Cele 20 de persoane suspectate in cazul furturilor din Portul Constanta, printre care cinci politisti de la Politia Transporturi Maritine, un agent de la Garda de Coasta si un politist de la Sectia 5, au fost arestate preventiv, miercuri seara, de magistratii Tribunalului Constanta, informeaza Mediafax.

Magistratii Tribunalului Constanta au admis propunerea procurorilor in cazul celor 20 de persoane acuzate, printre altele, de asociere in vederea savarsirii de infractiuni, furt calificat, abuz in serviciu si luare de mita si au emis mandate de arestare preventiva, pentru 29 de zile, pe numele acestora.

Decizia instantei nu este definitiva si poate fi atacata cu apel la Curtea de Apel Constanta.

Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta au solicitat, marti, magistratilor Tribunalului Constanta arestarea preventiva pentru 29 zile a agentilor de politie Florian Silviu Ghica, Demirel Cadir, Cosmin Bustiuc, Cristian Badea, Cristian Badea, Emil Boghiu, Cristian Mosoiu, Alex Tiberiu Neacsu, precum si agentilor de paza de la SC T.P. SRL Simona Andrei, Cristian Marian Dumitru si Vasile Bulgaru, potrivit unui comunicat de miercuri al Ministerului Public.

De asemenea, procurorii au propus arestarea preventiva a zece membri ai retelor de hoti care au furat zeci de tone de marfuri din Portul Constanta, avand protectia politistilor carora le plateau taxe. Acestia sunt Carmil Sipos, Dumitru Daniel Coriciu, zis "Tiganu", Ionut-Dumitru Arotaritei, zis "Ptic", Marcel Caciun, zis "Bortos", Iulian Dorel Munteanu, zis "Iuli", Constantin Acozmulesei, zis "Piciorus", Giorgian Stefan Poenaru, zis "George" sau "Grasu", Mihai Fanariu, zis "Funariu", Daniel Andrei Botez si Ciprian Stoica, zis "Nebunu".

Potrivit probelor administrate in aceasta cauza, in perioada noiembrie 2011 - februarie 2012 cei sapte agenti de politie - cinci de la Serviciul de Politie Transporturi Maritime Constanta, unul de la Garda Nationala Constanta si unul de la Sectia 5 Politie Constanta -, precum si cei trei agenti de paza au sprijinit membrii unor grupari sa fure din Portul Constanta. Pentru sapte dintre politisti procurorii au cerut arestara preventiva.

De asemenea, potrivit probelor din dosar si a denuntului unui agent de politie de frontiera, in schimbul unor sume de bani cuprinse intre 50 si 100 de lei pentru fiecare transport de furt, precum si a altor foloase, pe care le primeau de la cei care furau din Portul Constanta, pe care ii protejau si sprijineau, agentii de politie si cei de paza "nu-si exercitau atributiile de serviciu si ii informau despre modul de organizare al activitatii de paza si urmarire sau identificare a furturilor".

Anchetatorii au mai stabilit ca in unele cazuri agentii de politie si cei de paza au furnizat informatii si i-au ajutat pe membrii gruparilor de hoti asigurand protectia transporturilor de marfa sustrasa din Portul Constanta.

"Totodata, din probele administrate a rezultat ca unii dintre inculpati inlesneau valorificarea unor bunuri sustrase, cunoscand ca provin din savarsirea unei infractiuni, urmarind obtinerea unor avantaje de natura patrimoniala", a precizat sursa citata.

Grupurile infractionale furau din Portul Constanta fier vechi, ingrasaminte chimice, cereale, iar din zona REMAT furau cantitati mari de cupru si bronz, fiind vorba despre aproximativ 2.000 de kilograme.

Agentii de politie si cei de paza se foloseau de informatiile pe care le detineau in baza atributiilor de serviciu sau permiteau accesul unor persoane neautorizate la aceste informatii, inclusiv prin comunicarea catre hoti a datelor despre activitatile politienesti de control si chiar prin filmarea sau fotografierea si "asigurarea pazei" transportului cu marfa furata in scopul ajutarii sa scape de raspunderea penala.

"De asemenea, sprijinul acordat s-a mai realizat si prin crearea conditiilor de comitere a furturilor, in sensul ca dupa ce se ᅡasigura intrarea la furat a grupuluiᅡ, inculpatii (agenti de politie, agenti de paza) ᅡmonitorizauᅡ si pazeau pentru ca acestia sa nu fie surprinsi asupra faptului. Astfel, din probele administrate a rezultat ca inlesnirea sustragerilor se realiza prin parasirea intentionata a consemnului de paza in scopul asigurarii parasirii portului in siguranta, de catre cei care sustrageau. In unele situatii, de exemplu, cand lucratori CFR au anuntat, prin 112 ca in triajul CFR sunt doua autoturisme cu hoti, inculpatii i-au anuntat sa plece, dupa care au anuntat dispeceratul SPTM Constanta ca la fata locului nu a fost gasit nici un hot", potrivit procurorilor.

In alte situatii, unii agenti de politie si agenti de paza au pus la dispozitia hosilor sigilii de mai multe tipuri, toate cu regim special, "pentru a masca urmele efractiei vagoanelor si pentru a indeparta momentul constatarii".

In acest caz, procurorii constanteni au inceput urmarirea penala a 57 de persoane, declara, marti, procurorul Teodor Nita din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta.

Purtatorul de cuvant al IPJ Constanta, Gelu Manolescu, declara, marti, ca, potrivit legislatiei in vigoare, politistii impotriva carora s-a inceput urmarirea penala vor fi suspendati din functie.

In acest dosar, procurorii si politistii au facut, marti dimineata, 15 perchezitii la adrese din judetele Constanta si Tulcea.