O persoana a fost gasita carbonizata intr-o baraca improvizata pe un santier din Capitala, dupa ce constructia a ars in totalitate, anunta Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bucuresti - Ilfov, potrivit News.ro.

O baraca improvizata pe un santier din Bucuresti a ars, marti, in totalitate, o persoana fiind gasita carbonizata in interiorul constructiei, a anuntat Daniel Vasile, purtatorul de cuvant al ISU Bucuresti-Ilfov.

El a precizat ca victima nu a fost identificata si ca nu se stie daca este angajat al vreunei firme care isi desfasoara activitatea pe respectivul santier.

La fata locului au intervenit doua autospeciale de stingere, un echipaj SMURD si un echipa de descarcerare, a mai spus Daniel Vasile.