Peste 30 de interventii pentru stingerea unor incendii de vegetatie uscata au avut loc in ultimele doua zile, au anuntat duminica reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Arges, potrivit Agerpres.

Incendiile s-au produs in 20 de localitati din judet, cele mai multe - patru - fiind inregistrate in comuna Merisani. La unul dintre incendiile din aceasta localitate a fost solicitat si un echipaj SMURD, pentru a acorda asistenta medicala unuia dintre proprietari, caruia i se facuse rau.

Potrivit ISU Arges, cele mai extinse incendii s-au inregistrat in localitatile Moraresti si Tigveni, unde flacarile au cuprins cate cinci hectare de vegetatie uscata.

"Un echipaj cu o autospeciala cu apa si spuma de la Detasamentul de Pompieri Pitesti a intervenit in localitatea Moraresti, pentru stingerea unui incendiu in care au ars aproximativ 5 ha de vegetatie uscata si 88 de metri de gard din lemn. (...) Doua echipaje de la Detasamentul de Pompieri Curtea de Arges au intervenit in localitatea Tigveni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins aproximativ 5 ha de vegetatie uscata si maracinis", se precizeaza intr-un comunicat.

Pompierii ii avertizeaza pe cetateni sa nu aprinda focuri in spatii deschise, mai ales in situatia in care conditiile meteo favorizeaza extinderea lor. Cei care provoaca incendii de vegetatie risca sanctiuni contraventionale si pot fi chiar cercetati penal pentru infractiunea de distrugere.