Biserica va fi construita in stil bizantin romanesc si va avea o structura de beton armat cu ziduri de caramida, in interiorul careia vor putea asista la slujba aproape 5.000 de pelerini.
Cladirea va avea cinci etaje, intre care trei subterane si doua deasupra solului, 12 lifturi, 250 de locuri de parcare subterane si doua spatii de cazare, totalizand 500 de locuri.
Biserica Ortodoxa Romana a obtinut 11 hectare langa Parlament pentru construirea Catedralei.
Catedrala va avea doua hramuri: Inaltarea Domnului (Ziua Eroilor) si Sfantul Apostol Andrei, si s-ar putea ca la subsol sa mai existe un al treilea hram Sfantul Dionisie.
"Avem nevoie de spatii pentru intalnirea pelerinilor si ma refer aici, nu numai la cei care vor veni din tara, cat si la cei care locuiesc in afara granitelor. Vom amenaja spatii unde pelerinii sa poata manca pentru ca, in afara de hrana spirituala, au nevoie si de cea fizica", a declarat Preafericitului Parinte Patriarh Daniel.
Purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, parintele Constantin Stoica, a spus ca lucrarea ar putea costa aproape 400 de milioane de euro si a putea fi terminata in 6-7 ani.
La Palatul Patriarhiei din Bucuresti a avut loc vineri simpozionul cu tema „Construirea Catedralei Mantuirii Neamului”. Intalnirea a reunit arhitecti si specialisti in dezvoltare urbanistica. Simpozionul a fost prezidat de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel.






























Va puteti asuma cele spuse mai sus? Le puteti sustine prin argumente? Va invit sa faceti acest lucru, altfel vom crede ca v-ati aflat in vorba.
Va invit sa ne exemplificati 5 cazuri referitoare la cele spuse de dumneavoastra:
1. "Credinta NU, valori morale NU, bunavointa NU"
2. ".in schimb ipocrizie, rautate, reavointa, coruptie, minciuna - cat incape!!"
Va ajut cu urmatoarele intrebari intermediare:
1. Despre cine vorbiti? Numiti, va rog, 5 persoane despre care Dvs. stiti ca:
- nu au credinta
- nu au valori morale
- nu au bunavointa
Dar in schimb:
- sunt ipocrite
- sunt rele
- sunt rauvoitoare
- sunt corupte
- sunt mincinoase
Evident, toate aceste caracteristici trebuie sa se regaseasca in intregime la fiecare persoana in parte, conform descrierii Dvs.
Si daca vorbiti doar de 5 persoane, cum faceti legatura cu "toti", sau cu "toti ceilalti"?
Cu stima,
Andrei Cosmovici
cu stima,
gigel
Asa cum am scris mai jos, va spun si dumneavoastra: nu am televizor, din copilarie!
Deci, realitatea in care am trait a fost mai putin filtrata pe criteriile alese de media, care nu sunt totdeauna cele mai echilibrate, ci mai degraba partinitoare.
Asta nu inseamna ca nu accept, sau nu stiu ca exista politicieni, sau chiar preoti care au un comportament care nu se ridica la inaltimea functiei sau a vocatiei lor. (intre noi fie vorba, eu despre mine, sau dumneavoastra despre dumneavoastra, ce putem spune? Suntem noi sfintii din icoane?...)
Ceea ce am dorit sa subliniez in primul rand, in raspunsul de mai sus, a fost ca nu vad legatura intre informatia acestui articol (construirea unei catedrale ortodoxe) si acuzele (adresate cui?) din primul comentariu, scris de Megalomania Omoara Romania.
In plus, am sesizat faptul ca o abordare prin generalizare a unei anumite probleme, imi pare sa constituie un procedeu indus de media, care nu favorizeaza reflexia si judecata personala, ci mai degraba asimilarea fara discernamant a unor enunturi. Efectul de scarbire generala este produs prin repetare. Moment in care actiunea si implicarea civica, bazata pe convingere si motivatie, are de suferit. Dar asta este un alt subiect.
Dar nu stam sa ne gandim: oare nu mai exista si persoane demne de admiratie si respect? Daca da (cum este si normal sa fie), atunci de ce sa generalizam in sens negativ? Sa fim atenti daca pesimismul nostru nu este indus.
Andrei Cosmovici
Cu stima si respect va spun ca pentru a cunoaste marlaniile din spatele oricarui proiect finantat de stat, trebuie sa va informati un pic. Inocenta de care vorbiti dumneavoastra nu exista in actuala clasa politica.
Iar prezumtia de nevinovatie nu exista in capul meu si a multora, atunci cand vine vorba de guvernantii.
M-ai intrebat: "de ce sa nu generalizam cand vorbim, de exemplu, despre politicieni si atitudinea lor fata de populatie?"
Cateva raspunsuri:
1. In primul rand, cand alegi sa judeci o situatie prin generalizare, fie iti este teama/lene sa intri in detalii, fie nu ai suficiente informatii, si tratezi subiectul de sus. Altfel spus, generalizarea ne scuteste de responsabilitatea de a cerceta cat mai bine un subiect, pentru ca abia apoi sa ne pronuntam asupra lui. Deci, eu vad generalizarea ca pe un fel de fuga intelectuala din fata realitatii.
2. Pentru mine, nu exista "politicieni", ci exista Popescu, Ionescu, Vasilescu. Si fiecare din aceste personaje a facut, face sau va face ceva. Ei, cand generalizezi, nu mai poti face distinctie. Ii bagi pe toti in aceeasi oala. Ori, cum mai este posibil sa delimitezi, cu maxima precizie posibila, actiunile lui Popescu de Ionescu, din moment ce ii numesti pe toti cu acelasi nume: politicieni, preoti, romani etc?
Andrei Cosmovici
PS Spunea Saint Exupery: "esentialul nu poate fi vazut cu ochiul liber".
Faliment curat, zau!
Va ajut cu o Cronologie de construcţie:
1160 Maurice de Sully (numit Episcop de la Paris), ordinele de catedrala original care urmează să fie demolate.
1163 Cornerstone stabilite pentru Notre Dame de Paris - de începerea construcţiei.
1182 absidă şi cor completat.
1196 episcopul Maurice de Sully moare.
c.1200 de lucru începe la fatada de vest.
1208 Episcopul Eudes de Sully moare. Bolti Nave apropie de finalizare.
1225 fatada de Vest finalizat.
1250 turnuri de Vest şi de Nord a crescut de fereastra finalizat.
c.1245-Anii 1260 randuri de remodelat in stil Rayonnant de Jean de Chelles apoi Pierre de Montreuil
1250-1345 elementele rămase finalizat
Stiti in ce an au fost atestate Voievodatele Române ?
Înfiinţarea mărcii Moldovei 1346
Începutul domnie lui Basarab I 1310
Casa poporului inca mai are de tras... insa cine stie... cand e gata infrastructura poate ne castigam banii si de pe ea...
Spor
Am ramas ca pe vremea lui Stefan Cel Mare, nu stim sa facem decat biserici.
Solutia daca vrei scoala, spital, autostrada: emigreaza!
Fraierii n-au decitt sa te asculte, moron!
Fraierii vor plati acest proiect megaloman si vor face citiva politicieni si afaceristi mai bogati cu citeva milioane de euro.
Refuz sa cred ca persoana care citeste in prealabil comentariile, inainte de a le aproba postarea pe situl hotnews.ro, a trecut cu vederea urmatoarea propozitie din comentariul lui "undo", caruia ii raspund acum. Citez:
"Asta trebuie la pulime, nu scoala, spital ori autostrada."
In plus, articolul vorbeste despre construirea unei catedrale crestine, si indiferent de parerea pe care cineva o are despre o anumita religie sau oamenii care traiesc acea religie, se cuvine sa fie mentinuta o minima decenta in discurs.
Cat despre "undo", care se ascunde dupa un pseudonim de frica, ii atrag atentia sa incerce sa vorbeasca cu respect despre biserica, fiindca nu este unul care sa nu aiba greseala.
Va rog sa-mi spuneti daca propozitia de mai sus a fost lasata neschimbata in mod deliberat de catre corector, sau a fost o eroare de corectare, o omisiune? Daca este vorba de omisiune, va rog sa treceti puncte puncte in locul jignitorului cuvant, sau sa gasiti alta solutie.
Cu stima,
Andrei Cosmovici
Este cuvantul care exprima parerea politicienilor despre populatia Romaniei.
Nu ati vazut la televizor ca parlamentarii cand discuta intre ei nu spun poporul ci pulimea?
pulimea a ales, pulimea a votat...etc....
Nu am televizor din copilarie, deci sensibilitatea mea morala este mai putin tocita. De aceea am tresarit cand am descoperit cuvantul "pulime" in cadrul unui comentariu la un articol despre o catedrala ortodoxa. Si cred ca orice om cu minim bun simt ar trebui sa faca acelasi lucru.
Acuma, nu cred ca utilizarea acestui cuvant de catre un anumit personaj pe care l-ati urmarit la televizor, trebuie sa constituie un motiv suficient ca sa fie preluat si utilizat aici sau altundeva de catre altcineva. Ar trebui sa incercam sa promovam lucrurile bune, si sa incercam sa renuntam la cele urate sau rele. Sunteti de acord?
O ultima observatie: ati introdus generalizarea in comentariul dumneavoastra: "exprima parerea politicienilor despre(...)"; "nu ati vazut (...) ca parlamentarii, cand discuta intre ei (...)". Sunt sigur ca daca vi s-ar cere sa dovediti cele spuse mai sus, nu ati reusi. Cum puteti dovedi ca un lucru "exprima parerea politicienilor despre"? Ar trebui sa puteti face dovada pentru toti politicienii. Ori nu este cazul, fiindca peste tot, exista oameni buni si mai putin buni.
Cred ca acest procedeu de aruncare generala cu noroiul intr-un anumit grup de oameni reprezinta o boala sufleteasca generata de utilizarea extensiva si neselectiva a televizorului. Acceptam sa inghitim orice enunt, fara sa aplicam filtrele gandirii si ale experientei personale. Ajungem astfel sa avem o lehamite de tara noastra, de politicieni, preoti etc. De aceea ajungeti sa va exprimati la modul general, si va pierdeti speranta si motivatia. Intrebati-va: unde sunt, la televizor, acei anonimi care isi fac treaba, in orice domeniu s-ar afla? De ce nu se prezinta in mod echilibrat, la televizor, atat cazuri negative, cat si cazuri pozitive de persoane mai mult sau mai putin publice?
Ganditi-va daca pesimismul dumneavoastra nu este cumva indus. Daca singura dumneavoastra sursa pentru realitate este televizorul, atunci ar fi cazul sa cautati si altele, urgent!
Andrei Cosmovi
Chiar nu imi dau seama de unde atata siguranta. Pe blogul (televizor nu folositi din copilarie) fostului prim ministru al Romaniei , Adrian Nastase.
Si acum sincer vorbind chiar vedeti rostul construirii unei imense catedrale?
Citeam pe siturile italiene de stiri ca Biserica Catolica accorda un fel de imprumut rambursabil in timp dar fara dobanda pentru familiile sarace care au ramas fara serviciu din cauza crizei economice.
Nu ar putea face si Biserica Ortodoxa Romana acelasi lucru?
Dar daca tot vor sa construiasca isi puteau construi biserici parohiale in satele din Transilvania, pentru a restitui bisericile greco-catolicilor.
Am atacat procedura de judecare a unei situatii, folosind generalizarea. Am constatat (opinie personala) ca aceasta procedura este utilizata mai ales de persoane care fac referinta foarte des la realitatea vazuta "prin" televizor.
Si am criticat acest mod de a vedea lucrurile. Fiindca este partial.
Va propun sa faceti un exercitiu util: excludeti din viata dvs. televizorul pentru o luna. Dar in acelasi timp, incercati sa supliniti informatia primita de la televizor, cu un demers personal, calitativ, de cunoastere si re-cunoastere a terenului (adica oameni, locuri, situatii etc). Intorcandu-va la TV, veti observa ca proportia din ceea ce se intampla in realitate, si ceea ce selecteaza pentru a fi aratat pe ecrane este inegala.
Se poate observa cu claritate cum fiecare TV isi doreste manipularea telespectatorilor fiecare in felul ei. Vei vedea un reportaj la TV germana unde organizatia "Cap Anamour" este considerata umanitara,(pentru ca e sustinuta de guvernul german), la BBC si CNN se arata cu dovezi ca fac negot cu refugiati absolut fara scrupule. Situatiile brizante din Georgia sau fosta Jugoslavie au fost si ele relatate dupa bunul plac si gust al fiecarei televiziuni. Iar TVRi nu prezinta decat veselie, chiote,agramazi, patachine, papitoi flecari etc. Un bun motiv sa inchzi Tv-ul dupa 30 secunde sau sa-l lichidezi complect.
Intotdeauna cand se discuta de un proiect al bisericii apare cate un prelat sa-mi explice mi-e cu smerenie cum am sa ma mantuiesc eu. N-am nevoie nici de mantuire cum n-am nevoie nici de teoctist ("afacerist"). Mergeti si frecati-va in chiliile voastre. Credinta este ceva personal, religia e o boala care se vindeca la doctor.
Cum este moartea de exmplu, ce conteaza ca nu ai spital , dar ai biserica , o slujba repede repejor, cazul rezolvat, ieftin fara doctori si tratamente (scumpi) doar cu un preot si un coparsau.
Vedeti voi la Mecca se poate ajunge mai repede daca nu esti Pehlivan....
Deci cat mai multe biserici si cimitire.....
Probabil ca daca va spun ca sunt ateu, musulman sau evreu ma condamnati. Dar sa nu uitati un lucru, biserica a persecutat oameni. Multi savanti au fost obligati sa-si retraga lucrarile si descoperirile din cauza bisericii, au fost arsi oameni pe rug pentru fapte nedovedite de vrajitorie si uneltire impotriva bisericii. Vad ca Dumneavoastra nu puteti intelege, ca exista oameni care sunt altfel, au un alt crez si alta gindire. Nu vreti sa acceptati diversitatea si dreptul la opinie.
Cu respect,
Undo
Multumesc pentru raspuns.
1. In ce priveste cuvantul pe care l-am criticat (p****e), nimeni nu va obliga sa-l proliferati. De ce nu preferati inlocuirea unui gest sau cuvant urat, cu unul frumos, bun?
2. Nu mie, ci in primul rand dumneavoastra insiva trebuie sa dati seama despre credinta pe care o aveti. Apoi, eu nu gasesc nici un rand prin care sa va fi cerut socoteala in acest sens. Nu este ocupatia mea predilecta.
3. In ce priveste greselile facute in timp de Biserica Catolica (intuiesc faptul ca la ea v-ati referit), acestea au fost asumate de pontiful anterior, Ioan Paul al II-lea, care si-a cerut scuze public pentru toate greselile facute pana in acel moment de Biserica pe care o pastorea. Ar fi de rea credinta din partea cuiva sa se opreasca doar la momentele negre ale istoriei Bisericii, si sa nu doreasca sa vada si partea buna promovata de Biserica (catolica). Va amintesc doar de actiunea curajoasa a aceluiasi Papa, Ioan Paul al II-lea, care a contribuit enorm la zdruncinarea si caderea blocului comunist. Ca sa nu mai vorbim de lupta neincetata pentru respectarea drepturilor omului.
3. Regret daca v-am facut sa intelegeti ca eu nu accept diversitatea sau dreptul la opinie. Eu cred in continuare ca nu am lasat sa se inteleaga acest lucru din posturile mele recente, si va invit sa-mi aratati unde am facut aceste greseli. Critica mea de baza s-a indreptat asupra unui procedeu, generalizarea, si nu asupra unei persoane.
Cu stima,
Andrei Cosmovici
ziduri ne trebe.
popii astia nu citesc aceeasi Biblie in mod cert.
TOT DE NEGOT SE TIN CA ACU 2000 DE ANI.
=====================================
zidirea adevarata sunt OAMENII !!! - E SCRIS !!!
=====================================
... dar prea tarziu... ne-am OTV-izat.
are dreptate cel din primul post :
ipocrizie, rautate, reavointa, coruptie, minciuna - cat incape!!
Banii dati pe catedrala aia pot fi mai bine investiti in infrastructura, scoli, etc.
87% din cetatenii tarii sunt crestini ortodocsi, 5% sunt romano-catolici, 4% protestanti...si toti sunt foarte credinciosi! Biserica este institutia in care cetatenii acestei tari au cea mai mare incredere...
...si de aceea, in tara noastra credincioasa nu se fura, nu se minte, nu se inseala, nu e coruptie, nu e rautate, nu sunt copii abandonati, nu sunt cersetori pe strada, nu sunt batrani parasiti prin azile....toti ne iubim, ne respectam si ne ajutam unii pe altii!
Traiasca Biserica Ortodoxa Romana! Si... la mai multe biserici, ca tot crestinul stie ca in construirea bisericilor consta mintuirea.... nu asa zicea si Iisus, sa construim mereu biserici?
Nu prea cred - parca tot ce a zis a fost "sa va inchideti in camera voastra si sa va rugati".
Sau nu era asa?
400 000 de milioane de euro???? E o suma enorma, care ar putea fi folosita in scopuri mult mai practice. Lumea nu are bani sa-si cumpere locuinte si noua ne trebuie catedrala cu 5 etaje?????? Zau ca parca sintem in filmele cu prosti....
de banii aia mai bine se faceau cateva spitale de copii, sau case de batrani
sper sa vi se darame in cap !!
erau mult mai de folos niste case de batrani si spitale pentru copii
o zi buna
Se vor tine slujebe la fiecare nivel cu tema diferita?
Mi se pare o risipa de bani care puteau fi folositi in ajutarea multor oameni cu probleme.
E de 1000 de ori mai mult decit a risipit ministresa Ritzi! Observa cineva din presa? Nooooo!!!
Daca tot sunt atatia bani de investit in constructie de biserica, de ce sa nu fie investiti in conservare si renovare de biserici?
Da, intr-adevar, cand vad atata cretinitate, cand vad ce popor de retardati sunttem, intr-o tara unde lumea nu are ce manca, tu sa construiesti cu jumate de miliard de euro o constructie idioata, ma declar si eu ateu; catedrala asta e o alta Casa a Poporului, insa pe model nou, ca acum popiii sunt la putere, atunci erau comunistii. Un monument al inutilitatii si al prostiei, o sfidare a unui popor prost si pupator de moaste!!
Mai bine faceau un mall.
Astia habar n-au ce inseamna mantuirea...
Proiectul a fost facut in timpul Patriarhului Teoctist, si discutiile legate de amplasarea catedralei au exact legatura cu dorinta Bisericii Ortodoxe de a construi catedrala exact "pe rana" - adica acolo unde a distrus Ceausescu.
Mai baga si tu o carte si mai citeste- ca astea sunt informatii publice si discutate/rediscutate- sau n-ai timp ca e OTV-u tot timpu deschis?
Credinta n-ar de-a face cu cladirile, megalomania e semn de trufie, iar trufia... stii ce e?
Tu zici ca credinta nu are de-a face cu cladirile. Atunci de ce mai sunt biserici? Orice credinta (nu doar crestinismul) presupune "locasuri de cult". Toate credintele sunt megalomaniace si trufase? Cladirea Vaticanului e semnul trufiei papale?
Doamne-doamne zice in Cartea Cartilor (aia mai noua) ca trupul e biserica, atunci de ce mai sunt trupuri pentru suflete? De ce nu traim toti intr-un plan imaterial doar ca suflete, asa ca niste ingeri ce suntem?
Acuma... un pic de istorie... Ceasca a daramat bisericile din zona, iar BOR vrea sa faca o biserica mare in locul lor. Din cate stiu eu, au declarat ca o fac din donatii. Asa ca nu prea inteleg discutia asta, daca BOR are bani de biserica pot sa o faca cum vor ei.
Foarte bine ca romanii doneaza bani (cred ca o mare parte vor veni din afara Romaniei- si o sa donez si eu) pentru o constructie "megalomaniaca" care pe mine de exemplu ma va umple de mandrie daca iese o constructie frumoasa similara cu catedralele din alte mari orase ale Europei.
Toate cele bune.
PS: nu prea am inteles faza cu "bordurile", eu chiar nu am conspectat OTV-ul deloc.
Iisus si-a recladit templul in trei zile, nu?
Despre ce templu era vorba?
Auoleu .... nu!?!? Pai atunci cum vine asta, .... ateii au donat cu de-a sila (prin reprezentanii lor birocrati)?! Pai daca e asa, nu te mai poti bate cu caramida in piept ca s-a facut din donatii (benevole) .... nu?!
Asta-i. Jos!
Acolo erau, pana acum 30 ani, case samd...
Atunci la ei inca se mai construiau catedrale....
S-o faca "din donatii", ok! sa deschida cont special si sa o faca NUMAI cu banii din contul acela - iar la "cutiile milei" din celelalte biserici, banii sa se numere cu un supervizor ateu iar aceastia (banii din "cutiile milei") chiar sa MEARGA acolo unde se spune ca merg (pentru saraci, pentru restaurarea bisericii in care e cutia samd.).
Sa fie clar: eu NU donez pentru CMN! Si daca mai continua asa (adica sa n-am garantia ca banii mei merg in scopul pentru care i-am donat) nu mai donez DELOC!
pai si e renascut/ refacut Bucurestiul.?
Eu stiu ca un monument se ridica dupa victorie, nu inaintea bataliei.
In alta ordine de idei, incep sa ma intreb ce-i cu "atreus" asta, care la alte subiecte e dat in gat dupa Base si PD-LSD iar acum, din postura de "ateu" vine si zice ca ditamai magaoaia ar fi "bune"... ca "profil" se potriveste lui "acela de serviciu": ateu, partid, magaoaie... hmmm....
De ce nu fac cel mai mare cartier al saracilor din bucuresti, unde cei care nu au casa, traiesc prin conducte si se drogheaza pt ca nu au o viata mai buna sa viseze. Un cartier in care preotii se ocupa de turmele domnului, sa-i aduca pe calea cea dreapta, cum zic ei.
Ca taica-miu de cate ori vine de la biserica se ia de mine ca cica a zis preotul ca nu trebuie sa ma uit la tv, sa nu citesc carti in afara de biblie si alte porcarii de astea.
De ce preoti iau salariu de la stat , adica din taxele noastre??? Nu trebuiau sa traisasca din donuri??
Ce scarbosenie sunt si astia cu biserica lor. Si mai pretind sa aiba prostime multa la biserica...
Cand se incearca si aici ceva deosebit, incepe carcoteala..ca-i asa si pe dincolo...
Oricum banii cu care se va construi , nu vor proveni din fonduri de la stat, decat intr-o foarte mica masura ...Ciocu mic si lasati vrajeala ieftina.
Sa se construiasca si spitale si biserici si cimitire ca o sa fie nevoie....
cel mai suparator mi se pare 'modernizarea'. retaurant, parcari subterane! pe cand loje si zone private de *****? =)))))
Cred ca semnatari s-ar gasi destui...si nu este neaparat vorba despre necredinciosi.
Ar fi timpul ca biserica sa inteleaga ca trebuie sa faca ceva pentru oameni, iar cand spun "pentru oameni" ma refer la lucruri care sa conteze, cum ar fi adaposturi sociale, camine de batrani decente, etc...
Iar biserica o sa inceapa sa faca ceva in acest sens numai in momentul cand destui oameni vor protesta pentru aceasta schimbare de mentalitate...
Deci in fond si la urma urmei...este responsabilitatea noastra, a tuturor...
O singura nelamurire mai am: pentru cei 400.000 de milioane de euro au fost platite impozitele?
Alooo, Pogea, iar dormi? Un forfetar, ceva...
Si da si pentru bucurestenii care nu vor sa dea!
Cum am zis: sa faca cont "dedicat" - sa vedem cine da aia 400 milioane!
Si, apropo: sa ceara Statul si banii pe teren - ca daca nu-i cere, inseamna ca tot de la mine a dat banii!!!
Si oricum, e nerelevant, discutia era vis-a-vis de ce inseamna sa aloci jumate de miliard de euro, pt acest monument al prostiei in ROMANIA!
Or la noi au inceput-o prost: pai nu e un bun inceput sa ne dea statul terenul moca? Si dup'aia sa mai pice (daca nu curge) cate ceva de la buget? .... Mari oameni in viata.
"Imparatia cerurilor e inauntrul vostru".
Si asta trebuie sa fie scopul, asa se ajunge la mantuire, nu prin Daniel Imobiliare SRL.
Ai dreptate, "împărăţia lui Dumnezeu e înlăuntrul nostru", dar asta e o altă poveste. discutam aici de catedrală, nu de condiţiile mântuirii. Altă Mărie, alt topic!
Catedrala Mantuirii securistilor din BOR, cred ca ASTA se doreste sa fie!
In rest - de ce sa-mi placa sa intru intr-o pestera mare? Prefer una facuta de natura...
Ce "catedrala in stilul deja consacrat"? Cand s-a "consacrat" la noi stilul de a face monstri din beton?
Auzi! cu lifturi si hotel!!!
Daca nu se potriveste raspunsul cu ce ai vrea tu sa declari, scuze pentru deranj.
Asta-i! Jos. :o)
Popii sunt platiti de la buget (pe langa "tarifele" percepute la evenimente). In conditile in are statul roman este un stat LAIC. Stii ce inseamna asta? Ma indoiesc. Asta ca sa numai zic nimic de studiul obligatoriu al religiei BOR in scoli. Istoria religilor ce avea? Ah... mai deschidea un pic ochii si orizonturile... mea culpa... :D
Auzi? Nu vrei tu sa-ti vinzi absolut TOT, sa donezi banii BOR si dupa aia sa ceri ajutor? Numai nu inreba ce s-a facut cu banii tai ca mori de inima inainte de a muri de inanitie. :))
Pot dovedi oricand ca intr-un sistem monetar: oriunde sunt oameni, exista coruptie.
Este laudabil ca vor construi catedrala si toate anexele. Ar fi laudabil daca ar aborda cele mai noi tehnici de constructie, materiale si sisteme de alimentare cu energie si alte utilitati.
Sper sa am ocazia s-o vad si sa o vizitez.
Cand inveti la scoala stiintele exacte ,de ce incerca sa-i prosteasca la disciplina de religie (obligatorie, parca) ca lumea s-a facut in 2 zile? Eu cred ca acesti "credinciosi" care se imping cu toate ocaziile la o lingura de mancare, sunt usor de manevrat de biserica in campaniile electorale.Tarile sarace construiesc biserici, cele bogate autostrazi, universitati etc.
Cred ca ajung atatea intrebari. Intr-o lume nelalocul ei cum e cea din romania de azi, biserica ar trebui sa fie de partea celor multi si nevoiasi. Din pacate poti numara foarte rapid preotii si slujitorii bisericii corecti si cinstiti. Marea majoritate sunt mai rai decat sacalii... Am fost nas de curand... Am platit taxele la biserica, am primit chitanta... vreo 70-80 de lei. Dua slujba, cat era biserica plina, m-a tras popa intr-o parte si mi-a cerut 300 de lei, pentru cei ce rostisera slujba. Si ca sa nu stric nunta, am platit. Dar era cat pe ce sa-l iau de gat... Astia-s popii din romania, niste jeguri.
Am patit-o si eu la o nunta. Mi-a zis initial sa-i dau cat ma lasa inima. I-am zis ca nu si-ar dori sa-mi dea el bani. Cand a vazut ca nu glumesc a spus si suma.
Sper sa te intalnesti cu "T"atal cat mai repede.
"Casa Domnului" cu lacat pe usa - daca poti sa iti imaginezi asa ceva!
Din cauza aia e asa inghesuiala pe la paranghelii - ca in restul timpului, daca vrei sa mergi intr-o biserica, sa te rogi de capul tau - o gasesti INCUIATA!!!
Nicaieri in Vestul pe care ipocritii astia de popi de pe forum ni-l dau ca "exemplu", n-ai sa gasesti asa ceva: biserica INCUIATA!!!
Cu 400 de milioane de micro-credit, un indian ar fi scapat de saracie 10 milioane de amarati,
Dar asa-i la noi...vine credinciosu' cu BMW sa-si spele pacatele. Si lasa in cutia milei (cum scrie in bussines-planul prea fericitului) cate 100.
Doamne ajuta !!!
Traim vremuri grele, stimati reprezentanti ai Domnului. Oare Dumnezeu va aproba?
Va bateti joc de credinta si de romani!
http://www.cotidianul.ro/catedrala_patriarhului_daniel_e_aproape_gata_pe_hartie-89647.html
Plasme, chestii - mall curat!
Doamne apara si pazeste turma, ca pastorii au luat-o rau de tot razna!
Si nu de ieri, de azi...
bine ca va exista o catedrala...
Adica sa se faca prin credit catedrala asta, de exemplu unul pe 30 de ani.
Oare cat ar trebui sa fie venitul lunar? La cat ar ajunge rata lunara? Dar DAE?
Chiar ma intristeaza decizia Patriarhiei de a insista in aceasta greseala, care nu face deloc cinste bisericii ortodoxe, care persista in a edifica astfel de monstri prin toata tara. Trec zilnic pe linga astfel de cladiri, cu aspect de mausoleu, si ma ingrozesc de volumul de munca si materiale de constructie ce se irosesc in van; alaturi de biserica inca neterminata zac sute de metri cubi de scindura de cea mai buna calitate, stilpi din lemn imensi, pentru care s-au taiat tot atitia copaci, sute de metri cubi de caramida.... E inspaimintator cind te gindesti ca oamenii bisericii au deturnat aceste resurse de la o folosinta mult mai crestineasca, nu poti sa nu te gindesti cite case, azile sau spitale pentru saraci s-ar fi putut construi.
Eu cred ca cine e atit de megaloman si surd la nevoile altora nu merita respectul nostru, si consider un furt alocarea banilor publici pentru asa ceva.
1. construiti scoli in satele izolate si aduceti profesori pentru copii. E nevoie mult mai mare de scoli adevarate si profesori adevarati ! Si mai bagati bani in scoala... Am discutat cu niste colegi si prieteni profesori si profesori universitari... nu poti sa ii lasi pe "prosti" corigenti/repetenti caci iti subminezi locul de munca... Frumos am ajuns... O tara de timpiti cu diplome !!!
2. amenajati parcuri si gradini, saditi pomi, flori, pentru toti oamenii
3. faceti in asa fel incit infrastructura Romaniei sa se ridice incet-incet; sintem din pacate in secolul 18 la nivel de infrastructura... la biserici am depasit mileniul 4. Si la fel la capitolul "PROSTIE".
4. bagati bani in mass-media. Ea este cea care poate, cu eforturi relativ mici, sa schimbe imaginea Romaniei si cu ceva eforturi mai mari, mentalitatea oamenilor... m-am saturat de manelisti si cocalari (omniprezenti in RO !)
5. puneti oameni capabili (sau nu mai sint de-astia prin RO) in functii de conducere. Dati-le salarii asa incit sa nu fie tentati sa fure ci sa faca ceva sa ridice Romania.
Si as putea continua...
Lasati biserica... nimic impotriva celor credinciosi... Dar e momentul sa ne trezim la realitate !
Si mai lasati catedrala asta neconstruita... E cea mai mare timpenie dupa Casa Poporului in materie de constructii... Ca sa nu mai zic de altele...
Nu, nu traiesc in Romania, dar as vrea ca si tara mea sa ajunga in sfirsit in secolul 21. Desi, nu cred ca mai apuc sa vad chestia asta...
"doua spatii de cazare, totalizand 500 de locuri. " 500 de locuri de cazare dupa stiinta mea se numeste HOTEL. Iar
"Vom amenaja spatii unde pelerinii sa poata manca" adica RESTAURANT.Ce cauta un hotel si un restaurant intr-o biserica.
Bun titlul de pe vidonews: mall-ul mantuirii. Inteleg, in librarii se vor vinde materiale religioase (plus o campanie dezavuata pentru politicienii care sunt la putere), dar restaurante? Ce vor servi? Apa sfintita si mancare de post? A cui este afacerea? Si va dati seama din 400 milioane EUR cat la % vor fi incasati de "firme de consultanta", de apartament.
Credinta e in suflet, nu in cladiri megalomane!
Poate ar trebui sa se numeasca CATEDRALA NENOROCIRII NEAMULUI.
Tu nu intelegi. Este problema ta. Fa-ti o capela in curte pe banii tai.
Sper ca Dumnezeu sa ii vada si sa le dea pedeapsa cuvenita acestor popi mojici care nu au nimic in comun cu religia cu Iisus sau cu orice e sfant si corect. Oricum in viata de apoi locul lor in viata de apoi va fi cel mai intunecat colt din IAD.
unii nu stiu inca de moartea lui ceausescu, pe la noi, din ne-"fericire".
dam o gramada de bani pe o porcarie inutila, demna de categoria mall, nu catedrala. in loc sa dea banii pe o autostrada, sau pentru reconstructia centrului vechi, se construieste o barbarie. RUSINE !!!
Va intalniti cu popii de acolo si faceti ce vreti: mai scoateti putin o armata pe strazi, mai omorati in piete pe cei care au alta opinie decat voi, etc...
Si va mai luati si padurile inapoi.
Este institutia care nu face rabat cand trebuie sa se sacrifice pentru adevar, pentru dreptate, pentru binele celor necajiti si amarati? Este Institutia care reprezinta etalonul moral de care societatea are nevoie?
Biserica a colaborat cu regimul comunist, i-a turnat pe credinciosi stiind foarte bine ca acestia din urma vor fi torturati si omorati in temnitele comuniste, si dupa '89 nu si-au cerut niciodata scuze.
Nu numai ca nu s-a curatat de securistii si colaboratorii Securitatii cei mai zelosi dupa '89, ci si mai rau, i-a protejat si le-a si oferit posibilitatea sa se imbogateasca.
A construit o groaza de biserici urate (pe care n-o sa le viziteze niciun francez sau italian vreodata, fiindca nu au nicio valoare culturala), dar de oamenii saraci, necajiti, parasiti nu s-a ingrijit, nu i-a iubit.
Bani de la oameni cer mai mereu, desi sunt platiti din bugetul statului.... si rar se intampla sa te inmormanteze sau sa iti dea loc in cimitir daca nu ii mituiesti.
Vind functii in aparatul lor institutional unor oameni nepregatiti, care prefera sa dea o spaga in loc sa treaca examenele....
Si atunci te intrebi...oare Institutia asta face mai mult bine decat rau? Oglindeste desigur societatea romaneasca cu toate ale ei, bune si rele, dar nu ar trebui oare sa o face numai intru cele bune?
Mai rau, Biserica isi aroga in ziua de azi dreptul de a ramane netransparenta si de a nu da socoteala pentru abuzurile si nefaradelegile pe care le comite.
In loc sa se pastreze ce e mai bun din sufletul nostru, Biserica a ajuns sa fie groapa fara lumina in care se pastreaza ce e mai rau in sufletul nostru romanesc... locul in care hotia, coruptia, trufia, megalomania, lenea, nepasarea, minciuna, rautatea, invidia sunt imbracate in haine de aur... si locul in care ipocrizia e in floare....
De ce sa fi impotriva construiri unei Biserici? In afara de Pasti knd ai mai dat pe la Biserica? A si sa nu aud comentari k popa nush cum.. k in Biserica nush cum... nu chiar deloc.... la Biserica mergi pentru tine insuti, sa te caiesti pe tine nu pe altu... ce conteaza k popa mai bea? e pacatu tau? sau al lui?...Bine zice proverbu " Fa ce zice popa nu ce face el" TU asculti cuvantul lui Dumnezeu prin el si te indruma, dar si el ii om cu pacatele lui si n u trebuie judecat..... si ce dak auzi lumea din Biserica vorbind?... Au tu ai venit sa-i auzi pe ei sau sa te caiesti ? Au nu trebuie sa te incredintezi spiritual in timpu slujbei si sa nu auzi si sa nu vezi ce se intampla in jur ci doar lucrarea Sfantului Duh? De ce cauzi scuze si te amagesti singur, cautand motive sa acuzi Biserica si intunecandu-ti mintea? Elibereazati calea!
De ce nu facem spitale si scoli in loc de Biserici?... simplu intreaba-i pe politicienii romani, k oricum banii alocati catedralei dak aceasta nu s-ar fi construit tot la ei ar fi ajuns Le este frica de Biserica, desi influenta Biserici nu este mare ca pe vremuri totusi se tem de ea se tem k o sa-i doboare. Dar de cine sa se teama knd nu fac scoli si spitale? Raspuns simplu: "De nimeni". Atata timp cat noi populatia le permitem si ii lasam sa ne joace pe degete...
"DE NIMENI"
Ma indoiesc ca politicienii se tem de biserica. Mai degraba pun de o afacere impreuna cu popii cei preamierosi cu crucea in mana si pistolul sub sutana. Pulimea se teme sa comenteze, pentru ca pulimea se teme de biserica. Pentru cei mai multi, religia este frica. Frica este slabiciune. Putem sa multumim si bisericii pentru ca suntem un popor de fricosi si de lasi si de mincinosi. Dai un ban, spui o rugaciune si ti se iarta, poti s-o iei de la capat. E chiar indicat, ca sa mai dai un ban si saptamana viitoare. Ne-am lasat calcati in picioare si batjocoriti si inca ne lasam, pentru ca biserica ne spune sa stam cuminti, sa inghitim, ca se va face dreptate pe lumea cealalta. De ce nu pe lumea asta? Lumea asta ce are? Si prostii cred...
PS: Nu exista om fara pacate, ci doar Iisus Hristos... Dar poate de asta Romania ii unde ii acuzam mai mult Biserica si pe politicieni ii lingusim (de park Biserica conduce tara)
Eu cunosc un caz concret inca de pe vremea lui Ceausescu cind un popa pentru a primi un post intr-o parohie banoasa a dat spaga superiorilor 70000lei (d-aia dinainte de '89) si a primit-o.
Asi putea sa va mai dau destule exemple despre acesti indivizi care dupa parerea mea sunt mai rai si mai parsivi decit mare parte din natie. De ce? s-a spus destul in comentariile de mai sus.
Nu s-a precizat un lucru; nu credeti ca, daca ati trece printr-o padure si v-ati intilni pe carare, cu Daniel, var trece fiori pe sira spinarii. Uitati-va la el, cred ca si acum are ascunse pistoalele si cutitele sub sutana.Deabia asteapta sa cricnesca cineva ca sa le scoata.
Atunci la ce sa ne asteptam de la asemenea indivizi.
Cind ii asculti pe asa zisii credinciosi cum isi clameaza credinta ca in minutul urmator sa incalce daca nu toate dar majoritatea celor 10 porunci, iti vine sa vomiti.Dumnezeirea consta in cea ce facem minut de minut in raport cu viul din jurul nostru nu in cite moaste pupam sau cita spaga dam la popi ca sa ne puna o pila la D-zeu.
Revenind la problema: moll-ul natiei va costa nu 400 mil euro ci in jur de 800mil(cine lucreza in constructii stie ca socoteala de acasa nu se potriveste cu aia din tirg, cu toata planificarea).
De ce trebuie sa plateasca (pentru ca de la buget vor veni banii, popii fiind niste agenti electorali de luat in seama) si cei care sunt de alte confesiuni sau se declara atei.
Cladirea ca si constructie este de un prost gust desavirsit din toate punctele de vedere, uitati-va la macheta, nu-ti spune nimic.
Nimic altceva decit o afacere megalomanica pentru folosul popilor si a celor care care si-au tinut gura pentru a nu le dezvalui stelele de sub sutana.
Amin.
Pentru ca Biserica isi permite. Biserica se bazeaza pe procentul mare de oameni ce au incredere in ea, oameni care, in mare parte, din pacate, nu cunosc Biblia. Pentru majoritatea crestinilor a fi religios inseamna sa dai acatist in biserici, sa te calci in picioare, pentru a vedea niste moaste, sau sa te inghesui la coada, pentru o sticla de apa sfintita impartita dintr-o cisterna.
mai multe am citit aici spuse.ro/ce-zice-biblia-si-ce-catedrala-mantuirii-neamului-isi-face-biserica/
Ok, am inteles.
Dar de copii strazii din Romania, care mor de foame prin canale de ce nu va ocupati ? POATE NU AVETI BANI ?
Dar de batranii care nu au ce manca si mor de foame in case, de ce nu va ocupati ? POATE NU AVETI BANI ?
In loc sa faca un mamut de catedrala mai bine ar face , INTAI, case pentru batrani si case pentru copii. Nu exista in BU=ucuresti o cantina, una singura, sa o stiu si eu, care sa functioneze pe banii bisericilor, si care sa fie PENTRU ENORIASII SARACI SI AMARATI.
Bine ca avem grija de potentiali pelerini, pentru ei sunt bani.
Tot asa cum sunt bani intotdeauna sa se faca noi garduri la biserici, sa se puna foita de cupru pe turle, sa -si faca preotul o noua casa in curtea bisericii, ---- le-au rezolvat pe toate, numai cum sa se imbuibe ei le-a mai ramas.
Imi vine sa urlu, atata banet aruncat pe ziduri cand saracii mor de foame, cand copiii stau in canale si nu au o ciorba calda, nu au un dus sa se spele, dar in schimb stim sa tipam toata ziua vai..... saracii copii......si nimeni nu face nimic. IN SPECIAL BISERICA.
Sa-mi spuna cineva de pe forum ( din marile orase, presupun ca in sate si comune or mai fi facand cate ceva biserica ) cate case de copii, cate aziluri de batrani, cate cantine pentru saraci facute si intretinute de BISERICA stiu in zonele in care locuiesc ?
Si toata risipa asta este pe banii ENORIASILOR.
De ce le dati bani ? Credeti cumva ca ei il slujesc pe Dumnezeu ?
Atunci poate ar avea si ei un dumnezeu.... dar mi-e teama ca tocmai ei nu au nici un dumnezeu.......
Nu mai comentez. Mi-e mie rusine de rusinea lor.
In Washington DC exista o mare catedrala in stil gotic pe care scrie de la intrare ca nu s-au folosit banii statului ci numai donatii private
De ce sa platesc eu, cetatean roman, din impozite o catedrala ortodoxa daca sunt ateu, evreu, catolic, reformat, sau mahomedan? Dar si daca sunt ortodox, de ce nu pot sa ma rog in una din sutele de biserici din oras si mi-ar trebui neaparat inca un monument construit de megalomanii din BOR in spatele Casei Poporului? Nu vorbeste crestinismul despre modestie? Chiar nu s-ar putea folosi banii astia pt ceva care chiar sa ajute oamenii, copiii orfani, bolnavii cronici care nu-si permit medicamente, copiii din sate care n-au acces la o scoala, toate fapte mult mai crestinesti decat constructia unui megalit intru satisfacerea orgoliilor patriarhului?
Iar BOR ar face bine inainte de toate sa se curete de securisti (aia doveditii de CNSAS si pe care conducerea BOR ii protejeaza, cum e cel de la Constanta si ala de la Suceava) si de penalii fanatici si ignoranti (ca popa si maicutele de la Tanacu; sau in registru minor dezaxatii care au organizat marsuri de protest impotriva cipurilor cu 666 din pasapoartele biometrice).
???!!!!
N-ti e rusine, mai...?!!!
Nu ma face TU pe MINE "ateista", ghiftuitule!
RUSINE
ne-am cam inmultit ce-i drept de la un timp incoace...
acuma daca are 38.000 de metri patrati, nu stiu dar ca e de 10 ori mai mare decat casa poporului (asta insemnand ca , casa poporului are 3.800 de metri patrati ????
un articolas tendentios se scrie cu capul si nu cu picioarele dragii mei!
pa!!!
Soarta acelui om care a dat ordin sa se construiasca acel monstru o stim cu totii(25.dec.1989), cine stie care va fi soarta celor care iau astazi hotararea ca sa se construiasca inca un monstru asemanator, poate asemanatoare?cine stie.
Alti bani aruncati aiurea pe fereasta in momente de criza mondiala. Acesti oameni care trebuie sa se gandeasca in primul rand la bine aproapelui ii doare in cot, nici acolo macar.
Aveti de grija ca acoloo sus este CINEVA de care voi(BOR) in special ar trebui sa ascultati si sa nu va bateti joc de banii aproapelui vostru cheltuindu-i in interes personal. 70% din populatia Romanei nu este de acord cu aruncarea acestor bani aiurea mai bine prefera sa fie investiti cu, cap si sa aibe locuri de munca si sa poata duce o viata deceta.
De ce mai trebuie inca un proiect megalomanic , chiar langa cel al nebunului Ceausescu? Este oare si Patriarhul Daniel la fel? El si sinodul nu vad in ce tara saraca traieste cea mai mare parte a populatiei ?
De ce actuala biserica Metropolitana nu mai este buna??!! Este poate cel mai semnificativ monument istoric pentru intregirea neamului si are toate facilitatile necesare pentru a fi in continuare Prima Biserica a tarii!!
Am vazut pe Internet un proiect megalomanic similar, o imensa catedrala pentru 10 000 de credinciosi, construita langa Abidjan, in Coasrta de Fildes, care a secatuit bugetul tarii si care este pustie , parand chiar abandonata. Asemenea proiecte sunt expresia lipsei de judecata, a prostiei, a pierderii oricarui simt al realitatii in care traim.
Sunt sigur ca daca Dumnezeu ar putea fi intrebat ce crede despre constuctia unei asemenea catedrale ar raspunde ca nu printr-un astfel de Turn Babel se demonstreaza credinta ci prin gesturi de ajutorare a aproapelui aflat in nevoi si suferinte. BOP trebuie sa revina cu picioarele pe pamant daca nu vrea sa isi piarda sprijinul Domnului!!
Daca Andrei Cosmovici este cumva platit ca sa "sprijine" proiectul si mai ales daca este preot (sper sa nu fie un cirac al lui Constantin Stoica) atunci poate Dumnezeu vede si il va bate in cap cu catedrala.
Astept sa ceara si in acest caz sa se sesizeze redactia. Cind hotul striga: prindeti hotul! parca are mai mult patos decit un simplu cetatean.
Poate e offtopic, dar poate imi da cineva un raspuns pertinent, verificabil, demonstrabil.
Ca de credinte neconditionate m-am saturat.
Pentru ca inca mori frate. Moartea e semnul ca ceva nu este in regula
Singura solutie sa nu mai mori, este sa te adresezi Stapanului vietii, celui ce da viatza- Hristos. Cum? prin Biserica , deoarece numai acolo se da Hristos sub forma sangelui si trupului, accesibile prin paine si vin.
Daca prin toata megalomania asta se mantuieste un singur suflet, si-a scos banii...Macar iese ceva concret, nu sunt bani furati si de care nu mai aude nimeni, asa cum s-a furat de la revolutie incoace. Nu ca inainte nu s-ar fi furat....
Trup nu prea servesc, da' sangele i l-am mai baut. Mai putin prin biserici, e drept. Daca am baut Chateau Margaux in loc de Murfatlar, inseamna ca am pacatuit? (daca e prea subtil fratiorul meu, revin cu desene si explicatii).
Dumnezeu nu tine cont de constructii megalomanice, de haine de preoti si biserici poleite cu tone de aur, de toate aceste apucaturi megalomanice...
cred ca in acest spirit megalomanic, ar trebui construite multe trotuare imprejur ca Jeep-urile sa aiba unde parca in jur, ia la intrari sa se construiasca gherete unde se pot da derogari sa poti tine nunta in post (caci se pare ca mai nou asta se poate obtine daca ai bani...)
astfel am avea un peisaj complet al realitatii ce ne-nconjoara...
1.Sa rezolvam mai intai de exemplu problema autostrazilor, am un decedat si un ranit in familie pe drumurile nationale.;
2. Sa rezolvam problema spitalelor, am un bolnav in familie care a stat claie peste gramada in spital, ca la puscarie, 8 pe 5 locuri, toti operati;
3 Sa rezolvam problema preotilor colaboratori ai SEcu sau chiar parte din Secu ;
4. Sa im plementam un program de atragere a maselor catre credinta, bazat pe dialogul preoti enoriasi;
*******
Si apoi sa construim cea mai mare Catedrala din Europa. pentru ca atunci asta ar mai ramane de facutt pentru a-i multumi lui Dumnezeu pentru realizarea a toate cele de mai sus.
Doamne Ajuta!
REDATI ORASELE CETATENILOR LOR!
Cu acei bani, biserica intra-adevar ar fi biserica daca ar construi un spital gratuit, un mare azil de batrani, scoala, orfelianat.
Atunci biserica s-ar tine de cuvant intr-ajutararea oamenilor.
Asa vor castiga putini, si va fi doar o satisfcare a orgoliului personal a unor capi ai bisericii.
Din lac in put. Ratiunea e pusa la colt,. traiasca credinta. Mai ales una particulara favorizata excesiv de stat, care se impune pe scena publica, prin tot felul de matraplazacuri politice, santaj politic si pe arginti.
Geez, oamenii mor pe drumuri din lipsa de spitale dotate, INFRASTRUCTURA RUTIERA absenta, scolile se prabusesc pe scolari, bibliotecile sunt dotate la nivelul anilor 50, iar natiunea are nevoie de inca o megalomanie goala majoritatea timpului, cu cheltuieli imense de intretinere. 11 ha de spatiu verde sacrificate, pentru o monstruozitate de beton fara nici o utilitate, in afara de ceea polua mental si fizic.
Alte tari construiesc acceleratoare nucleare si fac experimente inovatoare, iar noi balbaim zilnic acelasi texte cu "puteri" tamaduitoare, variante institutionalizate si mai rafinate a predicilor babei Omida.
ca sa nu vorbim de clientela bisericilor, cam tot aceiasi care favorizeaza pe personaje gen Becali.
Cu banii astia se puteau face alte lucruri, precum sa aduni de pe strazi niste oameni pe care oricum nu-i primeste nimeni in biserica, pe motiv ca-s nespalati si vai de capul lor.
Popa zice de ajutarea aproapelui, da' se ocupa numai de burdihanul si slava proprie.
Sa inceapa si nu va plangeti ca sunt din banii vostri, ca statul nu finanteaza construirea catedralei, in majoritate vor fi donatii de la credinciosi adevarati nu falsi. Nu va obliga nimeni sa dati bani pentru construire, nu va convine sa nu o vizitati niciodata!