Explozie la Combinatul de Oteluri Speciale Targoviste: Cinci angajati au fost raniti

de I.C.     HotNews.ro
Luni, 26 august 2013, 16:29 Ultima ora

Cinci angajati ai Combinatul de Oteluri Speciale Targoviste, fostul Mechel Targoviste, au fost raniti in urma unei explozii care a avut loc, luni, la una dintre otelarii, transmite Mediafax. Doi dintre raniti au fost transportati la Spitalul de Arsi din Capitala, iar ceilalti trei la Spitalul Judetean din Targoviste.

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Dambovita, deflagratia nu a fost anuntata la 112, iar cei cinci raniti au fost dusi la Spitalul Judetean de Urgenta Targoviste cu ambulanta combinatului, dar si cu masini ale angajatilor.

"Noi nu am fost anuntati de incident prin 112 si nu ni s-a cerut sprijinul pentru a interveni la Combinatul de Oteluri Speciale din Targoviste. Nu cunoastem cauza exploziei", a spus purtatorul de cuvant al ISU Dambovita, maior Edurd Telea.

Primele date furnizate de Politie arata ca explozia s-a produs la o sectie a Otelariei Electrice nr. 2, din cauza unei acumulari de gaze.

"Explozia a avut loc la un stand de valve care cuprinde conducte ce transporta gaz metan, oxigen si azot, unde a avut loc o scurgere de gaz din motive care urmeaza sa fie stabilite", a declarat purtatorul de cuvant al Politiei Dambovita, Raluca Florescu.

Ea a precizat ca in urma deflagratiei au fost raniti doi electricieni si trei lacatusi cu varste intre 35 si 40 de ani.

La randul sau, medicul Dorin Maier de la Serviciul de Ambulanta Dambovita a precizat ca victimele au fost transportate la spital cu masini din combinat, nefiind solicitata ambulanta.

El a precizat ca toti cei cinci raniti au fost dusi la Spitalul Judetean din Targoviste, doi dintre ei fiind transferati apoi cu ambulante la Spitalul de Chirurgie Plastica, Reparatorie si Arsuri din Bucuresti.

Conform sursei citate, unul dintre ranitii transferati in Capitala este in stare stabila, iar celalalt este intr-o stare mai grava, avand arsuri de gradul al doilea pe maini, pe fata si pe torace.

Combinatul de Oteluri Speciale Targoviste este fosta companie Mechel Targoviste.


Citeste mai multe despre   






















1056 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri