Barbatul din Techirghiol, fost angajat al MAI, care si-a impuscat sotia in cap in noaptea de miercuri spre joi, femeia fiind internata in stare grava la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, a fost arestat preventiv, joi seara, de magistratii Tribunalului Constanta, informeaza Mediafax.

Magistratii Tribunalului Constanta au admis, joi seara, propunerea procurorilor constanteni si au emis mandat de arestare preventiva, pentru 29 de zile, pe numele lui Anton Gheorghe Stroe, pentru tentativa la omor calificat.

Decizia instantei nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs la Curtea de Apel Constanta.

Potrivit rechizitoriului intocmit de procurorii constanteni, in seara de 28 martie, in jurul orei 23.40, Anton Gheorghe Stroe, de 64 de ani, din Constanta, a impuscat-o pe sotia sa, aflata pe patul din casa nou construita a familiei, din orasul Techirghiol, tragand doua focuri de arma de la mica distanta cu un pistol cu glont marca TT, de calibru 7,62x25 milimetri, detinut legal. Unul dintre gloante a lovit-o pe femeie in fata, provocandu-i o plaga impuscata transfixianta, proiectilul iesind prin ceafa.

Barbatul le-a declarat anchetatorilor ca, in jurul orei 22.00, el si sotia sa au mers sa doarma, femeia ocupand partea dinspre perete a patului, iar acesta s-a asezat pe latura dinspre margine, langa care se afla o noptiera improvizata. Inainte de a se culca, barbatul a scos pistolul incarcat din tocul sau si a culisat mansonul, introducand cartus pe teava, dupa care l-a asezat pe noptiera. Conform declaratiilor sale, obisnuia sa doarma cu arma langa el dupa ce in anul 2010 fusese victima unui furt.

In jurul orei 23.30, Stroe a fost trezit de catre sotia sa, care i-a spus ca a auzit zgomote la usile sau la ferestrele imobilului. Barbatul, care in acel moment era lungit pe partea dreapta a corpului, cu spatele la sotia sa si cu fata la noptiera pe care se afla pistolul, a luat arma cu mana dreapta, s-a ridicat, rasucindu-se totodata catre sotia sa, aflata si ea in pat, inspre perete.

"Dupa cum a reiesit din propria declaratie, inculpatul a apucat pistolul de crosa (pat) si a introdus degetul aratator in garda tragaciului, iar din aceasta pozitie si de la o distanta mai mica de 50 de centimetri a actionat voluntar tragaciul si a executat un foc de arma spre capul sotiei sale, glontul lovind-o pe aceasta in zona mandibulara si iesindu-i din cap prin zona cervicala, inferioara urechii drepte. La acest moment, inculpatul a constientizat ca a impuscat-o pe victima in cap, insa cu toate acestea a mai actionat o data tragaciul si a mai executat un foc de arma, proiectilul perforand perna de langa sotia sa. In continuare, fara sa intre in panica, inculpatul a scos incarcatorul din pistol, a culisat din nou mansonul pistolului pentru a elimina cartusul de pe teava, dupa care a ridicat de jos acest cartus si l-a introdus in incarcator, toate aceste actiuni fiind desfasurate in timp ce victima se afla in continuare pe pat sangerand masiv. Abia dupa ce a asigurat arma, inculpatul a apelat Serviciul de Urgenta 112 si a solicitat sprijinul ambulantei", se mentioneaza in rechizitoriul intocmit de procurorii constanteni.

Procurorii au precizat ca, desi in timpul audierii sale Stroe a fost lucid si calm, dand declaratii detaliate, el nu a putut furniza nicio informatie despre motivul care l-a determinat sa traga doua focuri de arma asupra sotiei sale.

Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta au dispus retinerea barbatului pentru 24 de ore, pentru tentativa la omor calificat.

Anton Gheorghe Stroe este un fost angajat al MAI, ca medic veterinar, fiind pensionat in urma cu mai multi ani. El detinea permis de port arma si cumparase pistolul de numai o luna.

In momentul in care si-a impuscat sotia, Stroe se afla sub influenta bauturilor alcoolice, testele facute ulterior de politisti indicand o alcoolemie de 0,43 la mie.

Sotia sa este in stare foarte grava, urmatoarele 48 de ore fiind critice, spun medicii constanteni. Glontul a lovit-o pe femeia de 62 de ani in barba si a iesit prin zona urechii drepte, victima fiind internata in stare grava in Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta.

Ea a fost adusa la unitatea medicala la scurt timp dupa miezul noptii, fiind supusa imediat unei interventii chirurgicale.

"Norocul a facut ca glontul sa nu atinga niciun vas important de sange", a declarat directorul medical al spitalului, dr. Catalin Grasa.