Sute de monede si obiecte religioase au fost depistate in urma a sase perchezitii domiciliare si la sedii de firme desfasurate, vineri, in judetul Constanta, la persoane banuite de furturi din situri arheologice.

Valoarea prejudiciului estimat pana in prezent este de circa 15.000 de euro, informeaza Agerpres.

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Constanta, patru suspecti au fost condusi la sediul IPJ pentru audieri, urmand a fi luate impotriva acestora masurile legale ce se impun.

"In urma acestor activitati, s-au ridicat 450 de bunuri arheologice (dintre care 350 de monede, precum si alte obiecte religioase si de cult), care ar fi fost sustrase din situri arheologice", conform IPJ.

Peste 50 de politisti au efectuat, vineri, in judetul Constanta, sase perchezitii domiciliare si la societati comerciale, la persoane banuite de furturi din situri arheologice.