Un incendiu s-a produs, luni dimineata, la o pensiune din orasul Gura Humorului, fiind afectata astereala acoperisului pe o suprafata de 50 de metri patrati, iar cei sapte turisti cazati si cei doi angajati aflati in pensiune au iesit singuri din cladire pana la sosirea pompierilor.

Purtatorul de cuvant al ISU Suceava, Alin Galeata, a declarat pentru Mediafax ca incendiul a izbucnit, luni dimineata, la camera centralei, iar focul a afectat si astereala acoperisului pensiunii, unde a ars cu focare ascunse, fiind nevoie de decopertare.

El a mentionat ca focul a afectat corpul B al pensiunii in care se aflau cazati sapte turisti care, alaturi de cei doi angajati ai pensiunii, au iesit singuri din pensiune inaintea sosirii pompierilor militari.

"Nu au fost in pericol", a spus Galeata.

El a mai declarat ca pompierii militari au actionat aproximativ doua ore si jumatate pentru lichidarea incendiului si a fost decopertat acoperisul pentru a fi inlaturat pericolul unor focare ascunse.