Judetele Botosani si Iasi se afla, de la ora 10:00 pana la ora 16:00, sub avertizare cod galben de vant, care va atinge la rafala 55-65 de kilometri pe ora si izolat peste 70 de kilometri pe ora. Potrivit ultimei avertizari nowcasting emise de Administratia Nationala de Meteorologie, in judetele Botosani si Iasi "se vor semnala intensificari locale ale vantului cu viteze la rafala de 55-65 km/h, izolat peste 70 km/h".

Anterior, meteorologii au transmis o avertizare nowcasting cod galben pentru judetele Harghita, Covasna si Brasov, valabila pana la ora 11.15. In aceste zone se vor semnala intensificari ale vantului ce vor depasi local 55 de kilometri pe ora si vor atinge la rafala pana la 70 de kilometri pe ora.

Si judetul Gorj este sub avertizare cod galben pana la ora 12.00. Meteorologii au atentionat ca in zona de munte a judetului Gorj se vor semnala intensificari ale vantului ce vor depasi la rafala 60 de kilometri pe ora si pot viscoli ninsoarea sau spulbera zapada.

Avertizarea cod galben de ninsori si viscol emisa sambata pentru judetele Suceava, Neamt, Bacau, Vrancea, Buzau, Prahova, Maramures, Bistrita-Nasaud, Harghita, Covasna, Brasov, Mures, Sibiu, Valcea, Gorj, Caras-Severin, Hunedoara, Alba, Cluj si Bihor a fost ridicata duminica dimineata.