Prefectul judetului Arges, Marcel Proca, a trimis instantei dosarele a 56 de persoane pentru anularea permiselor de conducere, dupa ce, pana luni, au fost verificate 400 de dosare care au stat la baza rechizitoriului in procesul privind eliberarea frauduloasa a permiselor de conducere la Serviciul de Permise Auto Arges, transmite Mediafax.

"Conform ordonantei nr. 9 din 18 februarie 2009, prefectului ii revine obligatia, reprezentand institutia care a eliberat permisele, sa semneze ordinele de suspendare a acestora. Am inaintat cele 56 de actiuni judecatoresti catre Judecatoria Pitesti, iar instanta va hotari daca permisele au fost obtine fraudulos sau nu. Cert este faptul ca cei 56 de posesori de permise de conducere asupra carora exista suspiciuni vor intra in procedura de suspendare a documentelor. Ei au obligatia sa depuna permisele in termen de cinci zile", a spus prefectul de Arges.

Dosarele existente la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculari Vehicule din Arges sunt verificate, din 4 martie, cu ajutorul unor specialisti de la Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor.

Guvernul a aprobat, la 20 februarie, prin ordonanta de urgenta, ca permisele auto in cazul carora exista sesizari in instante, cu indicii temeinice, ca ar fi fost obtinute prin acte de coruptie, sa fie retrase, masura urmand sa fie aplicata si pentru cele 3.500 de permise care ar fi fost obtinute fraudulos la Pitesti.