foto: Captura

Cronica unei confruntări prezidențiale aprinse Trump-Biden: De la clovn, la prost și mincinos, 90 de minute de atacuri, fără dezbatere de idei VIDEO

de DG HotNews.ro
Prima confruntare dintre republicanul Donald Trump și democratul Joe Biden în campania pentru alegerile prezidențiale din 3 noiembrie a fost marcată de haos, întreruperi frecvente și atacuri la persoană. Analizată la cald, dezbaterea pare să-i fi dezamăgit pe mulți, judecând după primele reacții din presa americană. Au fost 90 de minute de haos, într-un an și așa extrem de tensionat.
Mircea Beuran
Foto: Agerpres

Chirurgul Mircea Beuran, infectat cu coronavirus

de Alina Neagu HotNews.ro
Chirurgul Mircea Beuran, în vârstă de 67 de ani, este infectat cu coronavirus și este internat la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din București, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Beuran primește tratament cu masca de oxigen, dar nu este internat la Terapie Intensivă, au precizat sursele citate.
Pandemia i-a fortat pe multi sa intre in antreprenoriat
Foto: Pixabay

Cine a spus că e riscant să pornești o afacere în plină pandemie? Peste 40.000 de români nu cred asta și au pornit-o pe cont propriu în business

de Dan Popa HotNews.ro
Pandemia a forțat multe companii de talie mică sau chiar medie să își închidă porțile, dar pentru alții au fost un bun moment pentru a începe o afacere pe cont propriu, arată datele Registrului Comerțului. În perioada martie-august 2020, peste 40.000 de noi firme au intrat pe piață, sperând să facă profit. E drept, nu toate vor supraviețui. Conform datelor INS, 4 din 10 firme noi dispar după un an de funcționare. Chiar și așa, rata de supraviețuire de 60% e decentă. Din păcate, datele Registrului Comerțului nu permit o comparație cu perioada martie-august 2009, dar numărul antreprenorilor care au luat afacerile pe cont propriu in ianuarie-august 2009 (în criza anterioară, adică) este aproape similar cu cel din ianuarie-august 2020.
Lenovo ThinkPad X1 Fold
Foto: Lenovo

VIDEO Lenovo lansează primul laptop pliabil. Are ecran de 13 inci și costă 2.500 de dolari

de Vlad Barza HotNews.ro
Lenovo a anunțat că primul laptop portabil, modelul ThinkPad X1 Fold care poate fi precomandat în SUA, la prețul de aproape 2.500 de dolari. Poate fi folosit precum o tabletă foarte mare, dar și ca laptop standard, având sistem de operare Windows 10 Pro.
Alexandru Rafila
Foto: INQUAM Photos/Ilona Andrei

Rafila: Suntem într-un moment de transmitere comunitară intensă. Nu este exclus ca în această săptămână să înregistrăm 2.000 de cazuri de COVID-19 pe zi

de Redactia HotNews.ro
Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, spune că în acest moment în România există o transmitere comunitară intensă și nu este exclus ca în această săptămână să ajungem la 2.000 de cazuri de COVID-19 pe zi.
Papagal gri african
Foto: Needpix

Mai mulți papagali care s-au învățat reciproc să înjure și să râdă la propriile obscenități au fost înlăturați dintr-un parc din Anglia

de S.J. HotNews.ro
Un grup de papagali gri africani care au trăit în carantină împreună într-un parc zoologic din Lincolnshire, Anglia, s-au învățat reciproc cum să înjure și să râdă de propriile cuvinte obscene, relatează Business Insider.
Nicușor Dan
Foto: PNL

Nicușor Dan, despre o posibilă înscriere în PNL: Ce se va întâmpla în viitor o să vedem

de D.D. HotNews.ro
Ales primar al Bucureștiului cu sprijin important de la PNL, Nicușor Dan a venit miercuri la ședința conducerii liberalilor, susținând că vrea să-și reafirme parteneriatul cu ei.
Microsoft Teams
Foto: Microsoft

Microsoft va pune pe aplicația Teams și opțiuni care să înlocuiască drumul către serviciu, în ideea de a separa cât mai clar timpul de muncă, de timpul liber

de Vlad Barza HotNews.ro
Microsoft va pune pe aplicația de conferințe Teams și o opțiune care să permită delimitarea cât mai clară, la început de zi și apoi la final, a timpului de lucru, de cel liber, scrie Wall Street Journal. Microsoft Team și aplicația Zoom au crescut enorm de când milioane de oameni lucrează de acasă, însă o problemă a angajaților este că granița dintre timpul liber și cel de muncă este mai greu de stabilit.
Expansiunea Universului
Foto: PxHere

„Marele Îngheț”: Cercetătorii sunt cu un pas mai aproape de a înțelege materia întunecată

de S.J. HotNews.ro
O echipă de astrofizicieni din SUA a realizat una din cele mai exacte măsurători făcute vreodată a cantității totale de materie de univers, unul din misterele îndelungate ale cosmosului, relatează MSN.
Joe Biden
Foto: Saul Loeb / AFP / Profimedia Images

Alegeri SUA Cine a câștigat prima confruntare prezidențială

de Redactia HotNews.ro
Șase din zece urmăritori ai dezbaterii dintre Joe Biden și Donald Trump susțin că Biden este câștigătorul. Doar 28% l-au susținut pe Donald Trump, conform unui sondaj CNN.
Cristian Felea
Foto: Arhiva personala

Un amendament în Parlamentul European și o mie de întrebări (încă) fără răspuns la București

de Cristian Felea Contributors.ro
Parlamentul European a votat joi, 17 septembrie ac., un amendament legat de modul în care, printre alte state membre, România poate folosi banii europeni din Fondul pentru tranziție justă, adică bugetul special dedicat aplicării politicii Green Deal, respectiv pentru finanțarea proiectelor energetice având ca sursă gazul metan. Pentru România, au considerat Cristian Ghinea și Vlad Botoș, unul dintre marile obiective era să convingă instituțiile unionale să accepte gazul ca soluție de tranziție către atingerea obiectivelor cuprinse în Green Deal
Cosmin Gabriel Pacuraru
Foto: Arhiva personala

Industria energetică românească și banii UE

de Cosmin Gabriel Pacuraru Contributors.ro
Avem puși la dispozitie 80 de miliarde de euro. Investițiile realizate cu acesti bani necesită noi capacități de producție. Nu se poate face o estimare al acestui necesar decât bazată pe date empirice: fiecare miliard de euro investit va genera o necesitate de capacitate de energie electrică de 100 MW/h. Asta înseamnă că necesarul capacităților noi de producție de energie electrică (securitară – adică din gaze și nuclear, cărbunele fiind eliminat pe parcurs) pentru următorii ani va fi de 8000 MW/h.
Apa
Foto: Pexels

Care norme igienice? Aproape o treime din populația țării nu este conectată la rețeaua de apă. În Moldova, jumătate din populație nu are acces la sistemul public de alimentare cu apă

de DP HotNews.ro
Aproape o treime (30%) din populația țării nu este conectată la sistemul public de alimentare cu apă, arată datele transmise miercuri de Institutul Național de Statistică. E vorba de circa 5,6 milioane de români, cei mai mulți dintre cei neconectați (circa 50%) fiind rezidenți din Moldova. Urmează apoi localitățile din regiunea Sud-Vest Oltenia, unde 40% din populație a rămas ne-conectată și locuitorii regiunii Sud-Vest Oltenia, unde 40% nu sunt racordați la apă.
Gabriela Firea dupa alegeri
Foto: Hotnews

Gabriela Firea contestă alegerile de la București: Niciodată nu a fost diferență atât de mare între rezultat și exit-poll

de Redactia HotNews.ro
Gabriela Firea a anunțat că cere renumărarea voturilor pentru Primăria Generală, dar și pentru primăriile de sector, după ce, spune ea, au fost găsite mai multe neconcordanțe ce duc la ideea că ar fi fost furate voturi, transmite Mediafax. Ea a susținut că va prezenta ”probele”, miercuri, conducerii PSD și avocatului.



Alte titluri din Actualitate:

Chișinăul nu știe nici acum unde este Vlad Plahotniuc: A traversat frontiera Turciei, dar și României în perioada 7-10 septembrie 2020
​Business report: Trei luni până la liberalizarea pieței de energie electrică. Ce trebuie să știți acum. Statul care îngheață salariile bugetarilor în 2021. 10 motive pentru care, ca părinte, nu doresc ca alocațiile copiilor să fie majorate
Istoria, mizele și actorii conflictului din Nagorno-Karabakh, sau cadoul ticălos făcut de Stalin Azerbaidjanului
HARTĂ INTERACTIVĂ Rezultate BEC alegeri locale 2020. Harta politică a României: rezultatele din fiecare județ și municipiu reședință / Situația din Capitală, la general și pe Sectoare
Cum se fura în trecut și cum se fură acum la alegeri? Expert: Cred că inversarea voturilor este metoda cea mai la îndemână


ECONOMIE

Noile Dacia Sandero, Sandero Stepway si Logan
Foto: Hotnews

VIDEO FOTO Cum arată noile modele Dacia Logan și Sandero. Dispar motorizările diesel, dar apar progrese evidente la design și este mai multă tehnologie pe mașini

de Vlad Barza HotNews.ro
Marți, 29 Sept 2020 Economie | Auto
Dacia se află într-un an greu, dar și memorabil, fiindcă vânzările europene au scăzut cu 40%, dar compania a anunțat și că va lansa un model electric. Acum, Dacia lansează oficial și noile generații ale modelelor Logan, Sandero și Sandero Stepway, iar momentul este unul special. Mașinile utilizează o platformă tehnică mai modernă din grupul Renault, dispar din gamă motorizările diesel la aceste modele, designul este ameliorat și Dacia speră să atragă și clienți mai tineri. În articol puteți vedea cum arată cea de-a treia generație a Logan și Sandero.
Noi modificari fiscale
Foto: Pixabay
​DOCUMENT

13 noi modificări fiscale care te-ar putea afecta: de la TVA-ul la vânzarea unui apartament, leasing și cupoane valorice, la precizări privind aplicarea TVA redusă la restaurante și cărți - proiect

de Florin Barbuta HotNews.ro
Pe zona fiscalității, anul acesta a fost unul plin, din cauza efectelor pandemiei, iar noi măsuri continuă să apară. Un nou proiect de Hotărâre realizat de Ministerul Finanțelor vine cu unele modificări, iar în multe cazuri cu anumite corelări. Domeniile vizate sunt diverse, pornind de la vânzarea apartamentelor și continuând cu faptul că pe zona leasingului avansul va fi considerat rată, la TVA redusă la restaurante și cărți se fac unele precizări, fiind modificate articolele respective din Codul fiscal. Mai jos aveți principalele noutăți din proiect.


0-100.hotnews.ro

Ford Puma ST
Foto: Ford

Ford Craiova a redus procentul de mașini transportate cu trenul, fiindcă infrastructura nu s-a îmbunătățit în ultimii ani

de Vlad Barza HotNews.ro
Ford a ajuns să producă aproximativ 1.000 de mașini pe zi la Craiova, iar trenul ar fi o variantă foarte bună de transport dacă nu ar fi probleme cu infrastructura și dacă nu ar apărea întârzieri la vamă. În aceste condiții, ponderea trenului a scăzut pentru Ford Craiova în ultimul an și mai multe mașini sunt trimise la export pe cale rutieră, scrie Gazeta de Sud. Trenurile de marfă au în Ungaria sau Austria viteze medii de 75 km/h, în timp ce în România media este de 15 km/h, spunea în primăvara lui 2018, John Oldham, șeful de atunci al Ford România. La capitolul costuri, transportul feroviar este mai ieftin, fiindcă pe un tren pot fi puse 200-250 de mașini, în timp ce pe un trailer, maxim opt.
Mercedes Vision AVTR
Foto: Andrej Sokolow / AFP / Profimedia Images

VIDEO Cum arată Mercedes Vision AVTR, mașina pentru care producătorul german s-a inspirat din Avatar

de S.J. HotNews.ro
Marți, 29 Sept 2020 Economie | Auto
În luna ianuarie, înainte ca pandemia de COVID-19 să ducă la anularea saloanelor auto, Mercedes-Benz a prezentat un concept al unei mașini futuriste bizare în cadrul unui showroom din Las Vegas. Acum, compania a făcut publică o filmare cu mașina testată pe șosea, relatează Business Insider.


SPORT

Franco Foda
Foto: Wikipedia
Liga Națiunilor

Lotul cu care Austria va aborda meciul cu România - Care sunt surprizele pregătite de selecționerul Franco Foda

de A.I. HotNews.ro
Selecționerul echipei de fotbal a Austriei, germanul Franco Foda, a anunțat un lot de 26 de jucători pentru meciurile cu Grecia, Irlanda de Nord și România, în care figurează Alaba, dar nu se regăsesc alte nume importante, precum Arnautovic sau Sabitzer.





Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...


Life
Bancul zilei: Alegeri 2020, sondaj la iesirea de la urne
Alegeri 2020, sondaj la iesirea de la urne:- Cum ati votat de data aceasta?- Cu masca, cu manusi si cu dezinfectant.- Dar cu cine ati votat?- Am pus stampila pe prima pagina, nu vedeam prea bine din cauza vizierei....
citeste mai multe articole din LIFE

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by