Unitatea 2 a Centralei Nuclearelectrice Cernavoda a fost oprita controlat vineri din cauza defectarii unei vane de control nivel din circuitul secundar de apa de racire, potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica, citat de Agerpres.

Conform procedurilor, au fost demarate lucrarile pentru remedierea defectiunii, iar repornirea Unitatii 2 este estimata pentru dupa-amiaza zilei de duminica, 8 aprilie 2012.

Potrivit Nuclearelectrica, nu au fost emisii sau deversari periculoase pentru personalul centralei, public si mediul inconjurator.

Cele doua unitati ale Centralei Nuclearelectrice de la Cernavoda au produs, in 2011, o cantitate de energie electrica de 11,747 milioane MWh, din care 10,811 milioane MWh au fost livrati in Sistemul Energetic National, conform datelor publicate pe site-ul Nuclearelectrica.