Trei persoane au murit, iar una a fost grav ranita in urma unui accident care a avut loc, vineri seara, pe DN 59, intre localitatile Sag si Jebel, judetul Timis, dupa ce doua masini s-au ciocnit frontal pe un pod, traficul fiind blocat pe ambele sensuri, transmite Mediafax.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Timis, Madalina Mezdrea, a declarat ca intre localitatile Jebel si Sag a avut loc un accident grav, in urma caruia trei persoane au murit, iar o alta a fost grav ranita.

"Intre localitatile Sag si Jebel, pe DN 59, doua masini au intrat in coliziune frontala, iar in urma accidentului se pare ca sunt trei persoane decedate, iar o alta persoana este grav ranita. La fata locului sunt mai multe echipaje de pompieri si de politisti si cateva echipaje de la Salvare", a spus Mezdrea.

Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc pe un pod, iar din aceasta cauza circulatia este blocata, urmand ca echipajele de la Politia Rutiera sa dirijeze traficul pe rute ocolitoare.