Sotul Elodiei Ghinescu, disparuta in urma cu peste un an, este acuzat de furt, dupa ce toate bunurile avocatei ar fi disparut atat din locuinta sotilor, cat si din cabinetul de avocatura, relateaza Mediafax.

Parchetul de pe langa Curtea de Apel Brasov va analiza plangerea penala formulata de avocatul Elodiei Ghinescu impotriva politistului Cristian Cioaca pentru "furt intre soti".

Dosarul va fi instrumentat de Parchetul Curtii de Apel deoarece Cioaca este ofiter de Politie judiciara. Plangerea penala a fost facuta de catre mama avocatei, Emilia Ghinescu.

Parintii Elodiei Ghinescu au obtinut, in urma cu cateva luni, punerea sub sechestru asiguratoriu a apartamentului din Brasov al cuplului, pentru ca politistul Cioaca sa nu il poata vinde. Intre timp insa, parintii femeii sustin ca politistul ar fi instrainat bunurile acesteia.