Rusia va incepe sa construiasca, de anul viitor, o insula artificiala de lux in largul coastei statiunii Soci, din sudul tarii, proiectul urmand a fi gata pana in 2014, cand vor fi organizate Jocurile Olimpice de iarna de la Soci, relateaza Sky News, citat de Mediafax.

Micul arhipeleag, numit Insula Federala, va fi construit in Marea Neagra, va costa peste trei miliarde de lire sterline si se va intinde pe 350 de hectare.

Aici vor fi construite mai multe hoteluri, doua porturi, un parc acvatic si vile de lux. Rauri artificiale vor strabate complexul care va reprezenta o imitatia a retelei hidrografice a Rusiei.

Proiectul seamana cu cele din Emiratele Unite Arabe, pentru ca este realizat de aceiasi arhitecti olandezi care au lucrat si la Insulele Palm si World din Dubai.

"Chiar daca nu am deschis sezonul de vanzari, am observat ca exista un mare interes in a obtine proprietati pe insula", a spus purtatorul de cuvant al dezvoltatorilor, Alexei Butsailo. "tinta principala sunt rusii, care vor sa locuiasca langa mare", a precizat acesta.

Acest proiect a aparut intr-o perioada in care Rusia cunoaste un boom economic, din cauza preturilor foarte mari la energie. tara detine, in prezent, al doilea cel mai mare numar de miliardari din lume, dupa Statele Unite.

Soci este o statiune foarte populara in care se investeste masiv pentru pregatirea Olimpiadei de iarna din 2014, construindu-se intens de-a lungul coastei.

Si premierul rus Vladimir Putin are o casa de vacanta in apropierea statiunii.