Un proiectil perforant a fost gasit, vineri dupa-amiaza, de catre un pacient in curtea Spitalului Judetean de Urgenta Vaslui, dupa ce munitia a fost scoasa din pamant de radacinile unui copac doborat de furtuna. Barbatul, internat in Sectia TBC, a luat proiectilul si l-a dus la agentul de paza de la intrarea in unitatea medicala, acesta alertand autoritatile la numarul de urgenta 112, relateaza News.ro.

Un pacient internat in Sectia Pneumoftiziologie a Spitalului Judetean de Urgenta Vaslui a gasit un proiectil perforant in curtea unitatii medicale, in timp ce se plimba pe una din aleile din zona sectiei. Proiectilul se afla la baza unui copac care a fost scos din radacini de rafalele puternice de vant de vineri dupa-amiaza.

Barbatul a ridicat elementul de munitie si s-a dus cu el la paznicul aflat in cabina de la intrarea in curtea spitalului, parcurgand astfel cateva zeci de metri cu bomba in mana. Ulterior, angajatul firmei de paza a alertat autoritatile la numarul de urgenta 112.

"Echipa pirotehnica a intervenit in zona, a ridicat in conditii de siguranta elementul de munitie si l-a transportat la depozitul inspectoratului. Din pacate, pacientul care a gasit acel proiectil de calibru 45 de milimetri nu a procedat corect. Obligatoriu, cand sunt gasite astfel de elemente de munitie, acestea nu trebuie miscate. In mod normal, se anunta Politia si, pana la sosirea acesteia, vor fi asigurate masurile de siguranta si protectie, in cazul nostru de catre guardul spitalului", a declarat vineri, pentru News.ro purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Vaslui, Georgica Onofreiasa.

Proiectilul gasit in curtea spitalului provine, cel mai probabil, din timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, atunci cand cladirea Sectiei de Pneumoftiziologie a fost transformata in unitate militara.