Un barbat si-a pierdut viata, luni, dupa ce masina pe care o conducea a fost lovita de un tren de pasageri, la o trecere la nivel cu calea ferata, in localitatea Dimieni, din judetul Ilfov, anunta Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bucuresti-Ilfov, citat de News.ro.

Barbatul care a decedat, in varsta de aproximativ 40 de ani, a fost singura victima in urma accidentului feroviar, precizeaza Adrian Marin, purtatorul de cuvant al ISU Bucuresti-Ilfov.

"Niciun pasager al trenului nu are nevoie de ingrijiri medicale", a mai spus Adrian Marin.

Vrancea: Traficul feroviar a fost blocat la Faurei - Garoafa dupa ce o masina de politie a fost lovita de tren

In cursul diminetii de luni, traficul feroviar a fost blocat pe sensul dinspre Bucuresti spre Iasi la Faurei - Garoafa, in judetul Vrancea, dupa ce un tren de calatori a lovit o autospeciala de politie, relateaza Agerpres.

Potrivit primelor informatii oferite de reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) "Anghel Saligny" Vrancea, politistul a urcat cu masina, fara sa se asigure, la o trecere la nivel cu calea ferata, iar in urma impactului cu trenul acesta a ramas incarcerat in autovehicul.

"La fata locului, s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detasamentului Focsani al ISU Vrancea. S-a intervenit pentru descarcerarea conducatorului auto, care a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanta si transportat la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalulului Judetan de Urgenta Focsani", a declarat pentru Agerpres purtatorul de cuvant al ISU Vrancea, plt. adj. Florin Olaru.