Ministrii mediului din grupul regional sud-asiatic SAARC s-au intrunit in Bangladesh pentru a discuta despre planuri vizand combaterea incalzirii globale, informeaza BBC, citat de Rador.

Experti in domeniu afirma ca milioane de persoane din regiune ar putea fi in pericol din cauza riscului pe care il reprezinta cresterea nivelului marii, topirea ghetarilor, seceta si cicloanele.

Oameni de stiinta au estimat ca, daca temperaturile globale vor creste, nivelurile marilor vor inunda regiuni de coasta, iar furtunile vor deveni mai frecvente, afectand zeci de milioane de persoane.

O alta ingrijorare majora o reprezinta faptul ca ghetari din Himalaya s-ar putea topi, ceea ce ar putea provoca inundatii si alunecari de teren.