Cel putin 11 persoane au murit si alte 25 au fost ranite luni dimineata in Italia, dupa ce un tren de pasageri a deraiat in apropiere de orasul Bolzano, aflat in nordul tarii, a anuntat AFP, citand agentia ANSA. Corespondentul HotNews.ro in Italia, Miruna Cajvaneanu, a transmis ca garnitura de tren, care efectua o cursa personala, avea doua vagoane.

Multi dintre raniti sunt in stare grava. "Sase sau sapte persoane au fost ucise, insa bilantul victimelor ar putea creste", a declarat Florian Schroffenegger, reprezentant al Departamentului de Pompieri din Bolzano, citat de Reuters.

Politia sustine ca accidentul s-a produs in jurul orei 10 (ora Romaniei), din cauza unei alunecari de teren in zona Merano, in urma ruperii unui canal de irigatii.

Mai multe ambulante si echipe de interventie se indreapta spre locul accidentului, au anuntat politistii.

ANSA a transmis ca respectiva linie de tren a fost inaugurata in 2005, fiind una dintre cele mai moderne din Italia.