Locomotiva unui tren care circula dinspre Deva spre Orastie a luat foc, joi dimineata, la intrarea in statia CFR Orastie, echipaje de pompieri fiind trimise la fata locului, anunta Mediafax, citand Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Hunedoara.

Potrivit sursei citate, un tren rapid interntional care venea de la Budapesta a fost oprit, joi dimineata, la intrarea in Orastie, dupa ce, din cauza unei defectiuni, a luat foc locomotiva.

Garnitura este formata din noua vagoane, iar calatorii sunt in afara oricarui pericol, reprezentantii ISU Hunedoara declarand ca in cel mult 15 minute incidentul va fi rezolvat.

La ora transmiterii acestei stiri, calatorii sunt in tren, iar dupa stingerea incendiului si reluarea circulatiei trenul international isi va continua drumul spre destinatie cel mai probabil cu alta locomotiva.

Circuatia feroviara pe tronsonul Orastie - Sibot (judetul Alba) este intrerupta, la ora actuala, din cauza unui camion care, in zona Haltei Geoagiu, din judetul Hunedoara, a agatat firele de curent electric, pe care le-a rupt.

Dupa producerea acestui incident, a fost intrerupta alimentarea cu energie electrica pe calea ferata, iar soferul autotrenului a disparut de la locul faptei, in prezent fiind cautat.