Traficul rutier pe autostrada Bucuresti - Pitesti, in localitatea damboviteana Uliesti, se desfasoara cu dificultate, miercuri dupa-amiaza, din cauza unui incendiu de vegetatie, vizibilitatea fiind redusa sub 50 de metri din cauza fumului, transmite Mediafax.

Potrivit Centrului Infotrafic, la fata locului intervin pompierii militari din Dambovita.

"Incendiul se manifesta pe o suprafata de 3.000 de metri patrati de vegetatie uscata, la 50 de metri de autostrada. Vantul bate spre sosea si astfel fumul face ca vizibilitatea sa fie redusa. La fata locului intervin pompierii militari de la Dambovita, iar in acest moment traficul se desfasoara ingreunat, dar nu sunt probleme deosebite", a declarat seful A1, comisar sef Emilian Buican.

Incendiul ar fi izbucnit cel mai probabil din cauza proprietarilor terenurilor agricole din zona care dau foc vegetatiei si nu supravegheaza focul.

Soferii sunt sfatuiti sa circule cu viteza redusa si sa respecte semnalele politistilor.