Un incendiu a izbucnit, miercuri, la o benzinarie din localitatea prahoveana Urlati, reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta anuntand initial ca este vorba despre o cisterna, care ulterior a fost indepartata de la fata locului. Flacarile au afectat insa un magazin din incinta benzinariei, nu cisterna, potrivit Mediafax.

Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Prahova, Marina Dinu, un magazin din incinta unei benzinarii din orasul prahovean Urlati a luat foc, miercuri dupa-amiaza, din motive care nu au fost stabilite inca.

In prima faza, pompierii au fost anuntati ca incendiul are loc la o cisterna incarcata cu benzina, insa ulterior reprezentantii ISU Prahova au constatat ca cisterna, care se afla in perimetrul benzinariei, nu este afectata de foc, fiind indepartata de urgenta din zona.

Marina Dinu a precizat ca incendiul a fost localizat si ca nu exista pericol de explozie.

La ora transmiterii acestei stiri, sapte echipaje de pompieri lucreaza pentru stingerea incendiului.