Coreea de Sud a ordonat ca 23 de tone de produse din China pe baza de oua sa fie distruse, dupa ce s-a descoperit ca sunt contaminate cu melamina, anunta NewsIn, care citeaza Reuters.

Decizia a fost luata dupa ce Coreea de Sud a descoperit melamina in zece produse lactate luna aceasta, cerand ca fie retrase din magazine.

Zeci de mii de copii din China s-au imbolnavit si alti 4 au murit dupa ce au baut lapte contaminat cu melamina, substanta toxica descoperita apoi in mai multe tipuri de alimente si bauturi, care au fost retrase din magazinele din inteaga lume.

Folosita pe scara mare in fabricarea tacamurilor de platic, melamina este adaugata pentru a insela testele de nutritie, fiind un pericol pentru sanatate, daca depaseste limitele admise.

Coreea de Sud a ordonat distrugerea a 23 de tone de produse depozitate si va retrage produsele care au fost deja vandute unor companii alimentare, potrivit ministerului.

Coreea de Sud a importat anul acesta 622 tone de produse pe baza de oua de la 11 companii chineze.

China s-a confruntat in ultima vreme cu o serie de scandaluri legate de securitatea produselor alimentare, jucariilor, patuturilor pentru copii, dar si a altor tipuri de produse. Wal-Mart Stores Inc a anuntat miercuri ca intentioneaza sa mai reduca din furnizorii sai de produse chinezesti, aplicand standarde mai stricte de calitate.