Plenul Senatului a decis luni sa aprobe cererea de reexaminare a presedintelui Traian Basescu, astfel ca ANAF nu mai poate folosi sumele obtinute din retinerea a 7% din valoarea creantelor fiscale stinse pentru acoperirea cheltuielilor proprii cu imbunatatirea administrarii creantelor fiscale.

Cu 70 de voturi pentru si 24 impotriva, plenul Senatului a admis motivele pentru care presedintele a cerut reexaminarea Legii de adoptare a OUG nr. 47/2007 privind reglementarea unor masuri financiar-fiscale, informeaza NewsIn.

"Motivul cererii de reexaminare se refera la prevederea de la articolul I, punctul 24 al Ordonantei, in forma aprobata de Parlament, prin care ANAF sau autoritatile administratiei publice locale retin o cota parte de 7% din valoarea creantelor fiscale stinse, iar sumele astfel obtinute ar urma sa fie utilizate ca venituri proprii pentru finantarea cheltuielilor necesare imbunatatirii activitatii de administrare a creantelor fiscale", se arata in raportul de admitere a cererii de reexaminare.

Basescu a argumentat ca posibilitatea retinerii acestor sume ca venituri proprii de catre ANAF reprezinta o forma legala de transformare a ANAF dintr-o institutie publica bugetara intr-una bazata pe profit, asemenea unei societati comerciale.

Camera Deputatilor este forul decizional pe acest proiect.