Consiliul National al Audiovizualului a solicitat presedintelui Traian Basescu sa nu promulge legea adoptata miercuri de senatori, care prevede ca programele de stiri din cadrul televiziunilor si radiourilor sa difuzeze in mod egal stiri pozitive, cat si stiri negative.

Proiectul de lege ce modifica Legea audiovizualului a fost initiat de senatorul PRM Gheorghe Funar si deputatul PNL Ioan Ghise si a fost adoptat in unanimitate de senatori.

Astfel, televiziunile si radiourile vor fi obligate, odata cu intrarea in vigoare a legii, sa isi controleze programele de stiri in asa fel incat sa cuprinda in mod egal informatii pozitive si negative.

Prevederile legii au fost criticate de oamenii din media, care o considera "abuziva si total nedemocratica".