Japonia va oferi un ajutor suplimentar de urgenta de 50 milioane de dolari tarilor aflate in dezvoltare pentru ca acestea sa poata face fata crizei alimentare, a anuntat vineri guvernul nipon, cu cateva zile inaintea summit-ului G8, scriu agentiile internationale de presa.

Japonia mai promisese pana acum 200 milioane de dolari ca ajutor de urgenta.

Anuntul vine cu trei zile inaintea summit-ului sefilor de stat si de guvern din G8, organizat de Japonia in perioada 7-9 iulie la Toyako.

Tarile G8 vor crea un grup de lucru care sa lupte impotriva efectelor pe care le are asupra oamenilor criza alimentara mondiala, scria cotidianul nipon, Yomiuri Shimbun.