Un barbat de 55 de ani, din Constanta, a murit luni seara dupa ce, in timp ce traversa un bulevard din centrul orasului prin loc nepermis, a fost lovit succesiv de doua autoturisme, relateaza Mediafax.

Potrivit reprezentantilor Serviciului Politiei Rutiere Constanta, accidentul a avut loc in jurul orei 19.20, cand barbatul de 55 de ani s-a angajat in traversarea strazii printr-un loc nepermis, in dreptul blocului LV 31, situat pe bulevardul Alexandru Lapusneanu, din Constanta.

El a fost accidentat de autoturismul condus de un barbat de 50 de ani, care se deplasa pe banda a treia a bulevardului, dinspre bulevardul Tomis catre strada I.L.Caragiale.

In urma impactului, victima a fost proiectata pe sensul opus unde a fost lovita de o alta masina, la volanul careia se afla o femeie de 49 de ani.

In urma accidentului, pietonul a murit pe loc, trupul acestuia fiind depus la morga pentru efectuarea necropsiei.

Politistii de la Serviciul Rutier continua cercetarile in acest caz pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.