Mai multe cutremure de intensitate redusa s-au produs in ultimele 24 de ore in Italia, relateaza Rador.

Miercuri dimineata, la ora 6:05, ora Romaniei, un cutremur cu magnitudinea de 2,7 grade pe scara Richter s-a inregistrat la San Remo, in nordul Pensinsulei, in regiunea Liguria.

Potrivit agentiei de presa ANSA au fost multi locuitori din zona care au semnalat telefonic seismul la Protectia Civila, insa nu s-au semnalat victime sau daune materiale.

Tot in aceasta dimineata, la ora 10:07, ora Romaniei, un alt cutremur cu intensitate mult mai mare, de 4,2 grade pe scara Richter, s-a produs in centrul Peninsulei, in regiunea Lazio. Departamentul de Protectie Civila a anuntat ca pana acum nu au fost semnalate victime si pagube materiale, ci s-a creat doar panica in randul populatiei.

Totodata, marti dupa-amiaza, miscari seismice de mica intensitate s-au inregistrat in zona Golfului Napoli.