Explicatia acestui rateu e simpla. In Romania nu avem o fauna de corupti, hiene, rechini si alti pesti mari ce se reped si rup cu capul lor, cand pot, halci din trupul sangerand al statului. Coruptia noastra mioritica e mai degraba de tip floricol, cu plante daunatoare infipte adanc in solul patriei.

Si, cand vrei sa smulgi din pamant cate un pir deputat sau senator, datorita radacinilor foarte lungi in diverse medii, se rastoarna cateodata si brazde intregi din alte partide.

Pe scurt, ca sa nu faci din vanatoarea de mari corupti un fel de vanatoare a teroristilor din timpul Revolutiei, ai nevoie de trei conditii: o legislatie adecvata, un instrument specializat (DNA-ul) si vointa politica a Puterii.

Acum, lipsa de vointa politica a senatorilor Aliantei, manifestata prin absenta de la vot, pur si simplu a lasat DNA-ul fara munitie. Departamentul lui Morar, de la care toata lumea asteapta trofee de rechini, mai poate functiona in conditiile actuale pana la publicarea legii de respingere in Monitorul Oficial.

In aceste conditii, ancheta in dosarul Zambaccian s-a transformat intr-o cursa contra cronometru intre cei anchetati si procurorii anticoruptie.

Dar, indiferent de rezultate, tocmai din cauza vitezei, solutiile vor fi puternic contestate, in conditiile in care corectitudinea Justitiei romane e o cheie pentru Europa. Astfel, senatorii absenti au reusit simultan doua lucruri: au incasat bani in timp ce au lipsit de la serviciu si au mai pus o piedica Romaniei.