Elevul de 14 ani transportat cu ambulanta la spital dupa ce i s-a facut rau in timpul orelor de curs avea o alcoolemie de 2,16 g/litru alcool pur in sange, au stabilit medicii in urma analizelor de laborator, de aproape trei ori peste limita legala permisa in cazul soferilor depistati in trafic de politie, relateaza News.ro.

Specialistii Spitalului Municipal Husi au determinat o alcoolemie de 2,16 g/litru alcool pur in sange pentru elevul de 14 ani internat, marti dupa-amiaza, dupa ce i s-a facut rau pe holurile scolii unde se afla la cursuri. Valoarea descoperita in urma analizelor de laborator este de aproape trei ori peste limita legala permisa in cazul soferilor depistati in trafic sub influenta alcoolului.

Reprezentantii Scolii "Mihail Sadoveanu" Husi nu au reusit sa stabileasca ce bauturi a consumat elevul inainte de a ajunge la scoala. "Copilul nu este cunoscut ca un elev problema, locuind cu bunica sa care se ocupa de cresterea si ingrijirea minorului. Elevul sustine ca nu a baut in scoala si nici ca nu-si mai aminteste ce anume ar fi consumat si, mai ales, cu cine", a declarat, miercuri, pentru News.ro inspectorul general al ISJ Vaslui, Gabriela Placinta.

Copilul de 14 ani, elev in clasa a VIII-a, va fi dus la cabinetul de consiliere al unitatii de invatamant in momentul in care va reveni la cursuri.

Baiatul a ajuns cu ambulanta la spital, marti dupa-amiaza, dupa ce i s-a facut rau in timp ce se afla pe holurile scolii din Husi, unde invata. Elevul a fost descoperit de catre secretara unitatii de invatamant, care a sunat la numarul de urgenta 112 si a solicitat o ambulanta.