Sapte irakieni si trei afgani au fost depistati de politistii de frontiera din Giurgiu ascunsi in doua camioane ce transportau marfa din Turcia catre Germania, respectiv Romania, relateaza Agerpres.

"La Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat in aceasta dimineata (sambata - n.r.), pe sensul de intrare in tara, la volanul unui autocamion, un cetatean turc ce transporta, conform documentelor de insotire a marfii, doua utilaje din Turcia pentru Germania si, in urma unei analize de risc, politistii de frontiera au efectuat un control amanuntit asupra camionului, verificand compartimentul de marfa si au descoperit sapte persoane ascunse, cinci barbati, o femeie si un minor", a declarat sambata pentru Agerpres purtatoarea de cuvant a Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera (ITPF) Giurgiu, Alexandra Popescu.

In urma cercetarilor a reiesit ca cei sapte, cu varste cuprinse intre 13 si 40 de ani, sunt cetateni irakieni ce intentionau sa ajunga in Germania.

Alexandra Popescu a mai spus ca la acelasi punct de frontiera au mai fost descoperite cu o seara inainte, in data de 26 decembrie, trei persoane de sex masculin cu varste cuprinse intre 18 si 24 de ani ascunse intr-un camion ce transporta pahare de sticla din Turcia catre Romania.

In urma identificarii acestora a reiesit ca acestia sunt cetateni afgani si intrasera in compartimentul de marfa al semiremorcii in urma taierii partii superioare a prelatei camionului, dupa care aceasta fusese recusuta pe interior. Soferii camioanelor au declarat ca nu stiu cum au ajuns persoanele respective in compartimentele de marfa.

Potrivit protocolului romano-bulgar, valabil la frontiera cei zece migranti au fost predati Politiei de Frontiera Bulgare in vederea continuarii cercetarilor si dispunerii masurilor legale ce se impun.