Delegatia comuna a Fondului Monetar International, Comisiei Europene si Bancii Mondiale continua discutiile maraton privind Memorandumul de politici macroeconomice cu Romania, unul dintre subiectele dificile fiind cel legat de reintregirea salariilor si pensiilor in 2012, informeaza Agerpres.

Ministrul Muncii, Mariana Campeanu, a inceput in jurul orei 17.00 discutiile cu delegatia Fondului condusa de seful misiunii, Jeffrey Franks, care este insotit de viitorul sef al delegatiei pentru Romania, olandezul Erik de Vrijer si reprezentantul rezident al Fondului la Bucuresti Tonny Lybek.

La discutii au ajuns si ministrul desemnat al Justitiei, Titus Corlatean, dar si actualul ministru al Justitiei, Catalin Predoiu. La sediul BNR a sosit, de asemenea, ministrul desemnat al comunicatiilor, Dan Nica. Acesta va prezenta oficialilor Fondului situatia Postei Romane, institutie aflata intre societatile cu probleme pe lista de conditionalitati a Fondului referitoare la societatile detinute de stat.

Potrivit surselor apropiate negocierilor, discutiile s-ar putea prelungi pana noaptea tarziu.

Conform programului, dupa ministerele Justitiei, Comunicatiilor si Muncii, discutiile vor continua cu ministrul Dezvoltarii, Eduard Hellvig, si cu reprezentantii Secretariatului General al Guvernului.