Cresteri de 1,39% pe bursa japoneza, la finalul sedintei de miercuri. Indicele Nikkei a inregistrat, la inchiderea tranzactiilor, o crestere de 133,15 puncte si a ajuns la valoarea de 9.691,84 puncte. La randul sau, indicele Topix a castigat 6,23 puncte (0,75%) si a ajuns la nivelul de 839,87 puncte.

Investitorii sunt in asteptarea unei declaratii pe care presedintele Fed, Ben Bernanke, urmeaza sa o sustina, miercuri. El va apara in fata jurnalistilor politica monetara a Federal Reserve (Fed), intr-o conferinta de presa extraordinara, prima din ultimii 97 de ani. Bernanke vrea astfel sa raspunda acuzatiilor tot mai numeroase legate de lipsa de transparenta si de gradul ridicat de im-popularitate a deciziilor bancii centrale a SUA. De asemenea, este posibil ca printre celelalte subiecte, Bernanke sa abordeze si pe cel privind diferentele majore de opinii intre membrii boardului.

Analistii cred ca decizia de astazi a Comitetului de Politica Monetara a Fed (FOMC) nu va schimba cursul politicii ultra-acomodante (rata dobanzii aproape de zero si tiparirea de dolari pentru a sprijini recuperarea).