Circulatia pe autostrada Timisoara - Lugoj este blocata vineri dupa-amiaza, dupa ce o masina cu platforma care transporta mai multe autoturisme a fost lovita de o alta masina, trei autovehicule cazand pe sosea, transmite News.ro. O persoana a fost ranita usor.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta "Banat" al judetului Timis, Mugurel Ioja, a declarat, pentru News.ro, ca accidentul rutier a avut loc, vineri dupa amiaza, pe autostrada Timisoara - Lugoj, in apropierea localitatii Izvin din judetul Timis.

"Soferul unei masini cu platforma pe care erau transportate mai multe autoturisme a franat, nu se stie din ce motive. Un alt conducator auto a venit din spate, l-a lovit si trei masini de pe platforma s-au prabusit pe sosea si s-au distrus. Pompierii au intervenit pentru degajarea soselei", a declarat Ioja.

In urma accidentului o persoana a fost usor ranita.

Traficul pe Autostrada Timisoara - Lugoj, in zona in care s-a produs accidentul, este blocat, potrivit politistilor.