Doi tineri de 16, respectiv 18 ani, au fost retinuti si vor fi prezentati instantei, cu propunerea de arestare preventiva, fiind suspectati ca au batut trei oameni ai strazii in incinta fostului spital de boli dermato-venerice din Bucuresti, iar unul dintre acestia a murit din cauza loviturilor, anunta Mediafax.

Potrivit anchetatorilor, tinerii au intrat, luni dimineata, in incinta fostului spital de pe Calea Serban Voda, unde se adaposteau trei oameni ai strazii. Acestia au fost legati, torturati si batuti cu bate timp de aproape trei ore, dupa cum a declarat una dintre victime. Acelasi om al strazii sustine si ca tinerii i-au pus sa danseze si i-au stropit cu apa atunci cand voiau sa-si revina de pe urma bataii. Unul dintre oamenii strazii, in varsta de aproximativ 50 de ani, a decedat din cauza loviturilor.

In cele din urma, agresorii au plecat dupa ce unul dintre ei a primit un telefon, astfel ca un om al strazii a reusit sa iasa din curtea spitalului si a chemat Politia. La fata locului au venit politisti de la serviciile Omoruri si Criminalistic ale Politiei Capitalei, impreuna cu un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti si un medic legist, care au facut cercetari.

Tinerii sunt cercetati pentru omor calificat si vor fi prezentati, vineri, Tribunalului Capitalei, cu propunerea de arestare preventiva.