Un incendiu puternic a izbucnit, luni dupa-amiaza, la o hala industriala din apropierea municipiului Pitesti in care sunt depozitate produse petroliere, la fata locului fiind mobilizate mai multe echipaje de pompieri. Incendiul a cuprins si doua cisterne, una cu 20 de tone de motorina si alta cu bitum, potrivit reprezentantilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Arges, relateaza Mediafax.

Conform reprezentantilor ISU Arges, hala cuprinsa de flacari apartine unei societati comerciale aflate in apropierea platformei rafinariei Arpechim.

Flacarile au cuprins atat hala industriala in care sunt depozitate reziduuri petroliere, precum si doua cisterne - una cu 20 de tone de motorina si alta cu bitum.

Toti angajatii societatii comerciale au fost evacuati.

Purtatorul de cuvant al ISU Arges, Madalina Epure, a precizat ca la ora transmiterii acestei stiri incendiul a fost localizat.

Potrivit sursei citate, pentru stingerea incendiului intervin pompieri cu sase autospeciale ale ISU Arges, precum si doua echipaje ale serviciului specializat in situatii de urgenta din cadrul rafinariei Arpechim.

Incendiul a izbucnit luni dupa-amiaza, in jurul orei 16.30, la o hala industriala aflata in apropiere de Pitesti, in zona dintre municipiu si rafinaria Arpechim.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Arges, Madalina Epure, afirma ca flacarile au cuprins o suprafata de aproximativ 400 de metri patrati din hala cu produse petroliere.

Nicio persoana nu a fost ranita in urma incendiului.