Spre marea bucurie a celor două TV şi două radiouri din România specializate în diversiuni anti-occidentale şi hăhăială relativistă de tip kremlinist, plus liota de influenceri asociaţi cu ele, două tururi de alegeri care vor avea loc în regiunea noastră în următoarea lună vor furniza multă jubilaţie şi muniţie de folosit contra cauzei ucrainene. Faptul că ei încă n-au descoperit încă asta e doar pentru că oamenii noştri sunt fundamental leneşi, provinciali şi neinteresaţi de ştirile de actualitate, preferând opiniile de-a gata culese pe Telegram, conspiraţiile şi datul cu părerea, adică chestii care nu cer mare efort. Dar lucrurile pot deveni cu adevărat serioase prin vecini.
Întâi vin alegerile parlamentare din Slovacia, pe 30 septembrie. Ţara a fost până acum un partener solid în UE şi NATO şi sursă de ajutor economic şi militar pentru Ucraina – dar asta pentru că aşa au decis elitele politice aflate destul de instabil la putere, cu guverne fragmentate iar apoi interimare (cel actual), în vreme ce sprijinul popular pro-Kiev e printre cele mai scăzute din Europa (39%); doar Cipru şi Bulgaria au niveluri mai mici. La Bratislava te-ai fi aşteptat la o politică jenantă de tip “facem dar nu spunem” cu care s-a dat în stambă Bogdan Aurescu la BBC, dar Slovacia a fost hotărâtă şi transparentă cu ajutorul pentru Ucraina, inclusiv cel militar, publicând de fiecare dată liste cu asistenţa acordată.
Ca atare puţină lume peste hotare a mai stat să observe cât de complicat e echilibrul politic în această ţară mică, cu populaţie cât două Bucureştiuri, unde guvernele de coaliţie sunt regula iar gâlceava între miniştri frecventă, cu rufe spălate spectaculos în public. Aşa se face că după ce majoritatea s-a spart în decembrie trecut ţara a petrecut patru luni în incertitudine, iar din luna mai încoace cu un guvern tehnocrat cu puteri limitate, totul fără să facă mari ştiri în presa străină. În momentul ăsta partidul lui Robert Fico, un fel de Viktor Orban slovac, conduce în sondaje, peste Social Democraţi şi Progresiştii civici.
Fico (se citeşte Fiţo), un palavragiu populist anti-UE şi pro-Putin, a mai fost premier şi înainte, într-o perioadă mai moderată a vieţii lui (ca Orban când era tânăr) dar s-a radicalizat la bătrâneţe. Iar prost e că există partide auriste şi la dreapta lui Fico cu care el ar putea face alianţă de guvernare. Sigur, sunt şi destui actori pe partea pro-UE a spectrului, fragmentarea fiind mai mare decât în România, deci s-ar putea înjgheba şi acolo o majoritate dacă votul le va permite. Însă pe momentul vântul suflă în pânzele partidului SMER al lui Fico iar lucrurile în Europa se vor complica serios dacă Slovacia devine Ungaria 2.
Cu adevărat îngrijorător însă ar fi să avem Ungaria 3 sub forma Poloniei, un stat cu mai mare greutate şi vizibilitate decât Slovacia. În Polonia alegerile parlamentare vor fi pe 15 octombrie iar campania electorală e in toi. Folclorul regional ne-a obişnuit cu ideea că Varşovia e prietenul cel mai bun şi necondiţionat al Ucrainei în acest conflict, că acolo s-au dus cei mai mulţi refugiaţi şi că sprijinul pentru acestă direcţie politică e de neclintit, datorită anti-putinismului cetăţenilor. Deci, ca şi în Slovacia, lumea n-a mai avut răbdare să observe că în ultimele luni partidul de guvernare PiS, bun aliat al FIDESZ înainte ca Rusia să atace Ucraina şi în gâlceavă permanentă cu UE pe teme şi serioase, şi neserioase, a virat-o serios către naţionalism anti-ucrainean pe măsură ce a devenit clar că scade în sondaje şi nu mai e aşa sigur ca data trecută că va câştiga alegerile.
Nu e vorba doar de ciondănelile cu Kievul pe tranzitul de cereale, pe care le avem şi noi la Bucureşti. Dar pe parcursul anului 2023 diverşi miniştri polonezi au început să scoată de la naftalină teme istorico-identitare, să-şi amintească de masacrele comise de paramilitarii lui Bandera în 1943 în Volînia şi să solicite scuze publice şi remedii simbolice. S-a ajuns până la convocarea reciprocă a ambasadorilor pentru explicaţii, de unde cu numai şase luni înainte totul era în bună pace şi frăţie, cu viziunea oficială de “commonwealth polono-ucrainian” ce urma să fie construit în interiorul UE. Fără acele scuze publice şi gesturi de reparaţie, ameninţă PiS, Polonia ar putea chiar bloca accederea în UE a Ucrainei: o suceală strategică la 180º.
Sigur că ucrainenii vor trebui la un moment dat să clarifice pentru ei înşişi episoadele complicate din timpul războiului mondial, asumând ce-i de asumat din propriile vinovăţii istorice şi făcând pace cu trecutul, ca orice ţară europeană. Dar a face brusc un cap de ţară din asta, cum s-au trezit unii lideri polonezi în 2023, drept în mijlocul unui război existenţial şi în care nu-i vreun dubiu cine a agresorul şi cine victima, e pură ipocrizie.
Iar partea proastă-i că nici măcar nu este partidul PiS de guvernare actorul politic cel mai radical în acest moment, ci extremiştii de la dreapta PiS, cu o retorică asumată anti-Kiev şi cu campanie explicită contra “ucrainizării patriei poloneze”. E vorba de partidul Confederaţia de extremă dreapta, care a trecut în sondaje de 10% şi are toate şansele să fie vocea decisivă în formarea viitoarei coaliţii dacă PiS, după cum merg lucrurile, va termina pe la 35% şi la mică distanţă de opoziţia pro-UE. Asistăm de fapt la o competiţie în jos, cu sloganuri tot mai naţionaliste şi izolaţioniste, pentru voturile fermierilor, pensionarilor şi tinerilor cu educaţie precară mobilizaţi la urne să penalizeze “ingratitudinea Ucrainei".
Un fost ministru de externe polonez, îngrijorat de această gălăgie extremistă pe măsură ce se apropie ziua votului, a declarat că la Varşovia “se face acum o politică oportunistă, de hiene şi şacali”. Paradoxul în 2023 este că în vreme ce importante state vechi membre precum Franţa şi Germania s-au obişnuit cu ideea Ucrainei în UE şi lucrează în direcţia asta, de unde cu doar doi ani în urmă chestiunea părea de neconceput, ţări nou-membre precum Polonia şi Slovacia (eventual şi România?), care se declarau oficial aliaţi de nădejde ai Kievului şi fraţi până la moarte, încep să pună tălpi discrete unui viitor concurent serios pentru fonduri structurale şi subvenţii agricole. -Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
