Germania a anuntat ca va trimite inca 1.000 de soldati pentru a se alatura trupelor internationale din Afganistan, transmite BBC.

Anuntul a fost facut de ministrul german al apararii, Franz Josef Jung, si el a venit dupa presiunile facute de aliatii din NATO. Jung a anuntat ca trupele vor fi trimise in nord, unde vor ajuta la lucrarile de reconstructie.

In Afganistan exista in prezent 3.500 de soldati germani, aflati cu precadere in nordul tarii si in jurul capitalei Kabul.