Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, retinut in noaptea de sambata spre duminica intr-un dosar de tentativa de omor calificat, dupa ce l-a injunghiat pe nepotul sau, a fost arestat preventiv, duminica, pentru 29 de zile, de magistratii Tribunalului Olt, anunta Mediafax. Decizia pe care au luat-o magistratii Tribunalului Olt poate fi contestata cu recurs la Curtea de Apel Craiova. Avocatul lui Bercea Mondial a anuntat deja ca va face recurs.

In momentul in care a fost pronuntata decizia instantei, Bercea Mondial a spus: "Solicit ca victima sa fie audiata in acest caz, pentru ca nu a fost pana acum audiata. Sunt nevinovat".

Inainte de pronuntarea sentintei, Bercea Mondial a cerut ca in sala sa fie prezenta si sotia sa, Fanuta Anghel. Sandu Anghel urmeaza sa fie dus in arestul IPJ Olt.

La ora transmiterii acestei stiri, in fata Tribunalului Olt s-au adunat mai multe rude ale lui Bercea Mondial.

Sandu Anghel, cunoscut ca facand parte din lumea interlopa din Slatina, este cercetat intr-un dosar de tentativa la omor calificat, dupa ce, in noaptea de joi spre vineri, si-ar fi injunghiat unul dintre nepoti, Ionut Anghel, zis Mercedes. Bercea Mondial, prins de politistii de la IGPR ajutati de lucratorii SRI, in Sectorul 5 din Capitala, a ajuns, sambata seara, in jurul orei 23.00, la sediul Parchetului Tribunalului Olt pentru a fi audiat intr-un dosar de tentativa la omor calificat, el negand ca si-ar fi injunghiat nepotul.

Bercea Mondial fusese dat in consemn la frontiera, dupa ce, joi seara, si-ar fi injunghiat un nepot care, in urma incidentului, a fost dus la Spitalul Judetean din Craiova, dosarul in care interlopul este cercetat pentru tentativa la omor calificat fiind preluat de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Olt. Sandu Anghel a luat legatura cu anchetatorii carora le-a spus, vineri seara, ca se va prezenta singur la sediul Parchetului Tribunalului Olt pentru a fi audiat, insa nu a mai ajuns acolo.